Pe 9 septembrie va avea loc întâlnirea laborios minuţios pregătită între preşedinţii Putin şi Lukaşenko, o discuţie cu o agendă complexă şi centrată pe cele 28 de programe negociate supuse aprobării şi care ar putea să devină baza unui program comun de guvernare, preludiu (greu de spus cât de îndepărtat) al mult-discutatei reintegrări a Belarus în cadrul Federaţiei Ruse.

Mişcarea nu constituie o surpriză, dar dimensiunea succesului posibil să aibă un efect cert în consolidarea sau relansarea politicilor naţionale din alte state din proximitatea imediată a Rusiei, ex-republici sovietice, cel puţin îngrijorate sau chiar debusolate după finalul nefericit al aventurii americane şi NATO în Afganistan, în aşteptarea unui episod similar în Irak.

Problemele de securitate au fost mereu cheia politicilor interne din aceste state care se află acum, din nou, în plin vid de securitate post-„Pax Americana”, obligate în urgenţă să stabilească, să certifice sau pur şi simplu să semneze aranjamente de securitate cu noii actori majori din zonă, încercând astfel să elimine din necunoscutele uriaşe ridicate acum de resurecţia Al Qaeda şi ISIS şi acestea în plină febră a reactivării celulelor asiatice şi internaţionale.

Iată contextul în statele respective se vor uita cu mare atenţie (sau cu mult mai mare atenţie ca până acum) la cum funcţionează şi ce rezultate produc aranjamentele de securitate actuale, altele decât cu entităţi sau alianţe occidentale. Şi. în afara de aranjamente bilaterale punctuale, aranjamentele majore de acest gen sun între ţările din Comunitatea Statelor Independente şi, la un nivel cu mult mai extins, acordurile din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

Dar problema esenţială şi urgentă pentru liderii unor asemenea ţări este nu să semneze hârtii, ci să vadă dacă, în caz de urgenţă, mecanismele de cooperare militară funcţionează, la ce nivel şi cu ce extensie geografică, acest din urmă aspect fiind esenţial pentru a compensa lipsa lor de capacităţi de deplasare a forţelor pe distanţe foarte mari (pentru a organiza, spre exemplu, lovituri punitive) sau pentru a îndeplini misiuni tip „over horizon”. În acet sens, ce s-a întâmplat în Afganistan timp de 20 de ani şi, cu deosebire, modul în care militarii au reuşit să organizeze evacuarea forţelor şi a personalului civil, este o demonstraţie care nu va fi uitată curând.

Aşa că modul în care este concepută şi gerată mişcarea de coagulare în continuare dintre Belarus şi Rusia este privită cu deosebit interes, mai ale pe dimensiunile economică şi militară.

Ce cuprind cele 28 de programe ce vor fi discutate pe 9 septembrie?

Răspunde Vladimir Makei, ministrul afacerilor Externe din Belarus, citat de Agenţia Belta: „Ca regulă generală, preşedinţii vor lua în discuţie toate problematicile, de la deschiderea frontierelor în situaţia actuală de pandemie la cooperarea tehnico-militară. Va fi luată în discuţie şi actuala situaţie pe plan naţional şi internaţional. Dar reuniunea de pe 9 septembrie se va concentra pe aceste 28 de programe ale Statului Uniunii, rezultatul unei activităţi de peste 3 ani. Documentele au fost pregătite şi vor fi supuse atenţiei celor doi preşedinţi în zilele următoare. Presupun că, în cadrul acestei reuniuni, preşedinţii vor decide asupra viitorilor paşi pentru implementarea acestor programe”.

În acest context, nu cred că este întâmplător că, ieri, în Karaganda (Belarus), a avut loc reuniunea miniştrilor pentru situaţii de urgenţă din Belarus, Kazahstan şi Rusia, pe agenda discuţiilor aflându-se definirea zonelor strategice şi formelor de cooperare, ordinea interacţiunilor prevăzute între unităţile din teren, inclusiv cele din zonele frontaliere. În paralel, preşedintele polonez Duda declara ieri stare de urgenţă în două regiuni la graniţa cu Belarus, prima decizie în acest fel din istoria post-comunistă a ţării. Contextul fiind explicat de partea poloneză prin creşterea fluxului de migranţi, folosit şi încurajat de regimul Lukaşenko ca o armă pentru destabilizarea Poloniei şi, în general, a Uniunii Europene.

