Connect with us

Administratie

Judecătoarea timişoreană, Adriana Stoicescu, fostă preşedintă a Tribunalului Timiş: Nu ar fi mai bine să o lăsăm mai moale cu infatuarea și vocația de lideri regionali?/Să ne uităm în ogradă și să începem să facem curat?

Publicat

pe

Judecătoarea timişoreană, Adriana Stoicescu, fostă preşedintă a Tribunalului Timiş:
„După bitterul suedez și cătina, Roșia Montană și urșii, a venit rândul Afganistanului.
Înțepenit în proiectul ”me too” sau ”je suis Charlie”, intelectualul român de mare angajament a luat în cătare problema afgană.
Alături de politicianul epilat o va rezolva deîndată, nu am nicio îndoială.
După ce a închinat ode conducătorului iubit, în 90 a virat brusc și și-a adus aminte că a fost dizidentul perfect, dar noi, nerecunoscătorii, nu ne-am prins.
După ce și-a luat în primire sinecura, intelectualul, acum de rit nou, a continuat activitatea ce l-a consacrat : lingușeala.
A suspinat la picioarele politicienilor mioritici, a trecut pe la europeni în drumul spre americani, cu o haltă obligatorie pe la slujiri aducătoare de cătușe.
A aruncat rapid cu noroi și rahat în cei care cred, pentru a fi pe placul noilor stăpâni, atei și suficienți.
Nu am văzut pe nimeni, din sfera prea înaltă, să se îngrijoreze de soarta pruncilor abandonați de mame incapabile să mai crească un suflet, pe lângă cele de 10 de acasă.
Nu am văzut pe nimeni îngrijorat de copiii abuzați în propria casă, de tați alocoolici, cu mame care întorc privirea în altă parte, asta în cazul în care nu își vând ele însele copiii pe o sticlă de vodcă și o pîine mucegăită.
Nu am auzit niciun scâncet în fața școlilor care cad peste copii, a spitalelor insalubre în care poți să arzi liniștit
Dar plângem cu lacrimi de crocodil pentru situația din Afganistan.
Sărim cu mânuțele ridicate să primim migranți, mulți migranți pentru că, nu-i așa, suntem un popor primitor, cu vocație europeană.
Vom fi primii care vom da crucile jos de pe biserici, dacă așa cere împărăția.
Vom fi primii care vom purta burka, dacă e musai.
Așa cum suntem primii la cumpărat fier vechi, pe post de avioane, mere din plastic și coca cola bună de dizolvat rugina.
Și toate astea pentru că suntem pupincuriștii de serviciu ai tuturor licuricilor, de ieri și de azi, de pretutindeni.
Ce nu suntem capabili să înțelegem este că nu așa îi convingem.
Nu prin ligușeală și minciună, nu prin pseudolupte la adăpostul cărora băieții deștepți fură nestingheriți.
Pentru ei am fost și vom rămâne fata care curăța cartofii și pe care au fost nevoiți să o îmbrace cât de cât frumos și să o primească în salon.
Nu se așteaptă la nimic bun.
Știu că suntem ași în trădări și, într-un moment de neatenție, s-ar putea să subtilizăm argintăria.
Dar nu au încotro.
Ne tolerează cu un zâmbet ce aduce mai mult a grimasă, știind că de la manele la Mozart nu te poți întoarce.
În timpul ăsta, noi încă ne mirăm de luxul în care trăiesc alții.
Știm că nu prea avem ce căuta lângă ei, doar geografia ne-a adus aici.
Când tsunami ne va lovi pe toți, ne vom întoarce la câmp. Și la lampa cu petrol, la cum merg lucrurile. Și la cărțile tipărite.
Nu ar fi mai bine să o lăsăm mai moale cu infatuarea și vocația de lideri regionali ? Să ne uităm în ogradă și să începem să facem curat ?
Că premiul Nobel pentru lingușeală îl avem asigurat, prin căpeteniile noastre de mare angajament intelectual…” (Paul D.).

Administratie

Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare

Publicat

pe

De

De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.

Un centru de prezentare și un punct de plecare

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.

Dealu Mare, promovat ca destinație

Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.

Susținere din partea sectorului viticol

Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.

La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.

Citeste in continuare

Administratie

Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă

Publicat

pe

De

Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.

Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.

Sprijin pentru echipă și obiective clare

Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.

„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.

Performanța, în centrul atenției

Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.

Citeste in continuare

Administratie

Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.

„Nu am pretins că este proiectul meu”

Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.

Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.

Întrebări despre implicarea lui Roșca

Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.

Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.

„Drumul este al prahovenilor”

Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.

El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.

Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie

În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.

Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.

În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv21 de ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv