Featured
Senatorul Daniel Zamfir: ”Consiliul Concurenței este de partea marilor retaileri”
Chemată să dea explicații în fața senatorilor, conducerea Consiliului Concurenței s-a apărat în fața nenumăratelor plângeri nesoluționate de această instituție invocând faptul că oamenii vorbesc pe la colțuri, dar nu au curaj să depună reclamații împotriva multinaționalelor. Reprezentanții Consiliului Concurenței spun că până în 2022, când s-a modificat legea, nu au avut pârghii să acționeze și că, în ultimii doi ani nu ar mai fi primit sesizări, deși producătorii români sunt la fel de batjocoriți de marile magazine.
Președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a sfidat din nou Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senat, refuzând să se prezinte pentru a discuta despre abuzurile marilor retaileri împotriva producătorilor români. Dacă săptămâna trecută, când la Senat a ajuns și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, Chirițoiu a transmis că e plecat cu o caravană prin Harghita, marți acesta a absentat pe motiv de plecare la Bruxelles. Ceilalți membri ai conducerii Consiliului Concurenței, prezenți la convocarea făcută de comisia Senatului, au încercat să se disculpe, susținând că nu au primit sesizări oficiale de la producătorii români, afirmații contrazise ulterior chiar de aceștia, care au precizat că sesizările mai aveau nevoie de clarificări.
”Nemulțumirile producătorilor români au fost legate, într-o proporție covârșitoare, de felul în care Consiliul Concurenței răspunde plângerilor cu privire la activitatea din piață, la delistarea produselor și la anumite clauze abuzive din contracte. Sunt prea multe plângeri ale producătorilor cu privire la activitatea părtinitoare a Consiliului Concurenței, care ar fi trebuit să fie un arbitru, dar este de partea marilor retaileri”, a declarat senatorul Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice, industrii şi servicii. Senatorii au arătat că, potrivit articolului 5 din Legea Concurenței, sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asocierilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare, limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile, împart piețele sau sursele de aprovizionare, aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial și condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
Lege cu dedicație
Legea Concurenței, apărută în 1996, cu modificări ulterioare, mai prevedea că este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de tranzacționare inechitabile, limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor, aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial, condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. Însă, toate aceste prevederi au fost anulate, la punerea în practică, de o frază care apare la sfârșitul articolului 6: ”se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziție dominantă, în situația în care cota ori cotele cumulate pe piața relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depășesc 40%”. Cum din cele 7 multinaționale care operează pe piața din România niciuna nu deține 40%, legea a fost pur și simplu inaplicabilă, lăsându-i pe producători fără apărare în fața abuzurilor marilor retaileri.
Legea s-a schimbat, practicile au rămas
Abia în 2022 legislația s-a schimbat, și asta pentru că România a fost obligată să transpună o Directivă europeană. Astfel, a dispărut procentul de 40% din piață la definiția multinaționalei cu poziție dominantă și inspectorii Consiliului Concurenței au avut chiar toate pârghiile. Ce s-a întâmplat în ultimii 2 ani? Lucrurile s-au înrăutățit pentru producătorii români, iar abuzurile s-au intensificat și s-au agravat. Conducerea Consiliului Concurenței a susținut inițial că oamenii nu au mai depus plângeri oficiale, pentru ca apoi să o întoarcă și să spună că nu au trimis clarificările cerute de instituție. Mai mult, reprezentanții Consiliului Concurenței au declarat că se cunosc aceste practici ale hipermarketurilor, dar că, fără dovezi din partea ”victimelor”, nu ar putea declanșa o investigație oficială. Aceștia au admis faptul că producătorii români se tem că, dacă se vor îndrepta împotriva coloșilor din multinaționale vor avea de suferit, în sensul că vor fi delistați din toate lanțurile comerciale.
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
Administratie
„TELESHOPPING PE CADAVRE” – USR, acuzat că vinde senzori muribunzilor din Ploiești!
O vizită recentă a Ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în Ploiești, a degenerat într-un scandal de proporții, generând un editorial virulent în publicația ph.online.ro, intitulat „TELESHOPPING PE CADAVRE. Cum au venit „salvatorii” USR la Ploiești să vândă senzori muribunzilor”. Articolul acuză reprezentanții USR de „cinism” și „abjecție” în fața dramei provocate de poluarea masivă din oraș.
Ploieștiul, otrăvit: Orașul care aștepta salvare, a primit „scuipat în ochi”
Conform ph.online.ro, Ploieștiul a ajuns un „cimitir cu porțile deschise”, unde cetățenii „își așteaptă rândul la secția de oncologie”. După ani de suferință și ignoranță din partea autorităților, care au susținut că „aerul e în parametri”, ploiștenii au sperat la o „minune” odată cu vizita ministrei Diana Buzoianu. În schimb, editorialul susține că au primit „un scuipat între ochi”, un „spectacol de un cinism care îți îngheață sângele în vene, un teatru ieftin cu actori de mâna a doua, veniți să facă bișniță cu suferința umană.”
