Featured
O categorie majoră de îmbogățiți de pe urma arbitrajului „Roșia Montană”
Intrăm direct în subiect, pentru a nu exista niciun dubiu: pe 31 ianuarie premierul în funcție, Ciolacu anunță posibila pierdere a dosarului „Roșia Montană” și sursele „guvernamentale” inundă televiziunile cu știrea despre pierderea dosarului, iar pe 1 februarie acțiunile Gabriel Resources explodează și își dublează valoarea într-o singură lună.
Dacă premierul Ciolacu și apropiații săi nu au tranzacționat acțiuni la această firmă, atunci sunt vinovați de lipsă majoră și flagrantă de inteligență, pentru că, prin declarațiile lor au îmbogățit niște speculatori bursieri, care au câștigat zeci sau poate sute de milioane de dolari (dacă au avut și produse derivate, cu grad de acoperire 1:10 sau poate chiar mai mult). Oare Ciolacu se cunoaște sau nu cu respectivii speculatori? Aceasta este marea întrebare a zilei.
Vineri, 8 martie, târziu în noapte la noi, aproape de închiderea programului la ei, tribunalul arbitral al Băncii mondiale, ICSID a dat verdictul în procesul de arbitraj dintre statul român și Gabriel Resources privind dosarul Roșia Montană: partea română nu are nicio datorie către firma canadiană, acționând deci corect în privința afacerii respective. În România, verdictul a surprins pe toată lumea, căci politicienii dădeau ca sigur că vom pierde acest arbitraj. Motiv pentru care toți răsuflă ușurați că un popor așa de sărac nu trebuie să mai plătească suplimentar încă 2 sau chiar 6 miliarde de dolari. Poate în euforia acestei decizii de la ICSID vom uita cu toții și de deficitul bugetar uriaș (peste 1,6% din PIB) care se anunță pentru primele două luni ale anului.
Prinși în vâltoarea evenimentelor, s-ar putea, totuși, ca multora dintre noi să le scape un amănunt esențial: evoluția prețului la bursa din Toronto a acțiunilor firmei Gabriel Resources:
- Minimul prețului (0,23 dolari canadieni/acțiune), este atins cam acum un an, pe data de 28 aprilie 2023;
- Maximul prețului (0,87 dolari canadieni/acțiune) se atinge pe 7 martie 2024, cu o zi înainte de anunțul deciziei tribunalului arbitral;
- Începând cu iulie anul trecut, prețul acțiunii se stabilizează undeva în jur de 0,4 dolari canadieni/acțiune până pe 31 ianuarie 2024, când atinge pragul de 0,45 dolari canadieni/acțiune;
- Din 1 februarie 2024, prețul acțiunii urcă abrupt până la 0,87 dolari canadieni/acțiune, adică se dublează într-o singură lună;
- În perioada martie-august s-au acumulat câteva zeci de milioane de acțiuni, cu medii de tranzacționare zilnice de până la 800 000 acțiuni, după care intervine o acalmie până pe 31 ianuarie;
- Din februarie încoace avem un adevărat raliu, cu tranzacții zilnice de multe sute de mii de acțiuni și cu un vârf de aproape 1 milion de acțiuni în ziua de 7 martie, în așteptarea deciziei.
Deci, principala întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este următoarea: cum se face că pe 1 februarie 2024 începe explozia prețului acțiunilor Gabriel Resorces la bursa din Toronto? Ei bine, cu o zi înainte, pe 31 ianuarie, premierul în funcție al României, Marcel Ciolacu făcea celebrele sale declarații privind faptul că ne așteaptă pierderea acestui arbitraj. Dovadă stă chiar în presa zilei de a doua zi, 1 februarie 2024.
Ce a spus, de fapt, Marcel Ciolacu pe 31 ianuarie 2024? Ei bine, „Premierul Marcel Ciolacu spune că e pregătit pentru discuții cu cei care e posibil să câștige procesul”, ba chiar sugera că va discuta cu firma canadiană eșalonarea plăților: „În ceea ce priveşte plăţile, sunt ferm convins că vom avea o discuţie cu cei care este posibil să câştige acest proces. Întâi şi întâi să vedem, instanţa ce sumă va hotărî. Oricum, vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă” .
Tot pe 31 ianuarie, misterioase „surse guvernamentale” inundă televiziunile „quality” cu informația că România urmează să piardă acel arbitraj: „Citând surse guvernamentale, Digi24.ro scrie că guvernul se așteaptă să piardă procesul cu Gabriel Resources Gold Corporation. O asemenea sentință ar aduce obligații de plată de cel puțin două miliarde de dolari. Inițial, Gabriel Resources a cerut peste trei miliarde de dolari despăgubiri pentru că nu a putut realiza proiectul minier de la Roșia Montană. Sursele guvernamentale citate de Digi24.ro spun că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, cu referire la dosarul depus la UNESCO de guvernul Cioloș.”
Pentru a fi cât se poate de clar: rezultatul arbitrajului de la ICSID nu putea fi cunoascut de nimeni înainte de 8 martie, deci toate știrile despre pierderea iminentă a cazului și miliardele pe care urma să le plătim erau niște minciuni imense. ICSID-International Centre for Settlement of Investment Disputes – este un tribunal arbitral aflat în componența grupului Băncii Mondiale. Mai pe scurt, ICSID este parte a Băncii Mondiale, iar completul de arbitri se constituie astfel: un părțile își numesc câte un arbitru, iar președintele tribunalului numește președintele completului, al treilea arbitru.
Este cât se poate de clar că guvernul condus de Ciolacu nu ar fi putut nicidecum să știe ce decizie vor lua pe 8 martie cei trei arbitri! Sau cumva credem că serviciile noastre de informații au pătruns în mintea sau în birourile celor trei arbitri? Oricum o luăm, ideea acreditată de către Ciolacu și ale sale „surse guvernamentale” că ei ar fi știut rezultatul arbitrajului era o imensă minciună, menită să discrediteze un tribunal cât se poate de serios al Băncii Mondiale? Adică, ne sugerau guvernanții, tribunalul Băncii Mondiale este cam ca instanțele de la noi conduse de judecătoare care rămâneau însărcinate cu inculpații (vezi cazul Borcea)? Sau cumva bravii noștri spioni descuiaseră seifurile arbitrilor? Ambele ipoteze sunt dezonorante pentru guvern.
Și atunci ce rămâne? Păi o singură și mare explicație: pentru guvernanți nici nu conta rezultatul de la ICSID, pentru că ei nu urmăreau arbitrajul, ci doar speculațiile bursiere. Pentru că orice investitor normal de la bursă cumpără cu preț mic înainte de un astfel de eveniment, așteaptă o creștere sănătoasă, dar vinde întotdeauna înainte de evenimentul așteptat, tocmai pentru a evita orice surpriză. Deci, toți cei care acționau normal la bursă au vândut acțiunile Gabriel Resources pe 7 martie, cu un profit de 100% sau de 200%, nimeni nu aștepta rezultatul arbitrajului.
Aceasta este explicația volumului mare de acțiuni tranzacționate în ultima lună și , mai ales, în ultima zi, pe 7 martie. Doar „pariorii” au rămas cu acțiuni în portofoliu, așteptând evenimentul de pe 8 martie. O categorie majoră de îmbogățiți de pe urma arbitrajului „Roșia Montană” sunt cei care au „pariat” pe câștigarea de către România, eventual cu o „acoperire-leverage” de peste 1:10. Aceștia vor încasa luni munți de bani. Oare o fi vreun român printre ei? Sau vreun cunoscut al vreunui român lucrător al statului în Piața Victoriei sau în Piața Constituției? La aceste întrebări nu vom afla răspunsurile niciodată deoarece, așa cum vedem cu toții, DNA-ul îi cercetează doar pe cei pe care are voie să îi cerceteze…
Petrișor Peiu
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



