Exclusiv
Polițist sancționat disciplinar pentru participarea la un protest sindical în uniformă; Recursul IGPR, judecat în curând

Emil Păscuț de la Sindicatul Diamantul denunță cazul polițistului Ioan Canarau, singurul sancționat disciplinar pentru participarea la un protest sindical în uniformă. Acesta a primit o mustrare scrisă, atacată în instanță și desființată de prima instanță. Recursul făcut de IGPR în dosarul 135/110/2023 se va judeca pe 7 octombrie 2025.
Argumentele sindicatului: Protest legal, libertate de exprimare și tradiția protestelor polițiștilor în uniformă
Emil Păscuț prezintă argumentele sindicatului:
- Protest sindical legal: Protestul a fost legal, autoritățile competente fiind notificate prealabil de către Ioan Canarau, președinte de sindicat.
- Purtarea uniformei: Purtarea uniformei nu a avut loc „pe timpul acțiunilor și misiunilor specifice de poliție”, ci în timpul liber, ca element de recuzită și de identificare a categoriei profesionale vizate de protest. O astfel de manifestare este protejată de libertatea de exprimare. Sancționarea acestui gest echivalează cu interzicerea medicilor să protesteze în halate albe sau judecătorilor în robe.
- Tradiția protestelor polițiștilor în uniformă: În cei peste 20 de ani de la demilitarizarea poliției și nașterea sindicatelor, protestele publice ale polițiștilor în uniformă, în toată țara, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarizare, au fost dese și au atras atenția publică și a mass-media, fără ca polițiștii să fie sancționați disciplinar.
- Uniforma poate fi închiriată pentru activități culturale și filmări: Potrivit OMAI 236/2009, uniforma de poliție poate fi închiriată pentru activităţi culturale şi filmări, fără distincție dacă personajul care va folosi uniforma va fi un erou sau un corupt. Mai mult, pe pagina oficială de internet a IGPR se precizează că uniforma “ocazional, se poate purta și în afara serviciului, cu sau fără eghilet/șnur, pentru participarea la spectacole, evenimente în familie/societate, ceremonii/ceremonialuri, decernări de ordine, premii și medalii sau alte activități ce nu compromit calitatea de polițist.”
- Dreptul la protest: Potrivit Art. 27 din legea 367/2022 a dialogului social, organizațiile sindicale au dreptul să folosească, în condițiile prevăzute de lege, mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, pichet de protest, marș, miting și demonstrație sau grevă.
- Afișarea bannerului: Invocarea dreptului de folosință exclusivă asupra gardului este un argument disproporționat și abuziv. Afișarea a fost temporară, non-distructivă și legată de scopul protestului.
- Libertatea de exprimare a liderilor sindicali: Jurisprudența CEDO stabilește că limitele criticii admisibile sunt mai largi pentru liderii sindicali atunci când dezbat probleme de interes general, cum ar fi corupția dintr-o instituție publică.
„Ce mizerabili, ce ordinari!”: Proteste cu tradiție ale polițiștilor în uniformă
Emil Păscuț prezintă poze de pe Google care arată că participarea polițiștilor la proteste, în uniformă, este o activitate cu tradiție de peste 20 de ani. (Irinel I.).
Exclusiv
În Urbea lui Caragiale: Borfașii dau cu subsemnatul la defilarea nerușinării

Reciclarea penală: De la șantaj la imagine publică – un drum pavat cu tupeu (aici)
În Urbea lui Caragiale, arta reciclării nu se limitează la PET-uri și carton. Aici, reciclam penali! Vorbim despre indivizi care, după ce au făcut „școala vieții” prin șantaj și alte activități „educative”, decid că e timpul să dea o lecție de moralitate comunității. Brusc, infractorul de ieri devine filantropul de azi, gata să salveze orfelinate și să construiască podețe peste pâraie infestate cu șobolani.
Cum se produce această transformare miraculoasă? Simplu: cu ajutorul unei echipe de PR specializate în „albirea rufelor negre”. Acești magicieni ai imaginii publice transformă un dosar penal într-un CV impresionant, unde „șantaj” devine „abilitate de negociere” și „spălare de bani” se traduce prin „optimizare fiscală creativă”.
Și nu se opresc aici! Pentru a-și consolida noua identitate de binefăcători, borfașii reciclați se implică în tot felul de proiecte „sociale”. Organizează tombole caritabile cu premii dubioase (gen o Dacie Logan second-hand sau o cină romantică la birtul din colț), donează calculatoare depășite unei școli sărace și se pozează cu copii orfani, afișând un zâmbet de o sinceritate artificială.
Dar să nu ne lăsăm păcăliți de aceste aparențe! În spatele fațadei de om de bine se ascunde același individ care ar fi în stare să-și vândă și propria mamă (sau, mai probabil, să o folosească într-o schemă de evaziune fiscală). Așa că, data viitoare când vedeți un fost șantajist împărțind zâmbete și pachete cu alimente, amintiți-vă că, în Urbea lui Caragiale, reciclarea penală este doar o altă formă de a ne fura pe față.
Traficul de influență – sportul național: Cum se unge pe pâine cu legi și regulamente
În Urbea lui Caragiale, traficul de influență nu e doar o infracțiune, e un sport național, o tradiție transmisă din generație în generație. Aici, legile și regulamentele sunt ca mingile de fotbal: făcute să fie lovite cu piciorul, driblate și, eventual, uitate pe margine, într-un colț prăfuit.
Cum se practică acest sport nobil? Simplu: prin ungerea pe pâine cu diverse unsori – funcții publice, relații politice, șpăgi grase și promisiuni deșarte. Un borfaș cu experiență știe că, pentru a obține ce vrea, trebuie să aibă „oamenii lui” în locurile cheie: un văr primar la primărie, un fost coleg de facultate la prefectură, un amic de vânătoare în consiliul județean și, bineînțeles, un fin cunoscător al legilor (preferabil un avocat corupt).
Cu ajutorul acestor „prieteni”, borfașul poate manipula licitații publice, poate obține autorizații peste noapte, poate schimba destinația unor terenuri agricole în zone rezidențiale și poate transforma o amendă usturătoare într-o simplă avertisment. Totul se face „legal”, bineînțeles, cu respectarea strictă a procedurilor (adică, cu falsificarea documentelor și cu ignorarea flagrantă a oricărei norme etice).
Și nu se oprește aici! Traficul de influență se extinde și în alte domenii: în sănătate (unde se pot obține medicamente compensate preferențial), în educație (unde se pot aranja examene și diplome) și chiar în justiție (unde se pot influența sentințe și decizii).
Așa că, data viitoare când auziți de o afacere dubioasă, de o decizie inexplicabilă sau de o lege care avantajează pe cine nu trebuie, nu vă mirați! În Urbea lui Caragiale, traficul de influență e la ordinea zilei, iar borfașii se ung pe pâine cu legi și regulamente, în timp ce noi, fraierii, ne uităm la ei și ne întrebăm de ce nu ne merge bine.
Spălarea de bani – arta sublimă: Când conturile offshore devin o necesitate patriotică
În Urbea lui Caragiale, spălarea de bani nu e o simplă infracțiune, ci o formă de artă sublimă, o demonstrație de creativitate financiară demnă de invidia marilor maeștri ai Renașterii. Aici, banii murdari sunt ca niște sculpturi brute, care așteaptă să fie prelucrate, finisate și expuse în cele mai selecte galerii offshore.
Cum se transformă un sac de bani furați într-o operă de artă financiară? Simplu: prin utilizarea unei game variate de tehnici și materiale – firme fantomă, conturi secrete, tranzacții complicate, investiții exotice și, bineînțeles, multă, foarte multă discreție.
Un borfaș cu simț artistic știe că, pentru a spăla banii în mod eficient, trebuie să creeze un labirint financiar atât de complex, încât nici măcar Sherlock Holmes nu ar putea să-l deslușească. Folosește firme înregistrate în paradisuri fiscale obscure, transferă banii dintr-un cont în altul, prin intermediul unor companii interpuse, investește în proiecte imobiliare dubioase, cumpără opere de artă supraevaluate și, eventual, donează o sumă modică unei organizații caritabile (pentru a-și îmbunătăți imaginea, bineînțeles).
Și nu se oprește aici! Spălarea de bani devine o necesitate patriotică atunci când borfașul susține că, prin ascunderea averii în conturi offshore, protejează capitalul național de „lăcomia” statului și contribuie la „dezvoltarea economică” a țării (adică, la propria îmbogățire).
Așa că, data viitoare când auziți de un politician care are o avere impresionantă, dar nu poate să justifice proveniența banilor, nu vă grăbiți să-l judecați! Poate că, în realitate, el este un artist desăvârșit, un maestru al spălării de bani, care încearcă doar să-și exprime creativitatea financiară și să contribuie la „bunăstarea” Urbei lui Caragiale.
Gruparea infracțională – o familie fericită: Cum se împart beneficiile și se acoperă urmele
În Urbea lui Caragiale, gruparea infracțională nu e o simplă adunătură de borfași, ci o familie fericită, unită prin legături de sânge (sau, mai degrabă, prin legături de șpagă și interese comune). Aici, fiecare membru are un rol bine definit, iar loialitatea este recompensată cu beneficii materiale și protecție juridică.
Cum funcționează această „familie” specială? Simplu: ca o organizație bine pusă la punct, cu un șef care dă ordine, cu locotenenți care le execută și cu soldați care se ocupă de munca murdară. Fiecare membru primește o parte din „pradă”, în funcție de importanța rolului său și de riscurile pe care și le asumă.
Șeful este, de obicei, un individ influent, cu relații politice și economice, care trage sforile din umbră și se asigură că totul merge ca pe roate. Locotenenții sunt oamenii lui de încredere, care se ocupă de coordonarea operațiunilor, de recrutarea de noi membri și de gestionarea „fondurilor negre”. Soldații sunt cei care execută ordinele, care se ocupă de șantaj, de amenințări, de spălare de bani și de alte activități „specifice”.
Dar ce se întâmplă când unul dintre membrii „familiei” este prins cu mâța-n sac? Simplu: ceilalți se mobilizează pentru a-l proteja, folosind toate mijloacele posibile – mituirea martorilor, falsificarea probelor, influențarea anchetatorilor și, eventual, eliminarea fizică a „oaielor negre”.
Și nu se oprește aici! Gruparea infracțională se asigură că membrii ei sunt bine antrenați și pregătiți pentru orice eventualitate. Organizează sesiuni de „team-building” la pensiuni de lux, unde se discută strategii de evaziune fiscală, tehnici de spălare de bani și metode de intimidare a adversarilor.
Așa că, data viitoare când vedeți un grup de indivizi care se întâlnesc în secret, care fac afaceri dubioase și care se protejează reciproc, nu vă mirați! Poate că, în realitate, ei sunt doar o familie fericită, care încearcă să-și împartă beneficiile și să-și acopere urmele, în stilul caracteristic Urbei lui Caragiale. (Cristina T.).
Exclusiv
Scandal sindical în Poliție: SNPPC revendică victorii, dar Emil Păscuț (Diamantul) pune la îndoială veridicitatea informațiilor
Exclusiv
Haos în Izvoarele: Un șef de post „pierde” un cartuș și găsește altul la „promoție”?
-
Exclusivacum 2 zile
Haos în Izvoarele: Un șef de post „pierde” un cartuș și găsește altul la „promoție”?
-
Exclusivacum 4 zile
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 5 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești
-
Exclusivacum 23 de ore
În Urbea lui Caragiale: Borfașii dau cu subsemnatul la defilarea nerușinării
-
Exclusivacum 2 zile
Alerta în Poliție! Reducerea „Bayraktar” ascunsă: Sindicalistul Emil Păscuț deschide Cutia Pandorei
-
Exclusivacum 2 zile
Bomba în sistemul penitenciar: Comasări forțate și regionalizare ascunsă? Sindicatele acuză manipulare și amenință cu proteste masive
-
Exclusivacum 23 de ore
Scandal sindical în Poliție: SNPPC revendică victorii, dar Emil Păscuț (Diamantul) pune la îndoială veridicitatea informațiilor
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login