Featured
SRI, între mit și adevăr
(Preluare Inpolitics):
Scandalul amorsat de plîngerile penale multiple la DNA împotriva generalilor Coldea și Dumbravă și dezvăluirile despre cum erau folosite culoarele tactice ale justiției, fabricările de dosare șamd, a ridicat o întrebare legitimă. Anume dacă gruparea Coldea a făcut ce a făcut cu sau fără știința celui care le-a fost superior ierarhic timp de mai bine de opt ani: directorul SRI, George Maior. Iar răspunsul e da! Și l-a dat chiar George Maior.
În octombrie 2012, Maior, pe atunci încă director al serviciului, a dat un interviu ziaristului Emil Hurezeanu, la postul Realitatea TV, în cadrul emisiunii ”Ediție specială – SRI, între mit și adevăr”.
Iar în emisiune, Hurezeanu i-a adresat o întrebare cu bătaie lungă lui Maior:
”La un moment dat, s-a spus că există o celulă de criză, de care dumneavoastră nu ați avea cunoştinţă, probabil, aţi fost oarecum protejat de această informaţie, la nivelul primilor adjuncţi din servicii, SRI – dl Coldea, SIE – dl Predoiu, care, aproape fără ştiinţa directorilor politici – care de multe ori sunt înconjuraţi ca viermii de mătase într-un cocon, protejaţi şi ţinuţi la distanţă de afacerile ”dirty jobs” (murdare n.n.) ale adevăratului serviciu – şi că aceste servicii sau celule de criză ar fi lucrat în favoarea dlui preşedinte Băsescu, punîndu-i la dispoziţie, chiar prin doamna general care conduce Departamentul de Surse Deschise de la SRI (Elena ”Anaconda” Iftode n.n.), informaţii, interpretări. E adevărat?”.
La care răspunsul directorului SRI nu a lăsat loc de echivoc: ”Directorul știe absolut tot!”
”Sunt lucruri absolut false.
În primul rând, un director cunoaşte la perfecţiune ce se întâmplă în sistemul de informaţii,
în al doilea rând, am operat, în mod normal şi firesc, în acea arhitectură constituţională care a existat. Deci ne-am făcut datoria transmiţând informaţii beneficiarilor legali de atunci în stat: Guvern, preşedinte interimar. Nu au fost probleme, lucrurile au fost tratate corect, nici măcar nu a existat o tensiune – ca să folosesc acest termen – în cadrul Serviciului, oamenii au fost obişnuiţi să lucreze profesionist, nu s-au uitat către exterior, s-au uitat la meseria lor. Lucrurile au fost foarte clare din acest punct de vedere. Că unii au încercat, prin inducerea acestor percepţii, prin folosirea acestor neadevăruri în discursul media sau discursul public, să pună presiune pe Serviciu este cu totul altă chestiune. Am rezistat şi vom rezista oricăror tipuri de presiune de acest gen. Niciodată nu se vor putea dovedi aceste lucruri, pentru că nu au existat” a mai spus Maior.
Ceea ce spulberă legenda circulîndă, conform căreia directorul SRI poate fi ”împachetat” de subalternii săi, în realitate el avînd date despre orice situație. Nu o spunem noi, a spus-o chiar directorul.
Ceea ce înseamnă că, în scandalul Coldea-Dumbravă, chiar ar putea avea ceva de spus anchetatorilor, dacă va fi solicitat.
Exclusiv
DIICOT Iași: sapte inculpați reținuți în dosarul de contrabandă cu tigarete
La datele de 06 și 07 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a șapte inculpați (dintre care patru cetățeni străini), cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, deținerea de produse accizabile fără documente legale și comercializarea acestora pe teritoriul României, în special a țigaretelor, fără a fi marcate corespunzător sau cu marcaje false, în cantitate ce depășește 10.000 de țigarete, și concurență neloială.
Investigarea a scos la iveală că, începând cu anul 2023, inculpații, cetățeni din România, Republica Moldova și Iordania, au constituit un grup infracțional organizat în județul Iași, cu scopul de a introduce ilegal în România cantități de țigarete provenite din Republica Moldova sau contrafăcute în Bulgaria. Aceste țigarete erau transportate cu autovehicule special amenajate și depozitate în imobile deținute de membrii grupului, pentru a fi ulterior comercializate pe teritoriul României și în țări din vestul Europei.
În urma acțiunilor desfășurate, procurorii DIICOT, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară în județele Vaslui, Suceava, Galați, Dolj, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. Au fost identificate și ridicate 23.320 de pachete de țigarete (provenind atât din Republica Moldova, cât și contrafăcute), sume de bani în euro, dolari și lire sterline, patru autovehicule utilizate la transportul țigaretelor, înscrisuri și alte mijloace de probă.
De asemenea, în timpul controlului de frontieră la P.T.F. Nădlac II și P.T.F. Giurgiu, precum și în cadrul perchezițiilor domiciliare din municipiul Bârlad, au fost indisponibilizate alte 14.710 pachete de țigarete provenite din Republica Moldova și Bulgaria.
Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași pentru propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale, iar documentarea cauzei a beneficiat și de suportul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Timișoara. Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Menționăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Sava N.).
Featured
Operațiune antidrog: o persoană reținută pentru trafic de droguri de risc în județul Buzău
La data de 5 septembrie a.c., polițiștii Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracțională a unor persoane suspectate de trafic de droguri de risc.
Astfel, pe 5 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar față de un alt bărbat s-a dispus măsura controlului judiciar pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada iunie 2023 – septembrie 2024, una dintre persoanele implicate ar fi înființat și întreținut, într-o comună din județul Buzău, două culturi de canabis, în aer liber, în scop comercial, dar și pentru consum propriu.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județul Buzău și în municipiul București, au fost identificate și ridicate peste 700 de grame de canabis depozitată în diferite recipiente (provenind din cultura obținută în anul 2023), o cultură outdoor, semințe de canabis, un gram de substanță pulverulentă susceptibilă de a avea efecte psihoactive, două grindere, un cântar de precizie, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.
La data de 6 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și București, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău și Grupării Speciale de Intervenții a Jandarmeriei București.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție. (Irinel I.).
Anchete
CNAIR anunță restricții temporare de trafic pentru reparațiile urgente ale podului de peste Tisa
-
Exclusivacum 5 zile
Fiasco la IJP Prahova: mobilizarea ireală sub comanda lui Ginel Preda/MOBEX PH-DB-24
-
Exclusivacum 4 zile
Teapa oferită de operatorul de salubritate UWS/Rosal Ploiesti: Impasibilitatea autorităților ADI și CJ Prahova și legăturile cu foști ofițeri SRI
-
Exclusivacum 4 zile
Dublu standard în Poliție: Abuzurile de la IPJ Prahova și Justiția Selectivă
-
Exclusivacum 5 zile
Scandalul WHITE TOWER continuă: Mesaje halucinante și umilințe în afaceri imobiliare
-
Exclusivacum 5 zile
Controversele din CSM Ploiești: Dănuț Burghelea și acuzele de abuz și umilință
-
Exclusivacum 5 zile
Încercarea de a mascara Justiția:incompatibilități și abateri în cazul judecătorului C5 de la Judecătoria Vălenii de Munte (II)
-
Exclusivacum 5 zile
În spatele cortinei: Cum rețelele mafiote controlează sănătatea publică în România – scandalul Sterileco și indiferența autorităților
-
Exclusivacum 4 zile
Primul spot de prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă