Vin în valuri, cu fiecare nouă lege cu caracter reparator, fără să lase loc de respiro angajaților.

Mulțumirile sunt rare, dar satisfacția vine indirect, știind că oamenii pe care îi ajută au parte, ulterior, de un beneficiu care poate face diferența în viața lor.

Șef al acestui birou – Relații cu Publicul și Rezolvare Petiții – din cadrul Arhivelor Militare Naționale Române este Oana Anca Otu, expert, angajată aici de peste două decenii. Am stat de vorbă cu ea pentru a afla mai multe despre meseria sa și despre provocările care apar, mai ales având în vedere că munca pe care o fac arhiviștii, arhivarii și angajații care lucrează la arhive nu este, de multe ori, vizibilă și recunoscută.

Oana Anca Otu a absolvit Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, lucrând, ulterior, la Arhivele Naționale pentru o scurtă perioadă.

La începutul anului 2000, s-a transferat la Arhivele Militare, unde activează și în prezent. Inițial a făcut parte din Biroul documentare istorică, pe care l-a condus începând cu 2002, iar câțiva ani mai târziu, în urma unei reorganizări, a ajuns șef Birou Relații cu Publicul și Rezolvare Petiții.

Transferul la Arhivele Militare a venit, cumva, dintr-o admirație față de instituția militară. Ambii mei părinți au lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. M-au atras rigoarea, disciplina, ordinea și faptul că lucram în continuare tot pe arhivă, ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna să fac, povestește ea.

Mutarea a fost ușoară, pentru că, în linii mari, chiar dacă fondurile de arhivă sunt diferite și există un set de reguli specifice unei instituții militare, principiile de muncă sunt aceleași.

Biroul din care face parte funcționează ca un centru care primește toate petițiile. Acestea sunt foarte diverse și țin de salarizare civili, stagii militare, eliberare de adeverințe, documente care demonstrează absolvirea unor instituții militare, documente medicale necesare pentru constituirea dosarului de pensie sau pentru obținerea anumitor drepturi.

Noi verificăm unde sunt deținătorii de arhivă. Arhiva este împărțită la mai multe depozite și fie direcționăm aceste petiții deținătorilor de arhivă, fie facem adrese explicative celor care ni se adresează, spunându-le cum să procedeze, unde să se adreseze. De asemenea, gestionăm relația cu cetățenii străini.

Un arhivist ar trebui să treacă prin toate etapele atunci când lucrează într-o arhivă. Să plece de la momentul în care ordonează o arhivă ca să creeze un fond de arhivă, să facă un inventar. Este foarte important, pentru că așa începi să cunoști o arhivă. Așa înveți să pui în practică ceea ce înveți în facultate, pentru că teoria e frumoasă, dar practica este cea care îți fundamentează ceea ce înveți.

Oana Anca Otu
Arhivist

Cea mai mare parte a cererilor ține de legea 130/2020, care acordă unele drepturi urmașilor prizonierilor de război din Al Doilea Război Mondial. Avem foarte multe solicitări pe această lege, care ocupă detașat locul întâi. Apoi sunt cele legate de salarizare. La 1 ianuarie a intrat în vigoare o nouă lege a pensiilor și estimăm că vor fi foarte multe solicitări pe salarizare civili.

Am avut și legea pensiilor militare din 2015, când s-a făcut o recalculare, și o altă categorie importantă o constituie cererile pentru eliberarea de documente privind efectuarea stagiului militar pentru cetățenii care au plecat din țară și care își constituie dosarul de pensie sau se angajează în afara țării, detaliază Oana Anca Otu.

Povestește că de când e angajată, volumul de muncă – cinci-șase mii de solicitări pe an, fiecare necesitând cercetare separată în arhive – a fost ca într-o curbă sinusoidală: terminăm cu o lege și apare o alta, cu caracter reparator, și este o muncă foarte intensă.

N-ai timp să te plictisești și nici nu poți să mulțumești pe toată lumea. Încercăm să facem oamenii să înțeleagă că noi chiar depunem eforturi să-i ajutăm, chiar dacă timpul de rezolvare e foarte mare și mai vin reclamații, sesizări, reproșuri.

Ceea ce am descris mai sus face parte din valorificarea practică a documentelor de arhivă.

Chiar dacă aduce satisfacții, atunci când o persoană își ia din timp să sune să mulțumească pentru ajutor – se mai aude câte un: dacă toată lumea s-ar mișca așa repede ca dumneavoastră! – sau trimite o scrisoare, un email, doar pentru a-și exprima aprecierea, pentru un arhivist, valorificarea științifică a unor documente rare identificate în arhivă este cea care aduce satisfacțiile cele mai mari și care oferă energia și combustibilul necesare pentru această meserie.

Din nefericire, spune Oana Anca Otu, modificările succesive de legi și fluxul constant de solicitări oferă puține oportunități pentru cercetarea științifică.

Trebuie să-ți faci timp și pentru valorificarea istorică a documentului de arhivă. Sunt perioade când reușești mai mult și perioade când e mai greu. Plăcerea de a răsfoi documentele, de a căuta lucruri noi, este cea mai frumoasă parte a meseriei mele, dar după ce termini valul de cereri nu mai ai timp aproape deloc să te duci să deschizi un dosar sau să vezi o rolă de microfilm, afirmă arhivista.

Atunci când pornești un demers științific, mărturisește că trebuie să te gândești în primul rând la ce poate oferi arhiva. De exemplu, fondul de arhivă pentru perioada celui de Al Doilea Război Mondial este generos, multe documente fiind bine păstrate.

Este pentru mine un punct de interes și în special ofițerii care au luptat și unitățile care au desfășurat operațiuni pe front. Am studiat relațiile româno-finlandeze, din perioada Primului Război Mondial până după încheierea celui de-al doilea, și m-a interesat foarte mult familia Bossy, pentru că Raoul Bossy a fost reprezentantul nostru în Finlanda. Căutând în arhivă am constatat că a avut un frate, ofițer de carieră, care a participat și la primul, dar și la Al Doilea Război Mondial, detaliază istoricul.

Cea mai spectaculoasă parte a meseriei de arhivist este cea în care valorifici științific documentul din punct de vedere istoric, când lucrezi cu documente foarte vechi, care se referă la perioade importante din istoria noastră. Pentru mine a fost întotdeauna o plăcere să caut, să pot să scot la lumină un document și să-l public în diferite reviste de specialitate sau să merg cu el la diferite sesiuni de comunicări, la mese rotunde și să arăt care-i munca de arhivist.

Oana Anca Otu
Arhivist

Mai mărturisește că lucrul cu arhivele oferă deseori surprize și în momentul în care descoperă un document inedit caută să-l analizeze și să-l publice în revista Document. Buletinul Arhivelor Militare Române, chiar dacă subiectul nu este, neapărat, din sfera ei de interes.

Cu toate acestea, Oana Anca Otu spune că meseria de arhivist e destul de grea și puțină lume o mai apreciază sau se îndreaptă spre ea. Se potrivește cuiva căruia îi place mult să citească și îi place istoria. Cuiva care are dorința de a descoperi lucruri noi din cele vechi. Cred că dacă nu ai o pasiune sau o dorință extraordinară de a lucra cu documentele, poți să faci meseria asta, dar nu la un nivel foarte înalt.

După 24 de ani în slujba armatei, Oana Anca Otu îmi spune că meseria încă îi oferă satisfacții. Chiar și acum, după atâția ani, tot îmi face plăcere să descopăr un document. Cauți printre lucruri și niciodată nu știi ce găsești, recunoaște ea.

Mi-am dat seama, în urma discuției, că ar trebui să scăpăm de imaginea arhivistului în halat alb care răsfoiește mereu dosare prăfuite. Este, într-adevăr, o parte a meseriei de arhivist, dar aceasta presupune mult mai multe și nu e pentru toată lumea. De fapt, puțini au răbdarea și perseverența necesare pentru a o face. (D. Luca).