Connect with us

Featured

Apariția mea în ring le pune mari probleme

Publicat

pe

Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în direct la Anca Alexandrescu, George Simion a emis această știre, pentru că a devenit o știre, referitoare la faptul că mi-a solicitat să candidez ca independent susținut de AUR la primăria Bucureștiului.

    Nu prea știu ce se întâmplă în interiorul AUR, mai ales în perioada asta nici nu doresc să vorbesc cu alți oameni din AUR în afara lui George Simion, pentru că așa e corect. În aceste 2 săptămâni a ieșit și un sondaj de opinie al Insomar care m-a așezat al doilea, cu 26%, după Nicușor Dan, care ar avea 29%, deasupra lui Piedone, care ar avea 22%, mult mai jos fiind Cîrstoiu. Ciudățenia este că această știre, propunerea reiterată de 2-3 ori în aceste 2 săptămâni public de către George Simion, plus rezultatele sondajului, nu au reprezentat știri; atenție, această candidatură și măsurarea mea nu există nici la Antena 3 CNN, nici la Digi24, nici la B1TV și cred că nici la RTV.La RTV au dat o știre pe site că mi s-a făcut o monitorizare. Acum, eu nu sunt prim-ministru, nu sunt nici măcar Nicușor Dan, nu sunt nici măcar deputat, dar faptul că vine un al patrulea candidat, cu un asemenea scor, cu o asemenea clasare (n-o fi bun sondajul, n-oi avea 26%, o avea Piedone 26% și am eu 21-22%), dar și asta e o știre. Dacă mă băga cineva sub Cîrstoiu, nu mai era știre, era fake news. Nici pentru site-urile coordonate de Statul Paralel al lui Coldea timp de 2 săptămâni nu a fost o știre, decât în momentul în care au putut să mă încadreze și m-au și botezat ăia de la G4Media: nu mai sunt Cozmin Gușă, sunt „pro-rusul Cozmin Gușă”, la fel cum AUR-ul a fost botezat acum vreo 2-3 ani tot de către ei ca fiind „partidul extremist AUR”, niciodată nu lipsește sintagma asta.Deci aceste lucruri, faptul că această știre este ignorată, în condițiile în care știm cum se acționează subteran, indică 2 lucruri de spaimă, de îngrijorare maximă: primul, legat de colaborarea dintre mine și AUR, dintre mine și Simion, și al doilea legat de persoana mea. La primul, treburile stau așa: eu sunt singurul consultant politic din România care a câștigat 2 campanii prezidențiale – campania lui Băsescu, împreună cu Băsescu, singuri împotriva tuturor, și campania lui Geoană din 2009, pe care am câștigat-o în România, cu Statul Paralel la putere și cu Băsescu președinte, dar Geoană nu a știut să-și păzească votul și i-a trebuit spa și saună la Vântu înaintea dezbaterii finale. Asta n-am mai putut să controlez, dar eu vorbesc de strategia pe care am avut-o.Apropo de asta, și seamănă treburile. În 2004, într-un dialog cu Năstase și cu cei din partid (eu bătusem deja palma cu Băsescu și atunci eram șeful de campanie la locale al partidului), Ion Iliescu, care are multe defecte, dar se pricepe la politică, le-a spus atunci: „Aveți grijă, că dacă nu se ceartă rapid Băsescu cu Gușă, acum, după ce au bătut palma, pierdem alegerile și tu, Adriane, nu ajungi președinte”. Discuția asta a fost pe la începutul lui 2004. Probabil că tot un soi de gândire de acest gen le indică adversarilor lui Simion, cel pe care eu îl susțin, că așa a pornit această idee de candidatură, de la faptul că îl susțin să ajungă președintele României – inclusiv pe principiul clasic și popular al românului: „vreau să trăiesc în țara mea și cu partidul meu la putere”. Partidul meu e suveranist. Deci primul punct: colaborarea dintre mine și Simion îi sperie.Al doilea punct e legat de reintrarea mea în ringul politic cu această ocazie, care îi sperie pe mulți, care măsurați voi dacă contează sau nu contează, dar eu vă asigur că toată conducerea PSD e înspăimântată de acest lucru, pentru că ei mă cunosc foarte bine; înainte să devin liber de politic, am condus partidul ăla în momentele în care, fără ofensă, Marcel Ciolacu îi căra geanta prefectului Ion Vasile de la Buzău și Grindeanu îi căra geanta lui Ilie Sârbu de la Timiș. Am fost șeful lor. Ceilalți, de acolo din tabăra lui Rareș Bogdan de la PNL, cu PDL amestecat, de asemenea mă cunosc și știu foarte bine, am fost șef de campanie în 2004. Nu spun eu că sunt cel mai grozav, dar spun că apariția mea în ring le pune mari probleme.

    Și atunci s-a generat această bârfologie, această agitație maximă, care a avut un singur incident, din fericire, apropo de influența relației instituționale, publice, dintre mine și George Simion, respectiv declarația neglijentă și nerușinată a lui Marius Lulea, care făcea pe prostul și care a încercat să mă jignească (i-am explicat că nu-l bag în seamă la chestii de-astea, îl cunosc demult pe Marius Lulea), spunând ceva de genul că „copiii spun lucruri trăsnite”. Păi care era copilul: eu, care am răspuns ofertei lui George Simion, sau chiar șeful lui de partid, George Simion, care mi-a propus și public, și în mod repetat acest lucru?

    Aici voi face o paranteză. În aceste 2 săptămâni am devoalat un lucru pe care îl știau destul de puțini, mai precis îl știau colegi de-ai noștri din presă, din Clubul de Presă, anume faptul că eu îl sprijin pe George Simion de vreo 9 luni, 9 luni în care am comunicat curent, în fiecare zi, atenție, și ne-am întâlnit cel puțin o dată pe săptămână. Poate că s-a văzut acest lucru. Am făcut-o necontractual, din dorința mea, repet, de a avea un președinte tânăr, energic, suveranist, de a nu rămâne la variantele care ni se oferă de la Bruxelles, de la Washington, sau de la cine știe cine mai are interese în România.

    Atenție, nu m-ați auzit și nu m-a auzit nimeni (puteți să verificați cu George Simion) că aș fi imixtionat în politica internă a AUR. Niciodată. N-am propus pe nimeni la lista la europarlamentare, deși aș fi putut. În studio (n.r. – la Realitatea Plus) este tânărul patron, fiul meu; nu l-am propus pe fiul meu pentru chestiunea asta. N-am interferat în niciun fel, nu i-am influențat nicio decizie.

    Dar am făcut o convenție: te încurci undeva, ai nelămuriri, mă întrebi, te sfătuiesc, dar faci cum vrei, pentru că ești lider de partid. Pe acest fond, a venit această propunere a lui, care a reieșit din dorința mea să-i dau puncte publice, câte am eu, 2, 5, 7, 10, în plan național. Astea 26 de procente de la București sau mai puține să i le dau lui, pentru ca să poată să ajungă în turul 2 la prezidențiale și să poată să și câștige. Asta a fost și discuția. Nu că vrea Cozmin Gușă la primărie. Nu! Cozmin Gușă vrea să trăiască în țara lui, cu partidul lui suveranist la putere.

    Revenind la ce m-ai întrebat legat de faptul că, ieri, George Simion mi-a răspuns cumva public. Ăsta e un lucru care pare de necrezut. De ce? Spre exemplu, vineri ne-am dus amândoi pe avion la Timișoara unde am aterizat, am mers cu mașina la Arad, normal că am discutat de toate, că am devenit amici. M-am dus și eu, au rămas ăia înlemniți, când am intrat în sala adunării AUR de acolo, de la Teatrul Ioan Slavici din Arad. George m-a rugat să intru să-i ascult discursul. A venit după aia la noi, împreună cu familia judo-ului, a doua zi a venit la competiție.

    Am avut multe prilejuri să vorbim. Dar n-am insistat asupra problemelor interne de partid, relevate prin declarația lui Marius Lulea. Este treaba lui să le rezolve, el este președintele partidului, eu n-am vorbit cu portarul de la AUR atunci când am acceptat propunerea de candidatură și am făcut-o, atenție, doar în urma sondajului. Nu m-am repezit. A trecut o săptămână, s-a făcut sondajul și am zis „ok, dacă sondajul este așa, înseamnă că scopul meu de a-l sprijini pe Simion să ajungă președinte prin candidatură este unul eficient”. Eu am pus o singură condiție: această candidatură a lui la prezidențiale, anunțată și votată de forurile partidului acum.

    Acum, sigur, George, când a zis de prietenii lui suveraniști sigur că s-a referit la mine. Nu există altcineva care să-i fi dat sfatul ăsta public sau să-l fi condiționat. Așa e. Probabil că tot din cauza problemelor interne de partid a fost obligat să dea acest mesaj la adunarea AUR, pe care am urmărit-o și eu pe Facebook, dar nu i-a fost de folos. Acolo s-a întâmplat un lucru; cei care ați urmărit, v-ați dat seama. De ce? Pentru că în momentul în care a spus acea frază, că prietenii lui suveraniști, fără nume și prenume, îi cer să-și anunțe candidatura, publicul, ăia 2-3 mii de oameni care au fost acolo, a izbucnit în urale și a început să scandeze „Simion președinte!”, că s-a auzit; iar apoi, la fraza imediat următoare, în care George a zis că nu-și anunță candidatura, publicul s-a pleoștit.

    De ce? Pentru că ei nu doar că-l vor pe George Simion președinte, dar ei au nevoie de George Simion președinte, candidat la prezidențiale în campanie. E simplu. Eu, dacă mă duc la București, nu pot să-i dau altfel punctele mele decât dacă și el este candidat la prezidențiale, anunțat și votat. Eu nu am de gând să-i dau punctele altcuiva din AUR, pentru că nu-i cunosc. Pe Simion îl cunosc, ne-am și împrietenit în timpul ăsta, îi știu defectele, dar și calitățile, care sunt incontestabile, și eu vreau să-i dau punctele mele lui, nu unuia pe care o să-l voteze AUR-ul în iunie sau cine știe când. În al doilea rând, această campanie a mea de la București și alegerile trebuie să fie productive din punct de vedere electoral pentru luna septembrie! Dacă se mai trezește un Lulea în timpul campaniei să mă conteste pe mine sau pe Simion?

    Acolo („…dar sfatul ăsta o să ducă la schimbarea conducerii partidului şi la schimbarea preşedintelui AUR”) nimeni, nici chiar el, cred că n-a înțeles ce a vrut să spună. A fost o chestie lipită, de tip reflex, care iese ca un gând pe care nu-l poți reprima. Asta e o frază ruptă, care n-are nicio logică. Mâine o să aflu acest lucru, dacă are atâta importanță acest lucru. Dar vedeți cum se judecă în România? Adică dacă eu mă ofer să-l ajut pe omul ăsta și fac eforturi legale, ăștia vin și bârfesc: „Gușă vrea să ne ia partidul”. Gușă e independent, nu intră în partid. „Îl manipulează pe Simion” – înseamnă că-l considerați tâmpit, dacă președintele vostru e tâmpit, atunci sigur, e manipulabil, că eu sunt un monstru, bineînțeles, în viziunea multora. Dacă treburile astea vin din partid, atunci e grav. Înseamnă că nu sunt de calitate. Pentru că din partid nu ar trebui să vină decât mulțumiri și aplauze.

    O să ne întâlnim și o să discutăm, dar de pe acum spun că această condiție e necesară. Eu n-am cerut nimic, eu mă arunc în luptă și vine Lulea și zice „copiii spun lucruri trăsnite” sau săracul Mihai a fost săptămâna trecută și repeta ca o rață mecanică că el este candidatul partidului; ok, dar președintele tău a fost la televizor și a vorbit despre altă candidatură. Această singură condiție pe care am pus-o trebuie acceptată. Dacă acceptă să candideze el la prezidențiale, mergem înainte; dacă nu acceptă să candideze la prezidențiale, nu mergem înainte cu mine candidat la Capitală. Nu se pune problema de ceartă, e opțiunea lui.

    Cozmin Gușă

    Exclusiv

    IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

    Publicat

    pe

    De

    Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.

    I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!

    Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.

    Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.

    II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic

    Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1)   – pag 40!

    Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

    Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.

    Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?

    III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!

    Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.

    Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.

    Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.

    Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!

    Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?

    Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni!  (Cristina T.).

    Citeste in continuare

    Exclusiv

    IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

    Publicat

    pe

    De

    Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.

    O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.

    Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)

    Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!

    „Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale

    Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!

    Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.

    Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)

    Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.

    Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.

    Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”

    Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.

    Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).

    Citeste in continuare

    Exclusiv

    Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

    Publicat

    pe

    De

    Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului

    În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.

    I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!

    Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.

    Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?

    II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?

    Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.

    Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.

    III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului

    Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!

    Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.

    Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?

    ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1

    P1

    „Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.

    Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.

    Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!

    „Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.

    Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ

    Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?

    Vom reveni. (Cristina T.).

    Citeste in continuare

    Aveți un PONT?

    Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

    Știri calde

    Exclusiv12 ore ago

    IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

    Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

    Exclusiv20 de ore ago

    IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

    Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

    Exclusiv20 de ore ago

    Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

    Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

    Exclusiv20 de ore ago

    Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

    Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

    Exclusiv20 de ore ago

    Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

    In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

    Exclusiv20 de ore ago

    Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

    Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

    Exclusiv20 de ore ago

    Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

    O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

    Exclusiv2 zile ago

    MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

    Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

    Exclusiv2 zile ago

    SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

    Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

    Exclusiv2 zile ago

    BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

    Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

    Exclusiv3 zile ago

    Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

    Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

    Exclusiv3 zile ago

    Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

    Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

    Exclusiv3 zile ago

    SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

    CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

    Exclusiv3 zile ago

    Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

    Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

    Exclusiv4 zile ago

    MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

    În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

    Partener media exclusiv

    stiri actualizate Raspandacul

    Parteneri

    Criptomonede Taxi Heathrow London

    Top Articole Incisiv