Un spectacol de cinism: Vizita miniștrilor, „teatru ieftin” cu suferința umană
Jurnalistul Claudia Marcu descrie vizita ca fiind „o insultă premeditată”, acuzând-o pe ministra Buzoianu, o „figură de ceară a politicii #rezist”, că a descins în Ploiești flancată de doi „bodyguarzi la fel de penibili”: deputatul USR Felix Bulearcă și senatorul USR Aurel Oprinoiu, ambii parlamentari de Prahova.
Cele „trei grații” USR-iste au transformat o întâlnire „vitală, la propriu, într-un bâlci ieftin, o demonstrație de dispreț suveran față de viața umană”.
„Teleshopping” pe fond de cancer: Senzori, gadgeturi și o reclamă disimulată
Oamenii prezenți în sală, mulți dintre ei cu dosarele medicale în brațe, așteptau „legi, măsuri de forță, să afle când dracului va opri statul român genocidul lent din Ploiești.” În loc de soluții concrete, echipa Buzoianu & co a deschis proiectorul. Timp de mai bine de jumătate de oră, asistența a fost „obligată să privească o prezentare de tip teleshopping”. Ministra nu ar fi venit să rezolve poluarea, ci să „vândă «mărgele de sticlă» la indigeni”, vorbind despre „nasuri tehnologice, senzori, gadgeturi și aplicații.” Editorialul acuză o „reclamă deșănțată, o plasare de produs pentru firmele private de casă ale partidului, totul ambalat într-un limbaj corporatist grețos.”
Momentul abjecției supreme: „Aici vorbim de inovație, nu de cancerul dumneavoastră!”
Punctul culminant al criticilor este atins în descrierea unei interacțiuni cu publicul. O doamnă, victimă a cancerului, s-a ridicat să pună o întrebare esențială. „Acela a fost momentul în care „bodyguardul” Aurel Oprinoiu, deputat al României (o rușine națională!) a intervenit brutal”, fără a o lăsa să termine. Cu „tupeu de vataf pe moșie, cu o nesimțire greu de privit”, Oprinoiu ar fi repezit-o pe femeie, explicându-i că nu înțelege scopul reuniunii și că ei au venit să prezinte „soluții tehnologice inovatoare”, nu să asculte „jelaniile poporului”. Redacția califică acest gest drept „o patologie morală”, sugerând lipsa totală de empatie a politicienilor USR.
Legislația, uitată: Ministerul Sănătății, acuzat. S-a pasat „mortul”
Întrebată de ce nu se schimbă legislația, care permite valori de poluare de 10 ori mai mari decât normele OMS, ministra Buzoianu ar fi „păsat mortul”, răspunzând că „Asta ține de Ministerul Sănătății”. Editorialul denunță această „spălare pe mâini ca un Pilat din Pont în fustă”, fără nicio vorbă despre modificarea legii, nicio asumare sau vreun termen. În plus, ministra ar fi repetat de cel puțin trei ori că „se grăbește și trebuie să plece”.
„Funda la rahat”: USR, o agenție de marketing acuzată de cinism paroxistic
ph.online.ro concluzionează că evenimentul confirmă un diagnostic dur: „USR a devenit o simplă agenție de marketing”. Sub „poleiala cuvintelor frumoase, a «digitalizării» și a «europenismului», se ascunde un vid imens și o foame de bani pentru firmele prietene”. Partidul este acuzat de „cinism paroxistic”, de „împachetarea” incompetenței și a lipsei de soluții în „termeni pompoși”, de organizarea de „conferințe sterile” și de promovarea de „produse private pe banii și nervii contribuabililor”. Critica este tăioasă: „Poluarea ucide? Nu-i nimic, USR are o firmă care vinde senzori să ne măsoare moartea mai precis! Copiii fac cancer? Nu-i nimic, facem un slide colorat despre asta.”
Unica promisiune: Controale la balastiere, dar gustul amar rămâne
Singura promisiune concretă, considerată o „firimitură aruncată de la masa bogaților”, a fost susținerea controalelor la balastierele ilegale din Prahova și suplimentarea posturilor pentru acestea. Însă, pentru autorii editorialului, gustul amar persistă. Mesajul final este unul de profundă dezamăgire și condamnare: „Ați demonstrat că între plămânii unui copil bolnav și profitul unei firme de „tehnologie”, veți alege întotdeauna profitul. Sunteți nu doar neexperimentați, sunteți profund, iremediabil cinici. Iar istoria acestui oraș nu vă va uita rânjetul de satisfacție pe care l-ați afișat în fața unor oameni care se luptă să trăiască. Rușine e un cuvânt prea blând pentru voi.”
Administratie
A8 capătă contur: Miliarde de lei pentru tronsoanele de munte și exproprieri decisive! Autostrada Moldovei, de la vis la realitate!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



