Sport
UEFA a anuntat unde se vor juca finalele Champions League din urmatorii 4 ani
De curând, cei de la UEFA aununţat unde se vor juca finalele Champions League din următorii 4 ani, iar, despre unele locaţii am putea spune că sunt cel puţin surprinzătoare, ţinând cont de mai mulţi factori. Însă, totul depinde doar de UEFA, iar părerea noastră este doar una personală.
Unde se vor juca umătoarele 4 finale Champions League?
Aşa cum spuneam, cei de la UEFA deja au anunţat unde se vor disputa finalele Champions League din următorii 4 ani. O informație interesantă în special pentru pariorii care urmăresc această competiție și plaseaza ponturi Liga Campionilor. Prima destinaţie aleasă de cei de la UEFA, pentru finala UEFA Champions League 2022 este Rusia, mai exact Sankt Petersburg.
Pentru finala din anul 2023, trofeul urmează a fi ridicat pe un stadion din Istanbul, Turcia. Ne aşteptam oarecum la această decizie, deoarece în acest an, turcii trebuiau să găzduiască finala Champions League, însă din cauza situaţiei epidemiologice destul de grave, stadionul Ataturk nu a putut să găzduiască finala celei mai importante competiţii intercluburi din Europa, astfel că a fost răsplătită cu finala CL 2023.
În 2024, finala urmează a se disputa în acelaşi loc în care a avut loc şi finala Campionatului European 2020, mai exact în Londra, pe stadionul Wembley. Pentru anul 2025, nemţii sunt cei ce se vor bucura de finala celei mai importante competiţii europene intercluburi, finala disputându-se în Munchen-
UEFA a stabilit şi finalele pentru Europa League
Pe lângă finalele Champions League, cei de la UEFA au ţinut să stabilească şi finalele din cea de-a doua competiţie europeană intercluburi, ca valoare, respectiv UEFA Europa League.
Mai exact, viitoare finală, cea din 2022 urmează să fie găzduită de Spania, mai exact în oraşul Sevilla.
Vecinii noştri unguri au fost şi ei răsplătiţi cu o finală de Europa League, după ce au reuşit să organizeze exemplar meciurile de la EURO 2020 şi după ce suporterii lor, cât şi faptul că stadioanele din Budapesta au fost pline meci de meci, au ajuns să impresioneze oamenii din întreaga lume. Motivul pentru care stadionul din Budapeste a fost plin la Campionatul European EURO 2020 este acela că autorităţile au reuşit să ţină sub control pandemia. Mai exact, pe stadionul Puskas Arena din oraşul Budapesta urmează să se dispute finala Europa League 2023.
Pentru anul 2024, câştigătoarea trofeului se va decide pe un stadion din Dublin, în timp ce în anul 2025, finala revine în Spania, însă de data aceasta în Bilbao.
Administratie
Investiție în viitor: Copiii din Prahova descoperă tainele artelor marțiale fără niciun cost
Într-o eră a sedentarismului, Consiliul Județean Prahova lansează o ofensivă pentru sănătate și disciplină, susținând proiectul „alPHa Karate”. Inițiativa transformă sportul dintr-un privilegiu într-un drept accesibil tuturor copiilor din comunitate.
Prahova face un pas hotărât spre susținerea tinerei generații, punând accent pe educația prin mișcare și dezvoltarea armonioasă. Conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Prahova, instituția sprijină activ proiectul „alPHa Karate”, o platformă sportivă menită să aducă disciplina artelor marțiale mai aproape de inima comunității. Deși primii pași pe tatami au fost deja făcuți, organizatorii anunță că porțile rămân deschise pentru noi înscrieri.
Bariere financiare eliminate: Sport de performanță cu zero costuri
Pilonul central al acestui program este accesibilitatea totală. Într-un context economic dificil, proiectul „alPHa Karate” elimină orice barieră financiară, fiind dedicat exclusiv copiilor și oferit 100% gratuit. Această inițiativă, susținută de autoritățile județene, urmărește să ofere șanse egale fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine, transformând sportul într-un instrument de incluziune socială și progres personal.
Disciplină în loc de presiune: Filosofia unui stil de viață echilibrat
Spre deosebire de cluburile sportive axate strict pe rezultate imediate și trofee, programul promovat de Consiliul Județean Prahova propune o abordare diferită: dezvoltarea caracterului în detrimentul presiunii competiționale. Antrenamentele nu sunt orientate către participarea la concursuri, ci spre cultivarea unor valori fundamentale: respectul, încrederea în sine și autodisciplina.
Programul este conceput special pentru începători, oferind un mediu sigur și primitor unde copiii pot învăța în propriul ritm. Cu o frecvență de doar o ședință pe săptămână, cursurile sunt ușor de integrat în programul școlar, oferind micuților o supapă necesară de energie și relaxare activă.
Cum pot fi înscriși micii karateka: Pașii către o viață activă
Părinții interesați să le ofere copiilor lor șansa de a face parte din această „școală a caracterului” au la dispoziție modalități rapide de înscriere. Procesul a fost simplificat pentru a încuraja participarea masivă a tinerilor din județ.
Înscrierile se pot face prin completarea unui formular online, o metodă rapidă și eficientă de a asigura un loc pe tatami. De asemenea, pentru părinții care doresc informații suplimentare sau preferă înscrierea telefonică, organizatorii pot fi contactați la numărul de telefon: +40 775 653 646.
Prin acest proiect, județul Prahova demonstrează că investiția în sportul de masă reprezintă, de fapt, cea mai sigură investiție în sănătatea și educația viitoarelor generații.
Sport
Retrogradează Petrolul? Specialiștii s-au pronunțat
Petrolul a pierdut în deplasare cu Farul Constanța (0-2), în prima etapă a Play-out-ului SuperLigii, și a ajuns în zona barajului pentru menținerea în primul eșalon. Echipa antrenată de Eugen Neagoe are doar patru puncte peste locul 9, care echivalează cu retrogradarea directă.
Înaintea eșecului de la Ovidiu, „lupii” pierduseră un singur meci din ultimele șapte (1-2 în deplasare cu CFR Cluj). În rest, aveau la activ trei victorii (1-0 acasă cu Unirea Slobozia, 2-1 acasă cu FC Argeș, 1-0 în deplasare cu FC Botoșani) și trei egaluri (1-1 în deplasare cu Dinamo, 1-1 în deplasare cu Rapid și 1-1 acasă cu Csikzereda).
Așadar, elevii lui Neagoe nu au pierdut cu Dinamo, Rapid și FC Argeș, formații din Play-off. Aceste rezultate spun ceva despre forța „galben-albaștrilor”, care în mod normal ar trebui să iasă din zona periculoasă.
În acest moment, în lupta pentru evitarea retrogradării sunt implicate cinci formații:
- Locul 6 în Play-out – Csikszereda Miercurea Ciuc (19 puncte)
- Locul 7 – Petrolul (16 puncte)
- Locul 8 – Unirea Slobozia (13 puncte) – a beneficiat de rotunjire
- Locul 9 – FC Hermannstadt (12 puncte) – a beneficiat de rotunjire
- Locul 10 – Metaloglobus București (7 puncte)
Echipa de pe locul 8 din Play-out va juca barajul de menținere/promovare cu formația clasată pe locul 3 în Play-off-ul Ligii a 2-a, iar echipa de pe 7 o va întâlni pe ocupanta locului 4 din Liga a 2-a. Primele trei criterii de departajare pentru stabilirea ierarhiei finale din Play-out sunt următoarele:
- Numărul de puncte
- Rotunjirea punctajului (au întâietate echipele care nu au beneficiat de rotunjire)
- Poziția ocupată în clasamentul sezonului regular.
Basarab Panduru: „Petrolul nu are cum să retrogradeze”
Mai mulți specialiști care apar la emisiunile televizate, printre care Basarab Panduru, sunt de părere că Petrolul ar trebui să rămână în SuperLiga. „Petrolul nu are cum să retrogradeze cu Neagoe, știe campionatul. O văd bine pe Petrolul în momentul acesta, dar se joacă. Play-out-ul este complicat”, a spus fostul internațional.
Aceeași părere o au și specialiștii de la casele de pariuri, care au calculat șansele de salvare pe care le are fiecare echipă. Potrivit cotelor Superbet, în cel mai mare pericol se află Metaloglobus (cotă 1.01 să cadă în „B”), urmată de FC Hermannstadt (2.15) și de Unirea Slobozia (cotă 2.25). Petrolul are cota 4.50, mai mică totuși decât a celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc (5.50).
Ce meciuri mai sunt de jucat în Play-out:
- Cu Metaloglobus în deplasare
- Cu Csikszereda acasă
- Cu Unirea Slobozia în deplasare
- Cu FC Hermannstadt acasă
- Cu FCSB în deplasare
- Cu UTA Arad acasă
- Cu FC Botoșani în deplasare
- Cu Oțelul acasă
Cel mai greu meci în deplasare este cel de la București, cu FCSB, în ciuda sezonului slab pe care îl are echipa lui Gigi Becali.

Lipsa concentrării, problema principală
Erorile neforțate din defensivă l-au exasperat pe Eugen Neagoe, care a răbufnit după înfrângerea în fața Farului: „Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă.
Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea. E o luptă dificilă în play-out. Depinde de fiecare echipă și de fiecare joc în parte”.
