Connect with us

Administratie

Când s-a lansat lozinca „România educată”, reacția cunoscătorilor a fost aspră/Un „moment trist” în educația din România

Publicat

pe

Cine educă pe cine?Când s-a lansat lozinca „România educată”, reacția cunoscătorilor a fost aspră. Pretenția de proiect era fără acoperire, fiind vizibil o improvizație. Un profesor vorbea despre un „moment trist” în educația din România. Altul a emis un calificativ grav, încât nu-i de redat. Un dascăl spunea că „degeaba așteptați, nu este pricepere”. Personal, am fost izbit de ofensa din titlu (chiar întreaga Românie nu este educată?) și am pus întrebarea: „Cine educă pe cine?”.
Nu se poate cita vreo persoană competentă care să fi girat improvizația. Dar ea a fost plasată brusc în miliardele pe care România le preia, prin granturi cu cofinanțare și împrumuturi cu dobândă, în programul „Recovery and Resilience” al Uniunii Europene. Dacă tot nu a ieșit ceva în șapte ani de mandat, ce mai contează încă un abuz?

Desigur, este o întrebare de cetățeni maturi dacă trebuie cheltuiți bani pe o improvizație – nici măcar validată în vreo dezbatere publică, responsabilă. Sau dacă, nu cumva, cineva priceput ar trebui să dea oase, carne și viață unui proiect având ca temă Educația. În definitiv, nicio țară a Uniunii Europene nu aruncă miliarde pe vorbe.
In plus, acum se poate observa și ignoranța din spatele lozincii, trecută obsesiv în documentul „redresării și rezilienței” trimis de „guvernul meu” la Bruxelles. Nu mai insist pe erorile de traducere, deoarece sunt evidente.

Când vorbesc de prezența Educației în acest document nu trec, firește, peste constrângerile ce rezultă din scopul programului Uniunii Europene. Dar am în vedere câteva imperative. Primul este acela de a scoate educația națională din adânca criză în care a ajuns în ultimul mai bine de un deceniu, pe care pandemia a adâncit-o. Al doilea este de a servi o schimbare în bine – ceea ce de ani buni nu poate fi decât o nouă reformă. Admit că „guvernul meu” nu are capacitatea unei reforme, dar cred că s-ar cuveni ceva pe direcția ei. Al treilea are în vedere ca interesul public să fie servit. Din nefericire, în România actuală se ajunge la o păcălire astfel încât unii încasează banii, iar dezvoltarea în interes public râmâne spre zero. Al patrulea imperativ este acela ca democrația să înainteze.
Nimeni la Bruxelles nu ar contrazice aceste imperative. De altfel, Educația a rămas în competența națională. Ceea ce preconiza Spiru Haret în 1903 – o educație care să servească „dezvoltarea socială și nevoile sufletești” – se împiedică acum în incapacitatea decidenților autohtoni.
Dar să privim documentul „guvernului meu” la partea întitulată „România educată”. Scopul declarat este „creșterea capacității de reziliență a sistemului educational prin modernizarea infrastructurii și a dotării aferente”. Nu se poate contesta importanța infrastructurii moderne și a dotării corespunzătoare. În orice caz, eu nu o contest! Nu aș putea-o face, mai ales că în mandatul de ministru al educației naționale (deciziile sunt reunite în A. Marga, Anii reformei 1997-2000, 2006) s-au lansat programele cheie pe infrastructură, ca „Reabilitarea școlilor”, „Construcțiile universitare”, „Roedunet”, „Echiparea cercetării din universități”, „Informatizarea școlilor”, etc., care au continuat.
Dar, citind ce s-a trimis la Bruxelles, prima impresie este că cei care au scris partea Educație nu cunosc educația din România actuală. Dacă chiar vrei să o schimbi, nu poți ocoli întrebarea: care-i sunt lacunele?

Ca să fim sinceri, România se confruntă acum, și în Educație, cu neajunsuri mai grave ca oricând în secolul actual. Reducerea nivelului școlarizării și al studiilor, deprofesionalizarea accelerată a populației, inclusiv ca urmare a celei mai mari emigrații dintr-o țară în timp de pace, fraudarea masivă a certificatelor și diplomelor, slăbirea profesioniștilor de vârf în multe domenii, slaba formare continuă, nevoia reprofesionalizării pentru lumea postpandemică sunt doar câteva. Nu mai insist că multe țări se preocupă deja de „profesiile viitorului”.
Niciodată la elevii și studenții din România „fuga de sistemul national de educație” nu a fost mai mare, iar, acum, ia amploare trecerea elevilor de la școli publice, la „privat”. Sunt două rezultate ale degradării educației din țară și ale justificatei nemulțumiri a tineretului și părinților.
Peste toate, însă, poți moderniza infrastructura și dotările, dar, dacă nu schimbi organizarea, nu actualizezi conținuturile și nu institui selecția necoruptă a valorilor, nu iese ceva. În câte locuri dotarea este super, dar rezultatele sunt mici?
Îmi amintesc că după inaugurarea celei mai moderne construcții universitare din țară, care a fost în primul deceniu al actualului secol Facultatea de Științe Economice de la Universitatea „Babes-Bolyai”, rectorul Universității din Viena, care era oaspetele meu, văzând modernitatea la vârf a echipării din facultate, m-a întrebat dacă în ea se și lucrează. I-am răspuns, tot ironic, că nu l-am invitat doar la o expoziție. Privind azi retroactiv și văzând precaritatea nivelului din facultate, îi dau dreptate reputatului coleg. Într-adevăr, a fost o expoziție promițătoare, care a intrat, din păcate, în organizări corupte și pe mâini nepotrivite.

Programul pe Educație trimis de „guvernul meu” la Bruxelles este organizat pe șase teme: „educația timpurie”; „autonomia unităților de învățământ preuniversitar”; „reforma bacalaureatului”; „digitalizarea educației”; „standarde de siguranță și calitate în preuniversitar”; „reforma guvernanței în preuniversitar”. Nu discut proprietatea termenilor, căci, în general, în „România educată” noțiunile se amestecă precum alunele în sac. Ele nu sunt înțelese.
În treacăt fie spus, aici nu sunt reforme, ci, mai curând, reglementări, eventual ajustate. Or, nu se poate ocoli adevărul că România actuală are nevoie de reforme propriu-zise. Nici legislația generală a educației, nici decidenții și selecția personalului, nici funcționarea și prestația unităților și universităților, nici structura și folosirea calificărilor, nici alte chestiuni hotărâtoare nu mai sunt în regulă.

Desigur că „guvernul meu” nu poate tăinui situația în care a fost adusă educația din România în zilele noastre. De pildă, s-au ratat țintele din proiectul „Europa 2020″ al Uniunii Europene, înainte de pandemie. România a fost adusă la abandon școlar de 15,3%, la situația în care doar 37% dintre copiii de la țară urmează învățământul terțiar, 40% dintre copiii de 15 ani sunt „analfabeți functional”, foarte mulți absolvenți nu s-au putut angaja, abia în jur de 50% dintre cadrele didactice pot folosi online-ul, la ultimul loc la „educația timpurie”. Nici nu se amintește distrugerea unică „reușită” de decidenți în pandemie, când peste 300 de mii de elevi nu au învățat mai nimic vreme de un an. Nici faptul că cel puțin 30% dintre elevi fac acum meditații contracost. Sau că România are astăzi cel mai mic consum de carte pe cap de locuitor din Europa. Se poate adăuga, tot ca exemplu, situația din universități, care s-a deteriorat încât toate sunt întrecute, de pildă, de universitatea din Minsk.

Oricare cetățean are dreptul să întrebe: Cine a adus aici educația din România? Știm bine că de șapte ani s-a promis, s-au făcut abuzuri, s-a cerut dispariția de partide rivale, s-a recurs la condamnări politice, ca nicăieri în Europa! Iar acum se oferă dezastrul!? Decidenții actuali sunt diletanți și distrug, iar apoi forțează un program european ca să nu se vadă dauna! Oare România se împrumută nu pentru dezvoltare, ci ca să plătească incompetența?
Să parcurgem, însă cele șase „reforme”. Cu toată bunăvoința, nu se poate evita observația că fiecare are carențe profesionale care te pun pe gânduri. Iată câteva exemple.

Totul începe cu o autoflatare privind „educația timpurie”. Tema acesteia s-a pus demult, uneori în termeni precum „educație preșcolară” sau alții, care acopereau și „early childhood education” și „early child care”. Consiliera mea pe domeniu a și fost numită ulterior expert în sistemul ONU. A te ocupa de „educația timpurie” poate veni, firește, în întâmpinarea dorinței multor părinți. Numai că acest capitol putea fi altul dacă s-ar fi discutat cu practicienii din domeniu.
Optica rudimentară răzbate mereu din improvizația însăși. Ca să dau doar un exemplu: „lipsa de echitate” din învățământ nu se reduce la „diferențele de calitate și ratele ridicate de părăsire a școlii”, cum se spune în încropeala „guvernului meu”. De respectiva lipsă țin și corupția, nepotismul și deciziile eronate.

Sau, ca un alt exemplu, se dau ca obiective actuale ceea ce s-a rezolvat de multă vreme. De pildă, școala în schimburi s-a desființat oficial deja în 1998. Programul „Relansarea învățământului rural” (2000) ar fi trebuit continuat, mai ales că el începuse să folosească milioane de dolari din împrumut. „Învățământul Profesional și Tehnic” avea deja în 2000 o realizare salutată în Europa, iar responsabila domeniului din ministerul pe care l-am condus a fost numită în fruntea unui institut european. Cine a distrus realizări, încât acum trebuie reinventate, pentru alte împrumuturi?

A doua zisă „reformă” privește „autonomia unităților de învățământ”. Subiectul este vechi și a dus la reglementările din 1998-2000, care se pot citi și astăzi. Atunci s-a acordat nu doar autonomie universitară (despre care „guvernele mele” nici nu mai vorbesc!), ci și autonomie liceelor, școlilor profesionale și unităților de performanță. Dar și aici se dovedește că autorii nu stăpânesc noțiunile. Ei reduc autonomia la identificarea riscurilor! Ce scriu ei denotă incultură instituțională – mai larg, necunoaștere.
„Inovația” cu care se vine aici este înființarea „Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) – o altă găselniță pentru a pompa banii spre clientelă. Este ca și cum ai crea instituția numită Mecanismul de Stârnire a Vântului Prielnic! Nu mai vorbesc de abuzul finanțării substanțiale a unor instituții sterpe – eventual pentru a le dota cu jacuzzi sau alte năzbâtii!
Se vede bine că în România actuală se adâncește maladia angajării de programe în scop pecuniar, cu idei puține și cu realizări și mai puține. Totul este ca aceste programe să aducă bani cuiva – chiar dacă populația este cea care va plăti din greu. S-a întețit pasiunea pentru bani nemunciți, chiar fraudați. A scăzut însă pasiunea de a construi pentru societate!

A treia „reformă” privește „ruta profesională completă”. Aici, destul de repede, se susține cu aplomb ceea ce contrazice practica cvasiuniversală: „curriculumul școlar depinde de redefinirea standardelor profesionale, care este un proces greoi și de durată”. Or, curriculumul are oriunde o ancorare mult mai complexă.
Se pune acum accent pe „învățământul dual” – care este demult inițiat, fie și sub alți termeni. Chestiunea s-a pus în mișcare deja în 1999, având în vedere experiența reușită din alte țări. Se ridică aici întrebarea: de ce autoritățile nu l-au organizat deja? Germania a dovedit continuu utilitatea „învățământului dual”!

Se face caz de cele zece „consorții parteneriale regionale”, ce reunesc școli, licee, universități, unități productive. Nu este deloc o idee nouă! Ea a fost propusă de unii directori și rectori în 1999 și este soluția aplicată în regiuni din Franța. Întrebarea care se pune din capul locului este simplă: celelalte școli, licee și universități ce fac? Unde este „egalitatea de șanse”? Franța a putut face consorții cu succes căci nu are fracturile sociale și decalajele uluitoare din România de azi.
„Liceele agricole” au fost luate acum ca pivot al schimbării agriculturii. Ideea este de dinainte de 1989. S-a și lucrat în această direcție, cu intermitențe cauzate în ultimul deceniu și jumătate de nepriceperea decidenților. Dar este discutabil dacă liceele agricole pot să-și asume asemenea răspundere. Și nu are rost să se arunce acum praf în ochi, câtă vreme PNRR nu-i sprijină pe fermierii existenți.
În general, dotările din PNRR ar trebui să presupună dezvoltarea de industrii indigene. Numai că încropeala „guvernului meu” lasă șanse infime pentru aceasta. Dotările le transferă pe scară mare altor industrii.
A patra „reformă” este „digitalizarea educației”. Orice țară care se dezvoltă își pune în ordine digitalizarea. Dar și aici vine îngustimea abordării. De exemplu, „formarea continuă” este plasată în „programul de formare a competențelor digitale”, ca și cum s-ar reduce la aceasta. De fapt, ar trebui lucrat la formarea nu doar a competențelor, ci și a culturii abordării digitale. Altfel, degeaba ai competențe, dacă nu ai cultura digitală și pregătirea pentru a o fructifica creativ.

Universităților li se alocă domeniul „tehnologiilor emergente”. Am înființat, între altele, Institutul de Tehnologie (detaliat în A. Marga, Anii înnoirii. Reforma universității clujene, 2016) pentru că facultățile de științe care nu generează tehnologii, nu mai au cum să conteze. Dar, o privire doar „tehnologică” asupra educației nu dă rezultate. Iar dacă tot se vor „Centre Universitare pentru Transformare Digitală”, cum se preconizează, de ce nu se merge explicit până la capăt, cu o reorganizare universitară, de care România are nevoie?
La „reforma” a cincea este vorba de „standarde de siguranță și calitate”. Se poate ușor obiecta că siguranța și calitatea țin, totuși, de realități diferite. În plus, oricât de importantă este siguranța clădirilor, ea intră și în răspunderea altor instituții. Obiectivul explicit aici este „reziliența campusurilor”. Nu sunt, însă, și alte reziliențe?

A șasea „reformă” este „guvernanța în preuniversitar”. Era acum ocazia unei regândiri a sistemului – căci multe țări revăd aproape toate organizările în vederea unui nivel mai înalt de performanță. Dar, în limbajul încropelii, „guvernanța” este confundată cu administrația, ca apoi să fie redusă la adecvarea profesiilor la piață. Se vrea acum „management descentralizat”, dar acesta s-a aplicat începând cu 1998, doar că acum se redescoperă.

Nu există, la „guvernul meu”, nici cunoșterea educației și nici capacitatea de a o ameliora! Se și operează, de pildă, cu prejudecata demult infirmată că stabilirea standardelor rezolvă problemele. De cincisprezece ani se spune aceasta și nu s-a ajuns la rezultat. Problemele din educație sunt nu doar de standarde și aplicarea lor, ci și profesionale, juridice, sociale, etice.
În rezumat, osatura în încropeala „guvernului meu” o formează, de fapt, idei ciupite din reformele 1968, 1997-2000 și din măsuri ulterioare. Nimic nou! Toate au fost deja elaborate în programe de demult. Nu este în sine rău să se continue astfel de idei, după ce se pricep, căci sunt validate. Dar nu ar fi trebuit să se fi gândit ceva și în ultimii douăzeci de ani?

Desigur, se poate continua reforma din 1997-2000. Dar, în situația în care a fost adusă educația din România în zilele noastre, reparațiile și completările nu mai sunt rezolvări propriu-zise. O nouă abordare competentă este necesară, precum oxigenul.
Întrebarea cine educă pe cine se pune acut în România actuală. Numai că, odată cu degradarea sesizabilă a tot mai multor instituții din țară, la care asistăm de peste un deceniu, se pune și întrebarea: cine în România actuală decide pentru cine?

Fapt este că în educație se pregătesc inițiative îndrăznețe în Europa, în SUA și în China. Amintesc aici doar Raportul Back to the Future of Education. Four Scenarios for Schooling (OECD, Paris, 2020), care își asumă explicit premise neobișnuite. Anume, că nu este un singur drum spre viitor, că după Covid-19 trebuie văzute nu doar cele ce ar putea veni, ci și cele la care nu ne așteptăm și că educația are de legat optici ce vin dinspre patru nivele ale educației: „timpurie”, „școlară”, „a adulților” și „continuă”.

Documentul OECD este unul „tehnocratic”, așa cum lansează multe organizații internaționale. Încă se înțelege greu că ființa umană este cea care trebuie să conteze, iar educația nu este altceva decât a o cultiva pentru performanță. În accepțiunea internațională, însă, „tehnocratic” este, totuși, altceva decât înțeleg la noi inși care aruncă naivilor scientismul, ca un fel de nouă ideologie. De aceea, documentul Back to the Future, dar și altele, ar putea stimula o reflecție la noi, pentru a nu se rămâne la incultura improvizațiilor și încropelilor actuale pe Educație.

Andrei Marga

Administratie

Circuit de viteză pe DN 5D: „Maratonul” vitezei la Giurgiu se incheie cu un permis suspendat la 191 km/h

Publicat

pe

De

Campania europeană ROADPOL „Speed Marathon”, menită să disciplineze traficul rutier și să prevină tragediile pe șosele, a scos la iveală un nou caz de inconștiență extremă în județul Giurgiu. Pe tronsonul DN 5D, radarul polițiștilor a înregistrat o valoare care depășește orice limită a prudenței: 191 km/h. Potrivit informațiilor furnizate de Sindicatul Europol, acest incident nu este o simplă abatere, ci o confirmare a faptului că mulți conducători auto confundă constant infrastructura publică din România cu o pistă de curse profesionistă.

Între inconștiență și teribilism: Drumurile publice, transformate în zone de risc vital

Analiza făcută de reprezentanții Sindicatului Europol indică faptul că, la o astfel de viteză, nu mai poate fi vorba despre o clipă de neatenție sau despre presiunea unei urgențe. Este vorba despre o conduită deliberată care transformă orice alt participant la trafic — fie el șofer, pasager sau pieton — într-o potențială victimă a unui accident cu consecințe fatale.

„La asemenea valori, nu mai vorbim despre neatenție sau grabă, ci despre o conduită care transformă orice participant la trafic într-o potențială victimă”, subliniază sursa citată, evidențiind pericolul iminent la care sunt expuși cetățenii de către „piloții” de ocazie care ignoră complet normele de siguranță.

Sancțiuni ferme, dar insuficiente: 120 de zile fără volan pentru „haiducii” șoselelor

Pentru viteza de 191 km/h înregistrată pe DN 5D, șoferul a primit sancțiunea maximă prevăzută de lege: suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. Totuși, reprezentanții Sindicatului Europol avertizează că aceste măsuri, deși firești, par să devină insuficiente în raport cu riscul uriaș produs de astfel de comportamente. Teribilismul la volan nu mai reprezintă o excepție rară, ci a devenit o „constantă operativă” pentru polițiștii rutieri care sunt obligați să gestioneze zilnic sfidarea legii și a bunului-simț.

Reflexul „frânei la radar”: Mentalitatea care ucide pe drumurile din România

Problema de fond identificată de autorități și de organizația sindicală este una de mentalitate. În ciuda acțiunilor de amploare precum „Speed Marathon”, se observă un comportament duplicitar al șoferilor: aceștia reduc viteza doar în momentul în care vizualizează echipajul de poliție sau aparatul radar.

Polițiștii trag un semnal de alarmă dur: frâna ar trebui să apară din înțelegerea faptului că viteza excesivă ucide, nu din frica de amendă. Până când această schimbare de paradigmă nu se va produce în mintea conducătorilor auto, șoselele vor rămâne un câmp de luptă unde poliția rutieră încearcă, adesea contra cronometru, să prevină următoarea tragedie provocată de viteza de impact. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

„Aterizare forțată” pe DN 5: „Pilotul” care a confundat șoseaua cu o pistă de decolare, lăsat pieton pentru patru luni

Publicat

pe

De

În plină campanie europeană ROADPOL, menită să reducă numărul accidentelor provocate de viteza excesivă, unii conducători auto par să ignore complet avertismentele autorităților, transformând drumurile naționale în veritabile piste de testare pentru bolizi. Cea mai recentă „performanță” negativă a fost înregistrată în județul Giurgiu, unde un șofer a testat limitele fizicii și ale legii, rulând cu o viteză amețitoare. Potrivit unei postări publicate de Sindicatul Europol, „haiducia” modernă de pe șosele a primit un răspuns pe măsură din partea agenților de la Serviciul Rutier.

Radarul care a tăiat aripile inconștienței: 206 km/h pe un drum național

DN 5, artera care leagă Capitala de frontiera de sud, a fost scena unei scene desprinse parcă din cursele ilegale. Un conducător auto grăbit a fost surprins de aparatul radar în timp ce rula cu nu mai puțin de 206 km/h. Într-o notă ironică, reprezentanții Sindicatului Europol au taxat dur comportamentul bărbatului, subliniind că acesta a încercat să transforme drumul public într-un aeroport, însă „zborul” său s-a încheiat brusc la semnalul polițiștilor.

„Deși Poliția Română a anunțat clar acțiunea ROADPOL și riscurile vitezei excesive, unii încă au impresia că șoselele sunt piste de decolare”, au precizat sindicaliștii, scoțând în evidență discrepanța uriașă dintre campaniile de prevenție și realitatea din trafic.

Nota de plată a adrenalinei: Amendă record și permisul „suspendat” în depozitul Poliției

Consecințele pentru „pilotul” de pe DN 5 au fost imediate și extrem de costisitoare. Pentru depășirea flagrantă a limitei de viteză, șoferul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 4.050 de lei. Mai mult, acesta a aflat că permisul său de conducere a „aterizat forțat” la sediul Poliției, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru următoarele 120 de zile.

Sindicatul Europol recomandă, cu aceeași doză de sarcasm, ca astfel de șoferi să ia în calcul utilizarea bicicletei pentru următoarea perioadă, argumentând că deplasarea pe două roți este „mai sănătoasă, mai sigură și fără amenzi pentru depășirea vitezei”. În finalul intervenției lor, reprezentanții Europol au ținut să mulțumească polițiștilor rutieri din cadrul IPJ Giurgiu, care, prin prezența zilnică la datorie, reușesc să scoată din trafic elementele periculoase care pun în pericol viața tuturor participanților la drum. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Ofensiva Gărzii de Coastă împotriva mafiei icrelor: Captură record de un milion de lei după percheziții masive în sud-estul României

Publicat

pe

De

Într-o operațiune de amploare menită să decapiteze rețelele de braconaj piscicol care devastează ecosistemul Deltei Dunării și al brațelor fluviului, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au declanșat, pe parcursul lunii aprilie 2026, un asalt coordonat în județele Constanța, Ialomița și Tulcea. Bilanțul celor 45 de percheziții domiciliare este unul fără precedent: bunuri și sume de bani în valoare totală de aproximativ 1.000.000 de lei au fost indisponibilizate, scoțând la iveală o infrastructură ilegală extrem de bine organizată.

„Aurul Negru” sub sechestru: Raiduri fulgerătoare la Hârșova și în Ialomița

Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Gărzii de Coastă, prima etapă a operațiunii a fost declanșată pe 1 aprilie 2026. Sub coordonarea procurorului de pe lângă Judecătoria Hârșova și cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, forțele de ordine au pus în executare 36 de mandate de percheziție.

Rezultatele au confirmat suspiciunile anchetatorilor: au fost ridicate peste 5 kilograme de icre negre (sturion), a căror valoare pe piața neagră depășește 54.000 de lei, și zeci de kilograme de sturion proaspăt. Dincolo de capturile biologice, autoritățile au lovit puternic și în „logistica” braconierilor, confiscând șapte motoare de ambarcațiune performante, evaluate la 150.000 de lei, și nouă dispozitive de pescuit electric – o metodă extrem de invazivă și distructivă pentru fauna acvatică.

Arsenalul de distrugere a Deltei: Sute de kilograme de icre și bani gheață depistați la Mahmudia

Presiunea autorităților a continuat în a doua jumătate a lunii. În perioada 16–17 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, sprijiniți de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, au descins în localitățile Mahmudia și Băltenii de Jos. Cele 9 percheziții efectuate aici au scos la lumină un adevărat depozit de marfă ilegală.

Potrivit datelor oficiale, în această a doua etapă au fost confiscate circa 414 kg de icre de crap și știucă, 350 kg de pește din diverse specii și un număr impresionant de plase monofilament. Mai grav, au fost descoperite 16 dispozitive de pescuit electric, confirmând amploarea acestui fenomen infracțional. Pe lângă „prada” piscicolă, anchetatorii au găsit sume colosale de bani cash – peste 17.000 de euro și 50.000 de lei, bani care ar proveni direct din valorificarea ilegală a resurselor Deltei.

Lovitură totală de 1.000.000 de lei: Braconajul piscicol, în vizorul justiției

Centralizarea datelor după cele două mari acțiuni din luna aprilie relevă o lovitură financiară masivă aplicată rețelelor de braconaj. În total, au fost scoase din circuitul ilegal aproximativ 415 kg de pește, peste 400 kg de icre, 17 motoare de ambarcațiuni și un arsenal de 25 de dispozitive pentru pescuit electric.

Întreaga cantitate de pește și icre a fost predată unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale în vigoare. În prezent, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul braconajului piscicol, dosarele fiind instrumentate sub coordonarea unităților de parchet din Hârșova și Tulcea. Această acțiune de forță transmite un semnal clar: protejarea sturionilor și a resurselor din Delta Dunării rămâne o prioritate de securitate națională la granița de sud-est a României. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 minute ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv45 de minute ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusivo oră ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusivo oră ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusiv24 de ore ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv24 de ore ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusiv24 de ore ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusiv24 de ore ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv2 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Exclusiv2 zile ago

Dreptul la odihnă, tratat ca „sfidare”: Sindicatul Diamantul denunță abuzurile manageriale și „sclavia” din rândul polițiștilor

Într-un rechizitoriu dur la adresa practicilor administrative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Emil Pașcut, reprezentantul Sindicatului Diamantul, scoate la lumină...

Exclusiv3 zile ago

MISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR

În timp ce România se screme să pară un pilon de stabilitate la granița estică, Ministerul Economiei, condus de „vizionarul”...

Exclusiv3 zile ago

TALIBANUL MORALIST CU TRAFALET ÎN DOTARE: CUM SE MAI „EDUCĂ” TINERII PRIN TRAMVAIELE DIN CRAIOVA

În timp ce lumea civilizată discută despre progres, prin mijloacele de transport din Craiova încă mai bântuie specimene care confundă...

Exclusiv4 zile ago

Război total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management

Într-o reacție neobișnuit de dură, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române a lansat o serie de precizări...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să...

Exclusiv5 zile ago

MILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!

Într-o țară în care infractorii au mai multe drepturi decât cei care îi încătușează, polițistul român a ajuns un fel...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv