Cererea globală pentru sateliți și vehicule de lansare a atins cote fără precedent, generând o febră a investițiilor atât în sectorul guvernamental, cât și în cel comercial. China a înaintat recent o cerere la Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor pentru un număr uluitor de 203.000 de sateliți, organizați în diverse constelații. La scurt timp, SpaceX a propus o rețea de un milion de sateliți, destinată unui centru de date spațial. În paralel, armatele lumii își intensifică eforturile pentru a-și dezvolta propriile capabilități spațiale, diminuând dependența de națiunile partenere.

Însă, dincolo de titlurile senzaționale și de euforia inovației, se ascunde o realitate îngrijorătoare: un lanț de aprovizionare comun, supus unei presiuni semnificative în multiple puncte nevralgice. Potrivit experților din industrie, această tensiune ar putea periclita inițiative cheie ale Pentagonului, inclusiv efortul de anvergură „Golden Dome”, menit să asigure dominația americană în spațiu.

„2026: Anul lanțului de aprovizionare sub presiune”

„Cred că cererea va exploda în următorii doi-trei ani – pentru vehicule de lansare, componente spațiale și echipamente satelitare în general. Sunt îngrijorat că baza industrială din Statele Unite nu este pregătită să susțină acest avânt”, a avertizat Dave Cavossa, șeful Federației Spațiale Comerciale (CSF). O perspectivă similară a oferit-o și Steve Jordan Tomaszewski de la Asociația Industriilor Aerospațiale (AIA), care a declarat succint: „2026 va fi anul lanțului de aprovizionare.”

Boom-ul constelațiilor Mega: O amenințare pentru programele de apărare

Există un consens larg că principalul motor al acestei preocupări îl reprezintă boom-ul așteptat al mega-constelațiilor, în special în orbita terestră joasă (LEO). Companii multiple – conduse de SpaceX, cu Starlink, Starshield orientat militar, noua rețea de urmărire spațială Stargaze și propunerea de un milion de sateliți pentru centre de date orbitale – și guverne planifică și/sau încep să lanseze rețele masive de sateliți în LEO și, tot mai mult, și pe alte orbite.

De exemplu, dosarul ITU al Chinei, depus în decembrie, pentru 203.000 de sateliți, include extinderea constelațiilor Guowang (SatNet), susținută de stat, și Qianfan (Thousand Sails), menite să rivalizeze cu Starlink, precum și două noi constelații care vor cuprinde împreună peste 95.000 de sateliți. La începutul acestei luni, Amazon LEO a anunțat că fosta sa constelație Project Kuiper, destinată serviciilor de internet de mare viteză, are acum 200 de sateliți pe orbită – cu un obiectiv final de aproximativ 7.700 de sateliți.

Piața specifică apărării pentru sateliți și servicii de lansare este, de asemenea, în creștere, atât în Statele Unite, cât și în străinătate, pe măsură ce armatele se pregătesc pentru viitorul război spațial. Acest avânt este condus de Departamentul Apărării al SUA, care urmărește o structură spațială mai rezilientă și ambitiosul scut antirachetă „Golden Dome” al administrației Trump. Ambele, Agenția de Dezvoltare Spațială (SDA) și Comandamentul Sistemelor Spațiale (SSC), urmăresc programe de lansare a constelațiilor pentru urmărirea rachetelor, care, luate împreună, vor rezulta în sute de noi sateliți în LEO și orbita terestră medie (MEO).

„Dependența componentelor cheie: Vulnerabilități nevăzute”

„Cererea crește semnificativ. Și cred că este un lucru bun”, a declarat Jeff Schrader, vicepreședinte de strategie și dezvoltare a afacerilor la Lockheed Martin. „Vedem o creștere de 632% a livrărilor de sateliți/vehicule spațiale peste ceea ce numim LRP, sau planul nostru pe termen lung.” El a subliniat că, în calitate de contractor principal mare, Lockheed a reușit să „anticipeze” această curbă, luând măsuri pentru a-și asigura lanțul masiv de aprovizionare, care implică „aproape 13.200 de furnizori din 52 de țări”, de exemplu prin „dublarea surselor” pentru articolele cu cerere mare.

Scott Herman, directorul tehnic la startup-ul britanic SatVu, a menționat că problema iminentă este suprapunerea majoră a lanțurilor de aprovizionare pentru sateliții comerciali cu cele pentru sateliții militari. „Chiar și companiile integrate vertical sunt încă foarte dependente de furnizorii de componente pentru toate piesele care intră într-un bus: baterii și alimentare, star trackers și roți de reacție”, a spus el. „Și toate componentele standardizate care intră în sateliți tind să provină de la doar o mână de furnizori.”

