Featured
Iranul a încercat să captureze două petroliere, miercuri, la intrarea în Golful Persic
Iranul a încercat să captureze două petroliere, miercuri, la intrarea în Golful Persic, dar tentativele au fost oprite prin mobilizarea de nave militare americane, anunţă Forţele Navale din SUA.
Incidentele maritime au avut loc în Strâmtoarea Hormuz, la intrarea în Golful Persic. Ambarcaţiuni militare iraniene au încercat să captureze două petroliere şi au tras focuri de armă asupra unuia dintre acestea. În ambele cazuri, ambarcaţiunile iraniene s-au retras după ce nave militare americane au fost mobilizate ca reacţie la apelurile de urgenţă ale echipajelor petrolierelor.
„Forţele Navale iraniene au încercat să captureze petroliere comerciale care tranzitau zone maritime internaţionale. Forţele Navale americane au reacţionat imediat şi au împiedicat tentativele de capturare”, a declarat Tim Hawkins, purtătorul de cuvânt al Flotei a V-a a Forţelor Navale americane, citat de agenţia The Associated Press. Nava vizată de focuri de armă nu a suferit avarii majore. Ambele petroliere îşi continuă cursele după incidente.
Anterior, un organism din cadrul Forţelor Navale Regale britanice a comunicat, potrivit agenţiei Reuters, că un petrolier sub pavilion Bahamas administrat de o firmă din Statele Unite a fost vizat de focuri de armă în Golful Persic. Petrolierul vizat de focuri de armă navighează sub pavilion Bahamas, dar este deţinut de o companie din Grecia şi administrat de o firmă din SUA, conform companiei maritime Ambrey.
Incidentul armat a avut loc în largul oraşului Muscat din Oman. Nava nu a suferit daune semnificative şi nicio persoană nu a fost rănită, a comunicat Comandamentul britanic pentru operaţiuni maritime (UKMTO), un organism din cadrul Forţelor Navale Regale. Potrivit datelor înregistrate de grupul maritim Refinitiv, profilul navei atacate corespunde cu cel al petrolierului Richmond Voyager, administrat de compania Chevron. Nava a plecat din Ras Tannoura (Arabia Saudită), a făcut escală în Emiratele Arabe Unite şi se îndreaptă spre Singapore.
Începând din 2019, în Golful Persic au avut loc o serie de incidente maritime, pe fondul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran. În ultimele luni, Iranul a capturat două petroliere în Golful Persic. (M. Draghici).
Sursă foto: Twitter
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



