Featured
Cozmin Gușă: Campania de discreditare a lui Mircea Geoană și legăturile geopolitice pe fundalul alegerilor
De câteva zile, se desfășoară un atac mediatic concertat împotriva lui Mircea Geoană, alimentat de acuzații că fostul primar al Sectorului 6, liberalul Rareș Mănescu, ar fi avut legături de afaceri cu rușii, analizează Cozmin Gușă. Aceste acuzații, inițiate de jurnalistul Attila Biro, membru al bresei considerate ca fiind parte din „Statul Paralel”, sunt caracterizate de Gușă ca fiind slabe și neconvingătoare, dar au fost preluate și amplificate printr-un mecanism asociat cu PSD.
Geoană a denunțat public această campanie de compromitere, dar atacurile s-au intensificat, cu implicarea fostului oligarh rus Mihail Hodorkovski, care, surprinzător, s-a concentrat nu doar pe Geoană, ci și pe NATO. Cu toate că aceasta reprezintă o greșeală tactică, a dus la un al doilea val de atacuri asupra lui Geoană, în special din partea unor entități media controlate de serviciile secrete românești. Gușă sugerează că securiștii autohtoni ar prefera un candidat precum Nicolae Ciucă în locul lui Geoană pentru alegerile prezidențiale.
O întorsătură semnificativă a avut loc în urmă cu două zile, când polonezii, sub îndrumarea americanilor, l-au invitat pe Hodorkovski la audieri în Varșovia. Chiar dacă motivul oficial era legat de acțiunile sale de compromitere împotriva cercului activistului decedat Alexei Navalnîi, interogatoriul s-a concentrat pe implicarea acestuia în atacurile asupra lui Geoană și NATO. În cursul audierilor, Hodorkovski a oferit informații despre românii care l-au contactat să colaboreze împotriva lui Geoană. Ca rezultat, el a fost forțat să șteargă postările incriminatoare.
Gușă evidențiază că această operațiune de kompromat a fost descoperită de americani, care vor continua să dezvăluie detalii pentru a-și proteja reputația, implicându-se astfel activ în alegerile din România. Geoană a solicitat serviciilor secrete românești să investigheze operațiunea și a alertat și foștii colegi din NATO, precum și Departamentul de Stat al SUA.
Întrebările care decurg din această situație includ cine l-a recomandat pe Geoană pe Rareș Mănescu și ce români sau germani au fost implicați în mobilizarea lui Hodorkovski să atace NATO și pe Geoană. Gușă speculează că în spatele acestei campanii de discreditare ar putea exista figuri cu putere mare de influență și legături strânse în presa românească.
El anticipează că, odată ce răspunsurile vor fi clare, scandalul „kompromat Geoană-NATO” va deveni un moment critic în alegerile din acest an, forțând o reconfigurare a influențelor subterane și a sprijinului politic. Gușă prevestește că operațiunea va crea un efect de bumerang, având repercusiuni semnificative pentru cei care au orchestrate aceste atacuri, inclusiv asupra lui Marcel Ciolacu.
Exclusiv
Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!
Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați
În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.
„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)
Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.
Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)
Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)
Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!
FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc
Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.
Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.
Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)
Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.
Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?
Întrebarea zilei:
Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură
Featured
Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 13 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



