Connect with us

Featured

In istorie, capacitatea militară şi puterea economică ale „Five Eyes” sunt unice

Publicat

pe

Acum câţiva ani, am fost invitat la o întâlnire militară în Australia. Când am intrat în sala de întâlniri, m-am aşteptat să văd militari australieni. În schimb, sala era plină de uniforme americane şi britanice, plus un număr mai mic de neo-zeelandezi şi cred că am văzut şi câţiva canadieni. Mi-a fost clar că „Five Eyes” nu este doar un acord privind schimbul de informaţii, ci o alianţă militară funcţională, însă fără toată birocraţia implicită sau, mai bine zis, cu atât de multă birocraţie încât, la un moment dat, devenea neclară. Membrii „Five Eyes”, din mai multe motive, nu voiau să formalizeze ceea ce exista deja în practică.

„Five Eyes”, dincolo de numele cool, îşi are originile în cel de-Al Doilea Război Mondial. Având inamici comuni, cele cinci state au creat un set de alianţe pentru a-i învinge şi, evident, pentru a schimba informaţii. Înainte de a intra în război, americanii îi susţineau pe britanici. Australienii au trimis, de asemenea, forţe. În casă, am o fotografie cu o verişoară australiană a soţiei mele, care a fost omorâtă într-un zbor de recunoaştere cu britanicii, deasupra Germaniei. După Pearl Harbor şi înfrângerea britanicilor în Singapore, SUA au devenit centrul de greutate al războiului din Pacific, australienii şi neo-zeelandezii punând la dispoziţie forţe şi baze. Canadienii se alăturaseră deja britanicilor. Şi alte state au fost implicate, însă acestea cinci au avut avantajul unei limbi comune şi chiar a unei culturi cumva asemănătoare. Forţele americane au devenit mai numeroase decât cele britanice şi au avut loc mai multe discuţii între comandanţii americani şi cei britanici. Încă exista o oarecare neîncredere, aşa cum se întâmplă, de fapt, cu serviciile care luptă în acelaşi război.

Războiul se bazează pe informaţii, pe cunoaşterea inamicului. Britanicii erau foarte buni la colectarea de informaţii prin ofiţeri, în Europa, şi la spargerea de coduri. Americanii au spart şi ei codul japonez, însă nu aveau ofiţeri de informaţii în Japonia sau în lanţul de insule pentru care luptau. Australia nu putea să pună la dispoziţie totalitatea de informaţii obţinute din surse umane din Japonia, însă a putut să pună la dispoziţie ofiţeri care se aflau pe coastă, în insulele Solomon şi cele din jur, care să ofere informaţii despre acţiunile navelor japoneze şi din teritoriile japoneze. „Five Eyes” şi-a coordonat informaţiile, de la invazii, la logistică, însă cumva cheia cooperării a stat în informaţiile oferite.

Relaţia nu a fost formalizată. A fost doar esenţială. A rămas aşa după începutul Războiului Rece, bazându-se pe o formulă simplă. Toţi cei cinci membri vor schimba informaţii sau metode de colectare cu ceilalţi membri.

Partea militară a Războiului Rece a implicat o cooperare mai strânsă între britanici şi americani, britanicii deţinând nordul Germaniei, iar americanii frontul central. Temându-se de un atac nuclear sovietic, americanii au fost nevoiţi să detecteze rachetele lansate spre ei de la distanţă. Aşadar, a fost stabilită o reţea de avertizare timpurie de la distanţă în nordul Canadei, iar apoi a fost creat Comandamentul de Apărare Aerospaţială Nord-American, cu baza în Colorado, oferindu-le canadienilor acces la informaţiile SUA şi la metodele de apărare a Americii de Nord. Pentru a confrunta China, australienii au creat forţe navale care să se alăture SUA în Pacific, unde britanicii erau mereu prezenţi. Neo-zeelandezii au ales să fie mai respingători, neoferind SUA acces la porturile lor până când SUA nu i-au asigurat că nu vor fi arme nucleare la bordul navelor. SUA au refuzat.

Ce încerc să spun este că „Five Eyes” a fost, de la început, chiar dinainte să existe termenii, o alianţă militară concepută pentru a lupta în cel de-Al Doilea Război Mondial şi să colaboreze în Războiul Rece. Fiecare dintre ţări avea şi alte alianţe şi, câteodată, existau alianţe comune, însă „Five Eyes” reprezintă o relaţie unică de interese împărtăşite. La începutul Războiului Rece, SUA au devenit centrul alianţei. Însă este important că membrii alianţei au împărţit povara americanilor. Când SUA au invadat Irakul, britanicii şi-au luat responsabilitatea pentru sudul ţării. Noua Zeelandă a refuzat să lupte, dar a trimis trupe în Afganistan.

Există şi o dimensiune economică a acestei relaţii, rar menţionată. Statele „Five Eyes” au în jur de 7% din populaţia lumii şi 28% din PIB-ul lumii. Nu există o piaţă comună „Five Eyes”, dar există acorduri bilaterale comerciale de diferite feluri. Evident, economia americană este cea mai mare, însă fiecare dintre ţări ar trebui privită ca un succes economic.

În practică, „Five Eyes” nu a fost niciodată un simplu acord de schimb de informaţii. Presupune, de asemenea, cooperarea ca forţă militaro-politică. Vedem acest lucru în Ucraina, unde Marea Britanie şi SUA cooperează, şi în Pacific, împotriva Chinei, unde forţele navele americane şi australiane – inclusiv, la un moment dat, submarinele nucleare – desfăşoară operaţii, pe lângă coordonarea presiunii economice. Congresul SUA este în proces de autorizare a implementării acordului trilateral AUKUS pentru a oferi, împreună cu Regatul Unit, submarine cu propulsie nucleară Australiei. Aceasta ar însemna o nouă intensificare, operaţională şi tehnologică, a cooperării dintre trei membri ai „Five Eyes”. În plus, Australia şi Regatul Unit fac eforturi pentru o mai mare cooperare cu privire la alte tehnologii, cum ar fi armele hipersonice şi calculul cuantic.

După cum spuneam, fiecare ţară are mulţi aliaţi. Dar în istorie, capacitatea militară şi puterea economică ale „Five Eyes” sunt unice. Ei s-au unit din motive geopolitice, dar nu se poate ignora faptul că ţările „Five Eyes” sunt moştenitoarele culturii engleze. Toate naţiunile au imigranţi şi istorii de minorităţi asupritoare. Cu toate acestea, „Five Eyes” a devenit o putere globală combinată, deoarece, pe cât de mult se irită reciproc, pe atât se înţeleg aşa cum ar putea doar moştenitorii unei tradiţii comune. Asta creează o bază internaţională care nu este prezentă în NATO sau în alianţa chino-rusă.

Am fost confortabil la întâlnire pentru că am înţeles glumele spuse. Nu le înţeleg întotdeauna în Ungaria, unde m-am născut. Înţelegerea remarcilor sarcastice nu este rea pentru alianţe. (GEORGE FRIEDMAN).

Sursă foto: Profimedia

Administratie

Apele Române: Control fără precedent dezvăluie deficiențe grave și activitate de inspecție blocată

Publicat

pe

De

Haos și ineficiență la Apele Române! Ministra Mediului, Diana Buzoianu, prezintă rezultatele unui control fără precedent efectuat de Corpul de Control al MMAP la Administrația Națională Apele Române (ANAR), dezvăluind deficiențe grave de organizare, o scădere constantă a activității de control și probleme majore în gestionarea resurselor umane.

Diana Buzoianu: „Apele Române trebuie reformată din temelii!”

Ministra Buzoianu a cerut acest control pentru a aduce claritate și adevăr, nu explicații formale, și subliniază că Apele Române trebuie reformată din temelii, având în vedere importanța strategică a resursei pe care o administrează.

Deficiențe grave: Scădere a controalelor, avertismente, incasare scăzută a amenzilor

Raportul confirmă deficiențe majore de organizare și un declin constant al activității de control, cu o concentrare excesivă de personal în birouri, în detrimentul structurilor operative.

  • Scăderea numărului de controale: 10.790 (2022) → 9.270 (2024) → doar 3.081 în prima jumătate a acestui an
  • Creșterea ponderii avertismentelor la 63% din sancțiuni
  • Grad de încasare a amenzilor sub 20%
  • Serviciul Inspecția Națională a Apelor: doar 2 inspectori activi din 11 posturi
  • Structura centrală a ANAR a crescut cu 17% în cinci ani, depășind limita legală de posturi de conducere

Măsuri drastice: Dublarea inspectorilor, instruire pe teren, criterii de performanță

Pentru a remedia situația, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • Dublarea numărului de inspectori, prin abilitarea șefilor de sisteme de gospodărire a apelor
  • Instruire practică pe teren pentru noii inspectori
  • Misiuni tematice lunare și criterii de performanță: minimum 20–30 de controale pe lună/inspector
  • Raport lunar obligatoriu privind controalele și sancțiunile din fiecare administrație bazinală

Mesaj ferm: Toleranță zero față de corupție și ineficiență

Ministra Buzoianu transmite un mesaj ferm: „Nu poți proteja resursa de apă doar stând la birou. Vreau controale reale, investiții care se mișcă și o instituție care lucrează pentru oameni. Cine mimează controlul pe teren sau tolerează corupția va pleca din instituția Apele Române. Nu ne mai permitem corupția să acapareze una dintre cele mai importante resurse ale noastre: apa.”

Citeste in continuare

Administratie

România obține amânarea inchiderii termocentralelor, salvând locuri de muncă și asigurând securitatea energetică

Publicat

pe

De

Victorie crucială pentru energia României! Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că România a obținut amânarea închiderii termocentralelor, o decizie esențială pentru securitatea energetică a țării și pentru salvarea a mii de locuri de muncă.

Bogdan Ivan: „Nu închidem centralele pe cărbune până nu avem ce pune în loc!”

Ministrul Ivan subliniază importanța acestei decizii, afirmând: „Nu închidem centralele pe cărbune până nu avem ce pune în loc!”

Renegociere esențială: 900 MW vor rămâne funcționali până în 2030

După luni de negocieri tehnice și instituționale cu Comisia Europeană, România a obținut modificarea calendarului de închidere a capacităților energetice pe bază de cărbune, prevăzută în Ținta T119 din PNRR. Prin noul calendar, 900 MW vor rămâne funcționali până la 1 ianuarie 2030, în condiții controlate și conforme cu cerințele europene.

Importanța deciziei: Siguranță energetică, termoficare și peste 4.500 de locuri de muncă salvate

Această decizie este esențială pentru:

  • Menținerea siguranței Sistemului Electroenergetic Național
  • Asigurarea continuității termoficării pentru municipiile Craiova și Râmnicu Vâlcea
  • Protejarea a peste 4.500 de locuri de muncă din Complexul Energetic Oltenia, Govora și Craiova

Riscuri evitate: Penalități, blocarea plăților din PNRR și inchiderea capacităților vitale

În lipsa acestei renegocieri, România ar fi riscat:

  • Până la 1,8 miliarde euro penalități
  • Blocarea plăților din PNRR
  • Închiderea bruscă a unor capacități vitale pentru stabilitatea sistemului energetic

Mulțumiri și recunoștință: Echipei de negociere și partenerilor europeni

Ministrul Ivan mulțumește liderilor coaliției, partenerilor din Comisia Europeană, ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, vicepreședintei Comisiei Europene, Roxana Mînzatu și colegilor din Ministerul Energiei pentru această reușită.

Angajament pentru energie curată: Tranziție responsabilă, fără a periclita economia

România rămâne ferm angajată în tranziția către energie curată, dar o face responsabil, fără a pune în pericol economia, locurile de muncă și siguranța energetică a țării!

Citeste in continuare

Administratie

Târgu Mureș: Ministerul Sănătății construiește un Centru Chirurgical Cardiovascular de top

Publicat

pe

De

Șansa la viață pentru mii de pacienți! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță progrese semnificative în construcția noului Centru Chirurgical Cardiovascular al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

Lucrările avansate: Construcția a depășit jumătatea drumului către finalizare

Lucrările avansează conform graficului de execuție, iar construcția a depășit deja jumătatea drumului către finalizare, anunță ministrul Rogobete.

Investiție majoră: Peste 700 milioane lei pentru o medicină modernă

Cu o valoare totală de peste 700 milioane de lei, investiția înseamnă șansa la viață pentru mii de pacienți și un pas hotărât spre o medicină modernă și performantă.

Centru de excelență: Standarde europene, săli ultramoderne, cercetare și formare

Noua clădire, cu o suprafață desfășurată de peste 19.000 mp, va deveni un centru medical de excelență în chirurgia cardiovasculară și transplantul cardiac, construit după cele mai înalte standarde europene. Va găzdui săli de operație ultramoderne, unități ATI specializate, spații dedicate cercetării și formării medicale, toate integrate într-un sistem inteligent, gândit pentru eficiență, siguranță și confort.

Proiect de suflet: România pe harta centrelor de excelență din Europa

Ministrul Rogobete descrie investiția ca fiind un proiect de interes național, local și academic, născut din munca și visul unei echipe care nu a încetat să creadă. Un proiect de suflet pentru întreaga comunitate medicală, care va pune România pe harta centrelor de excelență din Europa.

Felicitări și mulțumiri: Echipei de conducere a spitalului și tuturor celor implicați

Ministrul felicită și mulțumește echipei de conducere a spitalului și tuturor celor implicați, la nivel local, pentru implementarea acestui proiect.

Construirea increderii: Un sistem de sănătate în care să ai incredere

Ministrul Alexandru Rogobete concluzionează subliniind angajamentul de a construi un sistem de sănătate în care să ai încredere, prin proiecte care prind viață și prin oameni care cred în ele.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv6 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Exclusiv6 zile ago

Ploaia cu iodură de argint: Fermierii prahoveni cer ANM să explice ‘minunea’ care a secat județul! Sistemul antigrindină în corzi!

Ploaia e de vină, nu rachetele! Sau cum fermierii prahoveni au pus ANM la colț cu o cerere de date...

Exclusiv6 zile ago

FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) critică vehement decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a absorbi Penitenciarul...

Exclusiv6 zile ago

Dezvăluiri incendiare: Aceleași strategii in procese celebre, folosite acum in cazurile Canarau și Josanu

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul atrage atenția asupra unor tactici de eschivare observate în procesele Canarau și Josanu, care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv