România și-a pierdut autonomia decizională, că pe harta specifică a decidenților geopolitici țara apare asemenea unei colonii în care se implementează strategiile aducătoare de profituri și avantaje pentru alții, pe care i-am descris ca fiind forțele Factorului Extern.

Exemple ce să confirme fără dubiu ce zic aici pot da destule din ultimele decenii, e suficient însă să ne gândim la austriecii de la OMV ce exploatează prin abuz resursele energetice ale României de 20 de ani, motiv pentru care am ajuns de râsul lumii ca țară, nici un guvern nereușind, și nici măcar nu și-a propus, să schimbe situația. De-aici leg lucrurile în direcția alegerilor de la noi din 2024 care, sunt importante pentru noi, dar mai ales sunt vitale pentru interesele celor de tip OMV, care pot exploata în continuare piața și resursele românești doar dacă-și vor impune liderii favorabili lor. Și uite așa am identificat prima categorie a celor interesați ca să-și impună viitorii conducători ai României, anume corporațiile multinaționale cu afaceri comerciale pe teritoriul nostru.

Războiul din Ucraina a elevat interesul pentru România, ce nu mai e considerată doar o piață de muls, dar este valorizată mai ales pentru poziția ei geostrategică unică, de dublă frontieră cu NATO și UE, respectiv cu deschidere la mare și posibilități de transport maritimo-fluvial orientat atât către Europa cât și către Asia. V-ați convins de importanța acestor atuuri ale noastre odată cu decizia dragării/săpării clandestine a canalului Bâstroe în scopuri comercialo-militare, cu prețul distrugerii Deltei Dunării, dar cu acest prilej ați sesizat și faptul că autoritățile române, deși conștiente de dezastrul ecologic și ulterioara revoltă publică, au executat astfel un ordin, despre care nici azi nu știm de unde a venit. Prin prisma războiului din Ucraina și sub pretextul apărării frontului estic România a devenit și ținta companiilor ce produc armament, ce se înghesuie azi să ne bage pe gât în general armament uzat moral și fizic, dar supraplătit, încă și-n avans! Iar cum treburile în Ucraina vor rămâne tulburate militar încă mulți ani, dar mai ales pentru că sunt șanse mari ca să izbucnească un viitor conflict armat și în Serbia vecină, aceste companii de armament e limpede că au decis deja vânzări sporite pentru noi (ca să putem apăra frontul NATO!), pe care le vom plăti din credite scumpe, că altfel nu avem capacitatea. Și-așa am identificat și a doua categorie de entități interesate direct de rezultatul alegerilor din România, adică multinaționalele din domeniul apărării, ce au nevoie de lideri comozi pentru a-și atinge ținta de afaceri pe piața românească.

În mod normal, într-o țară ce nu și-a pierdut suveranitatea, cum ar fi Ungaria, negocierile de orice fel se fac cu reprezentanții politici, putere și opoziție, se aleg alternativele cele mai avantajoase pentru părți. În cazul tranzacțiilor comerciale se negociază la pachet și alte avantaje geoeconomice pentru statul cumpărător, abia apoi se bate palma și se plătește, în general doar după livrare. La noi situația e net diferită, e limpede că ni se dictează și prețul, și de la cine anume să cumpărăm, negocierea în interes național fiindu-ne interzisă prin cutuma impusă în regimurile Băsescu și Iohannis. Așadar apariția unor noi lideri, ce-ar acționa cam în stilul lui Viktor Orban, reprezintă un mare risc chiar pentru „ulii războiului”, cum sunt denumiți comercianții de armament.
Pe lângă aceste aspecte comerciale ce ne relevă felul prin care corporațiile se îndestulează din bugetul țării, trebuie să marchez și interesul geopolitic al NATO și UE care, mai mult ca oricând în trecut, doresc să se asigure că viitoarea conducere a României nu va „sparge frontul”, adică nu va lua decizii de reorientare a politicii noastre externe, funcție și de interesul național. NATO e cu prestigiul distrus în urma războiului ucrainean, i se va chestiona chiar existența în cazul în care Trump ar câștiga alegerile în SUA, pe când UE e măcinată de scandaluri de corupție, contestată mai ales pentru strategia de implementare a transumanismului prin LGBT-ism, apărând deja ca iminentă renegocierea tratatului european după alegerile din iunie 2024. E limpede deci că deținătorii actuali ai puterii din cele două organizații trudesc de asemenea la impunerea unor conduceri naționale favorabile scopurilor lor, mai ales într-o țară ca România, cu atuurile și potențialul ei.

Bineînțeles că toate interesele descrise mai sus se vor ciocni cu cele ale adversarilor politici, militari și economici ai organizării actuale, reprezentați în principal de către Rusia și China. Revin la exemplul Ungaria și arăt că aceasta, prin liderii ei, negociază deja cu rușii, chinezii, dar și cu opoziția republicană din SUA, adică își amenajează pe cât poate un câmp de opțiuni deschise, ultranecesar în condițiile unui viitor geopolitic atât de tulburat ca cel ce se prevede. E limpede deci că cel puțin actorii geopolitici menționați în cazul Ungariei sunt interesați de zona noastră și viitoarele conduceri, dar și alții din categoria Turcia, Israel, Emiratele Arabe, ș.a. Iar acum ajung la întrebarea din titlu legată de cine anume din România negociază cu reprezentanții acestui evantai de interese de toate felurile. Dacă credeți că o face Iohannis vă înșelați, el nu are credit că va mai reprezenta ceva în viitor, și oricum interlocutorii posibili sunt bine informați că președintele nostru își caută doar soluții de fugă și/sau protecție. Ar putea fi Ciolacu în numele guvernului sau, mai ales, al PSD, dar modul desfășurării și (non)rezultatele vizitei sale în SUA indică faptul că deocamdată nu e luat în seamă suficient, dar și că nici nu și-a propus „fapte de vitejie” în interes național. În rest, nu există azi lideri politici ce să fie luați în serios pentru potențialii negociatori externi, iar varianta colportată de unii că „rezerviștii” mai noi sau mai vechi sunt acceptați la discuții de acest nivel este exclusă, ei sunt folosiți doar pe post de implementatori sau executanți, și doar după stabilirea formulei politice de conducere.

Așadar, avem concluzia simplă și dură că nimeni nu negociază azi pentru România treburi importante, de tip megatranzacții comerciale sau poziționări geopolitice, dar atenție, bănuiala mea e că nu se negociază nici măcar sprijin electoral prin care să rezulte o viitoare structură de putere. Dacă vă întrebați dacă chiar atât de rău stăm, vă răspund rapid că da. Iar asta e o surpriză și pentru cinicele forțe ale Factorului Extern, care nu s-au așteptat ca să fim atât de conformiști și obedienți încât chiar să dispară posibilii interlocutori. Cum se zice, nu mai avem nici măcar soarta unei frunze pe apă, ce poate pluti spre unde o duce curentul, ci a unei frunze în vânt. Care frunză va fi culeasă de către potentații geopolitici și fixată în partea de ierbar decisă în urma negocierilor dintre ei, dar fără participarea noastră!

Cozmin Gușă