Imaginați-vă un adolescent la 14 ani. Confuz, cu idei neclare despre viitor, despre locul său în lume, dependent de familie pentru a lua decizii care să-i influențeze parcursul profesional de lungă durată. Uneori, părinții știu mai bine. Încearcă să-și influențeze odrasla în direcția pe care o cred ei cea mai bună.

În cazul locotenentului Bianca Mălina Graure, din Brigada 18 Cercetare-Supraveghere Decebal, din Timișoara, primul îndemn, cel de a urma o carieră militară, s-a dovedit a fi unul bun, deși drumul care a urmat nu a fost ușor.

După clasa a VIII-a, părinții i-au propus Biancăi să dea admiterea la Colegiul Național Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia. Liceul militar a fost probabil o dorință neîmplinită a tatălui meu. Eram destul de mică și faptul că mi l-a prezentat sub o formă frumoasă a făcut să fie și dorința mea, își aduce aminte ea.

Recunoaște că perioada de început a fost destul de grea, însă a ajutat-o firea sa adaptabilă și faptul că știa să respecte regulile, chiar și la vârsta adolescenței. Acum, când se gândește la cei patru ani de liceu militar, crede că au transformat-o într-o persoană mai responsabilă și mai disciplinată.

Următorul pas a fost Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu. A fost prima și singura ei opțiune. Îmi doream Forțele Terestre foarte mult, îmi plăcea ideea de a fi la comanda unui pluton, de a conduce oamenii și de a-mi construi o carieră. [Printre absolvenții de liceu militar] este cunoscut că Forțele Terestre sunt cea mai bună categorie de forțe pentru a face o carieră, afirmă Bianca.

A ales infanteria, deși avea media necesară pentru a alege orice altă armă. A motivat-o însă perspectiva de a merge într-o misiune externă, tocmai pentru a se dezvolta profesional.

Din postura de sublocotenent, proaspăt absolvent de academie, a fost încadrată la Batalionul 191 Infanterie Colonel Radu Golescu, din Arad, unde a fost mai întâi comandant de pluton, apoi de companie.

Este dificilă trecerea de la partea teoretică, pe care o înveți în academie, la partea practică, dar pe mine m-a ajutat faptul că am fost gradat în academie și astfel îmi dezvoltasem capacitățile de lider.

A fost dificil, totuși, să lucrez cu oameni maturi, majoritatea de vârsta părinților mei și să le dau ordine la 22 de ani sau cât aveam atunci. Mi-am făcut, însă, echipă și am știut să lucrez cu oamenii. A fost o provocare, dar mi-a adus și satisfacție acest lucru, mărturisește ea.

Printre provocări s-au numărat și atitudinile pe care le întâlnește o femeie într-un mediu care, până de curând, a fost preponderent al bărbaților: neîncredere, scepticism, misoginism.

Când am fost la comanda unei companii și am avut în jur de 90 de oameni în subordine, majoritatea bărbați – cred că doar patru-cinci femei am avut în subordine –, m-am lovit de aceste aspecte, pentru că bărbații nu au încredere în femei, deși, în unele situații, consider că pot fi chiar mai responsabile decât bărbații. Dar eu niciodată nu m-am dat în lături de la a executa activități.

Tot timpul am considerat că, fiind militar, ar trebui să fac exact acele lucruri pe care le face și un bărbat și niciodată nu m-am ferit de ele.

O întreb despre calitățile de lider, care ar trebui să realizeze sinergia unui grup, astfel încât să înlăture barierele de comunicare și prejudecățile. Afirmă că un bun lider ar trebui să fie un exemplu.

Nu pot să cer de la cineva ceva și tu să nu faci acel lucru. Trebuie să fii o oglindă pentru militarii din subordine. De asemenea, trebuie să îți păstrezi și latura empatică, pentru că suntem cu toții oameni, fiecare cu problemele sale, dar în același timp nici să nu scazi nivelul de disciplină.

Lucruri greu de balansat, crede, dar s-a descurcat, lucru confirmat și de faptul că, în august 2020, după patru ani în batalionul din Arad, a plecat în misiune în teatrul de operații din Afganistan, ca locțiitor comandant de companie.

În Afganistan, a fost prima dată când a simțit moartea în aer, pentru prima dată, spune chiar ea, când a simțit că ar putea muri din cauza dispozitivelor explozive improvizate sau a atacurilor asupra bazei. Chiar dacă înainte de dislocarea într-un teatru de operații există o perioadă de pregătire, lucrurile pe teren sunt mereu trăite mult mai intens.

Practic, eram la război și tot ce făceam avea un impact foarte mare. Am simțit că munca mea este mult mai importantă față de ceea ce fac pe timp de pace. Prezența acolo a avut și un impact emoțional, psihologic, pentru că era ceva ce nu am mai întâlnit, povestește militarul.

După câteva zile, s-a obișnuit cu sentimentul și, în ciuda pericolelor vizibile, nu a regretat nicio clipă cariera pe care și-a ales-o. Nicidecum! Iar lunile de misiune au expus-o unui mediu de lucru multinațional din care a putut învăța.

A fost o experiență interesantă. Am lucrat cu militarii americani, iar unii colegi au lucrat și cu militari din armata afgană. Multiculturalitatea aduce întotdeauna ceva nou.

Zi de zi, Bianca Mălina și oamenii din subordinea ei erau responsabili de controlul și securitatea accesului în bază prin principala poartă de acces. Era o responsabilitate imensă. Punctul de acces era un punct critic. Viețile a mii de oameni depindeau, uneori, de atenția chiar și a unui singur militar.

În 2022, locotenentul Bianca Mălina Graure s-a transferat la Brigada 18 Cercetare-Supraveghere Decebal, din Timișoara, unde este ofițer de stat major la structura de personal. Este o schimbare semnificativă în ceea ce privește specificul funcției și atribuțiile, dar, până la urmă, spune că tot responsabilitatea este calitatea esențială.

Și aici trebuie să fii regulamentar și să poți să ajuți oamenii. Să fii empatic, dar în limita regulamentelor militare, lucru care, câteodată, presupune provocări în a explica oamenilor că lucrurile pe care și le doresc poate nu sunt posibile. Și aici trebuie să ai răbdare și să fii responsabil, explică ea.

Marea unitate din Timișoara este într-un proces continuu de recrutate. Fiind dotată și cu anumite tehnologii și echipament nou, încearcă să atragă oamenii potriviți.

În funcție de categoria de personal, diferă și standardele, dar, în general, căutăm oameni disciplinați, care sunt dispuși să se implice. Centrul de interes sunt tinerii, pentru că sunt deschiși la nou, deschiși la a învăța și, până la urmă, pentru o carieră militară îndelungată trebuie să începi de jos, de la o vârstă tânără, spune locotenentul Graure.

Este un lucru alarmant faptul că tinerii, la puțin timp după ce încadrează o funcție și după ce au fost școlarizați de MApN, își dau demisia. Chiar dacă cheltuielile sunt, practic, recuperate, rămâne problema lipsei de personal pregătit. Acesta este un aspect critic, faptul că sunt oameni care nu înțeleg că jurământul pe care îl depun este important și ar trebui respectat până la capăt, explică Bianca Mălina.

Locotenentul Bianca Mălina Graure nu este singurul tânăr care contribuie la procesul de transformare și reinventare a brigăzii din Timișoara.

Parcursul ei arată, totuși, că pentru a ajunge să pui umărul la schimbare și pentru a-ți pune amprenta personală în meseria pe care o faci este bine să treci, mai întâi, prin etapele pregătitoare pe care le ai la dispoziție. Chiar dacă lucrurile nu sunt mereu roz, ele te călesc pentru provocările viitoare, fie că vin dintr-un teatru de operații, cu pericolele inerente, sau de la subordonați, cu doleanțe specifice, uneori imposibile. (D. Luca).