Acum aproximativ opt ani, câteva companii din industria turbinelor eoliene au apelat la Mark Lundstrom cu o problemă: palele gigantice necesare pentru energia eoliană sunt pur și simplu prea mari pentru a fi transportate eficient și necesită o nouă formă de transport.

Soluția lui Lundstrom? Cel mai mare avion din lume, numit WindRunner, aflat acum în dezvoltare de Radia, companie unde Lundstrom este fondator și CEO.

Un monstru aerian

De la un capăt la altul, WindRunner va măsura 108,5 metri lungime, cu o anvergură a aripilor de 79,5 metri, conform companiei. Asta este mai lung decât AN-225 Mriya, care măsura 83,8 metri lungime și deținea anterior titlul de cel mai mare avion din lume, până când Rusia l-a distrus în timpul invaziei sale în Ucraina. Lungimea maximă a zonei de marfă a avionului este de 104,8 metri, ceea ce înseamnă că într-o zi ar putea transporta echipamente mai lungi decât un teren de fotbal.

Faptul că concurenți s-au unit pentru a solicita o soluție aeriană pentru mutarea palelor turbinelor eoliene „a fost suficient pentru a ne galvaniza să mergem mai departe și să strângem bani” pentru a începe proiectarea WindRunner, a declarat Lundstrom într-un interviu cu Breaking Defense la începutul acestei luni. Lucrând în mare parte în secret, compania a ieșit din modul stealth anul trecut.

Aterizare pe piste improvizate

Având în vedere că ținta WindRunner sunt parcurile eoliene terestre, Radia proiectează avionul gigantic pentru a ateriza pe piste de pământ neasfaltate, facilitând livrarea palelor de turbine în locații izolate. Conform unui comunicat de presă al companiei, WindRunner va putea decola și ateriza de pe piste neasfaltate cu o lungime de aproximativ 1.800 de metri. Aceste calități, împreună cu volumul formidabil de marfă al avionului – despre care Lundstrom a spus că este de 12 ori mai mare decât cel al unui C-17 Globemaster al Forțelor Aeriene – înseamnă că „există o mulțime de încărcături militare destul de interesante pe care le puteți muta, de asemenea.”

Parteneriat cu Pentagonul

În acest scop, Radia a colaborat cu Departamentul Apărării, culminând cu un acord cooperativ de cercetare și dezvoltare (CRADA) cu Comandamentul de Transport al SUA, anunțat de companie în mai. Congresul a luat și el act: Subcomisia pentru Puterea Maritimă și Forțele de Proiecție a Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, în evaluarea proiectului de lege privind politica de apărare pentru anul fiscal 2026, „laudă” CRADA, menționând lipsa unei capacități de transport aerian a DoD pentru încărcături care depășesc 91,4 metri lungime. Țările NATO din parteneriatul Strategic Airlift International Solution și-au exprimat, de asemenea, interesul și sprijinul pentru aeronavă.

Un multiplicator de forță militară

Thad Bibb, un director al Radia și general-maior în retragere al Forțelor Aeriene, a folosit capacitatea de a muta CH-47 Chinook-uri ca exemplu a ceea ce Radia își imaginează că va fi folosit WindRunner. În timp ce un C-17 poate transporta doar un Chinook cu palele dezasamblate, WindRunner ar fi capabil să transporte șase, complet asamblate și gata să iasă și să intre imediat în luptă. Compania își imaginează că aeronava poate transporta o gamă largă de echipamente militare, de la avioane de luptă la rachete și baterii de rachete.

„Deci, acum este un multiplicator de forță uriaș”, a spus Bibb, care anterior a supravegheat operațiunile flotei de mobilitate a serviciului în calitate de comandant al celei de-a 18-a Forțe Aeriene.

Volum, nu neapărat greutate

Important, Radia proiectează WindRunner pentru a fi optimizat pentru, în cuvintele lui Lundstrom, o „cantitate dezgustătoare de volum”, nu pentru greutatea mărfurilor. Drept urmare, WindRunner este de așteptat să aibă o capacitate de greutate a mărfurilor aproximativ echivalentă cu un C-17, deși Lundstrom a menționat că un factor restrictiv în mutarea mărfurilor este de obicei volumul, nu tonajul.

Continuarea dezvoltării

Dezvoltarea WindRunner continuă acum sub o nouă administrație Trump, care nu împărtășește obiectivele de energie verde ale predecesorului său și a atacat chiar existența parcurilor eoliene. Lundstrom, totuși, a replicat că o mare parte din furia administrației față de parcurile eoliene este îndreptată spre turbinele offshore și că cultivarea eoliană terestră în SUA este încă în creștere, în special pe fondul unei cereri insațiabile de energie determinată de boom-ul IA.

Componente deja în producție

Lundstrom a subliniat că Radia proiectează WindRunner cu componente majore de prim rang deja în producție pentru a ușura procesul de certificare, deși a refuzat să specifice caracteristici cheie, cum ar fi motoarele pe care compania le-a selectat pentru aeronavă. Radia își propune ca aeronava să zboare și să înceapă „operațiunile inițiale” în intervalul de timp 2030, în timp ce compania lucrează pentru a finaliza certificarea completă, a spus el.

Preț competitiv și potențiale aranjamente

WindRunner va avea „prețuri competitive pe unitate”, a spus Lundstrom, deși nu a împărtășit un preț. Împreună cu clienții care achiziționează și operează aeronava, Radia dorește să ofere serviciile WindRunner prin alte aranjamente, cum ar fi misiuni deținute de guvern și operate de contractori sau misiuni deținute și operate în totalitate de contractori.

Întrebat dacă Radia intenționează să încorporeze caracteristici precum un orificiu de realimentare aeriană care ar putea extinde raza de acțiune a WindRunner, Lundstrom a spus că compania se concentrează pe punerea în funcțiune a avionului cât mai repede posibil, aplicațiile specifice militare urmând să vină mai târziu.

„Am fost foarte pasionați de construirea capacității maxime în timpul minim. Și pentru a face acest lucru, ne dăm seama că există unele sisteme militare pe care le vom adăuga mai târziu, dar vrem să oferim această capacitate în 2030, deoarece lumea are nevoie de ea”, a spus el.