Către: domnul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii și dezvoltării rurale

Drept la replică cu privire la afirmațiile referitoare la sistemul antigrindină făcute în cadrul unei emisiuni la postul AGRO TV
Domnule ministru Tánczos Barna,

Declarația dumneavoastră de la AgroTV, potrivit căreia sistemul antigrindină ar trebui repornit pentru doi ani sau doi ani și jumătate, timp în care să se facă studiile care „nu există”, este probabil cea mai gravă recunoaștere făcută vreodată de un reprezentant al Ministerului Agriculturii în această chestiune.

Dacă după aproape două decenii de funcționare statul român nu are studii clare privind efectele tragerilor cu rachete asupra precipitațiilor, atunci problema nu sunt fermierii care protestează. Problema este sistemul însuși. Problema este Ministerul. Problema este Autoritatea care a administrat acest program. Problema sunt operatorii, proiectanții, rapoartele, suprafețele declarate ca protejate și banii publici cheltuiți ani la rând fără o demonstrație științifică independentă, publică și verificabilă.

Nu puteți transforma lipsa studiilor într-un argument pentru reluarea tragerilor. Lipsa studiilor este exact argumentul pentru suspendare, audit și răspundere administrativă. Când statul intervine artificial în atmosferă, sarcina probei aparține statului, nu fermierului. Nu fermierul trebuie să demonstreze că sistemul i-a făcut rău; statul trebuie să demonstreze că sistemul funcționează, că protejează, că nu produce efecte colaterale semnificative și că banii publici sunt justificați.

A spune că studiile se pot face doar pe un sistem funcțional înseamnă, în realitate, a cere fermierilor să accepte încă doi ani de experiment pe culturile lor. Fără consimțământ real al beneficiarilor. Fără protocol științific public. Fără zone de comparație validate. Fără evaluare independentă. Fără responsabilitate pentru eventualele consecințe. Acesta nu este management public. Este improvizație politică aplicată asupra agriculturii.

Mai grav, reduceți întreaga discuție la întrebarea dacă rachetele „fac” sau „strică” ploaia. Problema este mult mai amplă. Sistemul trebuie să dovedească și protecția reală împotriva grindinei. Trebuie să dovedească suprafețele reale protejate, nu suprafețe teoretice desenate pe hartă. Trebuie să dovedească reducerea pagubelor, eficiența economică, trasabilitatea intervențiilor, corelarea cu fenomenele meteo și impactul asupra zonelor învecinate. Nu este suficient să spui că ai tras rachete și, prin urmare, ai protejat. Asta este contabilitate de operator, nu probă științifică.

Formula „nu decide Prahova pentru toată țara” este nedreaptă și falsă. Prahova nu cere să decidă pentru toată țara. Prahova cere ca statul să nu decidă peste fermierii direct afectați. Dacă într-o zonă în care s-a tras ani de zile beneficiarii direcți contestă sistemul, cer dovezi, cer studii și constată că după oprirea tragerilor regimul precipitațiilor s-a schimbat vizibil în teren, răspunsul unui ministru responsabil nu poate fi: pornim din nou și vedem după aceea.

După 20 de ani de funcționare, „nu avem studii” nu este o scuză. Este un capăt de acuzare. Înseamnă că sistemul a fost vândut public ca protecție, dar administrat ca dogmă. Înseamnă că fermierilor li s-a cerut să creadă, nu să verifice. Înseamnă că milioanele de lei au fost cheltuite fără ca statul să poată pune pe masă demonstrația elementară: ce a protejat, cât a protejat, pe cine a protejat și cu ce efecte secundare.

De aceea, singura decizie responsabilă nu este repornirea tragerilor cu rachete, ci oprirea lor până la finalizarea unui audit independent, public și complet. Audit al studiilor existente sau inexistente. Audit al suprafețelor declarate protejate. Audit al eficienței reale împotriva grindinei. Audit al impactului asupra precipitațiilor. Audit al costurilor. Audit al operatorilor și al conflictelor de interese. Audit al modului în care au fost consultați beneficiarii reali ai acestui sistem.

Domnule ministru, agricultura nu poate fi condusă după principiul: „nu știm ce se întâmplă, deci să continuăm”. Când nu știi ce efect are o intervenție asupra atmosferei, nu o extinzi, nu o reactivezi și nu o impui. O oprești, o verifici și răspunzi public pentru ceea ce ai făcut până acum.

Fermierii nu cer privilegii. Cer dovezi. Cer prudență. Cer respect. Cer ca munca lor, pământul lor și apa de care depind culturile lor să nu mai fie tratate ca anexă experimentală a unui sistem care, după 20 de ani, încă vine în fața publicului cu mâna goală.

Iar dacă Ministerul Agriculturii recunoaște astăzi că nu are studiile, atunci primul lucru pe care trebuie să-l facă nu este să apese din nou pe butonul rachetelor. Primul lucru este să explice cine a permis ca ele să fie trase atâția ani fără aceste studii.

Cu respect,
Ing. Adrian Mocanu
Președinte
Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova

„Reformă” la MAI: intră cine trebuie, nu cine muncește

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a apărut, în liniștea caldă a verii, Dispoziția Directorului General al Direcției Generale Management Resurse Umane nr. 11859/08.07.2026. Pe românește, hârtia oficială care stabilește cum se face recrutarea pentru concursul de admitere la masterul profesional destinat formării ofițerilor de poliție, specializarea „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru anul universitar 2026–2027.

Potrivit documentului, condițiile și criteriile sunt copiate impecabil din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și din OMAI nr. 140/2016 privind managementul resurselor umane. Totul pare legal, curat, ambalat frumos. Numai că, așa cum dezvăluie Sindicatul Europol, „diavolul” e în detalii: cine are voie să intre și, mai ales, cine e ținut afară.

Master „proaspăt scos din cutie”: bine ați venit, civili; agenții, pe dinafară

Conform dispoziției, la concurs pot participa:

• absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată;
• absolvenți de ciclul I de studii universitare de licență, cu durata de minimum 4 ani (240 de credite).

Dar există o condiție-bomboană: candidații nu trebuie să fi absolvit anterior un program de formare inițială destinat personalului MAI.

Traducere liberă, în limbaj de stradă:
Dacă ești deja polițist-agente, ai muncit ani de zile în stradă, ai văzut noaptea, frigul și scandalurile, ești automat dat la o parte. Masterul e pentru „noi”, nu pentru „ăștia din sistem”.

Cu alte cuvinte, agenții de poliție sunt excluși oficial de la participarea la concurs. Programul este rezervat, cu o eleganță cinică, doar persoanelor din afara sistemului. Asta, în ciuda criticilor repetate ale Sindicatului Europol, care a cerut explicit modificarea legislației pentru a permite accesul polițiștilor aflați deja în activitate.

160 de locuri la „școala de șefi”. Cine prinde bilet la lojă

Pentru anul universitar 2026–2027, sunt scoase la concurs 160 de locuri pentru programul de studii cu durata de un an. Din acestea, 8 sunt locuri rezervate, astfel:

• 2 locuri pentru candidați proveniți din sistemul de protecție socială;
• 2 locuri pentru candidați de etnie romă;
• 2 locuri pentru candidați de etnie maghiară;
• 2 locuri pentru candidați aparținând altor minorități naționale.

Pe hârtie, totul arată minunat: diversitate, incluziune, șanse egale. În realitate, singura categorie explicit alungată de la poarta masterului este fix categoria care duce Poliția în spate: agenții.

Adică exact oamenii care, dacă ar avea acces la astfel de programe, ar putea deveni ofițeri cu experiență reală, nu doar cu diplome proaspete și CV-uri parfumate.Ofițer la 26 de ani, șef peste oameni cu 20 de ani de teren

Modelul „de carieră” gestionat de MAI arată cam așa:

• un absolvent de facultate, la 22–23 de ani, intră la masterul profesional,
• devine ofițer de poliție cu gradul de subinspector,
• iar la 26–27 de ani, cu vreo 3 ani de experiență în acte, poate ajunge, prin împuternicire sau desemnare, să conducă structuri întregi.

În subordine? Agenți cu 15–20 de ani în câmpul muncii, care știu pe dinafară cartiere, interlopi, metode, probleme reale. Dar în „marea înțelepciune” a sistemului, experiența de teren contează mai puțin decât faptul că ai bifele corecte în rubricile „studii” și „program urmat”.

Agenții, între timp, privesc pe geam la „școala de șefi”, pentru că legislația, așa cum este ea păzită cu îndârjire de decidenții din MAI, îi blochează la intrare.

Agenții – buni de muncă, nu buni de promovat

Sindicatul Europol arată de ani de zile același lucru:
dacă agenților nu li se deschid porțile către programe reale de formare superioară, corpul ofițerilor va continua să fie decuplat de la realitatea din stradă.

Dar, în loc să folosească masterul profesional pentru a ridica în grad oameni cu experiență și competență practică, MAI preferă să îl transforme într-un fel de „fast-track” pentru ofițeri tineri, scoși din foaie și ștampilă, nu din teren.

Decidenții refuză să modifice legislația, în ciuda propunerilor și criticilor constante venite dinspre organizațiile sindicale, inclusiv Sindicatul Europol. De fapt, mesajul implicit către agenți este simplu și crud:
muncește, riscă-ți pielea, dar nu visa prea mult la ofițer – pozițiile de sus se rezervă altora.

„Reforma” pe hârtie și realitatea din secție

În timp ce la nivel declarativ se vorbește despre profesionalizare, modernizare și meritocrație, în practică se ridică un zid birocratic între agenții de poliție și accesul la corpul ofițerilor.

Se construiește astfel o Poliție cu:

• ofițeri tineri, „corect” recrutați din afara sistemului, dar cu experiență minimă,
• și agenți vechi, ținuți în subordine, cu ușa închisă la formări superioare.

Iar când ceva nu merge – când anchetele se blochează, când structurile nu funcționează, când moralul cade – vina se pune, convenient, tot pe „sistem”, nu pe cei care au desenat regulile în așa fel încât munca de jos să nu aibă cum să ajungă sus.

Concluzie: un master, două Românii în aceeași uniformă

Masterul profesional „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, organizat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, ar fi putut fi un instrument real de reformă internă, așa cum au subliniat în mod repetat organizațiile sindicale, inclusiv Sindicatul Europol.

În forma impusă de MAI, devine altceva:
un filtru prin care sunt primiți „aleșii” din afara sistemului, în timp ce oamenii care poartă deja uniforma sunt lăsați, elegant și rece, în sala de așteptare.

În România în care trăim, nu toți polițiștii sunt egali. Unii sunt buni de plimbat în comunicate de presă, alții doar de trimis în stradă. Iar la masterul „de fițe”, agenții pot privi, deocamdată, doar de la distanță. (Cerasela N.).