Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a decis că soția unui ofițer are „locuință” în Piatra Neamț doar pentru că a moștenit jumătate dintr-un apartament de două camere în care locuiește, în continuare, mama ei.

Tribunalul Neamț a trântit însă pe masă o motivare lungă și rece, redactată pe 28 octombrie, în care explică ceea ce pentru orice om normal era evident din prima: o cotă-parte dintr-o locuință nu înseamnă automat că ai casă acolo unde muncești, mai ales când „casa” e, de fapt, locuința bunicii.

Șefimea dă cu pixul: retroactiv, ca pe vremuri

Prin sentința din 21 octombrie 2026, Tribunalul Neamț a anulat Dispoziția șefului IPJ Neamț nr. 266.386 din 4 decembrie 2024, prin care inspectoratul sistase decontarea navetei unui ofițer.

IPJ este obligat acum să-i plătească cheltuielile de transport pentru perioada 12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025, actualizate cu rata inflației, plus dobânda legală penalizatoare, de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă.

Pe românește: nu doar că i-au tăiat ilegal naveta, dar acum plătesc cu tot cu „amenda” pentru abuzul comis.

Miza însă trece de un singur dosar. Foarte mulți polițiști merg zilnic zeci de kilometri între casă și locul de muncă, iar foarte mulți au – ei sau soții lor – câte o felie de casă moștenită de la părinți sau bunici. Cazul arată că, dacă vrei să tai navete pe bandă rulantă, nu ajunge să scoți un certificat de moștenitor ca pe biletul de tramvai. Trebuie să vezi și dacă acolo chiar se poate locui cu familia.

Asta dacă te interesează legea, nu doar economiile la buget pe spinarea oamenilor.

„Certificatul de moștenitor” – noua secure bugetară a IPJ-ului

Ofițerul locuia în Târgu Neamț și lucra la sediul IPJ din Piatra Neamț. Zilnic făcea 95 de kilometri dus-întors. Din 2023 primea suma forfetară de transport – o sumă fixă pe care statul o plătește polițiștilor care fac naveta zilnic între casă și serviciu. Dreptul i-a fost aprobat chiar prin dispoziții ale șefului inspectoratului, în 2023 și din nou în 2024.

Apoi a intervenit „marele delict”: moștenirea.

Pe 25 mai 2023, după decesul tatălui, soția ofițerului a dobândit, prin certificat de moștenitor, jumătate din apartamentul părinților din Piatra Neamț. Cealaltă jumătate a rămas mamei ei, care locuiește efectiv acolo.

Datele „crude”, așa cum reies din sentința Tribunalului Neamț:

• apartament de două camere;
• 45,32 mp utili + balcon de 5,15 mp;
• familia ofițerului: patru persoane (doi adulți, doi copii minori);
• în apartament locuiește mama soției (cealaltă coproprietară).

Pe 4 decembrie 2024, IPJ Neamț emite Dispoziția nr. 266.386 prin care taie decontarea navetei, cu efect retroactiv de la 25 mai 2023, adică de la data certificatului de moștenitor – înapoi cu un an și jumătate.

Ca să fie abuzul complet, inspectoratul nu doar oprește banii pe viitor, ci se „întinde” și în trecut, reclamând sumele deja plătite. Temeiul scos din joben: art. 9 alin. (5) lit. b) din HG nr. 1198/2022 (modificată prin HG nr. 538/2024), text aplicabil abia din 12 iulie 2024, care exclude de la suma forfetară polițiștii care „dețin, ei sau soții/soțiile acestora, locuință proprietate personală” în localitatea în care au fost numiți sau mutați.

Cu alte cuvinte, norma nouă, aplicată cu zel retroactiv până la moștenirea din 2023. Când vrei să „faci economie”, timpul devine elastic.

Cronologie absurdă: întâi moștenirea, apoi abuzul, la final tribunalul

Potrivit sentinței Tribunalului Neamț și actelor din dosar, filmul se derulează așa:

• mai 2023 – soția moștenește jumătate de apartament în Piatra Neamț;
• 25 mai 2023 – certificatul de moștenitor;
• 12 iulie 2024 – intră în vigoare forma nouă a HG nr. 1198/2022;
• 4 decembrie 2024 – IPJ Neamț taie naveta cu efect înapoi până la moștenire;
• 17 iunie 2025 – Tribunalul Neamț, la primul proces, dă dreptate inspectoratului;
• 2 aprilie 2026 – Curtea de Apel Bacău casează și trimite cauza spre rejudecare;
• 21 octombrie 2026 – Tribunalul Neamț, în rejudecare, anulează dispoziția și obligă IPJ să plătească.

Banii din prima perioadă (25 mai 2023 – 11 iulie 2024) sunt deja încasați și, cum arată instanța, nu s-a dovedit că ar fi fost restituiți. Banii din perioada a doua (12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025) sunt cei pe care acum IPJ îi datorează din nou, cu dobândă.

Inspectoratul a reușit „performanța” de a se judeca ca să plătească ce oricum era dator.

Logica inspectoratului: „ai jumătate de cheie, înseamnă că ai casă”

Înainte să emită dispoziția, o comisie internă a IPJ a cerut puncte de vedere de la compartimentul juridic al inspectoratului și de la Direcția Management Resurse Umane a IGPR.

Potrivit întâmpinării depuse la dosar, ambele susțin aceeași teorie:

• dacă soția polițistului dobândește o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea în care el lucrează, suma forfetară pentru navetă se pierde, de la data dobândirii;
• nu contează cât de mare este cota, câți metri pătrați înseamnă sau dacă acolo se poate locui efectiv cu familia;
• nu interesează nici dacă imobilul îndeplinește cerințele minime din Legea locuinței.

Ca să-și dea un aer savant, IPJ invocă și o expresie latină: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus – acolo unde legea nu face deosebiri, nici cel care o aplică nu are voie să facă.

Legea spune „locuință proprietate personală”, nu pomenește explicit de cote-părți, deci – în viziunea IPJ, girată de IGPR – orice feliuță de proprietate se transformă automat în „casă la oraș”.

Pe românește: o familie cu doi copii minori „are casă în Piatra Neamț” pentru că soția deține jumătate dintr-un apartament de două camere în care locuiește bunica.

Comparația la îndemână este aproape ridicol de simplă:
e ca și cum ai moșteni, împreună cu mama ta, jumătate dintr-o mașină pe care ea o folosește zilnic, iar șeful ți-ar spune că, din clipa aia, „ai mașină personală” și nu mai ai dreptul la abonamentul de autobuz.

În logica aceasta, dacă ai jumătate de umbrelă la comun cu vecinul, nu mai ai voie să te plângi că te plouă.

Tribunalul Neamț scoate ruleta: cota-parte se măsoară în metri pătrați, nu în fantezii

La prima judecată, Tribunalul Neamț a dat dreptate inspectoratului, prin sentința din 17 iunie 2025. Curtea de Apel Bacău a casat însă această soluție prin decizia din 2 aprilie 2026 și a trimis cauza spre rejudecare.

La rejudecare, tribunalul a făcut ce IGPR și IPJ au refuzat să facă: a analizat cazul concret.

Reperul principal: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 406 din 17 noiembrie 2025 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 6 februarie 2026.

În acel dosar, Curtea de Apel Brașov întrebase ÎCCJ dacă un polițist care deține o cotă-parte dintr-o locuință mai are dreptul la compensație pentru chirie, în condițiile în care moștenise o cotă de 19/100.

Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă, dar, la pct. 63–64, a spus clar ce trebuie să facă judecătorii: să aprecieze în ce măsură cota-parte este „aptă a satisface nevoile de locuit ale polițistului și familiei sale și reprezintă un spațiu de locuit corespunzător”, indiferent cum s-a dobândit proprietatea.

Tribunalul Neamț a aplicat acest criteriu la navetă. Considerentul central, redat în sentință, sună așa:

„Prin urmare, deținerea unei cote dintr-o locuință nu determină, automat, faptul că polițistul nu îndeplinește condiția negativă de a nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu, ci trebuie analizat, în concret, dacă deținerea acestei cote este aptă să satisfacă nevoile de locuit ale polițistului și familiei sale și reprezintă un spațiu de locuit corespunzător.”

Cum HG nr. 1198/2022 nu definește ce e „locuință”, instanța a mers la Legea locuinței nr. 114/1996: o construcție cu una sau mai multe camere, cu dependințele și utilitățile necesare, „care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii”.

Apoi a pus cifrele pe hârtie:

• apartamentul are 45,32 mp utili;
• familia este formată din patru persoane;
• în apartament locuiește deja bunica, coproprietara;
• anexa nr. 1 la Legea locuinței cere pentru o familie de patru persoane: 3 camere și 74 mp utili.

Rezultatul: lipsesc aproape 29 mp și o cameră întreagă față de minimul legal.

Formal, soției îi revin 22,66 mp. Adică mai puțin de o treime din suprafața minimă prevăzută pentru o familie de patru persoane.

Concluzia tribunalului, care dinamitează „logica” inspectoratului:

„În aceste condiții, instanța apreciază că simpla deținere a unei cote indivize de proprietate nu este suficientă pentru a demonstra că imobilul poate asigura condiții locative corespunzătoare reclamantului și familiei sale.”

Pe acest temei, dispoziția șefului IPJ Neamț a fost anulată, iar inspectoratul a fost obligat să plătească naveta pentru perioada 12 iulie 2024 – 17 aprilie 2025, cu actualizare la inflație și dobândă penalizatoare.

În schimb, pentru perioada 25 mai 2023 – 11 iulie 2024 nu mai era nimic de achitat, fiindcă banii fuseseră plătiți la timp și nu s-a dovedit că ar fi fost restituiți.

Parchetul: „fapta nu există”. Adică nici „casa” nu există

Același caz a ajuns și în ograda Parchetului, tot la inițiativa unor ofițeri zeloși din inspectorat, care s-au sesizat din oficiu pentru fals în declarații.

În iunie 2026, dosarul este clasat cu temeiul „fapta nu există”, parchetul reținând – potrivit celor consemnate în sentință – că simplul drept formal în cotă-parte asupra unui imobil în care soții nu locuiau „nu a echivalat cu deținerea efectivă a unei locuințe”.

Cu alte cuvinte, chiar și Parchetul le spune: „Nu, nu poți transforma jumătate de apartament al bunicii în casă de serviciu, doar ca să faci economie la buget.”

Ce înseamnă cazul pentru restul polițiștilor navetiști

Interpretarea cu care a defilat IPJ Neamț, cu binecuvântarea IGPR, este generală și periculoasă:

• orice cotă-parte moștenită = locuință;
• de la data dobândirii, polițistul pierde naveta sau compensația pentru chirie.

Exact acest tip de raționament poate afecta un număr mare de polițiști care au în familie câte o bucățică de casă moștenită, printr-un certificat de moștenitor.

Aceeași dispută apare și la compensația lunară pentru chirie, unde condiția de a „nu deține locuință proprietate personală” e formulată identic. De aici a plecat, de altfel, întrebarea trimisă la ÎCCJ, menționată în Decizia nr. 406/2025.

Sentința Tribunalului Neamț nu spune, sub nicio formă, că orice cotă-parte se ignoră. Dimpotrivă:

• jumătate dintr-o casă mare, liberă, în care familia se poate muta liniștită, poate duce la un alt rezultat;
• instanța cere o analiză pe fapte, nu etichete aruncate la grămadă.

Ce trebuie dovedit, după cum reiese din sentință și din Legea locuinței nr. 114/1996:

• numărul de camere și suprafața utilă a locuinței;
• câți membri are familia polițistului;
• cine locuiește efectiv în imobil;
• raportarea la minimul din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996;
• respectarea condiției de „acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie”.

Adică exact invers decât a făcut inspectoratul: în loc să aplice șablonul „ai cotă-parte, n-ai navetă”, instanța obligă la verificare reală.

Testul simplu pe care IPJ a refuzat să-l dea: „poți LOCUI acolo, sau doar pe hârtie?”

Raționamentul Tribunalului Neamț, așa cum poate fi dedus din motivare și din anexele legale, se reduce la două întrebări fundamentale:

1. Cota-parte deținută asigură, în mod real, spațiul minim de locuit pentru familia polițistului, conform Legii locuinței?
2. Familia se poate muta acolo fără să invadeze spațiul locativ al altcuiva (bunică, frați, alți coproprietari)?

Răspunsul, în acest dosar, este clar „NU” la ambele întrebări.

Inspectoratul a preferat însă un test mai comod:

• există certificat de moștenitor? DA;
• e în localitatea unde lucrează polițistul? DA;
  → naveta tăiată, compensația stopată, eventual banii ceruți înapoi.

Sindicatul „Diamantul” arată, pe bună dreptate, că această schemă se poate aplica oricui, oricând, dacă nu este combătută în instanță.

Ce poate face un polițist căruia i se taie naveta sau chiria „pe jumătate de casă”

Din ceea ce rezultă din sentința Tribunalului Neamț și din regulile de contencios administrativ, pașii sunt următorii:

• în 30 de zile de la comunicarea dispoziției prin care i se taie naveta sau compensația de chirie, polițistul poate face plângere prealabilă la emitent (IPJ, unitatea de care aparține);
• dacă plângerea este respinsă sau ignorată, poate formula acțiune în contencios administrativ la tribunalul competent;
• în fața instanței, trebuie să aducă actele locuinței (suprafață, camere, coproprietari), acte care atestă familia, plus, acolo unde este cazul, dovezi privind cine locuiește efectiv în imobil.

Membrii S.P.R. „Diamantul” aflați într-o situație similară sunt îndrumați de sindicat să îi contacteze pentru asistență, după cum reiese chiar din comunicarea organizației.

Bumerangul juridic: IPJ cere bani înapoi bazându-se pe o dispoziție anulată

Sentința din 21 octombrie 2026 nu este definitivă. IPJ Neamț poate declara recurs în 15 zile de la comunicare, recurs care se va judeca la Curtea de Apel Bacău – aceeași instanță care a casat prima sentință favorabilă inspectoratului.

Hotărârea are însă o altă consecință usturătoare pentru IPJ:

În aprilie 2026, inspectoratul l-a dat în judecată pe ofițer la Tribunalul Iași, cerându-i 15.935,25 lei – banii de navetă plătiți între 25 mai 2023 și 11 iulie 2024. Pretenția se sprijină fix pe Dispoziția nr. 266.386.

Dispoziție pe care acum Tribunalul Neamț o anulează.

Adică IPJ cere bani înapoi pe baza unui act pe care alt tribunal îl declară lovit de nulitate. Dacă recursul nu le salvează dispoziția, inspectoratul rămâne cu un proces construit pe un document juridic mort.

Concluzie: când jumătatea de apartament devine armă administrativă

Cazul relatat și documentat în sentința Tribunalului Neamț, dar și în comunicările Sindicatului „Diamantul”, arată o schemă periculoasă:

• se ia un text de lege vag („locuință proprietate personală”);
• se ignoră definițiile din Legea locuinței și hotărârile ÎCCJ;
• se declară, administrativ, că orice cotă-parte moștenită = casă;
• se taie navete și compensații, eventual se cer bani înapoi pe ani de zile.

Pentru un aparat de stat care se laudă cu „aplicarea corectă a legii”, inspectoratul a preferat varianta cea mai rudimentară: hârtia în locul realității, cota-parte în locul metrului pătrat, certificatul în locul familiei care trebuie, efectiv, să locuiască undeva.

Tribunalul Neamț a reamintit, sec și fără pamflet, ceea ce bunul-simț spunea de la început:
jumătate de apartament al bunicii nu înseamnă casă pentru patru persoane și pretext pentru a lăsa un polițist, practic, să-și finanțeze singur drumul la serviciu.

Restul rămâne în sarcina instanțelor superioare. Și a polițiștilor care, atunci când li se spune că „au casă” doar pentru că au o cotă-parte pe hârtie, aleg să nu mai tacă. (Cristina T.).

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea

La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după lege, ci după regula simplă: „cine e mai la îndemână, ăla plătește”. Din fericire, IGPR a venit, tardiv dar util, și a apăsat pe butonul „Anulează” la o sancțiune disciplinară încropită mai mult la inspirație decât la Codul de procedură: o „mustrare scrisă” dată unui polițist pentru obligațiile… altui polițist.

Cazul a fost scos la lumină și apărat de Sindicatul SIDEPOL, care a decis că, dacă tot avem lege, poate ar fi bine să o și folosim, nu doar să o ținem în biblioraft lângă cafea.

„Mustrare scrisă” pentru cine n-a avut ghinionul să stea pe bancheta din spate

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin s-a gândit așa: dacă s-a întâmplat ceva cu o persoană condusă la sediu, trebuie să răspundă cineva. Nu contează cine trebuia să o supravegheze, contează să fie „un nume pe hârtie”.

Așa a ajuns conducătorul auto să fie sancționat pentru că nu a făcut treaba… polițistului din spate.

Obligația de supraveghere permanentă a persoanei conduse la sediul poliției revenea, potrivit dispozițiilor în vigoare, polițistului aflat pe bancheta din spate. Dar în Caraș, se pare că atribuțiile circulă liber, ca zvonurile pe hol: ce e al tău, e al tău, ce e al colegului… poate deveni al tău, dacă șeful are chef de o sancțiune.

IGPR, prin Decizia nr. 9968 din 16.10.2026, a constatat ceea ce era evident pentru oricine știe să citească o dispoziție de serviciu: nu poți să agăți de gâtul unuia obligațiile altuia, doar ca să dea bine la „răspundere disciplinară”.

Fapta? Care faptă? Scriem ceva generic și vedem noi după

Ca în orice mică operetă disciplinară, nu putea lipsi și elementul clasic: fapta „descrisă” atât de vag încât poate însemna orice și nimic.

Actul de sancționare:

• nu descria în mod concret ce a făcut polițistul;
• se baza pe o „abatere” care nici măcar nu fusese confirmată prin cercetarea prealabilă;
• arăta mai degrabă ca o compunere slabă, nu ca un act juridic serios.

Pe scurt, sancțiunea a fost fundamentată pe:

• obligații care nu îi aparțineau;
• formulări generale ca „nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile”;
• o cercetare disciplinară care a ratat exact esențialul: ce, cine, cum, când și pe ce bază.

IGPR a făcut ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să facă din prima cei de la Caraș: să citească legea și dosarul, nu doar numele celui care poate fi pus țap ispășitor.

Principiul de bun-simț pe care unii șefi încă îl contestă: funcția nu e mai presus de lege

Potrivit relatărilor Sindicatului SIDEPOL, cazul nu e doar despre anularea unei sancțiuni, ci despre un principiu elementar pe care, în mod surprinzător, trebuie încă explicat în 2026:
autoritatea funcției de conducere nu bate legea.

Nu poți:

• să transformi un polițist în „responsabil de serviciu” pentru ce trebuia să facă altul;
• să inventezi răspunderi pe linie ierarhică doar ca să nu recunoști că ai greșit în gestionarea situației;
• să aplici sancțiuni pentru fapte nedovedite, împachetate în formulări bombastice, dar goale de conținut.

Dar, iată, s-a încercat.

Cercetare disciplinară sau presiune ambalată „legal”?

SIDEPOL punctează foarte clar o realitate pe care mulți polițiști o cunosc din plin: o cercetare disciplinară nu e doar o formalitate. În practică, ea înseamnă:

• presiune profesională;
• teamă pentru carieră;
• frica de a nu deveni „exemplu pentru ceilalți”.

Nu vorbim de nimic spectaculos: e suficientă o mustrare scrisă plasată „strategic” în dosar și cariera ta poate lua ușor altă direcție. De aceea, ideea că un polițist ar trebui să treacă singur printr-o astfel de procedură e, în practică, o formă de naivitate sau cinism.

În acest caz, intervenția SIDEPOL a făcut diferența între:

• o sancțiune rămasă „la dosar”, justificată cu fraze generale;
• și o decizie a IGPR care spune negru pe alb: așa ceva nu se poate.

