Administratie
Istoria este „consemnarea infracțiunilor și a nebuniilor omenirii”?

În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au procedat la fel, dintr-un instinct necesar de-a evada parțial dintr-o realitate de tip concentraționar.
Azi vă recomand o carte ce merită citită, scrisă de Will Durant, poate cel mai important istoric al civilizației (Eroi ai istoriei, Editura Litera). Cartea a apărut în 2022, dar a fost scrisă acum vreo 45 de ani, în ultimii de viață ai autorului ce ne-a părăsit în 1981, la vârsta de 96 de ani. Nu fac un rezumat al cărții, dar o să transcriu aici un scurt fragment tulburător prin profunzimea și viziunea sa, o să fiți de acord după ce veți citi că sintetizează excepțional modul în care civilizația umană a reușit să se dezvolte, identificând concomitent și cauzele decăderii actuale. Meritul lui Durant este cu atât mai mare cu cât a gândit și scris despre asta acum 45 de ani, trăind în bunăstarea civilizației occidentale care atunci era la apogeul ei din punct de vedere cultural și material.
” (…) Instinctele din stadiul vânătoresc au fost controlate parțial de lege și de forțele de ordine, dar și printr-un acord general precar numit moralitate. Impulsurile de lăcomie au fost ținute în frâu de scoaterea jafului în afara legii și de condamnarea avariției și a concentrării inegale a bogăției. Spiritul de luptă a fost limitat prin pedepsirea vătămărilor aduse persoanelor sau bunurilor.
Instinctele sexuale – doar puțin mai slabe decât foamea – au fost disciplinate la un nivel de ordine gestionabil, prin interzicerea exhibării lor și prin încercarea de canalizare, încă de la o vârstă fragedă, înspre o căsnicie responsabilă.
Cum a fost acel cod moral complex – atât de străin naturii noastre, atât de iritant cu al său ”Să nu … ” – inoculat și menținut prin intermediul a cinci instituții speciale care sunt toate în ruină azi: familia, biserłca, școala, legea și opinia publică pe care toate acestea au ajutat să o formeze?
În regimul agricol, FAMILIA ne-a învățat întrebuințările și confortul asocierii și ale ajutorului reciproc; mama și-a îndrumat și învățat fiicele să aibă grija casei; tatăl și-a îndrumat și învățat fiii să aibă grija pământului; iar această îndrumare bicefală a pus bazele unei puternice autorități părintești.
RELIGIA a sprijinit obligațiile morale atribuindu-le unui Dumnezeu atoatevăzător, care răsplătește și totodată pedepsește.
Părinți și profesori (ȘCOALA) au transmis acest cod acceptat de divinitate prin învățături și exemplu; iar autoritatea lor a fost întărită, până însecolul XX, de această legătură cu religia.
LEGEA a susținut mari părți ale codului prin frică și forță organizată.
OPINIA PUBLICĂ a ținut în frâu imoralitatea, cu adjective și dispreț, și a încurajat comportamentul corect prin laudă, promovare și putere. Sub această umbrelă de protecție a ordinii sociale, viața în comunitate s-a extins, literatura a înflorit, filosofia a luat avânt, artele și știința au prins aripi, iar istoricii au consemnat realizări stimulante ale națiunii și ale ființei.
Încet, încet, bărbații și femeile au dezvoltat moderația, prietenia și curtoazia, conștiința morală și simțul estetic, care sunt haruri intangibile și prețioase ale moștenirii noastre. Civilizația este ordine socială care promovează creație culturală.
Dar ce-ar fi dacă forțele care au reușit să instaureze ordine și civilizație nu reușesc să le păstreze?
FAMILIA a fost slăbită de dispariția muncii în comunitate, care ținea toți membrii laolaltă, la fermă; de individualismul care a dispersat locuri de muncă și fii; și de erodarea autorității părintești prin libertatea mentală, aspirațiile utopice și revoltele naturale ale tinerilor.
RELIGIA a fost slăbită de creșterea bogăției și a orașelor; de evoIuția captivantă a științei și a istoriografiei; de trecerea de la câmpuri care proclamă viața umanistă la fabrici care ridică în slăvi fizica, chimia și gloria mașinăriilor; și de înlocuirea speranțelor cerești cu statele pământești.
Sistemul nostru educațional (ȘCOALA) este descurajat de lupta de clasă și de rasă, de minorități înarmate care se prezintă cu „cereri nenegociabile”, de revolta contribuabililor copleșiți, de colapsul punților dintre generații, dintre experiment și experiență. LEGILE își pierd duritatea prin înmulțirea lor și prin caracterul lor partinic, prin corupția legislatorilor, prin îmbunătățirea mijloacelor de eludare și de ascundere și prin dificultatea aplicării lor în rândul unei populații care se înmulțește necontrolat.
OPINIA PUBLICĂ își pierde din forță prin divizare, frică, apatie și prin universala închinare în fața bogăției.
Astfel, vechile instincte se întorc, descătușate și sălbatice, și degenerează în revolte, infracțiuni, jocuri de noroc, corupție, bani făcuți fără scrupule și un haos sexual în care dragostea este sex-gratis pentru bărbați și periculos pentru rasa umană. Negocierea permite confruntare; legea se supune forței minorității; căsătoria devine o investiție pe termen scurt în diverse nesiguranțe; reproducerea este lăsată în seama celor ghinioniști sau inadaptați; iar fertilitatea incompetenței înmulțește rasa umană de la rădăcină, în timp ce sterilitatea inteligenței îi înlesnește ofilirea către vârf.
Dar s-ar putea ca excesul de păgânism actual să dea o oarecare speranță că situația nu va dura; pentru că, de obicei, excesul dă naștere opusului său. Una dintre cele mai obișnuite succesiuni din istorie este aceea a unei perioade de păgânism discreționar urmată de o epocă de puritanism strict și de disciplină morală. Așadar, decăderea morală a Romei antice sub Nero, Commodus și alți împărați de după el a fost urmată de ascensiunea creștinismului și de adoptarea lui oficială și de protecția oferită de împăratul Constantin, ca sursă de salvare și de sprijin pentru ordine și decență.
Violența mercenară și licențiozitatea sexuală a Renașterii italiene, sub dinastia Borgia, au condus la purificarea Bisericii și la re(in)staurarea moralității. Extazul nesăbuit al Angliei elisabetane a croit drum dominației puritane sub Cromwell, fapt care a dus, ca reacție, la păgânizarea Angliei sub Carol al II-Iea. Colapsul guvernării, al căsătoriei și al familiei în cei zece ani de RevoIuție Franceză s-a încheiat prin reinstaurarea legii, a disciplinei și a autorității părintești sub Napoleon I; păgânismul romantic al lui Byron și Shelley și comportamentul decadent al prințului de Wales, devenit George al IV-Iea, au fost urmate de decența publică a Angliei victoriene. Dacă ne-ar ghida aceste precedente, ne putem aștepta ca nepoții și strănepoții noștri să fie niște puritani.
Dar există perspective mai plăcute în istorie decât această oscilare între exces și opusul său. Nu voi subscrie la deprimanta concluzie a lui Voltaire și Gibbon cum că istoria este „consemnarea infracțiunilor și a nebuniilor omenirii”. Desigur că, parțial, este și acest lucru, cuprinzând milioane de tragedii – dar este și rațiunea salvatoare a familiei de rând, munca și dragostea bărbaților și a femeilor care au dus viața înainte, peste mii de obstacole. Este înțelepciunea și curajul unor oameni de stat ca Winston Churchill și Franklin Roosevelt, cel din urmă murind epuizat, dar împlinit; este efortul neobosit al savanților și al fiIosofilor de a înțelege universul care îi înconjoară; este răbdarea și priceperea artiștilor și a poeților de a da o formă de durată frumuseții trecătoare sau o claritate iluminantă semnificațiilor subtile; este viziunea profeților și a sfinților care ne provoacă să fim nobili. (…) darurile pe care ni le-au făcut reprezintă incredibila moștenire a umanității, firul de aur din care este plăsmuită țesătura istoriei.
Nu trebuie să închidem ochii în fața răului care ne pune la încercare – ar trebui să lucrăm neobosiți pentru a-l diminua – dar ne putem lua puterea din realizările trecutului; splendoarea moștenirii noastre. Lăsați-ne, parafrazându-l pe nefericitul rege shakespearian, să ne așezăm și să depănăm povești pline de curaj ale unor nobile femei și ale unor mari bărbați.”
(Will Durant, 1885-1981, a fost un scriitor, istoric și filosof american. Este cunoscut în special pentru cele 11 volume ale lucrării The Story of Civilization / Povestea civilizației, scrise în colaborare cu soția sa, Ariel Durant, și publicate între 1935 și 1975. Au primit Premiul Pulitzer în 1968 și Medalia Prezidențială a Libertății în 1977.)
Cozmin Gușă
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 14 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!