Lipsa concentrării reprezintă o problemă și pentru jucătorii ofensivi, nu numai pentru apărători. Chică-Roșă, de două ori, și Gicu Grozav (62) nu au reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul „marinarilor” din situații bune. Poate că roata norocului se va întoarce în meciul cu Metaloglobus.
Exclusiv
Radu Oprea, maestrul nenorocirilor: Cum să transformi statul în afacere de familie și istoria în glumă prostă, fără să clipești (I)
În peisajul pitoresc al politicii românești, unde moralitatea e un accesoriu facultativ, iar responsabilitatea o glumă proastă, există un personaj care se ridică deasupra tuturor, sfidând logica și bunul-simț: Radu Oprea. Senator PSD, fost ministru al Economiei, actual Secretar General al Guvernului – o ascensiune stelară, pavată cu scandaluri, dosare penale clasate, afaceri dubioase și o nonșalanță demnă de un actor de comedie neagră. Cum reușește un om cu un asemenea CV să rămână în prim-plan, în timp ce alții tremură pentru o virgulă greșită? E simplu: e un maestru al nenorocirilor, un om de teflon care alunecă de pe orice acuzație, ajutat, desigur, de o armată de complici tăcuți și de un sistem politic adânc putred.
Fenomenul „teflon”: Când un politruc spală bani, rupe Guvernul și râde în fața dreptății
Să luăm, de pildă, incredibila poveste a împrumutului de aproape trei milioane de lei către o firmă numită City Imobiliar SRL, o fantomă contabilă cu active în valoare de 21,4 milioane de lei, datorii de 24,8 milioane și o cifră de afaceri… zero. (Sursa: Newsweek România). Domnul Oprea, chestionat despre proveniența fondurilor și recuperarea lor dintr-o entitate în insolvență, a devenit brusc amnezic și evaziv. „Un vehicul special de proiect,” a murmurat, probabil visând la bolizii de lux cumpărați cu bani „spălați” pe hârtie. ANI l-ar fi verificat, zice, și l-ar fi găsit „curat”. Ce mai contează trei milioane de lei, când ai o diplomație a tăcerii și un sistem care te acoperă? Grindeanu, marele minimizator, ne-a asigurat că Oprea are un cazier fiscal „curat” și că acuzațiile sunt „exagerări”. Desigur, pentru că o decizie ICCJ poate spăla orice păcat, transformând evaziunea fiscală într-un „mic neajuns” (aici).
Maestrul grijilor financiare: De la imprumuturi fantomă la mafia deșeurilor (cu „Treflă” în rolul principal)
Nu doar împrumuturile fantomă îi definesc cariera. Radu Oprea este și „părintele” spiritual al firmelor Eco Burn și Urban Electric, înființate cu partenerul său de încredere, Mihail Ștefănescu, zis și „Treflă” . Aceeași Urban Electric, investigată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Și „Treflă”? Un adevărat arhitect al haosului, un „jucător central în mafia deșeurilor din România”, cunoscut pentru tacticile de amenințare și șantaj în licitațiile publice. Dosarele penale ale lui Treflă și ale familiei sale? Stau cuminți la sertar, așteptând prescrierea . Un om a murit la Ecoburn, dar liniștea este profundă. Poliția din Prahova, sub „atenta” veghe a lui Ginel Preda, pare să sufere de un „orb al găinilor/curcilor”, ignorând arderile ilegale de deșeuri medicale . În fond, de ce să investighezi, când „nașul” este un politician de rang înalt, senator și ministru, strâns legat de familie?
Operațiunea „santierul biletului norocos”: Când interesul național se măsoară în BANI grei (și profituri mici)
Capodopera tandemului Ciolacu-Oprea? „Tunul” de la Șantierul Naval 2 Mai. Guvernul Ciolacu, sub coordonarea „iscusită” a lui Oprea, a aprobat pe repede-înainte două Hotărâri de Guvern (HG 715/2024 și HG 763/2024) prin care Ministerul Economiei primește peste 91 de milioane de lei pentru a cumpăra un teren de la un șantier naval cu… 705 lei profit net în 2023 și 8 angajați! (Sursa: Incisiv de Prahova). Oficial, e vorba de „interes național”, „securizarea terenului” și „context geopolitic”. Neoficial? O „redevență curios calculată” (0,001% din profitul net) pentru concesionarea aceluiași teren, probabil către aceeași firmă olandeză, Damen, care-l închiria deja de decenii. Un tun pe față, o recunoaștere implicită a ineficienței managementului de stat, mascată sub fantezii geo-strategice.
Flori, sare și rude: Când Ministerul devine ogradă și concursurile, teatru de păpuși
Dar Oprea nu se ocupă doar de afaceri mari și murdare. E un om cu „grijă” și pentru cele mici. Așa se face că, la început de martie, a „surprins” angajatele Ministerului Economiei cu mărțișoare inedite: o floare, un pachet de sare cu verdețuri și un bulgăraș de sare minerală de la… Salrom, companie subordonată ministerului! . Întrebarea de un milion de lei, sau de 30.000 de lei (salariul lunar al domnului Oprea din funcțiile publice): cine a plătit? Salrom, din banii publici, sau ministrul, din propriul buzunar „curat”? Ciolacu e invitat să verifice, dar probabil e prea ocupat să se minuneze de ingeniozitatea subordonaților.
Și dacă tot suntem la capitolul „familie”, să vorbim despre „clanul” surorilor Stan și Bardas din Ministerul Economiei, care, sub aripa protectoare a lui Radu Oprea, fac legea în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat . Adriana Florina Stan, șefă de birou, își numea sora, Maria Mihaela Bardas, președintă de CA la o altă uzină mecanică. Concursuri trucate, întrebări făcute de candidați pentru ei înșiși, un sistem putred unde meritocrația e o poveste de adormit copiii, iar funcțiile publice sunt fiefuri personale.
Securitatea publică, o marfă ieftină: De la ISCIR la „Crevedia” cu binecuvântarea politică
„Ne dorim o altă Crevedia?”. Această întrebare retorică planează asupra Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), transformată, în era Oprea, dintr-o instituție vitală de siguranță publică într-o afacere de familie și un teatru de intrigi politice. Demiteri „în absență”, concursuri „clandestine” pentru șefi, reducerea personalului și dispersarea resurselor – toate sub „atenta” îndrumare a Ministerului Economiei. Corupția și ineficiența devin litera de lege, iar siguranța cetățenilor, o simplă variabilă în ecuația intereselor politice.
Romarm, pe lista neagră: Cum să iți faci inamici la nivel internațional (și să scapi nefiind tu vinovatul)
Culmea incompetenței și a duplicității? Implicațiile internaționale ale domnului Oprea în industria de armament. Adevăratul „joker” aici este Petrica Ușurelu, promovat de Oprea, care a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Rheinmetall, ignorând un angajament contractual guvernamental preexistent cu Beretta .
Rezultatul?
Romarm risca o executare de 8 milioane de euro și o includere pe listele negre internaționale. Dar, desigur, Oprea va fi doar un spectator nevinovat, căci alții au semnat și alții vor plăti.
Lecția de istorie de la SGG: Auschwitz, un simplu „număr” pe tabelul de reformă. Jenant! (aici)
Dar toate acestea pălesc în fața perlei absolute a nonșalanței politice: comparația făcută de Radu Oprea, în calitate de Secretar General al Guvernului, între reducerile de personal și… numerele de la Auschwitz. „Oamenii au fost numere doar la Auschwitz”, a declarat senin, adăugând că el „nu taie” și că „oamenii nu sunt costuri” (sursa: HotNews, citată de Incisiv de Prahova). O scuză ulterioară, marca „nu-i vina mea că voi ați înțeles prost”, a confirmat doar lipsa de tact, de empatie și, mai ales, de cunoștințe istorice elementare. Alexandru Muraru (PNL) a cerut demisia imediată, vorbind de „analfabetism istoric” și „lipsă profundă de educație” (sursa: Incisiv de Prahova). Iar ironia supremă? Același Oprea, care refuză să „taie” pentru că „oamenii nu sunt numere”, blochează o reformă esențială la SGG, reducând de la 176 la 105 posturi. Oprea, „politrucul plin de interese personale”, nu taie, dar nici nu semnează tăierile propuse de alții, transformându-se într-un obstacol în calea eficientizării.
Enigma Oprea: Cum de aterizezi mereu în picioare, când alții se impiedică de un simplu… bun simț?
Așadar, Radu Oprea este mai mult decât un simplu politician controversat. Este un studiu de caz în supraviețuire politică, un monument al impunității, un om care transformă statul într-o afacere personală, istoria într-o glumă proastă și siguranța publică într-o marfă de schimb. Întrebarea fundamentală rămâne: cine îl susține pe Oprea în Guvern? Cine îi permite să revină mereu, să cadă mereu în picioare, indiferent de gravitatea acuzațiilor? Răspunsul e simplu și dureros: un sistem putred, unde interesele politice primează în fața integrității, a legii și, mai ales, a bunului-simț. Și până când acest sistem nu va fi curățat, Radu Oprea, maestrul nenorocirilor, va continua să ne țină prelegeri de istorie revizionistă, să ne vândă sare pe mărțișor și să ne arate că, în România, penalul a devenit standard, iar bunul simț, o simplă relicvă. Vom reveni. (Cristina T.).
Va indrumam sa urmariti – o mica parte – din arhiva Incisiv de Prahova:
https://www.incisivdeprahova.ro/2024/03/08/martisoarele-ministrului-radu-oprea/
-
Ancheteacum 5 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 5 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Exclusivacum 2 zileMarea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie



