După un val de bombardamente israeliene asupra țintelor militare și a liderilor Iranului, se conturează o imagine complexă a răspunsului Teheranului, în condițiile în care infrastructura balistică a Iranului continuă să joace un rol crucial în strategia sa de disuasiune

Atacul israelian și reacția Iranului: ce s-a întâmplat până acum

În urma atacurilor recente ale Israelului, care au vizat oficiali și situri militare iraniene, Teheranul a promis răzbunare. În actul militar, Israelul a lovit inclusiv locații din Tabriz, unul dintre punctele de lansare a atacurilor cu rachete din timpul conflictului din octombrie 2024. De asemenea, Israelul afirmă că a omorât personalul de top ai Iranului, precum Mohammad Hossein Bagheri, șeful Statului Major al Forțelor Armate, și Hossein Salami, liderul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).

Capacitatea balistică iraniană: un arsenal variat și extrem de complex

Teheranul dispune de o arie extinsă de rachete balistice, cu o rază de peste 1.000 km pentru armament de tip MRBM (Medium-Range Ballistic Missiles). Iran folosește atât rachete cu propulsie lichidă, dezvoltate în colaborare cu Coreea de Nord, precum Ghadr și Khorramshahr, cât și versiuni avansate cu propulsie solidă.

Unele dintre aceste rachete, precum Kheibar Shekan, sunt echipate cu vehicule de reintrare cu manevrabilitate și navigație satelit, sporind precizia și capacitatea de a manevra în atmosferă. Iran revendică dezvoltarea unei variante hypersonice a acestei rachete, numită Fattah, capabilă să urmeze traiectorii non-ballistic, făcând interceptarea aproape imposibilă.

Arsenalul de rachete pe termen scurt și mediu

Pe lângă MRBM, Iran are un stoc considerabil de rachete balistice de calibru scurt, cu raze între 300 și 1.000 km, bazate adesea pe tehnologia sovietică a Scudurilor, majoritatea fiind cu propulsie solidă, cu control fin și sisteme de navigație satelit.

Conflictul recent: utilizarea intensă a rachetelor și interceptarea defensivă

În urma atacului din aprilie 2024, denumit operațiunea „True Promise”, Iran a lansat 110 rachete balistice, combinate cu drone și rachete de croazieră, ca răspuns la eliminarea de către Israel a comandantului IRGC Quds Force, Mohammad Reza Zahedi. Majoritatea rachetelor au fost interceptate de sistemele israeliene Arrow 2 și Arrow 3, sprijinite de distrugătoare americane echipate cu interceptoare SM-3, care operau în largul coastei Israelului.

În atacul din octombrie 2024, „True Promise II”, Iran a lansat aproximativ 150 de rachete, unele dintre ele lovind baze importante precum Nevatim și Tel Nof, dar majoritatea fiind interceptate din nou.

Provocări și limite ale apărării israeliene

Interceptarea unui număr atât de mare de rachete arată limitele sistemului de apărare israelian. Stocurile de interceptoare Arrow sunt finite, iar complexitatea de a identifica rapid fiecare țintă și de a decide ce interceptor să fie folosit provoacă presiuni majore asupra sistemului de comandă și control, precum și asupra radarelor.

Unele rachete pot fi evitate prin prioritizarea anumitor ținte sau prin menținerea unor rachete în poziție de dispersie și mobilitate ridicată, ceea ce complică planificarea și răspunsul rapid. De asemenea, Iran a investit în crearea de baze subterane încăpățânate, cu intrări vulnerabile, dar și în rețele de transport și lansare mobile, camuflate ca vehicule comerciale, pentru a evita distrugerea rapidă în urma unor lovituri aeriene israeliene sau americane.

Mobiltatea și dispersia: stergerea urmărilor în cazul unui atac

Iranul utilizează vehicule comerciale, camuflate ca fiind încărcături obișnuite, pentru transportul, instalarea și lansarea rachetelor. Acestea pot fi echipate cu structuri speciale pentru ascunderea echipamentului de lansare sau pot fi folosite pentru depozitarea și pregătirea rachetelor, apoi dispersate rapid spre zonele de lansare, reducând astfel riscul de a fi detectate și distruse de atacurile aeriene israeliene.

Datorită mobilității superioare a rachetelor cu propulsie solidă, comparativ cu cele cu propulsie lichidă, Iranul poate realiza operațiuni mai rapide și mai flexibile. Chiar dacă Israelul sau SUA reușesc să observe și să atace vehiculele de transport, timpul redus pentru pregătirea lansării face posibilă declanșarea rapidă a atacurilor, înainte ca acestea să fie neutralizate.

Limitele de comunicare și coordonare în condiții de dispersie

De asemenea, dispersarea masivă a forțelor, precum și dificultatea de comunicare între elementele separate ale arsenalului balistic, pot limita capacitatea Iranului de a coordona răspunsuri rapide și eficiente. În plus, pierderile din structurile de comandă din cauza atacurilor pot slăbi deciziile strategice în timpul conflictului.