Connect with us

Exclusiv

În Urbea lui Caragiale: Borfașii dau cu subsemnatul la defilarea nerușinării

Publicat

pe

Reciclarea penală: De la șantaj la imagine publică – un drum pavat cu tupeu (aici)

În Urbea lui Caragiale, arta reciclării nu se limitează la PET-uri și carton. Aici, reciclam penali! Vorbim despre indivizi care, după ce au făcut „școala vieții” prin șantaj și alte activități „educative”, decid că e timpul să dea o lecție de moralitate comunității. Brusc, infractorul de ieri devine filantropul de azi, gata să salveze orfelinate și să construiască podețe peste pâraie infestate cu șobolani.

Cum se produce această transformare miraculoasă? Simplu: cu ajutorul unei echipe de PR specializate în „albirea rufelor negre”. Acești magicieni ai imaginii publice transformă un dosar penal într-un CV impresionant, unde „șantaj” devine „abilitate de negociere” și „spălare de bani” se traduce prin „optimizare fiscală creativă”.

Și nu se opresc aici! Pentru a-și consolida noua identitate de binefăcători, borfașii reciclați se implică în tot felul de proiecte „sociale”. Organizează tombole caritabile cu premii dubioase (gen o Dacie Logan second-hand sau o cină romantică la birtul din colț), donează calculatoare depășite unei școli sărace și se pozează cu copii orfani, afișând un zâmbet de o sinceritate artificială.

Dar să nu ne lăsăm păcăliți de aceste aparențe! În spatele fațadei de om de bine se ascunde același individ care ar fi în stare să-și vândă și propria mamă (sau, mai probabil, să o folosească într-o schemă de evaziune fiscală). Așa că, data viitoare când vedeți un fost șantajist împărțind zâmbete și pachete cu alimente, amintiți-vă că, în Urbea lui Caragiale, reciclarea penală este doar o altă formă de a ne fura pe față.

Traficul de influență – sportul național: Cum se unge pe pâine cu legi și regulamente

În Urbea lui Caragiale, traficul de influență nu e doar o infracțiune, e un sport național, o tradiție transmisă din generație în generație. Aici, legile și regulamentele sunt ca mingile de fotbal: făcute să fie lovite cu piciorul, driblate și, eventual, uitate pe margine, într-un colț prăfuit.

Cum se practică acest sport nobil? Simplu: prin ungerea pe pâine cu diverse unsori – funcții publice, relații politice, șpăgi grase și promisiuni deșarte. Un borfaș cu experiență știe că, pentru a obține ce vrea, trebuie să aibă „oamenii lui” în locurile cheie: un văr primar la primărie, un fost coleg de facultate la prefectură, un amic de vânătoare în consiliul județean și, bineînțeles, un fin cunoscător al legilor (preferabil un avocat corupt).

Cu ajutorul acestor „prieteni”, borfașul poate manipula licitații publice, poate obține autorizații peste noapte, poate schimba destinația unor terenuri agricole în zone rezidențiale și poate transforma o amendă usturătoare într-o simplă avertisment. Totul se face „legal”, bineînțeles, cu respectarea strictă a procedurilor (adică, cu falsificarea documentelor și cu ignorarea flagrantă a oricărei norme etice).

Și nu se oprește aici! Traficul de influență se extinde și în alte domenii: în sănătate (unde se pot obține medicamente compensate preferențial), în educație (unde se pot aranja examene și diplome) și chiar în justiție (unde se pot influența sentințe și decizii).

Așa că, data viitoare când auziți de o afacere dubioasă, de o decizie inexplicabilă sau de o lege care avantajează pe cine nu trebuie, nu vă mirați! În Urbea lui Caragiale, traficul de influență e la ordinea zilei, iar borfașii se ung pe pâine cu legi și regulamente, în timp ce noi, fraierii, ne uităm la ei și ne întrebăm de ce nu ne merge bine.

Spălarea de bani – arta sublimă: Când conturile offshore devin o necesitate patriotică

În Urbea lui Caragiale, spălarea de bani nu e o simplă infracțiune, ci o formă de artă sublimă, o demonstrație de creativitate financiară demnă de invidia marilor maeștri ai Renașterii. Aici, banii murdari sunt ca niște sculpturi brute, care așteaptă să fie prelucrate, finisate și expuse în cele mai selecte galerii offshore.

Cum se transformă un sac de bani furați într-o operă de artă financiară? Simplu: prin utilizarea unei game variate de tehnici și materiale – firme fantomă, conturi secrete, tranzacții complicate, investiții exotice și, bineînțeles, multă, foarte multă discreție.

Un borfaș cu simț artistic știe că, pentru a spăla banii în mod eficient, trebuie să creeze un labirint financiar atât de complex, încât nici măcar Sherlock Holmes nu ar putea să-l deslușească. Folosește firme înregistrate în paradisuri fiscale obscure, transferă banii dintr-un cont în altul, prin intermediul unor companii interpuse, investește în proiecte imobiliare dubioase, cumpără opere de artă supraevaluate și, eventual, donează o sumă modică unei organizații caritabile (pentru a-și îmbunătăți imaginea, bineînțeles).

Și nu se oprește aici! Spălarea de bani devine o necesitate patriotică atunci când borfașul susține că, prin ascunderea averii în conturi offshore, protejează capitalul național de „lăcomia” statului și contribuie la „dezvoltarea economică” a țării (adică, la propria îmbogățire).

Așa că, data viitoare când auziți de un politician care are o avere impresionantă, dar nu poate să justifice proveniența banilor, nu vă grăbiți să-l judecați! Poate că, în realitate, el este un artist desăvârșit, un maestru al spălării de bani, care încearcă doar să-și exprime creativitatea financiară și să contribuie la „bunăstarea” Urbei lui Caragiale.

Gruparea infracțională – o familie fericită: Cum se împart beneficiile și se acoperă urmele

În Urbea lui Caragiale, gruparea infracțională nu e o simplă adunătură de borfași, ci o familie fericită, unită prin legături de sânge (sau, mai degrabă, prin legături de șpagă și interese comune). Aici, fiecare membru are un rol bine definit, iar loialitatea este recompensată cu beneficii materiale și protecție juridică.

Cum funcționează această „familie” specială? Simplu: ca o organizație bine pusă la punct, cu un șef care dă ordine, cu locotenenți care le execută și cu soldați care se ocupă de munca murdară. Fiecare membru primește o parte din „pradă”, în funcție de importanța rolului său și de riscurile pe care și le asumă.

Șeful este, de obicei, un individ influent, cu relații politice și economice, care trage sforile din umbră și se asigură că totul merge ca pe roate. Locotenenții sunt oamenii lui de încredere, care se ocupă de coordonarea operațiunilor, de recrutarea de noi membri și de gestionarea „fondurilor negre”. Soldații sunt cei care execută ordinele, care se ocupă de șantaj, de amenințări, de spălare de bani și de alte activități „specifice”.

Dar ce se întâmplă când unul dintre membrii „familiei” este prins cu mâța-n sac? Simplu: ceilalți se mobilizează pentru a-l proteja, folosind toate mijloacele posibile – mituirea martorilor, falsificarea probelor, influențarea anchetatorilor și, eventual, eliminarea fizică a „oaielor negre”.

Și nu se oprește aici! Gruparea infracțională se asigură că membrii ei sunt bine antrenați și pregătiți pentru orice eventualitate. Organizează sesiuni de „team-building” la pensiuni de lux, unde se discută strategii de evaziune fiscală, tehnici de spălare de bani și metode de intimidare a adversarilor.

Așa că, data viitoare când vedeți un grup de indivizi care se întâlnesc în secret, care fac afaceri dubioase și care se protejează reciproc, nu vă mirați! Poate că, în realitate, ei sunt doar o familie fericită, care încearcă să-și împartă beneficiile și să-și acopere urmele, în stilul caracteristic Urbei lui Caragiale. (Cristina T.).

Exclusiv

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

Publicat

pe

De

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un sistem putred, sub ochii „vigilenți” ai Controlului Intern (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, te gândești la eroism, la adrenalină și la oameni de fier gata să înfrunte orice amenințare. Dar realitatea din spatele zidurilor, așa cum o devoalează rapoartele interne și, mai nou, un document incendiar al Serviciului Control Intern (SCI) al DGPMB (sursa: Proiectul Raportului de Cercetare Prealabilă, DGPMB, 12 martie 2025), transformă acest mit într-o farsă tragicomică. Pare că la SAS, singurele „acțiuni speciale” sunt cele îndreptate împotriva propriilor angajați, iar legea e interpretată nu de coduri, ci de „inelul magic” al șefilor și de pixul zelos al comisiilor interne. Iar protagonistul acestui teatru absurd, agentul-șef Wilhelm Constantin Bendriș, un polițist cu aproape două decenii de experiență, a avut tupeul suprem: acela de a spune adevărul. Și, mai grav, de a o face în timp ce inima îi plângea.

O „justiție” de râsul lumii: Când scenariul e scris de incompetență și semnat de aroganță

Oameni cu cord Raport

Cel mai recent act al acestei drame kafkiene vine sub forma unui „PROIECT DE RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ” (Nr. 124803 din 12.03.2025), un document de 29 de pagini, o capodoperă a ipocriziei birocratice. În esență, acest „rechizitoriu” instituțional îl găsește pe agentul-șef Bendriș „vinovat” pentru că a participat la un podcast, „Oameni cu cord”, cu Sorin Constantinescu, în octombrie 2024. Dar nu oricum! Peste jumătate din raport (14 pagini, de la pag. 3 la pag. 17) este o transcriere trunchiată a emisiunii, dovedind că, pentru Controlul Intern, “a vorbi” a devenit echivalent cu “a săvârși o abatere”.

Ironia supremă? Raportul menționează, in tot documentul, termenii de prescripție și decădere pentru fapte mai vechi, doar pentru a include, câteva pagini mai încolo, „abateri” invocate din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând cu desăvârșire propriile principii legale. Principiul „ne bis in idem” – că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă – este, se pare, o noțiune prea „sofisticată” pentru „experții” în cercetări prealabile. Este o antepronunțare flagrantă, un verdict emis înainte de orice apărare reală, transformând cercetarea într-o mascaradă. Cine mai are nevoie de judecători, când Inspectorul de Poliție Radu Francisca Alexandra poate declara un om „vinovat” de la bun început?

Podcastul durerii și adevărului: Când vocea unui om devine „denigrare” instituțională

Ce a spus, de fapt, polițistul Bendriș, de a deranjat atât de tare „inalții” din Poliția Română? A îndrăznit să rostească adevăruri incomode, adesea dureroase. „Am sperat că mă va auzi cineva din acele clădiri goale ale securității, dar degeaba!” – mărturisește agentul Bendriș. Iar speranța sa a fost călcată în picioare. În podcast, el a descris o Poliție Română decăzută din respect după 2010, coruptă până în măduvă, cu „capi” legați de lumea interlopă (clanurile Chira, Geamai, Rinu) și șefi ce „țin de scaun cu două centuri.” El a vorbit despre cauciucuri uzate de pe autospeciale  care puneau viețile polițiștilor în pericol, despre uniforme de 7000 de lei care erau de fapt „chinezării ordinare,” banii ducându-se în buzunarele „celor cu drept de semnătură.”

Mai mult, Bendriș a arătat cu degetul către „habarniști” promovați în funcții cheie, a denunțat manipulările la examenele de ofițeri și inechitățile salariale. A scos la iveală modul în care „serviciile de informații din MAI se fac că nu văd” abuzurile, fiind mai preocupate să-i „băge pumnul în gură lui Bendriș sau altor lideri sindicali.” El a vorbit despre incidentul cu butelia de gaz lacrimogen care a explodat în autospecială , despre politicienii care „nu dau doi bani” pe polițiști, și despre o instituție condusă de „şmecheri” și „distrugători ai Poliției,” nominalizându-i pe Giurgiuveanu (SAS), chestorul Berechet (DGPMB) și Benone Matei (IGPR).

