Featured
Ministerul german al Apărării a transmis că a fost de acord cu o solicitare israeliană de a utiliza până la două din cele cinci drone de luptă Heron TP care sunt în prezent închiriate de armata germană şi care se află deja în Israel.
Iar ministrul Apărării, Boris Pistorius, a declarat la Bruxelles că Israelul a solicitat muniţie pentru navele de război, cerere care va fi discutată, informează AP.
Scholz a declarat în parlamentul german că i-a cerut premierului israelian Benjamin Netanyahu să informeze Germania cu privire la orice nevoi, „de exemplu tratamentul răniţilor”.
„În acest moment, există un singur loc pentru Germania, lângă Israel”, a declarat el în faţa parlamentarilor. „Propria noastră istorie, responsabilitatea noastră care decurge din Holocaust, face ca pentru noi să fie o sarcină perpetuă să ne ridicăm în picioare pentru securitatea statului Israel”.
Scholz a declarat că Germania va emite o interdicţie oficială privind activităţile desfăşurate de sau în sprijinul Hamas, care este deja inclusă de Uniunea Europeană pe lista grupurilor teroriste. Scholz a declarat că va exista „toleranţă zero pentru antisemitism”.
De asemenea, cancelarul a pus sub semnul întrebării lipsa unei condamnări clare a atacului Hamas de către Autoritatea Palestiniană şi a preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, spunând că „tăcerea lor este ruşinoasă”.
Germania a suspendat ajutorul pentru dezvoltare pentru zonele palestiniene, deşi menţine ajutorul umanitar.
Scholz a atacat, de asemenea, rolul Iranului în regiune. „Nu avem nicio dovadă clară că Iranul a oferit sprijin concret şi operativ acestui atac laş al Hamas”, a spus el. „Dar este clar pentru noi toţi că, fără sprijinul iranian din ultimii ani, Hamas nu ar fi fost capabilă de aceste atacuri fără precedent pe teritoriul israelian.”
(A. Tobias)
Sursă foto: Hepta
Exclusiv
Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat
Exclusiv
De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 20 de oreBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zileSpitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zileÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”