Un flux de migranţi ilegali care poate fi doar începutul unei alte situaţii majore de urgenţă civilă, poate mai mare decât în 2015 şi pe care nu se ştie dacă banii europeni propuşi statelor din jurul Afganistanului vor ajunge s-o oprească.

Dar mai există şi dimensiunea construcţiei militare comune între Belarus şi Rusia, cea mai importantă dintre toate la nivelul cooperării între Moscova şi statele ex-sovietice. Dimensiunea cooperării este materializată prin caracteristicile exerciţiilor comune din seria ZAPAD, exact la aceeaşi formulă de integrare cu mişcarea omonimă din estul îndepărtat, tot ZAPAD, dar în formula ZAPAD/INTERACTION 2021 între Rusia şi China. Acesta din urmă începe pe 5 august, primul se va desfăşura în perioada 10-16 septembrie.

Este un dublu mesaj. Cooperare şi forţă, totul dublat de cpacitatea de deplasare a unor categorii de forţe dintre cele mai diferite aşa cum se va arăta în teren de ediţia Zapad-2021 cu 12.800 de participanţi, cei mai mulţi din Belarus, dar şi din Rusia (2500) şi Kazahstan (50). Şi, lucru interesant, se va concentra pe desfăşurarea de acţiuni în vederea întreruperii totale a comunicaţiilor inamicului şi a valorificării muncii de contrainformaţii folosind aparatura electronică. Rusia, a declarat preşedintele Lukaşenko, va trimite în Belarus o cantitate foarte mare de echipamente militare: „În viitorul apropiat, ne va aproviziona – nu ştiu cu cât de mulţi bani sau altceva, dar în orice caz va trimite zeci de avioane, zeci de elicoptere şi, cel mai important, mijloace de apărare anti-aeriană… poate chiar sisteme S-400… Într-un cuvânt, cel mai modern echipament. Ne vom dota noi înşine. Dacă în timpul exerciţiului (Zapad 2021) ne va trebui şi altceva, îl vom cumpăra sau îl vom comanda din Federaţia Rusă”.

Iată, s-ar pute ca Lukaşenko să aibă dreptate:

În paralel, un alt semnal de atenţie direct pentru statele din sudul Federaţiei Ruse, marile exportatoare de petrol şi gaze: Gazprom Neft, branşa GAZPROM care se ocupă de zona petrolieră, a afirmat prin vocea preşedintelui său Alexander Diukov că doreşte să se îndepărteze rapid de sistemul plăţilor în dolari atunci când e vorba despre modalitatea de plată folosită pentru realimentarea în Rusia a avioanelor chinezeşti: „acordul începe în septembrie şi presupune schimbarea sistemului de plată din dolari în yuani” pentru kerosen.

Semnalul este că Rusia sprijină în continuare eforturile de ieşire din zona plăţilor în dolari şi asta, posibil, ar putea avea efecte şi în relaţiile sale privilegiate cu ţările cu care un nivel apropiat de cooperare pe toate planurile, inclusiv când vine vorba despre aprovizionarea strategică cu petrol şi gaze.

Ceea ce, în anumite condiţii, se poate transforma într-una dintre armele mortale din arsenalul rusesc. Multe ţări vor fi deosebit de atente la dimensiunea energetică a relaţiei Rusia-Belarus şi condiţiile de plată prevăzute şi poate aici să fie o cheie pentru alte cooperări viitoare.

Cred că tot mesaj este şi semnarea între Rusia şi Ungaria a noului acord pentru gaze naturale, are o valabilitate de 15 ani şi începe în octombrie. Sigur că nu are de ce să ne intereseze, noi avem alte strategii de supravieţuire, dar acordul prevede o creştere cu 7% faţă de cele 4,2 miliarde metri cubi trimişi în Ungaria anul trecut: acum Gazprom va trimite 3,5 miliarde metri cubi prin Serbia şi a miliard metri cubi prin Austria, ocolind astfel complet tranzitul prin Ucraina.

Nu cred că e vorba doar despre mesaje pe care Moscova le dezvoltă doar în atenţia Belarus. Ansamblul proiectului este cu mult mai complex, este construit într-o viziune integratoare mult mai largă şi doar a fost doar pus sub o lumină mai puternică de concluziile dramatice ale episodului Afganistan. Iar urgenţa o vor constitui modificările hărţilor de putere pe frontul de est. Pe linia de fractură UE/NATO/Rusia.

Cristian Unteanu