Featured
Un Micușor între titanii optimizării
Încep prin a spune că, din punctul meu de vedere, Nicușor Dan a progresat mult în ceea ce privește comunicarea publică în această campanie electorală. Mai mult decât ceilalți candidați, oricum.
Din păcate, însă, trebuie să spun și că a evitat, cu succes, să adreseze acuzațiile cu privire la posibila sa legătură cu Florian Coldea și „Optimizatorii din Justiție”, precum și legăturile sale cu George Soros și oamenii Rusiei. Așa cum v-am obișnuit, am documentat temeinic toate cele trei „filiere” și am suficiente informații care pot confirma aceste legături.
Un Micușor între titanii optimizării
In anul 2017, generalul SRI Dumitru Dumbrava a fost surprins la un eveniment dedicat judecatorilor si procurorilor, adica „Gala Juridice”, organizat de site-ul juridice.ro. Mai exact, publicația unde Dumbrava a acordat celebrul interviu în care a vorbit despre „câmpul tactic” și unde a promovat escrocheria telefoanelelor criptate de la CryptoDATA (compania ginerelui lui Ioan Niculae, Ovidiu Toma, și a finului lui Florian Coldea, Bogdan Mărunțiș).
Dumbravă s-a aflat în aceeași încăpere cu adjunctul Laurei Kovesi, procurorul DNA Marius Iacob, vicepresedintele ICCJ Iulian Dragomir, procuroarea Camelia Sutiman de la PICCJ, Procurorul General al Romaniei Augustin Lazar, judecatoarea ICCJ Rodica Aida Popa si judecatoarele CSM Andrea Chis si Evelina Oprina.
Având în vedere că generalul SRI Dumitru Dumbrava era, la momentul respectiv, Șeful Secretariatului General al SRI, este clar că se afla acolo în calitate oficială, deci nu avea ce să caute la acel eveniment. Tot la acest eveniment au fost prezenți și Valeriu Stoica și pupilul său, optimizatorul lui Coldea, avocatul Doru Trăilă.
Protagonistul anchetei de astăzi, Nicusor Dan, se afla și el la acest eveniment, în mod absolut inexplicabil. Având în vedere că nu era nici „Tăticul Câmpului Tactic”, nici avocat, nici magistrat, e de neînțeles prezența lui Nicusor Dan la un eveniment la care participau Optimizatorii lui Florian Coldea. Sau…?
Zilele trecute, Ion Cristoiu a relatat discuția dintre el și inculpatul Florian Coldea. Din această discuție am aflat că, da, Florian Coldea s-a întâlnit „de câteva ori” cu Nicusor Dan.
Înțeleg, deci, că una dintre aceste întâlniri a fost cea de la Ambasada Frantei, iar o altă întâlnire a fost cea operativă din anul 2019, intermediată chiar de un om al lui Florian Coldea.
Concret, pe data de 17.10.2019 a avut loc o întâlnire operativa intre Nicușor Dan și Florian Coldea, găzduită de un apropiat al celor doi, omul de afaceri Petre Badea, actionar principal la Aedificia Carpati. Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a devoalat, la finele anului 2017, numele a zece societăți comerciale despre care susține că sunt firme protejate de sistem și care, în ultimii zece ani, au primit de la stat contracte în valoare de miliarde de euro. Una dintre aceste firme care apare pe lista lui Dragomir este Aedificia Carpați, societatea de construcții controlată de omul de afaceri Petre Badea, care a primit in 2017 de la Ministerul Culturii, fără licitație, un contract de 650.000 de euro pentru niște lucrări suplimentare la Muzeul Țăranului Român.
Aedificia Carpati a primit, în ultimii zece ani, de la Ministerul Culturii, contracte în valoare de aproape un miliard de lei, la care se adaugă altele, încheiate cu Banca Națională a României, diverse universități şi chiar Administrația Prezidenţială, de câteva zeci de milioane de euro. Firma despre care Daniel Dragomir susține că se află sub protecția serviciilor a fost contractata, tot fără licitație, pentru două milioane de euro, să execute niște lucrări de reabilitare a sediului Serviciului Român de Informații din orașul Voluntari, județul Ilfov.
Președintele Senatului Universității București, sociologul Marian Preda, a scris pe Facebook in anul 2016 in timpul campaniei electorale că Nicușor Dan a dat în judecată această universitate, încercând să blocheze construirea unor cămine. Scopul fiind apărarea intereselor firmei Aedificia Carpați.
„Cu câțiva ani în urmă, după ani de eforturi birocratice și financiare uriașe pentru Facultatea de Sociologie a Universitații din București, s-a construit în Complexul Panduri un al doilea sediu, foarte modern, și un cămin pentru doctoranzi, masteranzi și oaspeții străini (…) Nicușor Dan și Salvați Bucureștiul au dat în judecată Universitatea și au cerut demolarea lor. După ani de zile, Universitatea a câștigat procesul. În mod evident, ND nu a avut dreptate, dar de ce a făcut el acest demers împotriva universității? Gurile rele miau spus (cu argumente) că el a făcut-o la comanda și în interesul domnului Badea, un om de sistem, patronul Edificia Carpați, unul dintre sponsorii importanți ai campaniei sale electorale de acum”
Oamenii Rusiei și interesele imobiliare
La începutul anului 2016, fostul sef de campanie si actualul sponsor al lui Nicusor Dan, Matei Păun, a pus bazele unui fond de investiții, Black Sea Fund, cu o capitalizare de aproape 43 de milioane de euro, alături de alți trei investitori – Arin Ion, Adrian Vasile (cu poziții anterioare la Țiriac Holdings și Rompetrol) și Cornel Fumea. Matei Păun este și fondatorul băncii de investiții BAC Investments, cu operațiuni în România, Bulgaria, Serbia, Macedonia și Belarus.
În 2016, mai multe articole din presă au speculat legături cu Rusia, unul dintre argumente fiind faptul că în anii ’90, viaţa şi job-ul l-au dus pe Păun la Moscova, într-o perioadă în care se puneau bazele noilor miliardari ruşi pe ruinele fostului imperiu sovietic.
În perioada crizei financiare din 2007, BAC a intermediat mai multe finanțări pentru România din partea Băncii Internaționale de Investiții (BII, cu sediul la Moscova și un fel de BERD al zonei estice care investește doar în cele nouă state membre ale sale: România, Slovacia, Mongolia, Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Vietnam și Rusia).
La o lună după ce Păun ridica noul fond de investiții, senatorul PNL, Florin Cițu susținea că vehiculul financiar prin care Rusia încearcă să obțină controlul asupra unor zone economice din România este Banca Internațională de Investiții (urmând să fie principalul finanțator și partener al controversatului Fond Suveran).
Un grup de investitori controlat de VTP Capital, a doua mare bancă din Rusia, format din echipa de management a News Outdoor Romania si BAC a finalizat achizitia pachetului de 100% din acțiunile News Outdoor Group Romania.
News Corporation, companie controlata de Rupert Murdoch, a anuntat ca a finalizat vânzarea celor 79 de procente pe care le detinea în cadrul companiilor de publicitate News Outdoor România si News Outdoor Rusia, catre un grup de investitori controlat de VTB Capital. VTB, a doua mare banca din Rusia, controlata de guvernul rus, a informat ca a cumparat participatia la News Outdoor împreuna cu NOOH Investments Cooperatief si Marathon Outdoor Cooperatief, care reprezinta interesele lui Peter Gerwe si, respectiv, ale fondului rusesc Alfa Capital Partners.
Numele cheie în afacere este tot Matei Păun. Partenerul său, Vitalie Budzugan, a fost numit în 2013 reprezentantul Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu în Belarus, unde firma celor doi acţionează de mai mulţi ani.
Matei Păun a mai ținut prima pagină a ziarelor la finalul lui 2016, după ce Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand a lansat în spațiul public, după alegerile locale, acuzații grave la adresa acestuia – „/…/ S-au comis abuzuri și greșeli din partea „echipei de comunicare/campanie” coordonate de Matei Păun. Venit la USB inițial ca voluntar, Păun urmează să fie plătit cu o sumă consistentă. (…) Matei Păun este un personaj controversat. Nu știm unde și pentru cine a lucrat, ce avere și surse de venit are, nici măcar ce cetățenie are. Păun este susținut în USR de Roxana Wring, apropiată de ONG-urile din rețeaua Soros.
Coaliția Soros pentru București
Cea mai reprezentativă figură din „Reţeaua Soros” este, fără îndoială, Alina Mungiu Pippidi. Ea este considerată ideologul activităţii girate de George Soros în România şi tot ei i se atribuie ideea apariţei, după 2012, a unor „partide noi, cu oameni noi”, care să devină o alternativă la partidele clasice, considerate corupte şi depăşite.
Nicuşor Dan, cu a sa asociaţie „Salvaţi Bucureştiul” este inovaţia Alinei Mungiu, cel mai important lider al societăţii civile. Aceasta l-a scos în luminile rampei, în 2006, ca activist ecologist, apoi l-a lansat în politică. Primele operaţiuni civice ale lui Nicuşor Dan au fost finanţate printr-un sistem de parteneriate tot din banii lui Soros. Alina Mungiu şi a sa Societate Academică Română a creat „Alianţa pentru o Românie Curată”. Aceasta a fost finanţată, între anii 2010-2012, de CEE Trust al lui George Soros cu sume mari de bani, dar şi din fonduri norvegiene. Din această Alianţă fac parte Freedom House (Cristina Guseth), Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia lui Nicuşor Dan – Salvaţi Bucureştiul. Nu este nimic ilegal sau rău că Nicuşor Dan a primit sprijin financiar prin Alina Mungiu şi a sa So cietate Academică. Era corect doar să explice opiniei publice pe ce bani şi-a finanţat activitatea.
Iosefina Pascal
Administratie
Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung
Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.
Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei
În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.
De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile
Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:
- Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
- Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
- Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
- Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.
Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