Când „decizia de conducere” întâlnește, în sfârșit, legea

Rezultatul obținut – anularea sancțiunii – demonstrează ceva ce, în teorie, ar trebui să fie banal, dar în practică sună aproape revoluționar:

• faptul că o măsură dispusă de conducere nu e automat și o măsură legală;
• că drepturile polițiștilor nu sunt simple „opțiuni”, ci garanții care trebuie apărate;
• că perseverența și argumentele juridice bine puse pe masă pot demonta o sancțiune construită pe nisip.

Pe înțelesul tuturor: nu tot ce semnează șeful devine, prin miracol, și conform legii.

Rolul SIDEPOL: nu doar afiș pe ușă, ci scut când „se strică filmul”

Potrivit relatării publicate de Sindicatul SIDEPOL, mesajul e clar:

• nu rămân spectatori când drepturile membrilor sunt călcate cu bocancul birocratic;
• analizează cazurile, contestă măsurile și folosesc toate instrumentele sindicale și juridice pentru a opri astfel de derapaje.

Cazul polițistului din Caraș-Severin e un exemplu de manual:

• sancțiune aplicată pe repede-înainte;
• atribuții răsturnate între polițiști;
• cercetare disciplinară făcută cu ochii închiși la detaliile importante;
• anulare obținută prin contestație fermă și argumentată.

Concluzie: Bancheta din spate e responsabilă, dar tot șoferul plătește

Dacă ar fi să rezumăm „logica” inițială a sancțiunii, ar suna cam așa:

• atribuția de supraveghere e a polițistului din spate;
• nu se verifică serios cine, ce, cum a făcut;
• dar se sancționează conducătorul auto, că e mai simplu.

IGPR a pus frână acestui mod de a face „justiție disciplinară” și a confirmat ceva elementar:
Nicio răspundere nu poate fi angajată pentru obligațiile care revin altui polițist.

Restul e zgomot de culise și hârtie consumată degeaba. (Cerasela N.).

Când reactorul e gata, dar guvernul „se mai gândește”

Reactorul 1 de la Cernavodă e pregătit, lustruit, cu bagajele făcute, gata să intre în sistem. Inginerii știu, sursele știu, piața știe. Singurul care pare să nu fie pregătit e statul român, care ține de buton ca un copil de jucăria preferată: „vedem, mai vorbim, mai analizăm, poate joi, poate vineri, poate… niciodată”.

În timp ce Cernavodă stă pe tușă, iar românii plătesc curentul ca la licitație, suspiciunile curg: chiar e „prudență tehnică”, sau doar un mic jocuț scump pe piața energiei, dezvăluit de Cotidianul Național, într-un material semnat de jurnalista Claudia Marcu?

Reactorul 1 – gata de start, prins în ședință de guvern

Surse din sectorul nuclear spun clar:
– Pregătirile pentru repornirea reactorului 1 s-au făcut încă de la sfârșitul săptămânii trecute.
– Intrarea în sistem era așteptată marți sau, în cel mai rău caz, miercuri.

În paralel, la televizor, premierul Luca Niculescu joacă rolul omului foarte preocupat, dar niciodată decis:

„Suntem în luna noiembrie, plouă, debitul începe să fie ceva mai bun și vom vedea când va fi repornită, dar sper să fie o chestiune de zile.”

Adică: „plouă, deci… așteptăm să se usuce ploaia”. Nimic despre o dată clară, nimic despre urgență, de parcă vorbim de redeschiderea terasei la mare, nu de un reactor nuclear într-o criză energetică.

Fiecare zi de oprire – mană cerească pentru „băieții de pe piață”

Realitatea:

• Fiecare zi cu Cernavodă oprită înseamnă deficit grav de producție.
• Deficit grav de producție înseamnă prețuri grase la energie.
• Prețuri grase la energie înseamnă profit gras din importuri și tranzacții.

Coincidență? Poate. Sau poate doar încă un episod din seria: „Când statul nu produce, piața încasează”.

Nuclearelectrica nu mai vinde energie de la Cernavodă din august. În schimb, își cumpără energie de pe piață, la prețul pieței, că doar nu dau din banii lor:

• De la Romgaz – prin centrala de la Iernut – energie de peste 1 milion de euro, contract semnat la începutul lunii august 2026.
• De la Complexul Energetic Oltenia – energie de circa 2,3 milioane de euro, tot început de august.

Deci, în loc să producem ieftin și sigur la Cernavodă, luăm cu sacoșa scumpă de la alții. Că doar d-aia avem centrală nucleară, să cumpărăm curent, nu să-l facem.

„Nu există niciun motiv tehnic”. Există, în schimb, „jocul pe piața energiei”

Un expert în energie nucleară o spune apăsat:

„În opinia mea, nu există niciun motiv pentru care să nu fie pornit măcar un reactor. Cotele apelor Dunării sunt în creștere, iar, după pornirea reactorului 1, în maximum o săptămână, poate fi pornit și reactorul 2. Cred că este un joc pe piața energiei, pentru că nu văd nicio explicație pentru prelungirea opririi reactoarelor.”

Traducere: tehnic, se poate. Dar economic, pentru unii, e mai rentabil să nu se poată.

Iar „prudența excesivă” invocată de conducerea Nuclearelectrica pare să aibă mai mult legătură cu prudența în a nu strica profiturile unora de pe piață, decât cu grija față de sistem sau consumatori.

Anunț cu jumătate de gură: „Pornim un reactor. Dar nu acum, vineri…”

Miercuri după-amiază, conducerea Nuclearelectrica prinde curaj și anunță:
– Vom porni un reactor.
– Dar nu azi, nu mâine. Abia vineri va intra în sistem.

Ce înseamnă asta în termeni simpli?

• Manevrele de pornire puteau începe luni.
• S-au împins până miercuri.
• Rezultatul: încă două zile pierdute de producție, într-o perioadă în care ne plângem de deficit de energie.

Iar când pornește, nici măcar nu intră direct în forță:

• De vineri, conectarea se va face cu doar 100-150 MWh,
• Apoi creștere treptată, în două zile, până la puterea nominală de 720 MWh.

Reactor cu lentoare de pensionar la coadă la ghișeu, nu instalație critică într-o criză energetică.

Nuclearelectrica: de la producător strategic, la client bun pe piața de energie

Compania care ar trebui să fie pilon de stabilitate a sistemului energetic pare să devină un client ideal pentru alți producători: cumpără scump, în timp ce își ține propria producție în stand-by.

Costuri prezentate chiar de Nuclearelectrica, în Nota de informare către acționari:

• Peste 3 milioane de euro pe două contracte de energie cumpărată în august.
• În loc să vândă curent nuclear, cumpără curent produs pe gaz și cărbune.

Dacă ar fi o firmă privată, acționarii ar zbura conducerea pe geam. Cum e companie cu capital de stat… se „analizează”, „e în discuție”, „plouă, debitul crește, vedem”.

Retehnologizarea Reactorului 1: miliarde pe hârtie, impas în practică

La Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, Nuclearelectrica prezintă mândră:

• Un împrumut de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, pentru retehnologizarea reactorului 1.

Pe hârtie, sună a mare proiect strategic. În realitate:

• Țările implicate în proiect cer majorarea valorii,
• Proiectul de retehnologizare este deja întârziat,
• Și compania e împinsă într-un nou impas financiar și decizional.

Adică bani împrumutați, termene depășite, costuri care explodează – și un reactor care, între timp, stă oprit, în timp ce noi cumpărăm curent cu milioane de euro.

Concluzie: reactorul stă, facturile cresc, „jocul” merge mai departe

În mod normal, un stat sănătos la cap:

• pornește ce poate produce ieftin și sigur (centrala nucleară),
• reduce importurile scumpe,
• protejează consumatorul și economia.

În varianta românească:

• reactorul 1 e ținut pe loc cu explicații vagi,
• fiecare zi de întârziere înseamnă bani grei pentru piață și pierderi pentru companie,
• iar cetățeanul plătește factura și se uită la declarații despre „ploaie” și „debite în creștere”.

Dacă nu e incompetență, atunci e joc.
Dacă nu e joc, atunci e neglijență.
Indiferent cum o numim, un lucru e sigur:
Reactorul 1 de la Cernavodă arată perfect funcțional. Spre deosebire de decizia politică.