Programul Janus are un buget de până la 2,2 miliarde de dolari, iar primul microreactor ar trebui să fie operațional până în septembrie 2028

Armata Statelor Unite a redus lista companiilor participante la programul de dezvoltare a microreactoarelor nucleare destinate bazelor militare și a selectat cinci furnizori pentru etapa următoare.

Companiile Antares, BWXT, General Atomics Electromagnetic Systems, Radiant și Westinghouse vor primi finanțări în cadrul unor acorduri cu o valoare cumulată de până la 2,2 miliarde de dolari. Fondurile vor fi alocate în perioada exercițiilor fiscale 2027–2031 și vor acoperi proiectarea, construirea și testarea prototipurilor, precum și primul an de operare.

Obiectivul programului Janus este amplasarea a peste 20 de microreactoare pe instalații militare americane. Reactoarele ar urma să fie deținute și operate de contractori privați.

Cinci companii, cinci baze militare

Fiecare companie selectată a fost asociată cu o bază militară unde ar putea fi instalate viitoarele reactoare:

• Antares – Fort Bragg, Carolina de Nord;
• BWXT – Fort Campbell, Kentucky;
• General Atomics Electromagnetic Systems – Fort Hood, Texas;
• Radiant – Fort Benning, Georgia;
• Westinghouse – Fort Drum, New York.

Lista nu este însă definitivă. Jeff Waksman, adjunctul principal al secretarului Armatei pentru instalații, energie și mediu, a avertizat că numărul companiilor ar putea fi redus pe măsură ce proiectele avansează.

Toate cele cinci firme trebuie să-și finalizeze proiectele tehnice, să efectueze testele necesare și să atragă capital suplimentar pentru a putea trece la etapele de producție și implementare.

Finanțarea guvernamentală va acoperi doar o parte din costuri

Armata nu a dezvăluit cât va primi fiecare companie din plafonul de 2,2 miliarde de dolari. Radiant a anunțat însă că ar putea beneficia de până la 750 de milioane de dolari pentru dezvoltarea și instalarea a 15 microreactoare Kaleidos.

Oficialii americani subliniază că finanțarea publică va reprezenta doar o parte din necesarul total. Cea mai mare parte a capitalului destinat dezvoltării acestor proiecte ar urma să provină din surse private.

Acordurile încheiate cu fiecare companie includ jaloane și etape de performanță. Plățile și continuarea proiectelor vor depinde de atingerea obiectivelor stabilite.

„Dacă o companie nu performează, dacă rezultatele sunt dezamăgitoare sau nu livrează ceea ce ne așteptăm, putem retrage finanțarea pentru jaloanele viitoare. Nu există taxe de reziliere”, a explicat Waksman.

Primul reactor ar trebui să funcționeze până în 2028

Obiectivul Armatei SUA este ca cel puțin un microreactor nuclear să fie operațional pe o bază militară până la 30 septembrie 2028.

Termenul decurge dintr-o serie de ordine executive semnate în mai 2025 de președintele Donald Trump, prin care Armata a primit responsabilitatea de a coordona eforturile Pentagonului pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare destinate instalațiilor militare.

Oficialii nu se așteaptă ca toate cele cinci companii să aibă reactoare funcționale până la acea dată. Armata consideră însă că selecția actuală oferă o cale realistă pentru instalarea și punerea în funcțiune a cel puțin unui sistem până în septembrie 2028.

În noiembrie, Armata și Defense Innovation Unit identificaseră mai multe companii eligibile și nouă locații potențiale pentru prima etapă de implementare. Printre celelalte amplasamente analizate se numără Fort Wainwright, Holston Army Ammunition Plant, Joint Base Lewis-McChord și Redstone Arsenal.

Reactoarele vor avea configurații și combustibili diferiți

Companiile participante dezvoltă proiecte diferite, inclusiv în ceea ce privește dimensiunea, mobilitatea, amprenta la sol și tipul de combustibil utilizat.

Radiant dezvoltă microreactorul Kaleidos, care folosește combustibil produs special pentru configurația reactorului. Compania a primit de la Departamentul Energiei uraniu slab îmbogățit cu conținut ridicat de analiză — HALEU — cu o concentrație de 19,75%.

Furnizorul Standard Nuclear utilizează acest material pentru fabricarea particulelor de combustibil TRISO, care sunt ulterior integrate în elementele de combustibil ale reactorului.

Antares folosește, de asemenea, HALEU cu o concentrație de 19,75%, iar particulele de combustibil TRISO sunt produse de BWXT.

În schimb, sistemul Tactical Energy System dezvoltat de General Atomics utilizează combustibil pe bază de hidrură de zirconiu și uraniu.

Diversitatea soluțiilor tehnice le permite companiilor să urmărească abordări diferite privind securitatea, transportul, răcirea și alimentarea reactoarelor.

Armata caută surse de energie mai rezistente la atacuri

Programul Janus este motivat în principal de preocupările privind vulnerabilitatea rețelei electrice naționale și dificultățile logistice asociate transportului combustibililor fosili în timpul unui conflict.

Jeff Waksman a declarat că infrastructura electrică americană poate deveni o țintă în cazul unui conflict, iar livrarea combustibililor convenționali către bazele militare nu poate fi garantată în orice situație.

Microreactoarele nucleare ar putea furniza energie constantă și independentă pentru instalațiile militare, reducând dependența acestora de rețeaua civilă și de transporturile de combustibil.

În același timp, instalarea unor astfel de sisteme presupune provocări importante legate de autorizare, securitate, gestionarea combustibilului nuclear și acceptarea publică.

Gazul rămâne soluția pe termen scurt

Eforturile pentru dezvoltarea microreactoarelor au loc în paralel cu reevaluarea planurilor energetice ale Armatei.

La începutul lunii, Waksman a anunțat anularea unui memorandum de înțelegere semnat în 2024 cu Tennessee Valley Authority pentru utilizarea energiei verzi la Redstone Arsenal și Fort Campbell.

Armata și TVA analizează acum alte opțiuni, inclusiv utilizarea extinsă a gazelor naturale.

Potrivit lui Waksman, gazul este, pe termen scurt, cea mai probabilă soluție datorită costurilor reduse și disponibilității sale. Totuși, autoritățile trebuie să evalueze capacitatea locală de furnizare, infrastructura de conducte și implicațiile economice.

Pe termen lung, Pentagonul speră ca microreactoarele nucleare să ofere bazelor militare o sursă de energie stabilă, independentă și mai greu de întrerupt în cazul unor atacuri asupra infrastructurii convenționale.