Connect with us

Administratie

Academia Navală Mircea cel Bătrân își întâmpină studenții, în noul an de studiu, într-un campus universitar la cele mai înalte standarde

Publicat

pe

Premisa de la care a plecat comanda universității este că fiecare om este important și  trebuie să-i asigurăm condiții de viață și de muncă în concordanță cu vremurile pe care le trăim.

Peste trei ore a durat vizita în academie, peste 10 mii de pași, multe laboratoare vizitate, șantiere în care se lucra din plin ori spații noi, date de curând în folosință.  Gazdă mi-a fost chiar contraamiral de flotilă Alecu Toma, comandantul (rectorul) academiei.

Am pornit la drum cu un plan managerial și o strategie de dezvoltare, spune comandantul instituției de învățământ. Strategia viza atât asigurarea bazei materiale, cât și dezvoltarea programelor de studii, pentru că cerințele de școlarizare ale forțelor navale au crescut în ultimii ani. De la 20-30 de studenți pe an, la licență, am ajuns la peste 100 de studenți.

În timp ce ne plimbăm pe lângă noile pavilioane cu dormitoare renovate, aflu că la parter funcționează departamentul de limbi străine. Patru pavilioane, cu o capacitate de aproximativ 400 de studenți, reabilitate total, prin reparații capitale, izolație termică și înlocuirea vechilor sisteme de încălzire cu unele moderne, cu panouri solare.

Pentru noi este foarte importantă viața în comun și atunci cazărmile de pe nave, cel puțin pentru maiștrii militari și pentru soldații gradați profesioniști, sunt cazărmi unde locuiesc 10, 20, 30 de persoane. Habitatul de aici trebuie să respecte acest specific. Astfel, dormitoarele au o capacitate de patru, șase sau opt persoane, unde fiecare student are necesarul de dotare: masă, pat, dulap. Toaletele sunt comune. Noi am păstrat sistemul pe care-l regăsim la nave.

Anul trecut, la 17 noiembrie, instituția a împlinit 150 de ani, iar Aula Magna a fost una din sălile renovate cu această ocazie. Multe lucruri le-am realizat cu sprijinul studenților – de a muta un laborator, a debarasa o zonă, de a înțelege că pentru o perioadă de timp trebuie să scădem puțin pretențiile în a folosi spații de cazare care nu sunt la un standard extraordinar. Ne-au înțeles și ne-au ajutat. Le-am explicat că școala este a lor, că este parte din ei și așa va rămâne.

Totul în jur arată impecabil, așa cum îmi imaginez că ar trebui să fie orice universitate care a scris istorie. Sincer, cred că se putea mai bine. Marele meu avantaj și ghinion în același timp este că am o latură foarte practică. Merg pe șantier aproape în fiecare zi, verific, pun polobocul etc.

Din curte se zărește bazinul de înot, încă în reabilitare. Terenuri și spații verzi, teren de fotbal cu pistă de alergare și tribună, precum și o parcare de 500 de locuri, toate oferă studenților baza sportivă de care au nevoie.

Din păcate, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă și a materialelor, dar și cu creșterea prețurilor. Lucrăm cu companii private, prin licitație, respectând legea în totalitate.

Trecem pe lângă un corp de clădire al Facultății de Navigație și Management Naval, unde vom găsi laboratoarele academiei. Aici e laboratorul meu de suflet și pot să vă ofer ocazia să vă plimbați cu vaporul, îmi spune comandantul, în timp ce îmi arată cum se manevrează macheta unei nave. Aici reușesc să înțeleagă ceea ce noi le explicăm în mod teoretic: efect de cârmă, efect de elice, inerția, interacțiunea, efectul de curent sau efectul de vânt.

Aflu că laboratoarele sunt rezultatele proiectelor științifice ale cadrelor didactice. Academia are singura secție de marină militară din România, în consecință, nu e ușor să găsești laboratoare dedicate. Tocmai de aceea a fost nevoie fie să se adapteze, fie să inoveze, astfel încât să contribuie cu material didactic util învățării, care presupune cercetare și dezvoltare.

Vizităm apoi un simulator de navigație, ce reprezintă o punte de comandă a unei nave moderne. Este de generație nouă, pentru că școala trebuie să fie înainte cu câțiva pași. A fost achiziționat acum doi ani, dar tot în acest laborator sunt și echipamente care nu se văd pe puntea de comandă, cum ar fi un radar de navigație și un propulsor transversal. Trebuie să găsim mereu modalități să-i motivăm, să le oferim tot ceea ce au nevoie, continuă comandantul.

Urmează vizitarea planetariului, unde studenții învață despre bolta cerească, folosind astfel una din metodele cele mai vechi de navigație pe mare. Simulatorul are o componentă istorică – un planetariu nemțesc din 1976, alături de cel achiziționat recent, de ultimă generație. Ajungem și în laboratorul de oceanografie, unde se pot studia, pe rafturi, mostre de pești din oceanul planetar, vechi de peste 30 de ani.

Observ că ușile sălilor de clasă sunt dotate cu geamuri. Orarul e afișat la ușă, iar directorul de departament îi poate observa pe studenți fără să le perturbe activitatea.

Intrăm într-o sală de clasă, unde se desfășoară cursul Baza navigației, la secția civilă. La vederea comandantului, tinerii salută puțin stingheri. Merge treaba cu baza navigației? Să știți că la vapor aveți nevoie de harta scrisă, pe care o aveți în sertar. Dacă pică energia, va fi utilă, le spune acesta, mai în glumă, mai în serios.

La cerere, intrăm și într-un dormitor, la întâmplare. Comandantul vede în primele două secunde un pat care nu e aranjat perfect, însă spune că nu a avut emoții să deschidă ușa, pentru că știe că studenții sunt, în general, serioși.

Laboratorul de chimie este o poveste în sine, prin prezența lectorului universitar Manuela Petroei, șef lucrări în cadrul academiei, un om cu adevărat pasionat de meserie. În timpul pandemiei, au produs în acest laborator dezinfectant, pe bază de alcool izopropilic, apă oxigenată și glicerină, autorizat în final de Institutul Cantacuzino.

Eu le prezint copiilor de anul întâi că nava în sine este o fabrică, este un combinat, își produce singură energie, are propriul laborator de chimie, își produce apă dulce și își gestionează deșeurile. Trebuie să le captezi atenția, să-i faci să le placă chimia, să-i atenționezi despre ce-i așteaptă când ajung la navă.

Aflu de la comandant, nu fără uimire, că pe baza unei planificări, de două ori pe săptămână, stă la masă cu studenții. Discutăm despre școală, despre probleme personale. Nu vreți să știți câte am aflat, câte am schimbat și am corectat. Îmi doresc să-i înțeleg cât mai bine. Sunt timorați, dar până la finalul mesei se relaxează, se creează o atmosferă plăcută și de fiecare dată diferită.

Schimbările din academie au inclus chiar și modul de promovare a ofertei educaționale. Scopul nu este să-și ocupe locurile, ci să-i atragă pe cei mai buni. Vrem viitori studenți care sunt convinși că și-au găsit menirea, că alegerea este cea corectă și atunci șansele ca ei să rămână în sistem, să se dezvolte în sistem sunt mult mai mari. Aceasta este oferta noastră, o ofertă corectă. Nu trebuie să-i spun că totul este roz, extraordinar. (A. Motoc).

Administratie

Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă

Publicat

pe

De

Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.

Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu

Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.

Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.

Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului

În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.

Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.

Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.

Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări

În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.

Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri

Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.

Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin

Publicat

pe

De

O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.

Gesturile simple, o provocare pentru Raluca

Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.

La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.

Mai sunt necesari 129.000 de euro

Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.

Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.

Cum poate fi ajutată Raluca

Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401

Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401

Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn

PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com

„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”

Publicat

pe

De

Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.

Competiție cu strategii și fair-play

„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.

Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.

Campioni și lideri ai sportului, printre invitați

La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.

Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.

Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției

Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:

  • Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
  • Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
  • Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).

Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv10 ore ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv10 ore ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv10 ore ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusivo zi ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusivo zi ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusivo zi ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv