Connect with us

Administratie

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia acordării Emblemei de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne handbaliștilor CS Dinamo, pentru câștigarea Campionatului, a Supercupei României, a Cupei României, precum și pentru calificarea în premieră la turneul Final Four, European League

Publicat

pe

„Este o bucurie și onoare pentru noi toți să participăm la această ceremonie. Iar această ocazie este în primul rând rezultatul direct al talentului și muncii dumneavoastră, antrenorii și jucătorii echipei de handbal a CS Dinamo București.

În numele Ministerului Afacerilor Interne vă mulțumesc și vă felicit pentru câștigarea Campionatului Național, pentru câștigarea Cupei României, pentru câștigarea Supercupei României, pentru calificarea în premieră în Final Four, Europa League! Desigur, la toate aceste rezultate și-au adus contribuția și staff-ul și administrația CS Dinamo București, precum și coordonatorul clubului din cadrul MAI, le mulțumesc și îi felicit pe toți cei care au contribuit! Dar este evident că rolul esențial îl aveți dumneavoastră, antrenorii și jucătorii, ați jucat cu mult talent, ați luptat cu o manifestă dorință de a învinge.

Un mare scriitor, Kipling, spunea cândva că Triumful și Dezastrul sunt doi impostori față de care, dacă poți, trebuie să te porți la fel. Și să continui lupta, adăuga Pierre de Coubertin.

Ca fost sportiv, știu că pe terenul de sport se duc două lupte, una aparentă pe care o privește toată lumea, jocul propriu-zis, cu rezultatul care vine implacabil, câteodată cel dorit, câteodată, când se mai opune câte o bară în ultima secundă, cel pe care îl resimți cu amărăciune și uneori, cu frustrarea unei nedreptăți. Ați câștigat de cele mai multe ori această luptă, v-au lipsit doar două victorii pentru un triumf suprem, le veți avea într-o bună zi, totul este să continuați pe acest drum.

Există însă și o altă luptă, una pe care o știți doar dumneavoastră, cei din teren sau de la marginea lui, pe bancă, cei care ardeți timpul și îl prefaceți în triumf și speranță, cu fiecare fază, cu fiecare aruncare la poartă, cu fiecare paradă sau blocaj, cu fiecare dribling sau sprint. Este lupta cu sine însuși, lupta cu îndoielile, cu durerile, cu frica de a nu greși, cu forța care vi se opune, cu propriile limite psihice, fizice și morale.

Ați câștigat de fiecare dată această luptă, lupta caracterelor, lupta cea mai importantă! Pentru aceasta meritați de două ori felicitări, admirație, respect!

Ministerul Afacerilor Interne va continua să susțină handbalul dinamovist și, în general, CS Dinamo. Am ordonat recent elaborarea unui plan de dezvoltare pe cinci ani a CS Dinamo București.

MAI se va angaja în construcția progresivă a unui mare club multidisciplinar, care să fie simultan nu numai un centru sportiv, ci și un centru de educație a caracterelor, pentru că sportul educă în cel mai înalt grad caracterele. Generația tânără are nevoie de sport la fel de mult ca de literatură, istorie sau științele exacte. O mare națiune se clădește pe caractere puternice, înainte de orice. De aceea, consider că ceea ce faceți dvs. prin exemplul dat, este important la scară socială, este mult mai important decât palmaresul sportiv în sine.

Într-un club multidisciplinar puternic, într-o astfel de „vatră sportivă” se vor căli talentele pentru mari performanțe.

Dar pentru aceasta, nu sunt suficiente doar vorbele, ci și sprijinul concret din partea MAI. Este nevoie de bani, logistică, legislație, sprijin instituțional. Ministerul are obligația morală, față de tradiția clubului și față de viitorul acestuia, să se implice.

Cât timp mă voi afla la comandă, vă asigur de acest sprijin.

Iar dumneavoastră, faceți în continuare ceea ce ați făcut și în acest an, alergați, luptați, aruncați la poartă și câștigați pentru gloria CS Dinamo București!”

Administratie

Polițistul Mihai a salvat-o pe Rainy după ce a fost lovită de o mașină

Publicat

pe

De

A oprit traficul și i-a acordat primul ajutor

O pisicuță pe nume Rainy a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa printre mașini. Un polițist aflat în drum spre o misiune a oprit pentru a o ajuta, apoi a dus-o la un cabinet veterinar, unde primește îngrijiri.

Potrivit relatării publicate de Poliția Română, agentul Mihai a observat-o pe Rainy și a oprit pentru a-i acorda prioritate. În acel moment, o mașină de pe banda alăturată a izbit-o, iar pisicuța a rămas inconștientă pe carosabil.

Sprijin medical și îngrijire

Mihai a activat semnalele luminoase, s-a asigurat că traficul este oprit în siguranță și a ridicat animalul de pe asfalt. După ce a verificat-o și i-a acordat primul ajutor, a găsit o cutie în care să o transporte în siguranță.

Ulterior, polițistul a cerut sprijinul colegilor de la Poliția Animalelor. Cu ajutorul Asociației Ramses, Rainy a ajuns la un cabinet veterinar. Reprezentanții Poliției Române au transmis că starea ei este stabilă, că nu a suferit răni grave și că rămâne sub supraveghere medicală.

Rainy are nevoie de o familie temporară

Poliția Română a lăudat intervenția colegului său și a transmis că Rainy poate primi o nouă șansă la viață. Persoanele care îi pot oferi un cămin temporar sunt rugate să contacteze Asociația Ramses pentru foster. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Camion furat din Polonia, depistat la Calafat: vehiculul de 300.000 de lei a fost indisponibilizat

Publicat

pe

De

Alertă internațională, confirmată la control

Un autocamion înmatriculat în Polonia, semnalat ca furat de autoritățile acestei țări, a fost depistat de polițiștii de frontieră în zona Calafat. Vehiculul, evaluat la 300.000 de lei, a fost indisponibilizat.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, camionul tracta o remorcă și a fost oprit pentru verificări pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin. Acesta circula dinspre Bulgaria spre România și era condus de un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani.

Verificările au confirmat alerta din Polonia

Autocamionul a fost selectat pentru control în urma unei analize de risc, în cadrul măsurilor instituționale menite să reducă riscurile la frontiera României. Verificarea în aplicația eDAC a arătat că vehiculul figura în bazele de date ca fiind furat, în baza unei alerte emise de autoritățile poloneze.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire. Autocamionul a fost indisponibilizat, iar măsurile ulterioare vor fi stabilite de unitatea de parchet după finalizarea cercetărilor.

Cooperare între instituții

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul cooperării dintre structurile naționale și al schimbului de informații prin canalele polițienești internaționale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen.

Instituția anunță că desfășoară zilnic, împreună cu celelalte autorități abilitate, acțiuni de prevenire și combatere a ilegalităților în zona sa de competență. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Florin Barbu: Investițiile în procesare și irigații, esențiale pentru securitatea alimentară

Publicat

pe

De

Creditare cu dobândă fixă, după modelul „Creditul fermierului”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a participat la conferința AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români. Printre temele discutate s-au numărat accesul fermierilor la finanțare, dezvoltarea procesării și a irigațiilor, integrarea producției vegetale cu zootehnia și securitatea alimentară.

Barbu a anunțat că ministerul lucrează la două instrumente de creditare inspirate de programul „Creditul fermierului” din 2024. Potrivit ministrului, acestea ar urma să ofere împrumuturi cu o dobândă fixă de 1,90%, iar comisioanele să fie acoperite de Ministerul Agriculturii timp de cinci ani.

Ministrul a subliniat și rolul planificării financiare în activitatea unei ferme. El a recomandat fermierilor să își pregătească atent planurile de afaceri și să apeleze la specialiști, iar sistemului bancar — să monitorizeze periodic și transparent plățile, pentru a identifica din timp eventualele dificultăți.

Procesarea, o verigă strategică în lanțul agroalimentar

Barbu a pledat pentru continuarea investițiilor în industria alimentară, inclusiv prin programul INVESTALIM. El a relatat că, în urma unei vizite recente la o unitate de procesare a cărnii, antreprenorul i-ar fi spus că sprijinul de stat a redus de la 15 la cinci ani intervalul necesar pentru dezvoltarea fabricii.

„Este obligatoriu să continuăm investițiile în procesare, pentru a produce alimente românești din materie primă românească”, a declarat ministrul. În opinia sa, fermierii puternici și o industrie alimentară dezvoltată sunt esențiale pentru o economie stabilă. Barbu a afirmat că întregul lanț — de la producție la procesare și comerț — generează 60% din veniturile realizate la bugetul de stat.

Extinderea irigațiilor, prioritate pe termen mediu

Ministrul a spus că investițiile în infrastructura de irigații vor continua, susținând că aceasta a contribuit la obținerea unor producții ridicate în acest an, în pofida episoadelor de secetă.

Potrivit cifrelor prezentate de Barbu, aproximativ 830.000 de hectare sunt în prezent în sistem irigat, cu producții medii de 10–12 tone la hectar. Ministrul a estimat că suprafețele irigate asigură circa 10–11 milioane de tone de producție și a evocat posibilitatea creșterii acesteia prin dublarea suprafeței irigabile.

Barbu a evidențiat măsurile de sprijin pentru irigații, între care investițiile publice, accesul gratuit la apă, fondurile europene pentru reabilitarea infrastructurii, decontarea a 50% din energia electrică utilizată la irigat și finanțarea integrală a panourilor fotovoltaice destinate reducerii costurilor.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv18 ore ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv18 ore ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv2 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv2 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv2 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv3 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv3 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv4 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv4 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv5 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv6 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv