Connect with us

Exclusiv

Agro-teroare: Sistemul antigrindină apără corupția, nu recoltele! Fermierii, intimidați și monitorizați de servicii secrete?

Publicat

pe

Un val de psihoză și amenințări voalate se abate asupra fermierilor români, după ce aceștia au îndrăznit să pună sub semnul întrebării eficiența și legalitatea Sistemului Antigrindină. Culmea absurdului, un general cu epoleți poleiți sugerează acum că fermierii din Prahova ar fi țintele monitorizării serviciilor secrete, la ordinul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)!

De la petinuți Politici la trădători de neam: Coșmarul fermierilor se adâncește!

Ciprian Nicolae Popa, fermier prahovean și una dintre vocile cele mai critice la adresa sistemului, denunță cu vehemență presiunile și intimidările la care este supus. Popa exclamă: „Dacă până acum câteva zile mă temeam că o să sfârșesc deținut politic, săpând la canalul geopolitic de mare perspectivă, iată că lucrurile s-au agravat. Acum, sincer, cred că trebuie să-mi fac griji că voi fi chemat la Parchet pentru subminarea apărării naționale!”.

CSAT, preocupat de Ploi, nu de corupție?

Este halucinant, spune Popa, că activitățile sale, menite să apere dreptul la petiționare și să exprime îndoieli asupra rachetelor antigrindină, au ajuns în atenția CSAT. „CSAT nu are timp de propaganda rusă, de crize energetice sau de amenințările hibride – e ocupat să mă supravegheze pe mine și pe alți fermieri care nu înțeleg că ploaia trebuie să vină când decide autoritatea, nu când ai tu nevoie”, denunță fermierul.

Paranoia sau realitate? Telefoane ascultate, microfoane spion?

Popa relatează „coincidențe” sinistre: telefoane care se descarcă brusc, se încing și „respiră greu” când vorbește despre rachete, microfoane care se activează singure. „Toate acestea nu mai sunt paranoia, ci parte din noua definiție a ‘atenției CSAT’: prelucrare informațională, monitorizare discretă, dosar de siguranță meteorologică națională”, avertizează Popa.

Generalul cu vile la Mamaia, acuzatorul fermierilor

Generalul Căunei, ajuns la gradul de trei stele pe „frontul atmosferic”, acuză voalat fermierii că au subminat Electromecanica Ploiești, cetatea rachetelor de stat. „Un grup de fermieri din Prahova a susținut, fără dovezi științifice, că rachetele provoacă secetă”, afirmă Căunei, ignorând experiența fermierilor, recoltele pierdute și lipsa studiilor de impact (aici).

Infrastructură strategică sau afacere de familie?

„Mi se pare fascinant cum, într-o țară unde 90% dintre fermierii unei regiuni cer oprirea unui sistem, tocmai acei fermieri devin suspectii principali. Iar un sistem în fază eternă de ‘cercetare și omologare’, fără rezultate verificate și fără studii de impact, devine infrastructură strategică”, exclamă Popa.

Cât de sigur mai este să fii fermier în România?

Fermierul prahovean trage un semnal de alarmă: „Cât de sigur mai este să fii fermier în România, când simplul fapt că ceri transparență și protecție a recoltei te poate transforma într-un caz de securitate națională?”

Serviciile secrete, scenariști de filme SF?

„În ce stare de sănătate e o democrație în care o simplă întrebare despre nori duce la deschiderea unui dosar despre dușmani interni?”, se întreabă Popa, sugerând că serviciile secrete românești pun în scenă povești demne de filme SF cetățenilor care îndrăznesc să pună întrebări despre afacerile personale ale membrilor lor „bine camuflați prin funcții de consuli, membri ai corpului diplomatic și cu neveste plasate sus de tot în guvern”.

Justiție instabilă și amenințări plouă din cer

Ciprian Nicolae Popa încheie cu un avertisment: „Atenție! Urmează vreme instabilă. Mai ales în justiție”. Este un apel disperat la protejarea drepturilor fermierilor și la demascarea mafiei antigrindină, care pare să fie dispusă să calce în picioare orice principiu democratic pentru a-și apăra interesele. Fermierii români nu se vor lăsa intimidați! Adevărul va învinge! Vom reveni. (Cristina T.).

 

Exclusiv

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Publicat

pe

De

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral

Peisajul politic din România și din întreaga regiune este pe punctul de a fi zguduit de o lansare tehnologică fără precedent. Ziarul Incisiv de Prahova va pune în funcțiune, foarte curând, „Incisiv Politic”, o platformă revoluționară de marketing politic digital care va introduce standarde de profesionalism inexistente până în acest moment în Europa de Est.

Premieră absolută în Europa de Est: Tehnologie de ultimă oră pentru liderii prezentului

Într-un mediu politic tot mai dependent de algoritmi și prezență online, Ziarul Incisiv de Prahova face un pas curajos și anunță lansarea iminentă a proiectului Incisiv Politic. Aceasta nu este doar o simplă adiție la piața media, ci prima platformă de publishing și marketing politic digital din România concepută să funcționeze la un nivel de elită, oferind soluții care, până acum, nu au fost disponibile în această parte a continentului.

Miza proiectului este transformarea radicală a modului în care candidații și partidele interacționează cu electoratul. Prin „Incisiv Politic”, comunicarea politică trece de la postări haotice la strategii integrate, construind o imagine digitală solidă, capabilă să se convertească direct în capital electoral.

De la imagine la voturi: Alchimia electorală în mediul online

https://www.digitalpolitic.ro/

Nucleul noii platforme dezvoltate de echipa de la Incisiv de Prahova este capacitatea de a transforma vizibilitatea în influență reală. Într-o piață saturată de mesaje contradictorii, „Incisiv Politic” vine cu o promisiune clară: construirea unei identități politice care să rezoneze cu nevoile și așteptările cetățenilor.

Serviciile oferite vor include PR politic de înaltă clasă, articole strategice publicate prin infrastructura proprie și campanii online integrate, totul sub semnul unui profesionalism care vizează rezultatul final – votul. Este un sistem complex de „alchimie” digitală care extrage maximum de impact din fiecare mesaj transmis.

Publishing dedicat: Mesajul politic, distribuit direct către audiențe reale

Cea mai mare barieră în comunicarea actuală este „zgomotul” de fond și audiența fictivă. Incisiv Politic rezolvă această problemă fiind prima platformă de publishing din România dedicată exclusiv comunicării politice. Mesajul liderilor nu va fi doar publicat, ci va fi distribuit strategic în presa online și pe rețelele sociale, vizând audiențe reale și segmentate.

„Mesajul tău politic trebuie să ajungă la oameni, nu doar să existe pe internet”. Prin acest nou instrument, care va fi disponibil publicului foarte curând, nicio idee valoroasă nu va mai rămâne izolată, ci va fi propulsată acolo unde se află alegătorii, asigurând o prezență constantă, autoritară și, mai ales, eficientă în spațiul public digital.

Redactia Incisiv de Prahova

Citeste in continuare

Exclusiv

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Publicat

pe

De

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev

La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.

Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.

„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina

În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:

  • la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
  • la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.

Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.

Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:

  1. Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
  2. Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.

Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.

„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren

Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.

În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:

  • numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
  • atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
  • incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.

Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.

Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări

Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.

Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”

  • sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
  • primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
  • sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.

Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.

IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid

În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.

Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:

  • creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
  • numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
  • renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
  • împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.

Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:

  • creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
  • ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
  • motivele reale ale renegocierii creditului.

În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.

Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister

Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?

La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:

  • ministrul caută „fake news” în Ucraina,
  • în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
  • deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?

Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.

Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030

Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:

  1. Mina Camelia Andreea – Președinte
  2. Ioana Marius – Membru
  3. Radu Gabriel – Membru
  4. Macaveiu Mihai Ion – Membru
  5. Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)

Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.

Întrebările evidente:

  • De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
  • De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
  • Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?

Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să beto­neze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.

De la companie NATO la bancomat de partid

IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.

Și totuși:

  • o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
  • aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
  • un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
  • sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.

Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.

Cine mai oprește Caracatița?

Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.

Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?

Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.

ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026

CONVOCATOR-AGOA-14.05.2026

RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026

Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Publicat

pe

De

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege”

Accident cu victime și alcoolemie „de colecție”

În comuna Bătrâni, județul Prahova, siguranța rutieră pare să fie lăsată în grija lui Dumnezeu și a șoferilor băuți. Potrivit unei publicații locale, în data de 11.05.2026, pe raza comunei a avut loc un accident rutier soldat cu victime, în care conducătorul auto a fost depistat cu o alcoolemie de 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul abia mai respira, dar aparatul etilotest aproape că cerea pauză de la atâta tărie.

A fost deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. Procedural, totul pare frumos. Practic, însă, comunitatea se întreabă cum de s-a ajuns, din nou, ca șoseaua să fie câmp de luptă și nu drum public.

Șeful de post, cu un picior în fermă și cu unul, absent, în poliție

În mijlocul scandalului, numele care răsună pe ulițele din Bătrâni este cel al șefului de post, Stănciulescu Marian. Localnicii susțin că omul legii ar fi mai preocupat de ordinea din bătătură decât de ordinea publică. Conform reclamațiilor venite din comună, acesta ar fi tot mai rar văzut în postura de polițist și tot mai des în rol de gospodar, fermier și administrator de avere agricolă.

Când oamenii au nevoie de poliție, se pare că dau peste program de „stropit via” și „numărat animalele”. În timp ce pe drumuri se circulă cu alcoolemie la nivel de „concurs național”, șeful de post ar avea alte priorități, mult mai personale și, desigur, neuniformizate.

IPJ Prahova, scut protector sau paravan de nepăsare?

Locuitorii comunei vorbesc, cu din ce în ce mai puține ocolișuri, despre „protecția” de care s-ar bucura șeful de post din partea conducerii IPJ Prahova. În loc să fie tras la răspundere pentru lipsa de implicare reclamată de oameni, acesta pare învelit într-o pătură groasă de indiferență instituțională.

Comunitatea se întreabă pe bună dreptate:
dacă polițistul-fermieri stă liniștit, cu sprijin de sus, cine mai răspunde pentru siguranța din comună? E mai importantă liniștea din fermă decât liniștea publică?

Comuna cere lege, nu povești agricole

Cetățenii din Bătrâni cer conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova să coboare din birouri, să lase comunicatele cosmetizate și să privească realitatea din teren: accidente cu victime, șoferi băuți, frică pe drumuri și un șef de post perceput ca absent din misiunea lui principală.

Oamenii vor:

  • un polițist care să aplice legea, nu doar să-și aplice îngrășământul pe ogor;
  • controale reale, nu doar rapoarte liniștitoare;
  • măsuri concrete, nu tăcere compactă.

Concluzie: între plug și pistol, cine păzește, de fapt, comuna?

Comuna Bătrâni nu are nevoie de un șef de post-fantomă, care bântuie doar în statistici și în organigramă. Are nevoie de un polițist prezent, activ, implicat, nu de un „administrator de fermă cu uniformă în dulap”.

Dacă IPJ Prahova alege să-și apere oamenii în detrimentul comunității, atunci nu mai vorbim de protecția cetățeanului, ci de protecția nepăsării. Iar când nepăsarea devine politică de lucru, accidentele cu alcoolemie 1,79 nu sunt „ghinion”, ci rezultatul direct al unei ordini publice lăsate la voia întâmplării – și la voia tractorului. (Cristina T.)

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 minute ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Exclusiv4 minute ago

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev La Ministerul Economiei nu mai vorbim...

Exclusiv4 minute ago

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege” Accident cu victime și alcoolemie „de colecție” În...

Exclusiv5 minute ago

Revoltă în rândurile polițiștilor: Sindicaliștii acuză „dictatura contabililor” din MAI și blocarea sistematică a drepturilor salariale

Tensiunile din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ating cote critice, pe măsură ce reprezentanții angajaților denunță un mecanism de interpretare...

Exclusivo zi ago

Batista pe țambal la IPJ Prahova: după ani de dezvăluiri, doar pensionari fericiți și victime îngropate în datorii

Incisiv de Prahova a urlat primul. Restul au venit cu ecoul, nu și cu cătușele În februarie 2024, ziarul nostru...

Exclusivo zi ago

Ploiești, capitala tarifelor gunoiului la ruletă: cât costă, azi, să fii fraier oficial al lui Bin Go?

Orașul în care „gunoiul e la fel”, dar tariful nu: bine ați venit în cazinoul Bin Go În Ploiești, deșeurile...

Exclusivo zi ago

RECHIZITORIUL TĂCERII: CUM S-A TRANSFORMAT STATUL ROMÂN ÎN TÂLHAR DE DRUMUL MARE LA PENSIILE MILITARE

Suntem în mai 2026, iar în România „lucrului bine făcut”, legea a fost scoasă la produs pe centura politicii. A...

Exclusivo zi ago

GRAD DE CHESTOR ÎN „SPIONAJUL” CU PĂPUȘI: Cum a regizat „Bebe-Chestorul” un Kompromat de doi lei împotriva Sindicatului Diamantul

Se pare că prin birourile IGPR-CIRP, unde aerul e greu de atâta „profesionalism”, s-a născut o nouă metodă de luptă...

Exclusivo zi ago

APOCALIPSA DUPĂ „ZEUS” LA IPJ BOTOȘANI: Polițiști cu labe de gâscă și un „Olimp” care se dărâmă în capul legii

În timp ce muritorii de rând se mulțumesc cu ploaia de afară, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, binecuvântarea...

Exclusiv2 zile ago

MIRUNA DE LA BĂICOI: AGENTA „ÎN FUNDUL GOL” CARE A CONFUNDAT LEGEA CU SEDUCȚIA ȘI POLIȚIA CU UN STUDIO FOTO (II)

DE LA ȘCOALĂ DE POLIȚIE, LA „ȘCOLĂRIȚA” DIN BĂICOI: MIRUNA, AGENTA CARE SE TRATEAZĂ DE LEGE CU CREME ȘI ȘEDINȚE...

Exclusiv3 zile ago

CAMERELE FANTOMĂ ALE POLIȚIEI: CÂND „TOP SECRET” E DOAR O SCUZĂ PENTRU OPACITATE

„Nu vă putem spune câte camere avem, că… se supără tabelul de înzestrare” Sindicatul Diamantul a îndrăznit blasfemia supremă: a...

Exclusiv3 zile ago

LEGEA, CĂLCATĂ ÎN PICIOARE SUB PROTECȚIA UNIFORMEI: Polițistă din Prahova, depistată la volan cu permisul suspendat în minivacanța de 1 Mai

În timp ce redacția noastră este imersată în ample anchete ce vizează ramificațiile mafiei deșeurilor — subiect asupra căruia vom...

Exclusiv3 zile ago

Chiriaș la Statul-Fantomă: Cum închiriază AFI spații pe care nu le are și îți trimite factura la insultă

București, capitala imobilelor fără stăpân… oficial În timp ce bucureșteanul de rând se lovește de birocrație pentru orice amărâtă de...

Exclusiv3 zile ago

TECHUP SAU CASH-UP? PROGRAMUL CARE POATE FI REVOLUȚIONAR SAU O ALTĂ GĂLEATĂ DE BANI

TechUp România ar putea fi, în teorie, un program transformator: dacă finanțează cu adevărat proiecte de frontieră, dacă nu se...

Exclusiv4 zile ago

Infernul cu epolet și omerta de stat: Cum a devenit mobbingul „sport național” în Poliția Română

În timp ce lumea civilizată discută despre sănătate mintală, în buncărul administrativ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-a inventat un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv