Featured
Domeniul reglementării în energie, înțesat de ”experți”

Salariile de mii de euro de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut ca instituția să se poziționeze în topul firmelor de stat în care se angajează pe pile. Deși au mai fost semnalate în presă aceste aspecte, buba s-a spart la ANRE abia în urma unui raport de control al Curții de Conturi, care a depistat un dezmăț total, cu angajări ale unor persoane care nu aveau nicio legătură cu domeniul de activitate și cu majorări de salarii ilegale.
Dacă stai să-i scuturi bine, la ANRE au rămas, accidental sau din necesitate, foarte puțini oameni competenți, pentru că angajările acolo se fac doar cu pile, având în vedere salariile uriașe obținute. Tocmai de aceea nu trebuie să mire pe nimeni când oamenii se plâng de abuzurile furnizorilor sau distribuitorilor de energie și gaze și nu le răspunde nimeni sau când persoanele juridice așteaptă mult și bine să-și obțină diferite autorizări.
După multe semnalări prin presă ale fenomenului, unele plângeri venind chiar din partea angajaților, care nu au mai suportat să vadă atâția incompetenți și habarniști care iau salarii mai mari ca ei, iată că buba s-a spart oficial, după un control al Curții de Conturi la ANRE. Verificările au scos la iveală că au fost aprobate și, implicit, acordate 1 sau 2 clase de salarizare unui număr de 291 de salariați ANRE în alte condiții decât cele stabilite prin Contractul de Muncă, respectiv, fără a avea la bază propunerile formulate în scris ale șefilor ierarhici ai salariaților, transmise spre negociere președintelui ANRE, din care să rezulte criteriile care au stat la baza acordării majorării salariale și performanța salariatului în ceea ce privește volumul, complexitatea, calitatea lucrărilor efectuate și gradul de realizare a sarcinilor.
De toate pentru toți
Curtea de Conturi a constatat cu stupefacție că ANRE nu are stabilite categoriile de funcții care reprezintă personalul de specialitate, criterii privind experiența necesară îndeplinirii atribuțiilor specifice fiecărei funcții și nici limitele maxime ale drepturilor salariale. Și asta în condițiile în care, potrivit OUG 33/2007, privind organizarea ANRE, personalul de specialitate trebuie să aibă studii tehnice, economice sau juridice și minimum 3 ani vechime în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale sau în activitatea de reglementare.
Anomalia a condus, în unele situații, la negocierea salariului de bază brut al personalului angajat în anul 2022 cu nerespectarea principiului diferențierii salariului de bază brut în funcție de pregătire profesională, experiență, performanță profesională, capacitate de inovație și soluționare a problemelor, complexitate, creativitate, coordonare și supervizare.
Astfel, în cazul a 2 salariați care și-au început activitatea în ANRE în anul 2022, s-a constatat acordarea unui număr de clase de salarizare peste media dintre clasa minimă și cea maximă a funcției, fără a fi precizate criteriile (pregătire profesională, experiență etc) avute în vedere. Unui consilier angajat pe durată determinată i-au fost acordare un număr de 40 de clase de salarizare, la diferență de 3 clase de limita maximă a funcției de consilier e 43 clase, limita minimă fiind de 23 de clase, iar unui referent de specialitate, care și-a început activitatea în ianuarie 20922 în cadrul Serviciului licențe, autorizații și atestate energie electrică, i-au fost acordate 33 de clase de salarizare, în condițiile în care acesta nu avea vechime în muncă și nici pregătire profesională în domeniu (fiind absolvent a Facultății de limbi și literaturi străine).
Experții ANRE
Totodată, inspectorii Curții de Conturi au descoperit angajarea unei persoane care nu îndeplinea cerințele specifice postului pe care l-a ocupat, fiind încadrată ca Expert, în condițiile în care nu a dovedit la data angajării îndeplinirea condițiilor de studii și experiență în domeniul de activitate, având o experiență de circa 1 lună în funcția de consilier juridic la o societate cu capital privat.
Potrivit Fișei postului, pentru funcția de expert angajat la Cabinetul Președintelui ANRE, angajatul trebuia să fie absolvent de studii universitare de master sau echivalente, ori în dosarul profesional a fost prezentată o adeverință (nu diplomă) din care rezultă că persoana în cauză este absolventă a Facultății de Drept, precum și 2 diplome emise de o universitate din Franța, diplome care nu sunt recunoscute și echivalate potrivit legislației din România. Tot în fișa postului, expertul trebuia să aibă experiență în domeniul de activitate sau în activitatea de reglementare și, printre altele, să asigure consiliere președintelui pe domeniul economic, financiar-contabilitate, precum și pe diferite teme specifice din ANRE. Cu toate acestea, angajata nu are studii economice, nici în domeniul financiar-contabilitate, aceasta finalizând studii juridice cu un an înainte de angajarea la ANRE și profesând la o firmă privată ca asistent manager (secretară), aproape un an, și consilier juridic, timp de o lună și jumătate.
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!