Același vis l-a avut, de mică, și Ana-Teodora Chiric, însă, în cazul ei timpul nu a înfrânat trăirile copilăriei, ci a făcut și mai avidă dorința de a ajunge cu capul în nori, la propriu.

Sublocotenent Ana-Teodora Chiric are 21 de ani, a absolvit Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă (AFA) anul acesta, în prezent urmând cursul de bază, de 11 luni, la școala de aplicaţie de la Boboc. După absolvirea acestuia, va urma brevetarea pe aeronava Iak-52, după care va prelua funcția de la Baza 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu din Bacău.

Dragostea pentru haina militară i-a fost insuflată de tatăl său, care, deşi nu a fost cadru militar, este un om pasionat de armată. Şi-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, iar pentru el perioada aceea este plină de amintiri plăcute.

Îmi povestea mereu ce a simţit el pentru armată, îmi vorbea de unitatea colectivului din care a făcut parte. Când am auzit că încă mai ţine legătura cu foşti colegi de armată, chiar am fost impresionată de soliditatea acestui tip de relaţie, care dăinuie în timp. Treptat, gândul de a urma calea unei cariere militare nu a mai părut atât de imposibil de pus în practică, după cum credeam înainte, astfel că mi-am zis să încerc.

Înainte de a intra la Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare, dintr-o discuție cu o cunoștință a aflat că, în armată, există piloți militari femei, iar această informaţie i-a întărit convingerea că locul său nu poate fi altundeva decât la manșa unui aparat de zbor. În colegiu, şi-a pierdut parţial interesul pentru aviaţie, descurajată, mai ales, de vorbele care-i ajungeau la urechi şi care conţineau clişee de genul femeile nu pot, nu reuşesc în acest domeniu.

În penultimul an de liceu, în anul când trebuiau bifate opțiunile pentru viitor, i-a revenit pofta de a zbura, iar în anul următor deja trecea de probele specifice. Pentru mine a fost puţin surprinzător, pentru că m-am dus în minte cu ideile stereotipe de care vă vorbeam. După ce am trecut de toate probele, mi-a revenit încrederea în forţele proprii.

Dintotdeauna am admirat aviația, mă uitam la show-uri aviatice și mi se părea imposibil de executat aşa ceva. Eu eram o fire mai visătoare, mai artistică. Poate că firea mea de om visător, mai melancolic, m-a dus către zbor. Din ceea ce am observat și la alți piloți, la oamenii pe care îi admir din acest sistem, pot spune că sunt nişte artiști în felul lor. Cred că aviația este o artă și cumva am asociat una din pasiunile mele, pictura, cu zborul.

I-a plăcut să picteze încă de la grădiniţă, iar dorinţa de perfecționare a însoţit-o de-a lungul vieţii. Zborul și pictura sunt cele două mari pasiuni ale sale pe care le face în paralel. În pictură, mica mea obsesie e anatomia. Mă pasionează corpul uman, felul în care arată o mână într-un anumit moment, o expresie facială, modul în care în care se armonizează anumite trăsături care pot fi redate pe pânză. Îmi place să surprind omul în diferite ipostaze.

A pictat și avioane, a făcut şi portrete colegilor alături de oameni dragi acestora. În toate aceste picturi a redat anumite emoţii surprinse la modelele de moment. A realizat panoul promoției de la academie, pictat în acrilic. La Boboc, momentele în care pictează sunt clipele mult așteptate de relaxare, în care își golește mintea de toate reziduurile stresului cotidian.

Îmi expun emoțiile pe foaie, pe pânză, un fel de ce-o ieși o ieși. De multe ori, surprind lucruri mărunte la oamenii din jurul meu, pot spune că ei sunt o sursă de inspirație. Pictează mult din imaginație, nu are nevoie de un model palpabil, ceea ce face pentru colegi fiind o activitate de altă factură.

Am lucrat și cu modele, dar nu puteam să reproduc fidel acel lucru. Am renunțat, am mai studiat și m-am oprit la metoda care a ajuns preferata mea: să las lucrurile din jurul meu să mă inspire și să văd ce emoții generează celorlalți.

Emoțiile îi sunt profunde când își imaginează cum ar arăta picturile sale într-o expoziție. Sper să vină momentul în care voi avea o colecție expusă public. Momentan, nu dețin multe lucrări pentru că fie le-am donat, fie le-am lăsat celor care apelau la talentul meu pentru a-i picta.

Când a ajuns la Boboc, deși clișeele din societate îi dăduseră impresia că realitatea misogină dintr-o unitate militară o va lovi încă de la poarta de acces, temerile i-au fost infirmate. Colegii mei nu sunt interesați decât de seriozitate, disciplină, performanță și interesul pentru meserie, indiferent pe cine au în față. În mod cert, schimbarea de generații contribuie la schimbarea mentalității în armată, iar, treptat, peste câteva generații, peisajul va fi radical schimbat.

Aflându-ne la BIAS, unde am discutat, am întrebat-o dacă se vede, în viitor, participând la un show aviatic, pilotând o aeronavă. Din momentul în care am văzut că am fost admisă la specializarea piloți, am visat că într-o zi voi ajunge să fac acrobații aeriene. Îmi place adrenalina, un show aviatic este extraordinar și, chiar dacă nu voi ajunge în postura descrisă, vreau să fiu martoră la cât mai multe evenimente de genul acesta.

Acum, când urcă în avion, nu mai privește zborul cu ochii copilului fascinat de înălțimile cerului, ci cu aceia ai profesionistului care are de dus la capăt cu bine o misiune.

Știu că trebuie să îmi fac bine treaba, iar pentru a atinge acest țel am de respectat câteva reguli preliminare: să cunosc ceea ce am de făcut și să mă duc acolo bine informată. Când sunt deasupra norilor, visul nu-și mai are locul, în mare parte fiind vorba de concentrare. Am și momente, scurte, e adevărat, când realizez cu adevărat unde am ajuns, sunt fericită și liniștită în același timp. Ăsta este sensul vieții mele. Mi-am găsit calea și sunt hotărâtă să nu mă abat de la drumul acesta.

După finalizarea cursului de bază, va fi pilot pe un IAR-99 Șoim în Baza 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu din Bacău. După brevetare și încadrare, este motivată să continue calea perfecționării continue, sperând să ajungă, într-o zi, pilot pe un supersonic. Simte că, atunci când se întâlnește cu prietenii, trebuie să le împărtășească bucuria împlinirii visului copilăriei, pe care o resimte zi de zi.

În general, sunt foarte interesați de povești militărești, de ceea ce se întâmplă la instrucție. Câțiva dintre ei chiar au început să meargă la cursuri de planorism, îmi place să cred că datorită poveștilor mele.

Referitor la tinerii care se află în fața dificultății alegerii carierei, privește retrospectiv, și spune că, dacă ar fi în locul lor nu s-ar gândi să facă altceva decât ceea ce îi place. Cariera este un lucru foarte important în viața unui om, însă trebuie să fie o alegere care să îți facă plăcere. A merge la muncă nu trebuie să devină o corvoadă, a încheiat tânăra sublocotenentă. (L. Anghel).