Cea mai poignantă dezvăluire este contextul în care a fost înregistrat podcastul: „S-a filmat chiar în ziua când dimineața tatăl meu a murit de cancer. Aveam o durere imensă, dar a trebuit să îmi duc promisiunea cuvântului dat la capăt.” Este strigătul unui om îndurerat, care și-a asumat riscul de a vorbi, sperând ca tinerii să știe „în ce se bagă” și pentru a semnala „distrugerea morală la interior” și „teroarea psihologică practicată la rang de artă.” Dar pentru DGPMB, durerea și adevărul său sunt simple „atitudini necorespunzătoare” și „denigrare.”

Radiografia unui sistem putred: De la „vagabonzi” la „psycho-KGB-iști”

Raportul detaliază „vina” lui Bendriș: „atitudine lipsită de considerație” față de conducerea DGPMB (Berechet), folosind „cuvinte și expresii jignitoare” precum „ești prost și îți ascunzi prostia și lipsurile intelectuale,” și „duceți-vă dracu.” De asemenea, „opinii preponderent denigratoare” despre Poliția Română („la nivelul cel mai de jos”) și „atitudine necorespunzătoare” față de Ministerul Public și „categorii sociale” (referitor la comparația cu salariul unui covrigar). Culmea! Sistemul se simte jignit când i se spune adevărul în față, dar nu când își distruge propriii oameni!

Și aici intervine o contradicție flagrantă. Bendriș a fost „tăvălit de psihologi” , iar Controlul Intern al DGPMB a sesizat chiar Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu decizia psihologului Horia Bejenaru de a-l suspenda pe Bendriș și de a-i retrage dreptul de a purta arma. Cu toate acestea, raportul de cercetare continuă să se bazeze pe „aprecieri” toxice, cum ar fi cea a șefului SAS, comisarul-șef Daniel Giurgiuveanu, care îl descrie pe Bendriș ca „respins de colectiv,” „contestatar și provocator,” „manipulator,” și un „risc de securitate.” O „caracterizare copy-paste” folosită pentru „character assassination”, un stil consacrat la SAS.

Dar, dintr-o dată, apare o rază de „normalitate”: comisarul de poliție Neagu Andreea, șeful Serviciului de Logistică, unde Bendriș a fost transferat abuziv, îl laudă! Neagu descrie un polițist cu „integritate morală, respect pentru ordine și lege,” „spirit de echipă și disciplinat.” Cum se împacă cele două evaluări? Simplu: când nu ești sub „inelul magic” al hărțuirii din SAS, ești un polițist valoros. Dar, pentru sistem, evaluarea pozitivă e doar o mică pată pe tabloul „vinovăției” prestabilite.

Prețul curajului: De la salariu de „subcovrigar” la exilul „logic” – o rețetă de distrugere instituțională

Conform raportului, Bendriș este acuzat și de „neglijență” și lipsa de „loialitate” față de instituție. Faptele sale sunt încadrate la „comportament necorespunzător” și „neglijență în îndeplinirea îndatoririlor.” Pedepsele maxime (20% din salariu timp de trei luni) sunt deja aplicate sau pe cale să fie aplicate. Deja i-a fost retras accesul la informații clasificate, motiv pentru care a fost „pus la dispoziția Serviciului de Logistică” (sursa: DGPMB Dispoziția 6667/25.09.2024), unde „cară cutii” și câștigă „sub 5000 cât câștigă un covrigar la Luca și Matei.”

Este de-a dreptul revoltător că polițistul, aflat în mijlocul unui atac personal și instituțional, și cu o durere imensă după pierderea tatălui, este acuzat că „nu a depus cereri pentru administrarea de probe în apărarea sa.” O minciună evidentă, având în vedere demersurile sale repetate și petițiile către diverse instituții, incluse în materialele anterioare.

Mărturisirile lui Bendriș (incluse în noul material) sunt un strigăt de disperare: „Poliția nu m-a meritat niciodată ca individ de valoare… intri în acest malaxor puri indivizi cu personalitate și ies roboți acei YES MAN… un sistem de tortură instituțională unde nimeni nu răspunde pentru traumele polițiștilor drepți și integri.”

Concluzie: Un sistem pe ducă, păzit de „boi” și deștepți arși

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș nu este doar despre un polițist hărțuit. Este o oglindă deformată a unui sistem putred, unde șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, unde psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele. Această Poliție, sub pretextul apărării „prestigiului instituției,” își sapă singură groapa, transformându-se dintr-o forță de elită într-o glumă proastă cu epoleți, unde „profesionalismul” e doar o literă moartă.

Data de 11/27/2025 găsește Poliția Română la un nivel „cel mai de jos,” așa cum spunea Bendriș.

Amara realitate:

„Poliția nu se poate apăra pe ea singură, sub nicio formă n-o să păzească cetățeanul de rând.

Când „legi sunt scrise de boi pentru noi” și „politicul este implicat în toate structurile,” transformând indivizii cu personalitate în „roboți,” cine mai vrea să fie polițist? Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Vom reveni, căci lupta pentru dreptate și adevăr abia începe. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Publicat

pe

De

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la publicare a unor proceduri normative interne. Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului Diamantul, denunță o „perversitate și devianță mintală” în justificarea oficială, care califică aceste documente drept simple „repere de conlucrare internă”.

„Reperele interne”: Paravan pentru lipsa de transparență?

Critica sindicalistului vizează modul în care MAI și IGPR abordează transparența actelor normative. Potrivit declarațiilor lui Emil Pascut, oficialii consideră că procedurile sustrase de la publicare sunt doar „un reper de conlucrare internă a mai multor structuri polițienești pentru optimizarea rezultatelor în acest domeniu.” Această formulare, departe de a liniști spiritele, a inflamat mediul sindical, care o percepe ca o tentativă de ocolire a obligațiilor legale.

Legea 24/2000, ignorată cu nonșalanță

Miezul controversei îl constituie Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care stipulează clar că actele normative intră în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial. Emil Pascut subliniază ironia situației: „redactorii legii, nepricepuți, nu și-au dat seama că există o clasă aparte de analfabeți, la MAI, care consideră că actele normativ administrative sunt ‘repere interne’ și, pentru acest motiv (neprevăzut de redactorii legii), trebuie sustrase de la publicare.” Această afirmație sugerează o sfidare deliberată a principiilor juridice fundamentale.

Justiția, de partea sindicatelor: O serie de decizii definitive

Sindicatul Diamantul nu este la prima confruntare pe acest subiect. Emil Pascut dezvăluie că, în ultimii cinci ani, sindicatul a obținut „zeci de hotărâri definitive (inclusiv cele prin care am obținut declasificarea ROF-urilor)” prin care instanțele au stabilit fără echivoc că actele normative emise de MAI și IGPR „sunt informații de interes public (nu ‘repere interne’)” și au dispus comunicarea acestora. Aceste victorii juridice repetate contrastează puternic cu practica instituțională acuzată.

„Reperul” obsesiv și obstructionismul informal

Pe lângă practica oficială, Emil Pascut aduce în discuție și un fenomen de „obstructionism” informal. El menționează că, atunci când Centrul de Informare și Relații Publice al IGPR (CIRP-IGPR) trimite colegilor din teritoriu modele de răspuns „obstructionist” la petițiile sindicatului – adesea prin WhatsApp, pentru a evita urmele oficiale – acestea sunt numite „informal, drăgăstos, tot ‘repere'”. Sindicalistul conchide, cu o notă de sarcasm, că „este foarte probabil ca la CIRP hălăduiește în libertate, neprins, un obsedat după ‘repere'”, sugerând că acest cuvânt este asociat cu o recompensă psihologică pentru cei care îl utilizează în contextul secretizării informațiilor.

Acuzațiile aduse de Sindicatul Diamantul ridică întrebări serioase despre transparența decizională și respectarea legii în cadrul unor instituții fundamentale ale statului român, subliniind o tensiune persistentă între obligația de informare publică și tendința de a menține opacitatea. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Publicat

pe

De

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului Diamantul. Acesta denunță existența unor proceduri interne pe care le cataloghează drept „toxice, ilegale și discriminatorii”, menite să creeze o „halucinație colectivă” prin care polițiștii cercetați disciplinar ar fi tratați ca „vite fără drepturi și nedemne de considerație”. Scandalul pune sub semnul întrebării transparența și legalitatea unor acte normative interne.

Polițistul cercetat, o „vită fără drepturi”? Procedura IGPR stârnește revoltă

Emil Pascut atrage atenția asupra procesului verbal al unei cercetări disciplinare, unde un funcționar, „doamna Oana”, ignoră dreptul la ziua liberă a polițistului cercetat. Justificarea invocată este o procedură internă, PS-IGPR-DCI-05, care prevede că „polițistul cercetat este citat să se prezinte în timpul programului de lucru AL POLITISTULUI DESEMNAT”. Această abordare, susține Pascut, este o dovadă clară a modului în care IGPR prioritizează conveniența anchetatorului în detrimentul drepturilor fundamentale ale celui cercetat.

Ziua liberă, călcată în picioare: Programul anchetatorului, mai presus de drepturile angajatului

Critica centrală vizează ignorarea „sfințeniei” zilei libere a polițistului. În viziunea sindicalistului, o zi liberă, obținută ca și compensare pentru ore suplimentare, nu ar trebui să fie afectată de o cercetare disciplinară, o chestiune „previzibilă, programabilă”, care nu justifică afectarea timpului de odihnă, recuperare și viață socială. Procesul verbal incriminat a fost depus de IPJ Neamț la instanță, în dosarul 3868 (Tribunalul Iași), legat de o cercetare disciplinară secretă.

„Manualul inchiziției”: Proceduri toxice, ilegale și ascunse de public

Sindicatul Diamantul califică procedura PS-IGPR-DCI-05 drept „toxică, ilegală, discriminatorie” și, mai ales, „ineficientă juridic” deoarece nu a fost publicată în Monitorul Oficial, o condiție ad validitatem pentru intrarea în vigoare a unui act normativ. „Secretul, ascunderea de accesul public naste monstri, naste abuz”, avertizează Emil Pascut. El menționează că, în cazul dosarului din Neamț, după înregistrarea acțiunii în instanță, documentele disciplinare au început să fie „desecretizate”, sugerând o tentativă de ascundere anterioară. De asemenea, o altă procedură, PRO PG 16, este citată ca fiind la fel de opacă și nepublicată.

Raiul răufăcătorilor în uniformă? Abuzurile generare de lipsa de transparență

Referindu-se la o decizie a Curții Constituționale din 2016, care statuează că „dacă nu e încălcare de lege, nu e infracțiune”, Pascut subliniază că existența acestor „proceduri administrative sustrase de la publicare este raiul răufăcătorilor în uniformă”. Dacă aceste norme interne nu sunt publice, nerespectarea lor nu poate fi considerată o infracțiune. Mai mult, „doamna Oana” și alți funcționari sunt acuzați că, deși aveau la dispoziție „texte superioare de lege care o ajutau să înțeleagă că ziua liberă e de neatins”, au ales să respecte o procedură inferioară, contrară legii, întocmită de „argății lui Ionica Iulian”.

Într-o notă finală, Emil Pascut atașează o fotografie a autorilor procedurii DCI, catalogând-o drept „o procedură scrisă doar de acuzatori, ca manualul Inchiziției!”. Acest apel vehement al Sindicatului Diamantul ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea drepturilor omului și a legalității în interiorul celei mai importante instituții de ordine publică din România. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusivo zi ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv5 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv5 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Exclusiv5 zile ago

Războiului cifrelor în agricultură: MADR pulverizează dezinformarea despre subvențiile PAC!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a ieșit la rampă cu o serie de clarificări incendiare, menite să demanteleze valul...

Exclusiv6 zile ago

România, secolul XXI: Polițistul, ingropat de viu în „sicriele” statului – O comedie neagră semnată IGPR

Pe ecranele lucioase, România ne prezintă o Poliție futuristă, digitalizată, gata să prindă infractorii cu AI și drone. În realitatea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv