Connect with us

Administratie

Daca vulpea asta duce vorba in padure despre opulenta din Bucuresti chiar am incurcat-o!

Publicat

pe

Daca vulpea asta duce vorba in padure despre opulenta din Bucuresti chiar am incurcat-o, conchide jurnalistul Ionut Crsitache. (Sava N.).

Administratie

COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎNTR-O CAUZĂ PRIVIND CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE MIGRANȚI ȘI INSTIGARE LA FALS INTELECTUAL

Publicat

pe

De

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Brașov, Timiș, Teleorman, Ilfov și municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2021 și până în prezent, peste 20 de persoane (cetățeni români și străini), organizați într-o structură infracțională pe niveluri ierarhice, ar fi acționat pe teritoriul României, Italiei și Austriei, direct sau prin intermediul unor persoane juridice, în care dețin calitatea de administrator, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.

Astfel, membrii grupului ar fi racolat, direct și prin intermediul societăților comerciale controlate, mai mulți cetățeni de origine asiatică (preponderent din Pakistan) și africană, sub pretextul recrutării forței de muncă.

Ulterior, o parte dintre persoanele cercetate, sub coordonarea și la indicațiile liderului, ar fi depus la diferite servicii judeţene pentru imigrări, din ţară, cereri de eliberare a avizelor de muncă, iar, după obținerea documentelor și îndeplinirea formalităților, alți membrii ar fi preluat migranții de la aeroport, i-ar fi cazat în diferite locaţii din Bucureşti, după care i-ar fi transferat în zona municipiului Timişoara.

Din această zonă, ar fi fost preluaţi şi trecuţi frontiera de stat a României, în mod ilegal, atât pe jos, cât şi ascunşi în diferite mijloace de transport, destinația fiind țări din vestul Europei (cu preponderență Italia).

Persoanele cercetate ar fi încasat de la fiecare migrant sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro, iar pe cei care nu ar fi putut plăti, i-ar fi obligat să presteze muncă neremunerată timp de un an, în Italia, în folosul unuia dintre membrii grupului infracțional.

Pe parcursul investigațiilor efectuate în cauză, au fost depistate și oprite peste 10 transporturi de migranți.

Precizăm că, în vederea documentării activității infracționale, autoritățile judiciare din România și Italia au încheiat, în anul 2024, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), astăzi, 24 aprilie, fiind efectuate 6 percheziții domiciliare pe teritoriul Italiei.

De asemenea, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, polițiștii austrieci efectuează 2 percheziții domiciliare în Salzburg.

Din locațiile în care s-au efectuat perchezițiile domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 71.005 USD, 68.730 de euro, 4.820 de lire sterline, 26.900 de lei și 3.050 de coroane suedeze, precum și mai multe documente.

Peste 20 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, serviciilor de combatere a criminalității organizate Teleorman și Sibiu, polițiștilor de imigrări din cadrul structurilor teritoriale București, Brașov și Timișoara, luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din Brașov și Teleorman, Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, polițiștilor de frontieră din cadrul IPTF Oradea – SPF Vărșand și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție transmite sursa citata. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, au depistat în flagrant delict un tânăr, de 25 de ani

Publicat

pe

De

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat cercetări într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și au depistat în flagrant delict un tânăr, de 25 de ani. La percheziția domiciliară efectuată la locuința acestuia, au fost descoperite 9 forme de droguri, precum și peste 60.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul lunii aprilie 2024, tânărul de 25 de ani, în mod repetat ar fi deținut și vândut substanțe interzise, către consumatori din județul Argeș și municipiul București.

În seara de 23 aprilie a.c., tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi comercializat 10 grame de canabis (drog de risc) și comprimate ecstasy (drog de mare risc), pentru suma de 5.900 de lei.

În continuare, în baza unui mandat de percheziție emis de instanța competentă, la locuința celui în cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați aproximativ 62.000 de lei, grindere și un cântar electronic de precizie, precum și droguri de risc și mare risc, după cum urmează: 500 de grame de canabis, 70 de grame de NSP, 80 de grame amfetamină, 7 timbre LSD, 10 grame MDMA, 1 gram de hașiș, 8 comprimate tramadol, 60 de grame de ciuperci psilocybe și 43 de comprimate MDMA.

La data de 23 aprilie a.c., după administrarea probatoriului, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie, să fie dispuse măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizeaza sursa citata. (Sava N.).

 

Citeste in continuare

Administratie

Mai mulţi cetăţeni au fost depistaţi, în ultimele zile, cu nereguli pe aeroporturi

Publicat

pe

De

În ultimele zile, echipele mixte care desfășoară controale în incinta aeroporturilor au descoperit mai mulţi cetăţeni care au încercat să intre sau să iasă în/din ţară în baza unor documente aparţinând altor persoane ori care se aflau în şedere ilegală pe teritoriul naţional. De asemenea, a fost depistată şi o femeie care a încercat să introducă în ţară mai multe bunuri sustrase de la o firma din Belgia, unde lucra. În toate cazurile, persoanele au fost preluate de structurile competente în vederea dispunerii măsurilor legale.

De la integrarea în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Pentru operativitate, sunt utilizate dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date relevante ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.
Până în acest moment, polițiștii de frontieră au efectuat peste 100.000 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor, cele mai recente constatări fiind următoarele:

  •  În data de 21.04.2024, o echipă mobilă formată din poliţişti de frontieră de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă București a verificat doi bărbaţi care veneau cu un zbor din direcția Atena. Aceştia s-au legitimat cu două cărți de identitate eliberate de autoritățile din Franța. În urma verificărilor specifice, s-a constatat ca persoanele în cauza nu sunt unele și aceleași cu cele din documentele de călătorie prezentate. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbaţii sunt cetățeni sirieni şi au solicitat azil în Grecia. Celor în cauza le-a fost întreruptă călătoria și au înapoiați în direcția Atena de către compania transportatoare.
  •  În data de 22.04.2024, o patrulă mixtă, formată din poliţist de frontieră şi poliţist din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Aeriene de pe Aeroportul Cluj-Napoca, a legitimat o femeie, cetăţean român, care a venit cu un zbor din direcția Charleroi – Belgia. În urma controlului bagajelor au fost descoperite mai multe laptopuri şi telefoane mobile. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că femeia a luat bunurile de la o firmă de curățenie din Belgia unde lucra împreună cu mai mulţi colegi. Cazul a fost preluat de lucrătorii BPTA în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii situației de fapt.
  •  Tot în data de 22 aprilie a.c., o patrulă a Poliţiei de Frontieră din cadrul aceluiași aeroport care efectua verificări în zona terminalului Schengen, acţionând în baza analizei și a indicatorilor de risc, a legitimat un bărbat din India, care intenționa să călătorească în direcţia Bergamo-Italia. În urma verificărilor efectuate în baza de date cu aplicaţia eDAC s-a constatat faptul că acesta are contractul individual de muncă expirat, iar permisul de ședere este anulat. Persoana a fost predată colegilor din cadrul IGI pentru continuarea cercetărilor.
  • Alte echipaje mixte din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă București au depistat trei cetăţeni din Nepal şi unul din Bangladesh care aveau contractele de muncă expirate şi se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României. Aceştia au fost predaţi unor echipe din cadrul IGI pentru luarea măsurilor legale.

Echipele mixte de control formate din lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor continua să fie vigilente şi să desfăşoare acțiuni polițienești punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a preveni și combate posibile fapte ilegal, precizeaza sursa citata. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv56 de minute ago

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Exclusiv18 ore ago

Mafia lui Portocala ajunge la alt nivel, procurori falși,  firme de paza, politisti corupti, totul în mijlocul „urbei lui Caragiale”/ Orasul acaparat de mafie (I)

Bătăi, santaje, tepe, politisti corupti si falsi procurori Daca avem politisti dansatori cu interlopi, care acopera si alti interlopi ce...

Exclusiv20 de ore ago

Dupa protestele lucrătorilor poștali ies la iveala ERORI GRAVE ALE MANAGERULUI GENERAL de la Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ S.A.

Situația de fapt Managementul poștei și administratorii sunt numiți în majoritate prin Oug 109, pe mandat de 4 ani, membri...

Exclusiv20 de ore ago

Polițiștii protestează, din nou, la Constanța

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul de reorganizare a IPJ Constanța În zilele de 25,26,29 și 30 aprilie, in intervalul orar...

Exclusiv2 zile ago

Primăria Ploiesti ii face campanie electorală, pe bani publici, candidatului –  Andrei Volosevici (candidat PSD!)?/DNA si Curtea de Conturi fac „joc de glezne”?

Primăria Municipiului Ploiesti se află, oficial, în campanie electorală, deși acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Cum nicio...

Exclusiv2 zile ago

Tupeul fără margini al USR-iștilor a făcut din reforma pensiilor militare subiect de condiționare PNRR

”Nu trebuie să vină rușii să ne submineze instituțiile (statului), le subminăm noi!” este una dintre observațiile expertului în geopolitică...

covoare traditionale covoare traditionale
Exclusiv2 zile ago

Amenajarea unui living modern cu influențe tradiționale românești

În căutarea echilibrului perfect între modernitate și tradiție, mulți dintre noi ne dorim să transformăm livingul într-un spațiu care să...

Exclusiv3 zile ago

„Un sef de IPJ, si incompetent si ipocrit, deschide actiune in raspundere civila delictuala (in numele IPJ-ului) impotriva unei subordonate”

Un sef de IPJ, si incompetent si ipocrit, deschide actiune in raspundere civila delictuala (in numele IPJ-ului) impotriva unei subordonate,...

Exclusiv4 zile ago

WHITE TOWER (XXXII)/Vinovatii reali sunt inca protejati

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusivo săptămână ago

EVADARILE DIN PENITENCIARELE ROMANESTI, INSTITUTII IN SUBORDINEA MINISTERULUI JUSTITIEI, O AMENINTARE LA ADRESA SIGURANTEI NATIONALE !?

Ultimii doi ani au scos la lumina slabiciunile Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor,...

Exclusivo săptămână ago

Solicitare de a-i înceta calitatea de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09/Cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție

Realizam ca nu numai la IPJ Prahova se intampla lucruri „absconse”! (aici) Dacă nu am fi avut observator la concursul...

Exclusivo săptămână ago

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”/Pensionarii militari, fosti politisti, spera sa li se aplice si lor/Nicio sansa

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”,...

Exclusivo săptămână ago

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți a tăiat anvelopa unei mașini de poliție.

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți, în timp ce se plimba pe străzile din orașul Lupeni, județul Hunedoara...

Exclusivo săptămână ago

Ordinul ministrului bate fisa cadru de la DOP

Sunt IPJ-uri care au inteles ca ordinul MAI 62/2018 trebuie pus in executare, inclusiv pentru sefii de post, indiferent de...

Exclusivo săptămână ago

WHITE TOWER (XXXI – a)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!/Cum au picat pe interceptări și cine plimba stick-ul cu caietul de sarcini cu preturi gata aranjate …?

De aproape un an, scandalul WHITE TOWER tine prima pagină a ziarelor locale și naționale, dar autoritățile par a închide...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!