Administratie
Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Spitalul Clinic de Urgență București

Am fost în vizită, am vizitat pompierii răniți care sunt aici, în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir și le stimez. Pompierii care au fost la intervenție, profesioniști, hotărâți, dăruiți, și care, din păcate, au fost răniți în cadrul acestei intervenții. Pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil. Rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienții, i-a tratat și aceste intervenții foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieți și destine.
Și unii, și alții au toată aprecierea și admirația mea. Pe pacienți i-am întrebat și despre intervenție, am avut un dialog cu ei și le-am dorit însănătoșire grabnică. Iar pe cei din corpul medical i-am felicitat pentru munca pe care o fac nu doar acum, în fiecare zi.
Acum este, sigur, foarte, foarte important ca persoanele care au suferit să primească tot ce se poate face, ca cei care sunt răniți să poată să revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim și la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înțelegem suferința și fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. Aceste lucruri sunt cele care sunt urgente, care trebuie să se întâmple acum. Dar deja trebuie să vedem și un pic mai departe.
Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, am avut tragedia de la Botoșani, am avut tragedia de la Crevedia, am avut pe urmă tragedia de la Alba. Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autoritățile, instituțiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime. Întrebarea pe care cred că ne-o punem toți este de ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit?
Și atunci, cu siguranță, autoritățile, instituțiile competente trebuie să caute explicații și trebuie să caute soluții pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem. A fost neglijență, sau conivență, sau mai mult, sau pur și simplu ignoranță, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituțiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate, și sistemele îmbunătățite. Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au știut.
Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aștept ca instituțiile abilitate să-și facă datoria, să vină cu explicații, cei vinovați să primească pedepse exemplare și acolo unde sistemul nu funcționează, unde corelările din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorități care au toți aceeași competență și niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente.
Este, după părerea mea, inacceptabil să dăm din umeri și să mergem mai departe. O astfel de serie de accidente, de tragedii, nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidență ce s-a întâmplat și ce se poate face mai bine.
Dar, în toată această situație, să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii și personalul medical, care cu toții și-au făcut cu vârf și îndesat datoria, punându-și efectiv viața în pericol. Pe ei să-i felicităm.
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 17 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!