Featured
Nu demult, cineva clama într-o revistă literară că nu s-a scris literatura pandemiei!
Pandemia are și astăzi necunoscute, încât puțini se încumetă să o abordeze cuprinzător. Subiectul cere, desigur, cultură organizată și istorică, dar și asumări integre, dincolo de vizibilul efort de manipulare a populației, semnalat deja în Apelul Vigano, dar care continuă în multe locuri din lume. Efort care, în România actuală, este mare, încât, combinându-se cu nepriceperea decidenților, mor continuu oameni cu zile.
S-au publicat și la noi texte despre pandemie, să le zicem „oficiale”, în care funcția persoanei este socotită mai departe greșit, după o „tradiție” funestă, ca indiciu de valoare. S-au scris însă și cărți de autor. Din păcate mai mult cu trăiri de genul „ce mi s-a întâmplat mie sau ce am resimțit în vremea restricțiilor sanitare”, dar cu prea puține vederi mai largi.
La rândul meu, am socotit datorie proiectarea unei lumini a conceptualizărilor asupra pandemiei (A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ideea că pandemia actuală este printre șocurile la care este supusă civilizația, că ea obligă la revalorizarea naturii și că „provoacă” la schimbarea felului de viață al oamenilor este acum curentă în reflecția asupra subiectului.
Nu demult, cineva clama într-o revistă literară că nu s-a scris literatura pandemiei! Observația se poate lua, desigur, și ca reflex al situației care s-a creat în România prin destrămarea rețelei de difuzare a publicațiilor și slăbirea criticii de întâmpinare. Orice s-ar spune, acestea au fost practic scoase din rol deocamdată. Dar clamarea nu stă în picioare – iar argumentul la îndemână este apariția, deja cu luni în urmă, a unui roman competitiv pe acest subiect. Am în vedere cartea lui Nicolae Croitoru, Pandemia Albastră. Roman alegoric (Editura Niculescu, București, 2021), care, într-un efort de a capta cu mijloace literare un fenomen nou în viața generațiilor de azi, privește pandemia pe fondul istoriei și, în plus, în optica transcenderii ei. Cu o scriitură cerebrală, limpede, elegantă, un autor tot mai prezent în librării dă o piesă concludentă a literaturii pandemiei – foarte probabil cea mai articulată la noi până în clipa de față.
În cazul cărții lui Nicolae Croitoru, se poate vorbi de roman science fiction – căci este așa ceva pe bune porțiuni. Sau de un roman explorativ – în care se caută un alt unghi de vedere asupra soartei omului. Sau de un roman reportaj al unei epoci marcate de pandemie – cartea fiind și așa ceva. Probabil sunt adecvate și alte caracterizări.
Socotesc însă această carte un eseu romanesc, din cel puțin două considerente. Este un roman cu remarcabil de bună armătură documentară în substrat, așadar o proză ce nu este simplă speculare de simțăminte sau simboluri. Este un roman care convertește căutări în spațiul ideilor, reflecții și date în relații dintre personaje și destine. Romanul se încheie, de altfel, nu numai cu un deznodământ al interacțiunii personajelor în lumea din jur, ci și cu un eseu de acută actualitate, despre prezent și viitor.
Romanul Pandemia albastră aduce în față interacțiunea a patru personaje. O filipineză, Elizeia, epidemiolog, care devine angajat al OMS, și un genetician român, George, care se angajează în diplomația internațională. Cei doi se întâlnesc și ajung la căsătorie în vremea pandemiei. Apoi un taximetrist reflexiv, Antonio, și, desigur, grupul internațional ce vrea să decidă soarta umanității, reunit în secret într-un castel.
Primii doi călătoresc în China și Singapore, în misiuni de serviciu, după ce parcurg o experiențe în nordul României și în alte locuri. Între altele, într-o navetă cosmică a lui Antonio, care le permite să petreacă câteva zile în apropierea Lunii, încât să câștige o perspectivă mai de la distanță asupra oamenilor și a Pământului! Pe vasul de croazieră de pomină „Diamond Princess”, Elizeia contractează coronavirusul și moare în timpul unei operații de salvare a gemenilor pe care-i purta în pântece. George dispare și el mistuit de întâmplări pe o insulă, după ce i se fură formula unui medicament de tratare a Covid-19. Copiii lor sunt preluați de amici ai familiei și transferați vieții din viitor. Romanul se încheie cu integrarea unui erou în altă civilizație, „Civilizația verde”.
Eroii sunt trecuți în romanul Pandemia albastră prin experiențe de viață în lumea largă și în România și priviți din perspectiva înfruntării prezentului, mai ales a pandemiei, și a șanselor într-un viitor periclitat. Totul se încheie prin acces la un spațiu intergalatic, cu posibilitatea unei priviri atât de cuprinzătoare asupra destinului uman, încât permite sesizarea vieților deja stinse ca părți ale cosmosului. Perceperea infinitului este socotită marea lecție și, desigur, începutul unei morale.
Cu deplasarea lejeră prin lume a eroilor, trama romanului este, cred, deliberat, idealizantă, pe alocuri contrafactuală, în care nu se ocolesc, probabil ironic, clișee aflate în circulație. Dar nu acțiunea romanescă mi se pare centrul de greutate al romanului, ci reflecția asupra pandemiei pe care o avansează.
Aceasta este desfășurată mai amplu decât în proza curentă. Ea are într-un capitol, „Optimismul veștejit”, nucleul. „Potopul e universal și nu are granițe. Numai Omul încă naiv și gânditor face scenarii ce cad ca niște popice în fața unor epidemii repetabile și dezastruoase. Unde este tăria, măreția și puterea Omului în acest caz? Unde este talanga de prevenire a supremației speciei? Cum arată și unde este frontul de luptă pentru apărarea și protejarea vieții pe Planeta Albastră?…. Nu numărul de celule constitutive ale ființelor vii contează ci eficiența lor în întreținerea vieții și a liniei lor evolutive. Nu vezi bine Omule că ești defazat de cerințele existenței tale primare? Apărarea este bună, lupta este necesară, dar altcineva este învingător, un biet virus neputincios. Să nu te îmbeți cu apă rece că specia ta ar fi dominantă. Dominantă este lupta pentru existență, dar ea se prăbușește în ceața nepuinței când cade în generalități. Ăsta este beteșugul celor putenici care neglijează conflicul cu cei mici, aparent nepuincioși….Creați o altă variantă de supraviețuire a acestei ființe primare și veți scăpa de acest virus, schimbându-i modul de viață sau transformați-l în prieten. Nu înțelegi că omenirea scârțâie din toate balamalele? …. Ne-am ridicat prea sus? Nu cred. Sunt de părere că am căzut cu toții prea jos și a trebuit ca o biată ființă negânditoare să ne pună în postura de a fi mai tandri, mai respectuoși cu noi înșine, mai integri ca specie și mai virtuoși ca toate celelalte organisme ale Pământului. Vanitatea, egoismul, răutatea, frica, setea de putere, orgoliul, cinismul, hoția, corupția și interesul turbat au săpat adânc la rădăcina esenței de om, au altoit peste el mărăcini țepoși și urzici otrăvitoare inseminându-i venin, gheare și colți de sfâșiat mamuți, dar nu și anticorpi sensibili la atacurile microorganismelor”.
Se găsesc multe reflecții și reacții demne de scos în relief în trama romanului Pandemia albastră. Dar reușita majoră mi se pare profilarea eroilor prin vederi distincte. În „competiția” eroilor, în „duelul cugetărilor, al visurilor, al gândurilor”, cum scrie romancierul, fiecare reprezintă o optică delimitată asupra lumii. Elizeia vede dificultățile plecând de la deteriorarea relației oamenilor cu Pământul, George de la insuficiența temporară a mijloacelor de a face față provocărilor, Antonio de la imaturitatea morală a speciei, „Grupul puterii nevăzute” de la proasta conducere a lumii.
Detalierea este bogată. Elizeia propune „să dezvelim adevărul despre lumea înăbușită de microorganisme și să-l repunem pe Om în drepturile sale”, după ce „Omul a piedut busola și se crede mai deștept și mai puternic decât este în realitate”. Ea consideră că „înainte de toate noi oamenii trebuie să ne reglăm raporturile cu tutorele nostru, Pământul, să facem pace cu el, să-i cerem iertare pentru nesăbuința noastră și să-l tratăm cu mai mult respect și bună crediință pentru că și el este bolnav, bătrânel și sigur acum, când își vede tot mai aproape sfârșitul”, căci, între altele, „pe Pământ se fac încă exprimente de planificare a morții pe generații”. Decameronul lui Boccacio – cu celebra tratare literară a izolării într-o casă ferită de lume în vremea „ciumei bubonice” – este luat de Elizeia ca argument pentru ideea că „sutele de ani nu au fost suficiente ca pământenii să învețe să se apere”.
„E lume cu năbădăi. În loc de iubire te mănâncă șerpii” (p.48), consideră George. El crede că „Pământul trebuie împăcat cu Omul, dar și armonizat cu fenomenele cosmice. Cataclismele sunt produse ale Universului în expansiune care nu ocolesc planeta noastră. Nici pământul nici Omul nu au virtuți să li se împotrivească. De aceea, ele rămân amenințarea cea mai periculoasă care pândește Planeta albstră și Civilizația sa”. În această situație, „Omul Suprem trebuie să fie artizanul și cel care cere biletul la control lanțului viu sau bionic al unei civilizații schimbate”. Singura soluție este „Marea Resetare care descătușează opera de deratizare morală a omenirii”.
Antonio vede în omenire un „tezaur de variante și posibilități care trebuie valorificate într-un sens binefăcător”, iar „lumea este la răspântie” în zilele noastre. Ea a intrat în epoca „mercantilismului bizar al cărui centru este banul și nu Omul ca valoare supremă” și, după mari pierderi ca urmare a războaielor, se află acum în anticamera celui de al Treilea Război Mondial. Antonio vorbește de „unitatea precară a omenirii, care lasă zone întregi în izbeliște, nu găsește soluții globale, pierzându-se în competiții absurde și păgubitoare pentru om”. Lui Marin de la Tismana Antonio îi spune că „lumea este plină de găuri…, multe sunt ale prostiei, altele ale limitelor cunoașlterii, unele ale neputinței, dar cele mai numeroase sunt produse ale hoției. Dacă nu vom fi atenți se fură Omul cu pandemie cu tot”.
„Grupul puterii nevăzute” cochetează cu teze din familia Marii Resetări. Precum „pandemia este un experiment de succes”, „trebuie instaurată noua ordine mondială”, „resetarea este stringentă, căci omenirea este prost condusă”, „guvernul Violet trebuie să intervină de urgență”, „omenirea a pierdut totdeauna războiul cu virușii”, „înmulțirea populației trebuie luată sub control”; „este o vreme de cumpănă pentru Om, iar deraierea Omenirii poate fi fatală”.
Romancierul introduce în discuție ceea ce numește „omniglobalizarea”. În capitolul „A venit Zeom”, Antonio susține că atunci „când Pământul și Omul vor fi celula supremă a existenței, când omniglobalizarea va fi doamna planetei, când oamenii vor fi uniți, când lumea nouă va purta deja sceptrul destinului său, vor dispărea și himerele neîmblânzite ale trecutului, răutatea Omului va fi mai domoală, natura mai blândă, iar soarele va lumina mai puternic omenirea cu razele sale de speranță”. Aceasta este soluția autorului, îngrijit formulată.
Literaturizarea are, desigur, libertățile ei firești, fiind operă a imaginației. Dacă însă luăm în seamă reflecția conceptualizantă, care are și ea istoria ei, atunci nu numai că nu mai putem discuta despre om precum Heraclit sau Socrate, dar nici măcar așa cum au discutat Diderot sau Feuerbach sau, mai aproape de noi, Teilhard de Chardin sau Camus. Ca să fiu mai intuitiv, majuscularea omului cu Omul a fost părăsită de multă vreme fiind socotită nerealistă. Se observă ușor că nu se poate generaliza despre un popor, o națiune, etc. – mereu sunt excepții, pe care este lucid le luăm în seamă. Oricum, istorismul, cu privirea omului ca parte a istoriei, fenomenologia, cu centrarea pe ceea ce se petrece cu viața omului, pozitivismul, cu orientarea cunoașterii spre ceea ce este factual, structuralismul, cu sesizarea căderii omului sub controlul structurilor, au dărâmat Omul de pe soclu, în favoarea oamenilor vii, care-și reproduc viața lovită de limite sub condiții pământești.
Este bine așa? Desigur că lucrurile stau mai complicat. A ajunge la omul care își trăiește efectiv viața este indispensabil, dar astăzi este clar că dărâmarea Omului de pe soclu are și un efect pervers. Este vorba de dizolvarea oamenilor în altceva – fie și în activități, precum comerțul, lupta cu ceilalți, consum, cobai în experimente etc. Este nevoie de o ridicare a orizontului atunci când se discută de oameni, iar majuscularea ține de acea ridicare. Nicolae Croitoru are aici dreptate. Numai că depinde de ce se gândește sub majusculare.
În Pandemia albastră trei impresii găsesc că au nevoie de reflecție în continuare. La menționez, căci sunt parte a construcției eseistice.
Prima este impresia că „plutim într-o mlaștină de concepții. Unele adevărate, altele false și derutante. Asta produce dezorientare și confuzie. Ar fi o nenorocire să creezi un model social dintr-un amalgam de concepții, fără reper la început”. Numai că, oricum am evalua, concepțiile vor trebui examinate înainte de a fi suspectate. Este clar că multe concepții nu mai fac față situației istorice în care ne aflăm, dar sunt și concepții care au croit calea ce duce dincolo de ceea ce este. Personal le-aș apăra pe cele axate pe comunicare și acțiune reflexivă, dincolo de care nici nu există trecere, dacă este ca oamenii să rămână subiectul istoriei lor. Aș spune că majuscularea fără așa ceva, nu scoate din dificultăți.
A doua este impresia că Dumnezeu ar fi dezamăgit în istorie, că Anticristul a câștigat partida biblică și că „omul zeu (Zeomul)” ar fi un orizont viabil. De altfel, teza tare a autorului este: „Dumnezeu e Omul însuși, iar omul este Dumnezeu”. Ne dăm seama, firește, că reacția primă a Bisericii de a închide lăcașurile în pandemie nu a fost adecvată viziunii grandioase a iudeo-creștinismului. Dar de aici nu rezultă că Feuerbach ar fi actual. Heidegger scria că doar un Dumnezeu ne poate salva și voia, într-adevăr, un nou zeu, diferit de Dumnezeul biblic. Numai că, din ceea ce știm astăzi, nu zeii vor fi rezolvarea – ei sunt deja prea numeroși în viața oamenilor. Din nenumărate considerente, pe care deja Novalis și Nietzsche le știau bine, dacă Dumnezeu este scos din istorie, atunci aceasta va fi ocupată de fantome.
A treia impresie este aceea că „omnicrația” presupune ieșirea din politică. În eseu se spune că „rolul politicii se va diminua treptat, pe măsură ce Omul va deveni decident capabil să hotărască liber sau în grupuri asociative corespunzător virtuților publice”. Ca să rămânem cu picioarele pe pământ, nu a decis vreodată Omul și nu are cum decide. De fiecare dată decid, inexorabil, oameni în situații date. Desigur, sunt înțelegeri și înțelegeri ale politicii. Să nu luăm însă politica rudimentară axată pe „distincția amic-inamic” și pe ură, ce se practică în jur, ca politica însăși. Altfel, impresia este doar un clișeu care circulă în țări cu viața civică blocată. În fapt, ieșirea din politică este ieșirea din organizări care cel puțin permit fiecărui om să vorbească și să fie ascultat.
Sunt acestea rezerve dinspre o reflecție sistematică adresate unui eseu temeinic. Așa cum am mai spus, literatura are libertăți – libertăți pe care nu le au alte forme ale spiritului. Fără literatură nici nu se poate. De aceea și iubim literatura și este normal să o facem. Nu vreau să cad, însă, în capcana priorității – unii cred că literatura duce înainte, apoi cei care conceptualizează lămuresc lucrurile. Poate da, poate nu, depinde! La noi, în orice caz, o interacțiune ar fi necesară. Nicolae Croitoru resimte, la rândul lui, nevoia interacțiunii și, în comparație cu mulți, are onestitatea și înzestrarea să o exprime literar.
Andrei Marga
Administratie
„Comorile Prahovei” își deschid porțile de Ziua Națională, la Palatul Culturii din Ploiești
Prima ediție a expoziției aduce laolaltă opere de artă, obiecte de patrimoniu și mărturii ale istoriei locale. Publicul va putea vizita evenimentul între 1 și 8 decembrie.
Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”. Evenimentul va avea loc în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești, iar deschiderea oficială este programată pentru 1 decembrie, la ora 12:00, de Ziua Națională a României.
Colecțiile județului, reunite într-un singur spațiu
Expoziția reunește instituțiile culturale din județ și propune publicului o incursiune în patrimoniul Prahovei. Vor fi prezentate lucrări de artă, obiecte istorice și piese din colecțiile locale, alături de informații despre proveniența și povestea acestora.
Printre exponate se află tabloul „Peisaj”, semnat de Nicolae Grigorescu. Lucrarea a atras atenția prin suma de 3,50 lei consemnată în evidențele contabile. Organizatorii precizează că aceasta nu reprezintă o evaluare a prețului de piață și nici o măsură a valorii artistice a operei. Prezentarea tabloului readuce în discuție atât importanța patrimoniului cultural, cât și responsabilitatea administrării sale.
Accent pe protejarea și evaluarea patrimoniului
Proiectul are susținerea președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu. Acesta a declarat că instituția își propune să facă patrimoniul județului mai cunoscut și să îl protejeze printr-o administrare corespunzătoare. Totodată, pe durata mandatului său, va urmări, în limitele atribuțiilor instituției, evaluarea profesionistă și actualizată a operelor de artă aflate în patrimoniul județean.
Prin organizarea expoziției, Consiliul Județean și instituțiile culturale participante oferă publicului posibilitatea de a descoperi, într-un singur loc, colecții diverse, de la artă și istorie până la științele naturii.
Program de vizitare
„Comorile Prahovei” va putea fi vizitată zilnic, între orele 08:00 și 20:00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești.
Exclusiv
Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste 300.000 de euro în conturi
În România paralelă a bugetarilor de lux, regulile de circulație, legile penale și legile fizicii financiare sunt simple recomandări pentru fraieri. Când ai conturile căptușite cu sute de mii de euro și ocupi funcții călduțe la stat, nici măcar trenul nu are prioritate în fața ta, darămite un amărât de Cod Rutier. Este tabloul grotesc al familiei Tudor – împărțită strategic între Primăria Boldești-Scăeni și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) –, unde opulența bugetară s-a întâlnit recent, în plină viteză, cu dosarul penal.
Kamikaze de minister: roșu la calea ferată și 120 de zile de „pauză” ignorate cu tupeu
Să începem cu piesa de rezistență a sfidării absolute, căci banii mulți îți dau, aparent, și senzația de nemurire în trafic. Andrei Tudor, „expert superior” în cadrul MIPE, nu are timp de pierdut la bariere, ca muritorii de rând care își numără mărunțișul de benzină.
Conform unor informații solide, verificate și confirmate din mai multe surse independente, domnul expert a considerat că culoarea roșie a semaforului de la trecerea la nivel cu calea ferată este doar un detaliu decorativ și a trecut senin. Ghinion însă: poliția nu i-a apreciat graba ministerială și i-a reținut permisul, aplicându-i o suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă clară de 120 de zile.
Aici nu vorbim despre bârfe de colțul străzii sau răutăți ale vreunui cetățean invidios pe funcționari, ci despre fapte cât se poate de oficiale. Pentru un om simplu, patru luni fără permis înseamnă abonament la autobuz, mers pe jos și capul plecat. Dar cum să meargă pe jos un expert superior cu conturile pline?
Permisul e pentru fraieri! De la șmecheria pe șosea, direct la dosar penal
Adevărata măsură a tupeului de castă abia acum urmează. După ce a rămas pieton cu acte în regulă pentru patru luni, Andrei Tudor a decis că sancțiunea statului român – același stat care îi virează lunar salariul – este complet opțională.
Potrivit acelorași surse independente și concordante care au confirmat isprava, funcționarul a fost prins din nou la volan, conducând bine-mersi exact în perioada în care avea dreptul de a conduce suspendat. De data aceasta, sfidarea nu s-a mai lăsat cu o simplă amendă, ci cu un dosar penal în toată regula pentru conducerea unui vehicul fără permis valabil.
Este radiografia perfectă a rupturii dintre cetățeanul obișnuit – care transpiră la volan să nu depășească limita legală cu 5 km/h – și bugetarul de lux care tratează atât Codul Rutier, cât și Codul Penal ca pe niște broșuri facultative. Când treci pe roșu la calea ferată și apoi urci la volan cu permisul suspendat, nu mai calci doar legea, ci calci în picioare orice urmă de decență publică.
„Săracii” de la stat: 321.000 de euro în pușculiță, case, terenuri și vouchere de vacanță
De unde vine, totuși, această aroganță de neatins? Poate din liniștea financiară pe care ți-o oferă statutul de bugetar conectat la resurse. Așa cum remarcă tranșant sursa care a analizat documentele oficiale: „Suntem un popor sărac, însă cu funcționari bogați rău”.
Conform declarațiilor de avere depuse de Florina-Neli Tudor (secretar general al UAT Boldești-Scăeni, document din 5 iunie 2024) și de soțul ei, Andrei Tudor (expert superior MIPE, document din 5 martie 2025), familia stă pe o adevărată pernă de bani. Din datele centralizate de sursă, activele financiare asociate soțului se ridică la aproximativ 931.588 de lei, iar cele asociate soției la circa 684.200 de lei. La un calcul simplu, rezultă un total amețitor de 1.615.788 de lei – adică în jur de 321.000 de euro puși la păstrare în depozite, fonduri de investiții și pensii private.
Și, ca să nu pară că oamenii trăiesc doar cu cifre pe ecran, declarațiile de avere completează tabloul „sărăciei” lucie cu un inventar imobiliar demn de invidiat:
- Terenuri în Câmpina și Boldești-Scăeni care adună aproximativ 1.800 de metri pătrați;
- Un apartament în Câmpina;
- Două case de locuit (una în Câmpina, alta în Boldești-Scăeni);
- Două autoturisme cumpărate (un Peugeot 208 din 2018 și o Dacia Spring din 2021) – mașini numai bune de plimbat chiar și când ai permisul lăsat la poliție.
Toate acestea în condițiile în care doamna secretar declară un salariu anual de 77.725 de lei, iar domnul expert MIPE raportează venituri salariale anuale de 99.098 de lei, crescute ulterior la 114.167 de lei. Evident, deși au peste 300.000 de euro puși deoparte, cei doi nu au refuzat nici tradiționalele vouchere de vacanță de la stat (în jur de 1.450–1.600 de lei), căci la bugetari fiecare bănuț public contează.
Regimul de fotosinteză bugetară: 9 ani în care nu mănânci, nu respiri, nu exiști
a2262525ad8a1df5343947d4b1a0efac
Este adevărat, hârtiile oficiale arată că o parte din imobile provin din moșteniri și donații mai vechi (din anii 2002, 2005 sau 2018), iar unele fonduri de pensii și plasamente au fost deschise începând cu 2007, 2014 și 2015, aducând dividende și dobânzi. Dar pentru românul care își drămuiește salariul de la o lună la alta, matematica seacă a lefurilor de la stat rămâne o sfidare.
Sursa citată face un calcul pamfletar de o ironie amară, demonstrând cum ar putea un muritor de rând să strângă doar banii din conturi bazându-se pe aceste salarii: „În 109 luni poți să faci DOAR DEPOZITELE, în condițiile să nu mănânci NIMIC, să nu consumi NIMIC. Practic să nu exiști. Deci 9 ani nu trebuie să exiști, ci doar să primești salariile. După vine partea cu casele și apartamentul. Alți ani în care nu trebuie să exiști.”
Cu alte cuvinte, rețeta succesului în administrația românească presupune să intri în hibernare biologică timp de un deceniu, să te hrănești cu aer și lumină solară, să nu plătești nicio factură și să pui la saltea absolut fiecare leu încasat de la stat.
Bariera pe care nu o mai ridică nimeni
Dincolo de conturile grase, de moșteniri și de randamentul investițiilor, rămâne realitatea crudă a faptei penale. Atunci când ești plătit din bani publici, ai depozite de peste trei sute de mii de euro și trei proprietăți imobiliare, dar alegi să forțezi roșul la calea ferată și apoi să conduci sfidător fără permis până te alegi cu dosar penal, problema nu mai este doar a poliției rutiere și a procurorilor.
Bariera de la calea ferată pe care a ignorat-o Andrei Tudor este, în realitate, bariera de bun-simț și de legalitate pe care o anumită castă bugetară o încalcă zilnic, convinsă fiind că statutul și conturile o fac intangibilă. Iar în urma lor, pe partea cealaltă a barierei, rămâne același popor captiv, obligat să deconteze nota de plată a unor funcționari pentru care până și legea penală pare o simplă formalitate.
Exclusiv
Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta
Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a decis că soția unui ofițer are „locuință” în Piatra Neamț doar pentru că a moștenit jumătate dintr-un apartament de două camere în care locuiește, în continuare, mama ei.
Tribunalul Neamț a trântit însă pe masă o motivare lungă și rece, redactată pe 28 octombrie, în care explică ceea ce pentru orice om normal era evident din prima: o cotă-parte dintr-o locuință nu înseamnă automat că ai casă acolo unde muncești, mai ales când „casa” e, de fapt, locuința bunicii.
Șefimea dă cu pixul: retroactiv, ca pe vremuri
Prin sentința din 21 octombrie 2026, Tribunalul Neamț a anulat Dispoziția șefului IPJ Neamț nr. 266.386 din 4 decembrie 2024, prin care inspectoratul sistase decontarea navetei unui ofițer.
IPJ este obligat acum să-i plătească cheltuielile de transport pentru perioada 12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025, actualizate cu rata inflației, plus dobânda legală penalizatoare, de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă.
Pe românește: nu doar că i-au tăiat ilegal naveta, dar acum plătesc cu tot cu „amenda” pentru abuzul comis.
Miza însă trece de un singur dosar. Foarte mulți polițiști merg zilnic zeci de kilometri între casă și locul de muncă, iar foarte mulți au – ei sau soții lor – câte o felie de casă moștenită de la părinți sau bunici. Cazul arată că, dacă vrei să tai navete pe bandă rulantă, nu ajunge să scoți un certificat de moștenitor ca pe biletul de tramvai. Trebuie să vezi și dacă acolo chiar se poate locui cu familia.
Asta dacă te interesează legea, nu doar economiile la buget pe spinarea oamenilor.
„Certificatul de moștenitor” – noua secure bugetară a IPJ-ului
Ofițerul locuia în Târgu Neamț și lucra la sediul IPJ din Piatra Neamț. Zilnic făcea 95 de kilometri dus-întors. Din 2023 primea suma forfetară de transport – o sumă fixă pe care statul o plătește polițiștilor care fac naveta zilnic între casă și serviciu. Dreptul i-a fost aprobat chiar prin dispoziții ale șefului inspectoratului, în 2023 și din nou în 2024.
Apoi a intervenit „marele delict”: moștenirea.
Pe 25 mai 2023, după decesul tatălui, soția ofițerului a dobândit, prin certificat de moștenitor, jumătate din apartamentul părinților din Piatra Neamț. Cealaltă jumătate a rămas mamei ei, care locuiește efectiv acolo.
Datele „crude”, așa cum reies din sentința Tribunalului Neamț:
- apartament de două camere;
- 45,32 mp utili + balcon de 5,15 mp;
- familia ofițerului: patru persoane (doi adulți, doi copii minori);
- în apartament locuiește mama soției (cealaltă coproprietară).
Pe 4 decembrie 2024, IPJ Neamț emite Dispoziția nr. 266.386 prin care taie decontarea navetei, cu efect retroactiv de la 25 mai 2023, adică de la data certificatului de moștenitor – înapoi cu un an și jumătate.
Ca să fie abuzul complet, inspectoratul nu doar oprește banii pe viitor, ci se „întinde” și în trecut, reclamând sumele deja plătite. Temeiul scos din joben: art. 9 alin. (5) lit. b) din HG nr. 1198/2022 (modificată prin HG nr. 538/2024), text aplicabil abia din 12 iulie 2024, care exclude de la suma forfetară polițiștii care „dețin, ei sau soții/soțiile acestora, locuință proprietate personală” în localitatea în care au fost numiți sau mutați.
Cu alte cuvinte, norma nouă, aplicată cu zel retroactiv până la moștenirea din 2023. Când vrei să „faci economie”, timpul devine elastic.
Cronologie absurdă: întâi moștenirea, apoi abuzul, la final tribunalul
Potrivit sentinței Tribunalului Neamț și actelor din dosar, filmul se derulează așa:
- mai 2023 – soția moștenește jumătate de apartament în Piatra Neamț;
- 25 mai 2023 – certificatul de moștenitor;
- 12 iulie 2024 – intră în vigoare forma nouă a HG nr. 1198/2022;
- 4 decembrie 2024 – IPJ Neamț taie naveta cu efect înapoi până la moștenire;
- 17 iunie 2025 – Tribunalul Neamț, la primul proces, dă dreptate inspectoratului;
- 2 aprilie 2026 – Curtea de Apel Bacău casează și trimite cauza spre rejudecare;
- 21 octombrie 2026 – Tribunalul Neamț, în rejudecare, anulează dispoziția și obligă IPJ să plătească.
Banii din prima perioadă (25 mai 2023 – 11 iulie 2024) sunt deja încasați și, cum arată instanța, nu s-a dovedit că ar fi fost restituiți. Banii din perioada a doua (12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025) sunt cei pe care acum IPJ îi datorează din nou, cu dobândă.
Inspectoratul a reușit „performanța” de a se judeca ca să plătească ce oricum era dator.
Logica inspectoratului: „ai jumătate de cheie, înseamnă că ai casă”
Înainte să emită dispoziția, o comisie internă a IPJ a cerut puncte de vedere de la compartimentul juridic al inspectoratului și de la Direcția Management Resurse Umane a IGPR.
Potrivit întâmpinării depuse la dosar, ambele susțin aceeași teorie:
- dacă soția polițistului dobândește o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea în care el lucrează, suma forfetară pentru navetă se pierde, de la data dobândirii;
- nu contează cât de mare este cota, câți metri pătrați înseamnă sau dacă acolo se poate locui efectiv cu familia;
- nu interesează nici dacă imobilul îndeplinește cerințele minime din Legea locuinței.
Ca să-și dea un aer savant, IPJ invocă și o expresie latină: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus – acolo unde legea nu face deosebiri, nici cel care o aplică nu are voie să facă.
Legea spune „locuință proprietate personală”, nu pomenește explicit de cote-părți, deci – în viziunea IPJ, girată de IGPR – orice feliuță de proprietate se transformă automat în „casă la oraș”.
Pe românește: o familie cu doi copii minori „are casă în Piatra Neamț” pentru că soția deține jumătate dintr-un apartament de două camere în care locuiește bunica.
Comparația la îndemână este aproape ridicol de simplă:
e ca și cum ai moșteni, împreună cu mama ta, jumătate dintr-o mașină pe care ea o folosește zilnic, iar șeful ți-ar spune că, din clipa aia, „ai mașină personală” și nu mai ai dreptul la abonamentul de autobuz.
În logica aceasta, dacă ai jumătate de umbrelă la comun cu vecinul, nu mai ai voie să te plângi că te plouă.
Tribunalul Neamț scoate ruleta: cota-parte se măsoară în metri pătrați, nu în fantezii
La prima judecată, Tribunalul Neamț a dat dreptate inspectoratului, prin sentința din 17 iunie 2025. Curtea de Apel Bacău a casat însă această soluție prin decizia din 2 aprilie 2026 și a trimis cauza spre rejudecare.
La rejudecare, tribunalul a făcut ce IGPR și IPJ au refuzat să facă: a analizat cazul concret.
Reperul principal: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 406 din 17 noiembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 6 februarie 2026.
În acel dosar, Curtea de Apel Brașov întrebase ÎCCJ dacă un polițist care deține o cotă-parte dintr-o locuință mai are dreptul la compensație pentru chirie, în condițiile în care moștenise o cotă de 19/100.
Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă, dar, la pct. 63–64, a spus clar ce trebuie să facă judecătorii: să aprecieze în ce măsură cota-parte este „aptă a satisface nevoile de locuit ale polițistului și familiei sale și reprezintă un spațiu de locuit corespunzător”, indiferent cum s-a dobândit proprietatea.
Tribunalul Neamț a aplicat acest criteriu la navetă. Considerentul central, redat în sentință, sună așa:
„Prin urmare, deținerea unei cote dintr-o locuință nu determină, automat, faptul că polițistul nu îndeplinește condiția negativă de a nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu, ci trebuie analizat, în concret, dacă deținerea acestei cote este aptă să satisfacă nevoile de locuit ale polițistului și familiei sale și reprezintă un spațiu de locuit corespunzător.”
Cum HG nr. 1198/2022 nu definește ce e „locuință”, instanța a mers la Legea locuinței nr. 114/1996: o construcție cu una sau mai multe camere, cu dependințele și utilitățile necesare, „care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii”.
Apoi a pus cifrele pe hârtie:
- apartamentul are 45,32 mp utili;
- familia este formată din patru persoane;
- în apartament locuiește deja bunica, coproprietara;
- anexa nr. 1 la Legea locuinței cere pentru o familie de patru persoane: 3 camere și 74 mp utili.
Rezultatul: lipsesc aproape 29 mp și o cameră întreagă față de minimul legal.
Formal, soției îi revin 22,66 mp. Adică mai puțin de o treime din suprafața minimă prevăzută pentru o familie de patru persoane.
Concluzia tribunalului, care dinamitează „logica” inspectoratului:
„În aceste condiții, instanța apreciază că simpla deținere a unei cote indivize de proprietate nu este suficientă pentru a demonstra că imobilul poate asigura condiții locative corespunzătoare reclamantului și familiei sale.”
Pe acest temei, dispoziția șefului IPJ Neamț a fost anulată, iar inspectoratul a fost obligat să plătească naveta pentru perioada 12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025, cu actualizare la inflație și dobândă penalizatoare.
În schimb, pentru perioada 25 mai 2023 – 11 iulie 2024 nu mai era nimic de achitat, fiindcă banii fuseseră plătiți la timp și nu s-a dovedit că ar fi fost restituiți.
Parchetul: „fapta nu există”. Adică nici „casa” nu există
Același caz a ajuns și în ograda Parchetului, tot la inițiativa unor ofițeri zeloși din inspectorat, care s-au sesizat din oficiu pentru fals în declarații.
În iunie 2026, dosarul este clasat cu temeiul „fapta nu există”, parchetul reținând – potrivit celor consemnate în sentință – că simplul drept formal în cotă-parte asupra unui imobil în care soții nu locuiau „nu a echivalat cu deținerea efectivă a unei locuințe”.
Cu alte cuvinte, chiar și Parchetul le spune: „Nu, nu poți transforma jumătate de apartament al bunicii în casă de serviciu, doar ca să faci economie la buget.”
Ce înseamnă cazul pentru restul polițiștilor navetiști
Interpretarea cu care a defilat IPJ Neamț, cu binecuvântarea IGPR, este generală și periculoasă:
- orice cotă-parte moștenită = locuință;
- de la data dobândirii, polițistul pierde naveta sau compensația pentru chirie.
Exact acest tip de raționament poate afecta un număr mare de polițiști care au în familie câte o bucățică de casă moștenită, printr-un certificat de moștenitor.
Aceeași dispută apare și la compensația lunară pentru chirie, unde condiția de a „nu deține locuință proprietate personală” e formulată identic. De aici a plecat, de altfel, întrebarea trimisă la ÎCCJ, menționată în Decizia nr. 406/2025.
Sentința Tribunalului Neamț nu spune, sub nicio formă, că orice cotă-parte se ignoră. Dimpotrivă:
- jumătate dintr-o casă mare, liberă, în care familia se poate muta liniștită, poate duce la un alt rezultat;
- instanța cere o analiză pe fapte, nu etichete aruncate la grămadă.
Ce trebuie dovedit, după cum reiese din sentință și din Legea locuinței nr. 114/1996:
- numărul de camere și suprafața utilă a locuinței;
- câți membri are familia polițistului;
- cine locuiește efectiv în imobil;
- raportarea la minimul din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996;
- respectarea condiției de „acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie”.
Adică exact invers decât a făcut inspectoratul: în loc să aplice șablonul „ai cotă-parte, n-ai navetă”, instanța obligă la verificare reală.
Testul simplu pe care IPJ a refuzat să-l dea: „poți LOCUI acolo, sau doar pe hârtie?”
Raționamentul Tribunalului Neamț, așa cum poate fi dedus din motivare și din anexele legale, se reduce la două întrebări fundamentale:
- Cota-parte deținută asigură, în mod real, spațiul minim de locuit pentru familia polițistului, conform Legii locuinței?
- Familia se poate muta acolo fără să invadeze spațiul locativ al altcuiva (bunică, frați, alți coproprietari)?
Răspunsul, în acest dosar, este clar „NU” la ambele întrebări.
Inspectoratul a preferat însă un test mai comod:
- există certificat de moștenitor? DA;
- e în localitatea unde lucrează polițistul? DA;
→ naveta tăiată, compensația stopată, eventual banii ceruți înapoi.
Sindicatul „Diamantul” arată, pe bună dreptate, că această schemă se poate aplica oricui, oricând, dacă nu este combătută în instanță.
Ce poate face un polițist căruia i se taie naveta sau chiria „pe jumătate de casă”
Din ceea ce rezultă din sentința Tribunalului Neamț și din regulile de contencios administrativ, pașii sunt următorii:
- în 30 de zile de la comunicarea dispoziției prin care i se taie naveta sau compensația de chirie, polițistul poate face plângere prealabilă la emitent (IPJ, unitatea de care aparține);
- dacă plângerea este respinsă sau ignorată, poate formula acțiune în contencios administrativ la tribunalul competent;
- în fața instanței, trebuie să aducă actele locuinței (suprafață, camere, coproprietari), acte care atestă familia, plus, acolo unde este cazul, dovezi privind cine locuiește efectiv în imobil.
Membrii S.P.R. „Diamantul” aflați într-o situație similară sunt îndrumați de sindicat să îi contacteze pentru asistență, după cum reiese chiar din comunicarea organizației.
Bumerangul juridic: IPJ cere bani înapoi bazându-se pe o dispoziție anulată
Sentința din 21 octombrie 2026 nu este definitivă. IPJ Neamț poate declara recurs în 15 zile de la comunicare, recurs care se va judeca la Curtea de Apel Bacău – aceeași instanță care a casat prima sentință favorabilă inspectoratului.
Hotărârea are însă o altă consecință usturătoare pentru IPJ:
În aprilie 2026, inspectoratul l-a dat în judecată pe ofițer la Tribunalul Iași, cerându-i 15.935,25 lei – banii de navetă plătiți între 25 mai 2023 și 11 iulie 2024. Pretenția se sprijină fix pe Dispoziția nr. 266.386.
Dispoziție pe care acum Tribunalul Neamț o anulează.
Adică IPJ cere bani înapoi pe baza unui act pe care alt tribunal îl declară lovit de nulitate. Dacă recursul nu le salvează dispoziția, inspectoratul rămâne cu un proces construit pe un document juridic mort.
Concluzie: când jumătatea de apartament devine armă administrativă
Cazul relatat și documentat în sentința Tribunalului Neamț, dar și în comunicările Sindicatului „Diamantul”, arată o schemă periculoasă:
- se ia un text de lege vag („locuință proprietate personală”);
- se ignoră definițiile din Legea locuinței și hotărârile ÎCCJ;
- se declară, administrativ, că orice cotă-parte moștenită = casă;
- se taie navete și compensații, eventual se cer bani înapoi pe ani de zile.
Pentru un aparat de stat care se laudă cu „aplicarea corectă a legii”, inspectoratul a preferat varianta cea mai rudimentară: hârtia în locul realității, cota-parte în locul metrului pătrat, certificatul în locul familiei care trebuie, efectiv, să locuiască undeva.
Tribunalul Neamț a reamintit, sec și fără pamflet, ceea ce bunul-simț spunea de la început:
jumătate de apartament al bunicii nu înseamnă casă pentru patru persoane și pretext pentru a lăsa un polițist, practic, să-și finanțeze singur drumul la serviciu.
Restul rămâne în sarcina instanțelor superioare. Și a polițiștilor care, atunci când li se spune că „au casă” doar pentru că au o cotă-parte pe hârtie, aleg să nu mai tacă. (Cristina T.).
Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...
Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta
Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...
Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin
Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...
OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...
M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...
POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...
Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017
Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...
I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...
Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...
Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...
Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România
Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...
Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...
Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...
Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...
2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China
Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...
-
Exclusivacum 2 zile
Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zile
I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o zi
POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum o zi
OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum o zi
M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zile
Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 2 zile
Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Actualitateacum 4 zileScut invizibil pentru infrastructura critică: Noua paradigmă a apărării antiaeriene în fața amenințării dronelor