Sau cum s-a transformat poliția într-o pepinieră de protejați, bolnavi strategici, amante ale funcției și specialiști în dosare făcute scrum

La IPJ Prahova, degradarea nu mai este accident. Este metodă. Nu mai este excepție. Este regula. Nu mai este rușine. Este organigramă. Iar noi, Incisiv de Prahova, continuăm să scotocim prin această cloacă instituțională unde legea se aplică doar celor fără pile, iar dosarele mor exact atunci când trebuie să ajungă unde doare.

După „Academia de Cămătărie” – CAR-ul IPJ Prahova, cu prejudiciu de 1,7 milioane lei în dosarul 4621/P/2023, unde apar Matei Tatiana, Neacșu Silviu și alții, bani dispăruți și polițiști jefuiți în ritm de instituție paralizată; după ofițerul SIPI Dan Alexandru Manuel, surprins la 26.07.2025, la Păulești, băut criță, într-un Mitsubishi cu folii, fluturând „ORNISS-ul” de parcă era bâtă de cartier, iar instanțele, în dosarele 17591/281/2025 și 17590/281/2025, au făcut ce n-au făcut șefii lui: au dat dreptate agenților; după episodul lui Stoican Bogdan, alias „Pinochio” de Băicoi, eternul „bolnav” cu girofar, treceri de pietoni, camioane cu bușteni și amenzi de „spargere de ghivece” livrate la 5-6 luni după faptă — acum intrăm în miezul putreziciunii.

Și nu intrăm oricum. Intrăm cu bocancul în ușă.

Stoican a căzut? Sau doar a fost mutat dintr-un scaun în altul?

Prima bombă: Pinochio Stoican ar fi fost înlăturat de la comanda Poliției orașului Băicoi, iar în locul lui ar fi fost împuternicit șef Bulei Laura de la SPR 2, Poliția Câmpina.

Așa-zisa mutare miroase a rearanjare de garnituri, nu a curățenie. La IPJ Prahova, când se „schimbă” un șef, de multe ori nu se schimbă nimic. Se schimbă doar omul de la butoanele murdare.

Stoican, acest personaj care a transformat funcția de poliție în scut personal, pare să fi intrat în faza clasică a șefului de sistem putred: medicalul de protecție. Când apar întrebările, apare și concediul. Când apar suspiciunile, apare și bolta de hârtie numită „inapt temporar”. Când se strânge funia, subit se îmbolnăvește tot imperiul.

Stroe Iulian – discipolul perfect al obedienței

Și dacă tot vorbim de mizeria din curtea lui Stoican, să-l pomenim pe Stroe Iulian, specimenul ideal al polițistului care nu se ridică prin competență, ci prin servilism.

Din informațiile pe care le-am documentat, Stroe Iulian ar fi intermediat pentru Stoican montarea tablei pe casă, pe bani puțini, cu „ieftineală”, cu favoare și cu subînțelesul clasic al rețelei: azi te ajut eu, mâine mă acoperi tu.

Asta nu mai e poliție. Asta e combinație cu uniformă.

Și ca tabloul să fie complet, același Stroe a ajuns să fie împins în față, promovat, protejat și lustruit, de parcă obediența ar fi criteriu profesional. La Băicoi, înțelegem, nu contează dacă știi legea. Contează dacă știi să spui „să trăiți”.

„Bolnavul” Stoican și arta de a fugi de dosare

Stoican, spun sursele noastre, ar încerca să scape de dosarele penale ascunzându-se în spatele medicalului. Un truc vechi, jalnic și perfect compatibil cu stilul lui: când nu mai poți controla terenul, controlezi absența.

Iar când vine vorba de bani, influență și contracte, povestea se îngroașă. Sursele noastre indică faptul că Stoican ar fi intermediat contracte grele pentru Jimy Palada, vărul său, cu anumite primării.

Asta deja nu mai e „bănuială”. Este rețeta clasică a polițistului care nu mai veghează legea, ci o vinde pe bucăți.

Și, ca să fie totul și mai frumos, se spune că inclusiv fiul lui Stoican, Andrei, ar fi lucrat la casa Ausburg, firma lui Jimy Palada. Coincidență? Poate. Dar în Prahova, coincidențele au prea des buzunare comune.

Breaza, Băicoi și vechea meserie: taxa de protecție

Cine a crezut că Stoican s-a născut doar pentru a purta uniforma, se înșală. Omul, potrivit surselor noastre, ar fi practicat vechea meserie a sistemului corupt: măturatul comercianților de bani, produse și frică.

La Breaza ar fi ras tot ce se putea. La Băicoi ar fi continuat în același stil, alături de personaje de târg precum „Măturică”, care, în logica acestui bazar mizerabil, nu mai era comerciant, ci plătitor de liniște.

Roșii, purcei, miei și alte produse ar fi intrat în meniul zilnic al protecției oferite de comandant. Nu vorbim despre agricultură. Vorbim despre șpagă rurală cu epoleți.

Iar scenele relatate de sursele noastre sunt de-a dreptul obraznice: la nunta fiicei lui, „Măturică” s-ar fi plâns că a fost muls ani la rând, săptămânal, de Stoican. La băutură omul vorbea. Și când vorbea, spunea adevărul pe care sistemul îl îngroapă de obicei sub dosare și praf.

Praga, dar de unde bani?

Întrebarea pe care o punem direct, fără fard: de unde bani, Stoicane?

De unde bani pentru deplasări, cazare, daruri, life-style și alte deplasări de „familist” cu cinci copii, nevastă fără serviciu și încă „fiți mai casă”, cum se spune?

Din salariu? Hai să fim serioși.

Din șpăgi? Din presiuni? Din șantaj? Din taxă de protecție? Din combinații cu primării și oameni de casă?

Când un polițist trăiește ca un mic boier de județ și se plimbă pe la Praga ca și cum ar fi ieșit din vreo bursă de integritate, întrebarea nu mai este dacă miroase urât. Întrebarea este cine a deschis canalizarea.

Mocanu Horia, Lambrino și SIPI-ul care nu vede ce trebuie să vadă

Mai nou, în peisaj apare și Mocanu Horia, un alt personaj care, potrivit informațiilor noastre, ar cânta la nunți și ar beneficia de acoperire. Iar SIPI? Dormiți liniștiți, băieți, că nu vede nimic.

Aici intrăm în zona în care instituția nu mai este oarbă, ci selectivă. Vede exact cât trebuie. Niciodată mai mult.

Și povestea devine și mai toxică atunci când apare numele lui Lambrino, fost șef de la antidrog, despre care se afirmă că l-ar fi cercetat pe Mocanu pentru consum de droguri, în timp ce asupra lui însuși planează informații similare. Adică pe scurt: drogatul cerceta drogatul. România, versiunea cu epoleți.

Stoican știa. A tăcut. Iar tăcerea lui nu mai pare neglijență, ci complicitate.

„Grădinița de cadre” – unde se cresc obedienți, nu polițiști

Asta este, de fapt, miza episodului 44. Nu doar Stoican. Nu doar Stroe. Nu doar Mocanu. Ci sistemul care îi produce, îi tolerează și îi împinge mai departe.

La IPJ Prahova nu se mai cresc polițiști. Se cresc:

• executanți;
• protejați;
• specialiști în a închide ochii;
• și șefi care se pricep mai bine la acoperit decât la condus.

De la CAR-ul cu 1,7 milioane lei lipsă, la SIPI-ul care amețește și amenință, la șefii de la Băicoi care se îmbolnăvesc la fix, se mută pe funcții și își ung rețeaua cu bani, favoruri și teamă, tabloul este același: un IPJ putrezit din interior.

Și când legea ajunge să fie aplicată doar la cei fără relații, fără protecție și fără carnet de partid informal, atunci nu mai ai instituție. Ai o anexă de combinații.

Concluzia:

IPJ Prahova nu mai seamănă cu o structură de ordine publică. Seamănă cu o grădiniță de cadre în care:

• se mimează profesionalismul;
• se cultivă obediența;
• se ascund dosarele;
• se protejează borfașii cu uniformă;
• și se promovează cine trebuie, nu cine merită.

Noi vom continua.

Pentru că atunci când poliția ajunge să miroasă a șpagă, a frică și a protecție de clan, cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume.

Iar noi o facem. Vom reveni. (Cristina T.).

„Nae Comisionaru’ și „Troaca de Aur – TCE”: de la Vijelia dopată la troleibuzul beat

Cum s-a transformat Ploieștiul în terenul de joacă al unui „prefect de comisioane”, cu cai descalificați, trolee decapitate și mecanici care dorm beți în vestiar, dar apar eroi pe pontaj.

Nae Comisionaru’, strategul cu comisii „umflate” și cai dezumflați

Într-un colț de Românie numit Ploiești, există un personaj care pare fabricat în laboratorul „sistemului”: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”.
Fost prefect, fost deputat, actual general de comisii umflate, Nae are o singură specializare clară: să pună mâna pe instituții, să-și planteze oamenii și să iasă mereu „la linia întâi” când e de împărțit voturi, funcții și comisioane.

La Hipodromul Ploiești, Nae a reușit performanța să transforme Regulamentul ANARZ într-o simplă „părere”. Calul „Vijelie STI” – mândria „Stimatu’” – a refuzat controlul antidoping la Marele Premiu de Trap (T30) din 5 iulie 2026, dar, ce să vezi, a fost declarat câștigător.
Cum? Simplu: se umflă comisia, se dezumflă regulamentul.

Comisia de Apel a CSM Ploiești, condusă de Nae, a fost umflată ilegal de la 3 la 5 membri, ca să „iasă cum trebuie”. Când nu-ți ajung voturile, nu te adaptezi la lege, adaptezi comisia. Ce contează ce spune ANARZ, important e ce spune Nae.

Doar că, surpriză, ANZ a dat cu regulamentul în masă:
– Decizia nr. 554/11.08.2026 a Agenției Naționale pentru Zootehnie a desființat Hotărârea nr. 2 a comisiei ploieștene, a descalificat calul, a sancționat proprietarul și a confirmat negru pe alb că jocurile lui Nae au fost în afara regulii.

Caii au plătit, proprietarul a plătit.
Nae? N-a pățit nimic.

IPJ Prahova? A privit totul ca la curse, din tribune: fără reacție, fără interes major pentru posibile fapte penale, pentru încălcarea regulamentelor și, mai nou, pentru legea protecției animalelor. Aparent, la Ploiești, animalele au mai multe șanse să fie sancționate decât oamenii care decid soarta lor.

Din grajd în garaj: aceeași șmecherie, altă instituție – TCE Ploiești

Când nu mai ajunge șpag… pardon, „experiența” la Hipodrom, Nae își mută geniul administrativ la TCE Ploiești.
Rezultatul?

Un jaf administrativ cu acte în regulă.

Raportul oficial nr. 1729/05.11.2025 al Primăriei Ploiești vorbește clar:

• pierderi de zeci de milioane de lei,
• datorii fiscale cu potențial penal,
• achiziții „interesante”,
• consumuri de combustibil care există doar pe hârtie,
• control intern sabota(n)t.

Când două controlore financiare îndrăznesc să nu închidă ochii și trimit sesizări către Consiliul de Administrație al TCE, ce face Nae?
Se poartă ca un „baron de autobază”: intimidare, presiuni, amenințări cu „linșajul” instituțional.

Nu contează ce scrie în raport, important este cine ține pixul.

C.A.-ul de carton: băieții care „iau la cunoștință” și „prorogă”

În loc să reacționeze la jaful descris de raportul 1729 și la hărțuirea controlorelor financiare, Consiliul de Administrație al TCE Ploiești se comportă ca un paravan birocratic de protecție.

Decizia C.A. TCE nr. 11/11.08.2026 este un monument de lașitate administrativă:

• „prorogări”,
• „luat la cunoștință”,
• „rugăm să se actualizeze materialele”.

Nicio demitere.
Nicio sancțiune serioasă.
Niciun semnal real pentru procurori.

Dobrescu, Șchiopu, Țaboi, Băcanu, Pantazi – un C.A. care, în loc să administreze, amână. În loc să apere legalitatea, apără liniștea. În loc să protejeze banul public, protejează sistemul lui Nae.

Omul lui Nae din vestiar: troleibuzul beat și pontajul treaz

Și aici intră în scenă „mecanicul minune”:
Niculicea Vasile, mecanic la troleibuze.

Conform oamenilor din interior:

• în fiecare zi vine beat la muncă,
• lipsește 2–3 zile, dar este pontat ca prezent,
• nu face efectiv nimic,
• stă în vestiar și doarme.

Ieri, spun colegii, abia putea să stea în picioare de beat ce era.
Dar, pe hârtie, e muncitor model: pontat, plătit, prezent.

De ce rezistă în sistem?
Pentru că, spun sursele, este „omul lui Nae Comisionaru’”, cu care s-a făcut „decapitarea troleibuzelor” – adică acea „reformă” internă prin care au fost lovite exact zonele unde oamenii chiar munceau, ca să rămână la butoane cine trebuie.

În timp ce Niculicea doarme în vestiar, colegii de la troleibuze trag ca sclavii:

• muncesc și pentru el,
• pun umărul ca troleele să iasă în traseu,
• își asumă responsabilitățile pe care „mecanicul de serviciu” nici nu se trezește să le semneze.

Oamenii sunt disperați. Solicită, imploră, urlă în surdină:

„Să-l dea afară!”

Dar într-un TCE controlat politic, nu dai afară oamenii lui Nae, îi dai afară pe cei care vorbesc despre ei.

Coloana 8: prezenți pe hârtie, absenți în realitate

La TCE, minunea nu se oprește la un singur mecanic.
La coloana 8, spun sursele, e un adevărat laborator de „inginerie administrativă”:

• sunt oameni pontati, deși nu stau la program,
• apar ca prezenți, dar real nu se țin de ture,
• există „foi fictive” de lucru,
• iar peste tot plutește un miros greu: motorina care se fură „în draci”.

Schema e simplă:

1. Umflăm pontajul.
2. Umflăm consumul de motorină.
3. Justificăm „pe hârtie” ce s-a scurs „în realitate”.

Cine suferă?
– Bugetul local,
– transportul public,
– călătorii care stau în stații după trolee care nu vin,
– angajații corecți, care trag pentru doi-trei bețivi pontati și pentru rețele de „băieți deștepți” care golesc rezervoarele.

De la Hipodrom la TCE: Nae, același film, alt afiș

Că vorbim de Hipodrom sau de TCE, rețeta lui Nae Comisionaru’ e aceeași:

• nu se respectă regulamente,
• se umflă comisiile când nu ies voturile,
• se ignoră rapoarte oficiale,
• se intimidează și se amenință cei care cer legalitate,
• se protejează oamenii-cheie din teren, fie că-s „combinatori” de cai, fie că-s „mecanici de vestiar”.

Nae nu e un accident.
E un produs perfect al sistemului: se pliază pe orice instituție, de la trap la troleu, cu aceeași lejeritate cu care se umflă un pontaj sau se falsifică o „foaie de tură”.

Când un cal refuză antidoping, Nae îi face loc pe podium printr-o comisie umflată.
Când un mecanic vine beat și lipsește cu zilele, Nae îi face loc pe pontaj printr-un șef de coloană „înțelegător”.
Când controlorii financiari trag semnalul de alarmă, Nae trage semnalul de închidere a gurii.

Final de cursă: cine fluieră, cine cercetează, cine plătește?

Într-o lume normală:

• Decizia ANZ ar fi declanșat anchete serioase la Hipodrom.
• Raportul 1729 ar fi dus la controale penale la TCE.
• Hărțuirea controlorelor financiare ar fi determinat reacții ferme din partea Primăriei și IPJ.
• Un mecanic beat, pontat pe bune, ar fi trimis la comisie de disciplină, nu la vestiar să doarmă în continuare.
• Coloana 8 ar fi verificată la sânge, nu „prorogată” în ședințe sterile.

În Ploieștiul lui Nae:

• caii sunt descalificați, oamenii nu,
• bețivii dorm liniștiți, trec pe stat de plată,
• funcționarii corecți stau cu frica-n oase,
• C.A.-uri întregi „iau la cunoștință” până iese mandatul.

Ce urmează

Acest pamflet nu condamnă, nu judecă, nu dă verdicte penale.
Face ce nu fac instituțiile: pune reflectorul pe nume, fapte, mecanisme:

• „Nae Comisionaru’” – exponent al sistemului de comisioane și comisii „umflate”.
• Hipodromul Ploiești – caz-școală de sfidare a regulamentelor, confirmat chiar de ANZ.
• TCE Ploiești – scenă de jaf, hărțuire și protecție de rețele, documentată de raportul 1729 și cosmetizată de decizia C.A. 11/11.08.2026.
• Niculicea Vasile – simbolul unui sistem în care poți fi beat, absent, inactiv, dar „perfect pontat” dacă ești omul cui trebuie.
• Coloana 8 – laborator de foi fictive, motorină dispărută și prezență fantomă.

Rămâne ca:

• Primăria,
• Curtea de Conturi,
• ANAF,
• Parchetul,
• IPJ Prahova

să decidă dacă rămân în rolul de figuranți la marginea cursei sau intră, în sfârșit, pe pistă.

Până atunci, pe traseele din Ploiești circulă:

• troleibuze decapitate,
• șoferi epuizați,
• mecanici de vestiar pontati,
• și o întreagă rețea de „Nae ai comisionului” care transformă transportul public într-o glumă amară. Vom reveni. (Cristina T.).

De la epoleți la ștechere: România, țara în care „rezerva de cadre” nu se pensionează, doar își schimbă badge-ul

În România, nimic nu se pierde, nimic nu se transformă, totul se reciclează pe pile. Când un ofițer iese „la pensie” din servicii, nu se duce la pescuit, ci la altă priză de bani publici. Așa funcționează „rezerva de cadre”: nu ca final de carieră, ci ca trambulină spre un nivel superior de influență și remunerație.

Traseul colonelului (r) Florin Cosmoiu – fost șef peste infrastructura de comunicații a Ministerului Afacerilor Interne (DGCTI), fost director general al Centrului Național Cyberint din SRI și, din 2020, șef peste securitatea informației la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA – nu seamănă deloc cu o reconversie profesională cinstită. Este, mai degrabă, un manual practic despre cum statul paralel nu lasă niciodată din gheare nodurile strategice și financiare ale țării, doar își mută cartierul general din Băneasa în consiliile de administrație și birourile „de securitate cibernetică” ale companiilor de stat.

Conform prezentării oficiale din publicația Intelligence a SRI, Florin Cosmoiu a fost ani buni imaginea Cyberint, iar traseul său ilustrează perfect „simfonia” dintre informații, infrastructură critică și bani publici (sursă: intelligence.sri.ro).

Episodul MAI: „Big Brother” cu două state de plată

O privire pe fișele fiscale și declarațiile de avere din perioada 2010–2011 scoate la iveală farmecul specific dâmbovițean al „dublei subordonări”: comisar-șef în Ministerul de Interne, dar trimis acolo, potrivit relatărilor din presă, de conducerea SRI, mai exact de prim-adjunctul de atunci, Florian Coldea – astăzi inculpat într-un dosar de interes major pentru opinia publică (sursa: newsweek.ro).

Rezultatul? Ani buni de carieră petrecuți într-o zonă gri, în care linia dintre civil și militar, dintre minister civil și serviciu secret, a fost rasă cu radiera „interesului național”. Salarii paralele, subordonări paralele, responsabilitate zero.

În mandatul lui Cosmoiu la Interne au curs licitațiile grele din zona IT și telecom. Contracte consistente, atribuite unor firme pomenite ulterior în dosare instrumentate de DNA – de la infrastructurile conectate la rețelele lui Sebastian Ghiță, până la parteneriate cu mari furnizori de tehnologie. Miliarde de lei rulând prin softuri, servere și contracte bine direcționate, într-un sistem în care conflictul de interese era o glumă, iar controlul civil – o ficțiune.

Cyberint & „Big Brother”: când Constituția a dat cu statul paralel de pereți

Retras disciplinat „la locul de baștină”, în SRI, Florin Cosmoiu a preluat conducerea Centrului Național Cyberint și a structurii CNSC. De acolo, împreună cu adjuncții săi, a devenit imaginea „modernă” a serviciilor, defilând prin Parlament cu pachetul de legi supranumit „Big Brother” și cu Legea Securității Cibernetice din 2014–2015.

Mesajul era simplu: dați-ne acces, legal, la tot, prin HCSAT-uri (hotărâri CSAT), adică acte administrative, în timp ce Parlamentul e redus la decor. Cyber-securitatea, rebranduită ca pretext pentru supravegherea generalizată.

Curtea Constituțională a României a pus stop, prin Decizia nr. 17/2015, pulverizând legea și arătând că extinderea atribuțiilor de supraveghere și funcționarea structurilor de securitate cibernetică doar pe baza unor hotărâri CSAT, fără lege clară votată de Parlament, reprezintă un atentat la drepturile cetățenești și la utilizarea legală a fondurilor publice.

Într-o țară normală, un asemenea eșec legislativ constituțional ar fi tăiat cariere. În România, asemenea „rateuri” se traduc în salturi de carieră, funcții noi, salarii mai mari și prize tot mai solide la rețelele strategice ale statului.

Aterizarea în fotoliul de la Transelectrica: când priza de curent devine priză de bani

În 2020, Florin Cosmoiu aterizează domol pe poziția de Chief Information Security Officer (CISO) la Transelectrica – compania care controlează întreaga rețea de transport a energiei electrice din România. O infrastructură critică, în care se învârt bugete uriașe pentru digitalizare, „modernizare cibernetică” și achiziții IT de tot soiul.

Dincolo de influență și acces la informații sensibile, declarația de avere din 2024, depusă în mai 2025, arată dimensiunea financiară a combinației „pensie specială + salariu gras la monopolul de stat” (sursă: declarație de avere publicată pe site-ul Transelectrica și profil profesional pe LinkedIn):

• Salariu de la Transelectrica SA: 214.782 lei pe an (aprox. 17.900 lei/lună).
• Pensie militară de stat – Florin Cosmoiu: 199.020 lei pe an (peste 16.500 lei/lună).
• Pensie militară de stat – soția, Carmen Cosmoiu: 110.400 lei pe an (aprox. 9.200 lei/lună).

Total: peste 524.000 lei pe an din bani publici – adică mai bine de 100.000 de euro anual, alimentați generos de bugetul de stat și de facturile la energie ale românilor.

În timp ce pensionarii „civili” se luptă cu facturi astronomice la curent și gaze, foștii șefi din servicii încasează simultan pensii militare de nabab și salarii de top în companiile strategice, transformând ideea de „serviciu pentru țară” într-o afacere personală cu randament de lux.

Întrebările pe care nimeni din civil nu are curaj să le pună

Prezența unui fost cadru de conducere din SRI la vârful deciziei pe securitatea informației în Transelectrica scoate la iveală o serie de întrebări pe care autoritățile civile par să le evite cu grijă:

1. Securitate națională sau monopol de rețea?
   Este Transelectrica o companie pe acțiuni, condusă pe criterii economice și de eficiență, sau o anexă discretă a serviciilor, folosită pentru monitorizarea fluxurilor financiare și a furnizorilor de IT?
2. Cine verifică trecutul?
   În timp ce pe piață se vorbește despre sesizări la ANI, despre neconcordanțe financiare din perioada detașărilor și despre umbrele unor vechi dosare de achiziții (tip EADS sau TETRA), Transelectrica oferă un fotoliu bine tapițat și un salariu generos pentru un „rezervist” de lux, plătit, în ultimă instanță, de toți cei care își achită lunar factura la energie.
3. Cui îi pică licitațiile de securitate cibernetică?
   Cerințele drastice de securitate cibernetică, împinse agresiv în legislație de SRI, sunt aplicate în practică de exact aceiași oameni care le-au promovat. Furnizorii privați care nu sunt „agreați de sistem” pot fi excluși elegant sub pretextul „riscurilor de securitate”. O piață închisă, în care statul definește regulile, statul verifică, statul câștigă.

Statul paralel SA: rotirea de cadre între Băneasa și companiile de stat

Cazul Cosmoiu nu este un accident, ci o metodă. Nu vorbim despre un om care, după o carieră în intelligence, se retrage în modestie să-și scrie memoriile. Vorbim despre un model sistemic, replicat la scară largă: după ieșirea din SRI, personajele-cheie apar, aproape invariabil, în poziții de decizie la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica sau prin consiliile de administrație ale marilor companii de stat.

Dosarul penal ce îi privește pe Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Daniel-Corcodel Cocoru sau Ionuț Iftode, aflat în prezent pe rolul instanțelor, este doar un exemplu despre cum această rețea de putere a funcționat și continuă să funcționeze în spatele ușilor închise.

Militarizarea economiei și a administrației nu mai are nevoie de tancuri pe străzi. E suficient să plasezi „specialiști IT” cu epoleți invizibili la toate comutatoarele de control ale infrastructurii așa-zis „strategice” sau „critice”.

De la Cosmoiu la Rog: „stăpânii internetului” și amenințarea cenzurii digitale

Mentalitatea SRI de „stăpân al internetului românesc” nu s-a oprit la tentativele lui Florin Cosmoiu de a împinge legi neconstituționale prin Parlament. A fost dusă un nivel mai sus de succesorul său de la Cyberint, generalul Anton Rog.

Într-o declarație publică la Iași, de o aroganță greu de egalat, Rog a explicat senin cum SRI poate „da jos” contul sau site-ul oricărui influencer, dacă serviciul decide, după propriile criterii, că mesajele acestuia reprezintă o „amenințare hibridă”. Fără instanță, fără contradicție, fără control civil real.

Astfel se închide cercul:

• Cosmoiu – omul care a încercat să împingă cadrul legislativ de tip „Big Brother” și apoi s-a racordat la banii Transelectrica, cumulând pensia militară de peste 16.000 lei cu salariul de aproximativ 17.000 lei lunar;
• Rog – omul care anunță deschis că SRI poate decide cine mai vorbește sau nu în spațiul online.

Mesajul transmis societății este limpede: pentru „băieții cu epoleți”, drepturile civile, Constituția și licitațiile publice corecte sunt opționale. Singurele lucruri importante sunt pârghiile de control și accesul la conductele de bani ale statului.

Final la tabloul de distribuție: România, țara în care statul paralel nu sare niciodată din priză

2033023_1945167_DA_2010-11-01_COSMOIU FLORIN_40397668 3037744_2417545_DA_2011-06-14_COSMOIU FLORIN_30385966 (1) 4304073_4495294_DA_2013-08-06_FLORIN I. COSMOIU_60951524 Declaratie_avere_2024_COSMOIU_Florin

Până când instituțiile de control și justiția nu vor avea curajul să urmeze firul acestor trasee – de la legi neconstituționale la sinecuri de lux, de la Cyberint la Transelectrica –, compania națională de transport al energiei și restul „perlelor strategice” vor rămâne conectate la aceeași priză: rețeaua de putere, contracte, pensii speciale și interese a vechilor și noilor structuri care au capturat statul.

Curentul electric circulă prin fire. Curentul de bani circulă prin „rezerva de cadre”. Iar până când siguranțele de la vârful sistemului nu vor sări, statul paralel va continua să lumineze, generos, doar conturile celor din rețea. (Cerasela N.).