Puncte nevralgice: De la microprocesoare la minerale critice

Deși există o lipsă de informații publice despre incidente specifice la companii anume, generalul-locotenent Philip Garrant, comandantul SSC, și-a exprimat recent îngrijorările extinse cu privire la aprovizionare. „Exemple unde avem probleme în lanțul de aprovizionare: legăturile optice încrucișate, rezervoarele [de combustibil], software-ul – ceea ce este o problemă interesantă a lanțului de aprovizionare dacă te gândești la punctele de intrare la sol – acestea sunt și continuă să fie provocări transversale în domeniu; provocări cu care se confruntă toată lumea, fie că este vorba de Space RCO, Space Development Agency, SSC”, a declarat Garrant.

Lista de îngrijorări a lui Garrant ecouă pe cea a mai multor surse care au identificat o serie de produse și resurse care sunt sau ar putea deveni puncte de blocaj în lanțul de aprovizionare. Schrader de la Lockheed a remarcat probleme cu disponibilitatea procesoarelor de la bord și a computerelor de misiune, a panourilor solare, a sistemelor de propulsie și a legăturilor optice inter-satelit. Contractorii SDA s-au confruntat cu probleme în lanțul de aprovizionare pentru a scala producția atât de legături optice, cât și de unități de propulsie, în timp ce agenția încearcă să construiască rapid rețeaua sa de transport de date și constelații de urmărire a rachetelor.

Mineralele critice, gazele și elementele de pământuri rare reprezintă o altă sursă de presiune în lanțul de aprovizionare. Gallium arsenide, un semiconductor utilizat în optoelectronică, celule solare și circuite cu microunde, a fost menționat de mai mulți oficiali. De asemenea, germaniul, folosit în celule solare de înaltă eficiență și lentile de imagistică în infraroșu – esențiale pentru detectarea și urmărirea rachetelor inamice de pe sateliți, fiind astfel un produs fundamental pentru „Golden Dome”.

Dilema furnizorilor: Profit comandat sau patrie?

Saltul gigantic al cererii comerciale și presiunea rezultată asupra ecosistemului ar putea semnala o evoluție a pieței care va afecta negativ eforturile Pentagonului și ale Forței Spațiale de a extinde arhitectura spațială militară. Companiile implicate în fabricarea sateliților ar putea să-și mute atenția de la Departamentul Apărării către furnizarea de servicii pentru jucătorii comerciali, pur și simplu din motive de economie de scară. „Așadar, ei spun: ‘Produc sateliți pentru Departamentul Apărării. Ei bine, poate există un partener comercial cu care aș avea o afacere mai bună, având în vedere aceste mega-constelații’?”, a speculat un expert din industrie. „Nu cred că suficient de mulți oameni s-au gândit la asta.”

Un alt factor complicator pentru contractorii militari este că cererea DoD poate fi capricioasă, dependentă de bugetul anual și de curentele politice – aspecte care sunt supuse unor schimbări rapide chiar și în cele mai stabile perioade economice. „Semnalul de cerere al clientului este neregulat și imprevizibil”, a declarat Caleb Henry, director de cercetare la Quilty Space.

Chuck Beames, președintele SmallSat Alliance, a fost și mai direct, argumentând că problema nu este de fapt la nivelul lanțului de aprovizionare, ci mai degrabă în faptul că semnalul de cerere al DoD este, în cel mai bun caz, neclar, chiar și în condițiile în care bugetul apărării este în creștere și retorica despre amenințările spațiale atinge cote maxime. „Oamenii simt că trebuie să vorbească despre [problemele lanțului de aprovizionare] pentru că oficialii guvernamentali vor să vorbească despre asta. Nu este chiar o problemă”, a spus el. „Dar vă spun, ceea ce este pe mintea tuturor este: ‘Când va emite guvernul cereri de propuneri (RFP) pentru a cumpăra sateliți?’ Pentru că acesta este semnalul pe care investitorii vor să-l vadă.”

Todd Harrison, de la American Enterprise Institute, a fost de acord că adevărata problemă ar putea să nu fie blocajele din lanțul de aprovizionare, ci mai degrabă faptul că furnizorii nu sunt încă convinși de înțelepciunea de a face investițiile necesare pentru a scala producția, bazându-se pe planurile DoD care nu sunt încă pe deplin finanțate. În plus, fluctuațiile politicilor comerciale, inclusiv tarifele, au contribuit la incertitudinea costurilor componentelor spațiale cheie.