Exclusiv
Grup de interese “organizat” aflat in proximitatea premierului Marcel Ciolacul
Prin targul municipiului Buzau circula fel si fel de vorbe de duh privitor la prietenia actualului premier si deputat de Buzau din anul 2012, cu cativa oamani de afaceri locali cotroversati cum ar fi Alexandru Constantin, Gheorghe Doloiu, persoana cunoscuta printre altele ca fiind un guru “in rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzau”, dar si cu Ionel Tescaru fostul director al Companiei de Apa Buzau (zis la aceea vreme si “apa sunt eu”), persoane cu care Marcel Ciolacu a fost actionar (25% cota) intr-o abscura firma intitulata “D&G Industrie” SRL – Buzau. (a se vedea declaratiile de avere si interese postate mai jos)
Firma in cauza infiintata in anul 2004, cu obiect de activitatea comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun, care prin managementul fructuos producea mai mult pierderi financiare decat castig, a fost radiata in anul 2018, astfel incat sa nu mai existe vreo urma cu privire la interactiunile locale ale celor sus amintiti.
Mentionam ca Ionel Tescaru, la propunerea “intamplatoare” a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost (re)numit in functia de presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice pentru un mandat de 5 ani.
Dar cum se poate constata, prietenia nu se uita in timp si cel ajuns la puterea deciziei in stat ii ajuta prin actiune sau inactiune ori prin alti decidenti interpusi pe cei din anturajul sau buzoian.
Revenim, insa, la personajul principal al articolului anume Doloiu Gheorghe care are calitatea de presedinte al CA al firmei buzoiene LEGUME FRUCTE BUZAU SA, ce are ca obiect principal de activitate prelucrarea fructelor si legumelor proaspete, in special rosii, detinand aproximativ 96% din actiunile acestia, prin intermediul SC PICO DO PRODCOM SRL (cu o situatie financiara precara aflata la limita insolventei, cu un profit net in anul 2022 de doar 370 lei si datorii de peste 1 mil.lei) si al carui reperezentant legal este.
Persoana anterior mentionata mai detine, alaturi de membrii familiei sale, firma SC PICO DO PRODEXIM SRL, societate care in anul 2022 avea o cifra de afaceri de 721.828 lei, un profit net de 4.704.472 lei si un numar de 3 angajati declarati oficial.
Ar fi interesant daca ar putea persoana sus mentionata sa releve opiniei publice, cum a reusit prin vanzarea, in principal, de produse conservate in otet sau pasta/bulion de tomate sa obtina un profit de aproximativ 6 ori mai mare decat cifra de afaceri declarata, cu atat mai mult cu cat in anul 2021 la o cifra de afaceri de 4.106.378 lei a obtinut un profit net de doar 4551 lei.
Poate organele de control in domeniul fiscal si organelor de stat cu rol in aplicarea legii se autosesizeaza sa descopere minunea financiara a afaceristului Doloiu.
Mai mult, Doloiu Gheorghe aflat inca din din anii 2000 in cercul de relatii ai decidentilor politici din Buzau, inclusiv Marcel Ciolacu se lauda in targul dulce al Buzaului cu relatiile sale sus puse atat la nivel guvernamental cat si la nivelul administratiei locale, precum si cu cele de la instantele judecatoresti pe ariile judetelor Buzau, Prahova, Dambovita si chiar Bucuresti.
Interesant este si faptul ca el este poreclit si “regele retrocederilor din Buzau, fiind cunoscut ca avand, printre multele altele, pasiunea pentru congolmerarea in portofoliul sau de avere a terenurilor cu drepturi litigioase, pe care dupa ce le achizitioneaza cu sprijinul tacit al justitiei, le vinde cu preturi mult superioare catre terte parti interesate.
De remarcat ca Doloiu Maria – Roberta (fiica lui Doloiu Gheorghe), persoana care locuieste in Bucuresti, este asociata cu Gabriela Victoria Barsan, in Societatea Profesionala Notariala „Birsan & Doloiu si Asociatii”, sens in care exista posibilitatea ca utilizand relatiile informale din mediul judecatoresc ale judecatoarei Barsan si ale sotului acesteia, susnumita sa isi ajute tatal in promovarea actiunilor acestuia in instante.
De altfel Doloiu Gheorghe a fost implicat in anul 2015 intr-un dosar penal de rasunet la acea vreme, “ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău”. Avand calitatea de inculpat fiind trimis in judecata sub control judiciar pentru infractiunea de spalarea a banilor, dar prin decizia penală nr. 173/2019 din 25 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotarat ca susnumitul sa fie achitat.
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6543
Din discutiile purtate de catre Doloiu Gheorghe cu apropiati si comentariile locale ale acestora rezulta ca cel numit” regele retrocedarilor din Buzau”, la nivelul anului 2007, urmarea direct si prin interpusi sa identifice si sa achizitioneze suprafete de teren arabil care sa il ajute in cresterea afacerii sale in domeniul cultivarii legmelor si fructelor. Ca atare prin diverse tertipuri a achizitionat 6 terenuri arabile situate in Buzau insumand peste 90000 mp pentru care a achitat doar 83.000 lei. Pentru integritatea parcelelor in cauza mai avea nevoie de de alte suprafete de teren adiacente dar care erau in proprietate altor persoane, sens in care a incercat in noiembrie 2007 sa il convinga pe proprietar sa ii vanda o parcela in suprafata de 14.000 mp, sens in care a incheiat cu persoana in cauza o promisiune bilaterala de vanzare – cumparare, dar fara sa se faca si dovada unei plati concrete si efective.
Ca urmare a unei sentinte penale din anul 2019 a ICCJ unde s-a retinut de catre completul de judecatori ca respectivul contract de vanzare – cumparare si promisiune bilaterala de vanzare – cumparare au fost acte simulate si ca pretul indicat in aceste conventii civile nu a fost achitat niciodata, si, intrucat, considerentele instantei cu privire la aspectul sus mentionat reprezinta lucru judecat si cu caracter obligatoriu de a fi luat in consiserare de catre oricare alta instanta judecatoreasca, proprietarul initial a solicitat in anul 2021 repunerea in drepturi prin instanta.
Astfel, Judecatoria Buzau prin Sentinta Civila nr.6608 din 15.12.2021 a stabilit nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare nr.2197/12.11.2007 si a promisiunii biliaterale de vanzare – cumparare nr.2162/08.11.2007, “dispunand repunerea partilor in situatia anterioara incheierii celor doua acte juridice in sensul reintrarii terenului in suprafata de 14.085 mp. (…) in patrimoniul reclamantului”, oblignad paratii Doloiu Gheorghe si sotia acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
Urmarea acestei sentinte judecatoresti Doloiu Gheorghe, orbit de furie si cu sprijinul tacit al unor oameni cu influenta in zona justitiei, ataca sentinta in apel la CA Ploiesti, Sectia I Civila, unde, surpriza, in martie 2023 reuseste sa se caseze sentinata data la instanta inferioara si sa se rejudece dosarul cauzei la Tribunalul Buzau, chiar daca instanta ar fi trebuit sa constate fara echivoc ca o alta instanta superioara, in speta data ICCJ, a stabilit printre considerentele sale aspectele juridice precizate in paragraful anterior, fapt ce intra sub incidenta autoritatii de lucru judecat.
Intinderea autoritatii de lucru judecat a unei hotarari penale in fata instantei civile este reglementata prin intermediul art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penala. Astfel, in conformitate cu dispozitiile legale anterior menționate: „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.”
Din comentariile sale printre apropiatii sai rezulta ca a avut un sprijin disimulat la completul cauzei care i-a dat castig temporar de cauza, complet de judecata format din judecatorii: Alexandra Ion, Cristiana Dana Enache si Marian Robert Marin.
Din sursele noastre din mediul judecatoresc exista unele informatii ca impotriva celor trei judecatori ar fi fost formulata o sesizare catre CSM- Inspectia Judiciara pentru incalcarea atributiilor profesionale, conduita necorespunzatoare etc.
Speram sa aflam cu celeritate eventuala solutie in speta data.
La instanta din Buzau, Doloiu Gheorghe motivand faptul ca are notorietate in oras solicita stramutarea procesului la alta instanta obtinand stramutarea la Tribunalul Dambovita, unde va fi un termen de judecata in luna aprilie 2024.
Urmarim cu atentie ceea ce se va intampla la termenele viitoare privitoare la actiunea in justitie pe subiectul terenului in cauza.
In episoadul urmatoar vom analiza implicatiile lui Doloiu Ghorghe, apropiatul lui Marcel Ciolacu si altor personalitati locale, cu persoane de nationalitate rusa administratori ai societatii Ductil Steel din Buzau, aflata in faliment, care au instrainat terenuri din patrimoniul societatii romanesti incepand cu anul 2020, catre cel in cauza prin Societatea Civila Profesionala BALESCU & ASOCIATII IPURL, care, ulterior, au fost revandute la preturi mult mai mari investitori ce doresc sa construiasca in zona industriala din Buzau un compex comercial Penny. Vom reveni. (Cristina T.).
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/1036007_109458_DI_2009-07-30_TESCARU-IONEL_50004933.pdf” title=”1036007_109458_DI_2009-07-30_TESCARU IONEL_50004933″]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/1036011_109457_DA_2009-06-12_TESCARU-IONEL_50004929.pdf” title=”1036011_109457_DA_2009-06-12_TESCARU IONEL_50004929″]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/1421257_631823_DI_2008-06-12_CIOLACU-ION-MARCEL_20067335.pdf” title=”1421257_631823_DI_2008-06-12_CIOLACU ION MARCEL_20067335″]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/1537742_1274154_DI_1900-01-01_CIOLACU-I.-MARCEL_50231583.pdf” title=”1537742_1274154_DI_1900-01-01_CIOLACU I. MARCEL_50231583″]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/3705769_4005590_DI_2013-02-14_CIOLACU-ION-MARCEL_60312401.pdf” title=”3705769_4005590_DI_2013-02-14_CIOLACU ION MARCEL_60312401″]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/7211648_8579062_000044.pdf”]
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/7954157_310002_007.pdf”]
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat
Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii din Vărbilău încă mai sperau la apă curentă civilizată și la administrație normală, în birourile Primăriei se scria, cu pixul gros, încă o filă din epopeea „Vărbilău – comună administrată ca un SRL de familie & prieteni”.
Documentul pe care Incisiv de Prahova îl are acum în față – procesul-verbal de recepție a rețelei de apă – dezvăluie o scenă de colecție: o parte din comuna Vărbilău beneficiază azi de apă… fără contract semnat cu primăria. Rețea recepționată, populație branșată, dar legalitatea serviciului – pierdută undeva între robinet și pixul din primărie.
Pe hârtie, la recepția lucrării, stau cuminți semnăturile unor personaje care astăzi pozează, fiecare, în salvatorul comunei.
Președinte de comisie: Radu Corina – candidata PMP la Primăria Vărbilău.
Membru: Cărbunaru „Mihal” Vasile – i-au greșit numele în act, dar nu și interesele. Omul care, azi, „defilează” prin comună cu alai de susținători și cere voturi. În ce calitate a stat în comisia de recepție a rețelei de apă? Întrebarea rămâne în aer, răspunsul oficial se lasă așteptat.
Membru: Ion Marius Adrian – candidatul FD la Primărie, omul care promite că „face și drege” pe Facebook, după ce aproape patru ani a fost consilier al viceprimarului.
Întrebare simplă pentru domnul Ion: în tot acest timp, cât ați încălzit scaunul lângă viceprimar, nu ați sesizat că rețeaua de apă are probleme, că recepția e „artistică”, iar oamenii beneficiază de apă fără o situație contractuală clară?
Trei oameni, aceeași comisie, aceeași recepție. Atunci stăteau la aceeași masă și semnau. Azi, se prefac rivali politici. Pe hârtie, dușmani; în documente, colegi de semnătură.
Apă pentru cetățeni, dar nu și pentru lege: Hidro, ținută la poartă
Potrivit informațiilor și documentelor analizate de Incisiv de Prahova, aceiași „trei crai” au o responsabilitate directă în faptul că rețeaua de apă a Vărbilăului nu a fost preluată de operatorul specializat Hidro.
Rețea recepționată, dar cu probleme. Situație contractuală gri, proceduri discutabile, iar în final: o comună prinsă între robinet și birocrație, în timp ce politicienii locali joacă rolul fecioarelor neprihănite, scandalizate brusc de nereguli pe care le-au semnat cu propria mână.
Aceștia sunt oamenii care, peste noapte, au descoperit că „vor binele comunei Vărbilău”. Ieri – parte din sistem. Azi – justițiari de campanie.
Balta, masca balastierei: 65.000 mp pentru „lac de agrement auto”
Dacă apa potabilă se plimbă în regim „pe încredere”, în schimb terenurile comunale sunt tratate cu maximă „creativitate”.
Celebrul proiect prin care se dorea concesionarea a 65.000 de metri pătrați în Coțofenești către o firmă de reparații auto ilustrează perfect modul în care administrația Vărbilău înțelege legea: ca pe un obstacol ce trebuie ocolit, nu respectat.
Firma de reparații auto – aceeași care „mai schimbă o bujie, mai face un lac de agrement” – urma să pună mâna pe un teren uriaș. Potrivit consilierului local Luncă Alexandru Cristinel-Ionuț, cel care a documentat public cazul și a sesizat oficial instituțiile statului, proiectul a fost un festival de încălcări procedurale:
- proiectul NU a fost ținut 30 de zile în consultare publică (obligatoriu pentru acte normative),
- lipsea studiul de oportunitate – baza legală pentru orice concesiune,
- terenul a fost trecut în proiect, „prin magie administrativă”, din extravilan în intravilan,
- doamna secretară a recunoscut ulterior „greșeala”, mulțumind consilierului că „se uită pe proiecte”,
- soluția găsită de administrație? „Să schimbăm titlul proiectului” – nu să corectăm fondul, ci să cosmetizăm forma.
Acesta nu mai este management defectuos, ci simulare de legalitate.
Plângere prealabilă: când un singur consilier joacă rolul instituțiilor absentate
Pe 30.10.2025, Consiliul Local Vărbilău adoptă HCL nr. 102, legată de această concesiune. Pe 30.10.2025, administrația mai face un pas în direcția transformării comunei în moșie.
În 2026, consilierul local Luncă Alexandru Cristinel-Ionuț transmite o plângere prealabilă privind nelegalitatea HCL 102, către:
- Prefectura Prahova,
- Primăria Vărbilău – autoritatea care a emis actul.
Prefectura reacționează prompt, confirmând înregistrarea în câteva minute și declanșând procedura de analiză a legalității. Primăria este obligată să răspundă oficial, iar dacă vicierea de procedură se confirmă, hotărârea poate fi revocată sau anulată.
Consilierul Luncă – spre deosebire de „trei crai” de pe procesul-verbal de apă – își asumă în scris, cu nume și semnătură, un demers pentru:
- transparență,
- respectarea legii,
- corectitudine administrativă.
Nu prin lozinci goale, ci printr-o plângere prealabilă, prin sesizarea Prefecturii și prin documente transmise oficial.
De la trotuare cu ADN de Cărbunaru la balastiere „piscicole”: schema generală confirmată
Dezvăluirile publicate anterior de Incisiv de Prahova despre „Primăria Vărbilău – SRL-ul familiei Cărbunaru” nu mai sunt simple investigații jurnalistice; devin capitole dintr-un dosar complet, în care noile documente și acțiuni confirmă tiparul:
- trotuare turnate cu beton de la stația firmei mamei primarului,
- lucrări supraevaluate sau decontate fără a fi realizate integral, conform Curții de Conturi,
- balastiere mascate în „iazuri piscicole” care nu există,
- licitații cu terenuri împinse înainte fără avize de mediu, de la Apele Române, de la ANRN sau de la Rezervele Statului,
- un „vechi primar” care conduce din umbră, cu acces la arhivă și influență asupra deciziilor.
Acum, peste toate, se adaugă:
- rețeaua de apă recepționată de o comisie în care apar trei actuali candidați,
- concesionarea a 65.000 mp către o firmă de reparații auto, împachetată în proiect cu vicii clare de procedură, contestate oficial.
Toate aceste noi dovezi întăresc ceea ce Incisiv de Prahova scrie de luni de zile: la Vărbilău, banul public, patrimoniul comunei și serviciile de utilitate publică sunt tratate ca o afacere privată, în care legea se negociază, iar documentele se „aranjează”.
Rivali doar pe afiș, colegi de semnătură în documente
În fața cetățenilor, aceiași oameni vin astăzi cu discursul standard: „noi vrem binele comunei, ceilalți sunt problema”.
Documentele îi contrazic brutal.
- Au stat în comisii împreună.
- Au recepționat lucrări împreună.
- Au validat, prin semnătură, situații care astăzi afectează direct cetățenii (rețea de apă blocată, Hidro ținută la distanță).
Pe hârtie, par adversari politici. În realitate, sunt coproprietari morali ai haosului administrativ.
Vărbilău – locul unde documentele vorbesc mai tare decât promisiunile

Plângerea prealabilă depusă la Prefectură, procesul-verbal de recepție a rețelei de apă, rapoartele Curții de Conturi, proiectul de concesiune pentru cei 65.000 mp din Coțofenești: toate acestea nu mai lasă loc de interpretări comode.
- Nu mai este vorba doar de „erori administrative”,
- Nu mai este doar „neatenție” sau „greșeală de redactare”,
- Este un model de guvernare locală în care legea este cosmetizată, iar interesul public – sacrificat.
Incisiv de Prahova a documentat, în articolele anterioare, legăturile de familie, firmele de casă, „băieții deștepți” ai balastierelor și trotuarelor (aici), (aici), etc.
Noile documente confirmă, punct cu punct, acest tablou:
- comisii populate de candidați care acum se declară „soluția de schimbare”,
- proiecte de concesiune împinse înainte cu prețul încălcării procedurilor,
- un consilier local care, singur împotriva mașinăriei locale, este nevoit să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, de la început, o administrație responsabilă.
Concluzie: râsul amar nu mai ajunge
Vărbilăul nu este doar o comună cu peisaj frumos. Este un manual viu despre cum arată administrația când se transformă în SRL de familie, iar politica locală devine un teatru ieftin, în care aceiași actori își schimbă doar costumele.
În timp ce unii se plimbă prin sat cu alaiul după ei, cerând voturi și vorbind despre „binele comunei”, documentele pe care Incisiv de Prahova le prezintă arată altceva:
- rețele de apă recepționate dubios,
- terenuri uriașe aproape să ajungă la firme prietene,
- balastiere mascate în „lacuri de agrement”,
- și o administrație care încearcă să acopere viciile de fond prin „schimbări de titlu” și explicații tardive.
Restul – promisiuni, sloganuri, selfie-uri – e zgomot de fond.
Actele, însă, rămân. Și spun, negru pe alb, cine a fost unde, cine a semnat ce, cine a tăcut când trebuia să vorbească și cine vorbește azi, după ce a semnat ieri.
Incisiv de Prahova va continua să publice documente, nume și fapte. Pentru că, la Vărbilău, adevărata problemă nu e cine promite mai frumos, ci cine a transformat, ani la rând, comuna într-o afacere de familie cu apă fără contract și balastieră cu binecuvântare administrativă. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 7 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!




