Connect with us

Featured

Drogații la volan, un pericol uriaș. Poliția nu are cum să-i oprească

Publicat

pe

Polițiștii se confruntă cu o situație halucinantă atunci când prind șoferi drogați, vizibil, la volan. La analizele de sânge aceștia ies negativ și asta din cauza faptului că reactivii de laborator existenți în dotarea unităților sanitare sunt depășite și nu depistează drogurile sintetice. Mai mult, testele antidrog din dotarea polițiștilor nu numai că sunt puține, dar sunt și de o calitate îndoielnică, dând rezultate fals pozitive, semnalează conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol.

(Preluare National – Claudia Marcu):

Noul ministru al MAI s-a pus pe treabă și i-a scos din birouri pe toți polițiștii, probabil i-a adus și de acasă, pentru o amplă acțiune de control în weekend-ul trecut. Evident, scopul a fost prezentarea unor rezultate marcante ale controalelor: 40.094 de autovehicule verificate și 93.187 de persoane legitimate, 979 de infracțiuni constatate, dintre care 180 de natură judiciară și 131 privind traficul și consumul ilicit de droguri, 37 de persoane urmărite depistate, peste 25.000 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 9.238.739 de lei, 366 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice constatate, 1.772 de permise de conducere reținute, dintre care 514 pentru alcool, 4.277 pentru viteză și 77 pentru conducerea sub influența drogurilor și a substanțelor interzise și 1.146 de certificate de înmatriculare retrase. Din toate aceste rezultate, cel mai grav a fost, de departe, depistarea a 77 de drogați la volan, în doar două zile de verificări.

De regulă, în 24 de ore, MAI raportează cam 8-9 persoane prinse la volan sub influența substanțelor interzise, iar ieri cifra acestora a crescut la 19. Fenomenul drogaților la volan este unul în creștere și de o gravitate deosebită, ne spun sindicaliștii de la Europol. ”Consumul de droguri la volan este un fenomen în creștere și, pe anumite segmente, tranșe de timp, chiar a fost la egalitate cu alcoolul la volan, iar acest lucru este foarte grav. Nu s-a sesizat nimeni din minister la cifra de 77 persoane drogate la volan, pentru că ei știu că sunt și mai multe”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Două patrule pe un județ

Sindicaliștii din MAI ne spun că cifra este mică în raport cu realitatea de pe șosele și că cei 77 de indivizi drogați la volan au fost identificați de echipajele de Rutieră, în condițiile în care la nivelul unui județ există una sau două patrule pe tot județul, pe drumuri naționale și pe autostrăzi. ”Asta înseamnă că o patrulă care depistează că șoferul a consumat substanțe interzise trebuie să-l conducă la secție, să-l audieze, eventual să îi ia și probe de sânge la spital. În tot acest timp, de circa trei ore, patrula nu mai este pe șosele, așa că mulți scapă necontrolați. Iar acest lucru se întâmplă peste tot în țară, mai ales în perioadele de weekend. Și, de cele mai multe ori, în weekend nu sunt planificați foarte mulți polițiști, ca să nu fie nevoiți să-i plătească suplimentar. Se merge pe principiul economicității. Chiar spuneau colegii mei că, dacă ar avea șase-șapte echipaje sâmbătă, în intervalul 12 noaptea- trei dimineața, ar avea garantat 7 conducători auto prinși. Este clar vorba despre fluxul de testări, cu cât testezi mai mult, cu atât descoperi mai mulți șoferi drogați”, ne-a precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Aparate de proastă calitate

Unele dintre aparatele drug test pe care le-au cumpărat sunt niște prostii, doar că au fost sub prețul celor de calitate, și au o incidență foarte mare pe rezultate fals pozitive, potrivit Sindicatului Polițiștilor Europol. ”Culmea este că și în unitățile sanitare reactivii de laborator au rămas în urmă și drogurile sintetice nu pot fi depistate nici la analizele de sânge. În plus, numărul de dispozitive de tip drug test este foarte mic și doar echipajele de la Rutieră le au, pentru că nu s-au achiziționat mai multe, deși noi am tot atras atenția asupra acestui aspect. Au venit acum 300 de BMW-uri, dar astea 300 ar fi trebuit să fie dotate cu toate cele necesare pentru un echipaj de Poliție Rutieră, nu să vină doar cu colantul pe ele și cu girofarul. Ar fi trebuit să aibă stație de emisie-recepție, paravan de protecție pentru scaune, trusă pentru accidente, conuri de delimitare, centură cu cuie pentru oprirea autoturismelor, kit pentru drug-test, laptop pentru acces la baza de date pentru verificarea persoanelor, precum și cititor de numere de înmatriculare în bara de protecție. După ce a cumpărat MAI BMW-urile, și-au cumpărat și polonezii pentru Poliție, dar cu 10.000 de euro mai ieftine și cu toate dotările enumerate”, a mai afirmat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Exclusiv

Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Publicat

pe

De

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!

Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).

𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?

Urmare a deciziilor luate de conducerea Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor de a curăța sistemul de diletanți și personaje cu fapte compromițătoare, iată că pe grupul directorilor din penitenciare a apărut doamna bibliotecară Cristina Teoroc, care joacă rolul de moralistă și dă lecții despre „corectitudine” și „dublu standard”. Toate acestea în timp ce conduce o unitate blindată de protecția sindicală a soțului și plină de probleme nerezolvate, în care controalele serioase nu calcă, în timp ce restul directorilor sunt scuturați la primul incident.
Și, ca tabloul să fie complet, din „tronul imunității sindicale” ni se spune că „sistemul nu știe stânga ce face dreapta”. Cam ca hoțul care strigă „prindeți hoțul”.
„Mai e cineva treaz la ora asta?!”
Așa ar fi trebuit să sune, de fapt, mesajul Baronesei de Jilava pe grupul directorilor, exact ca în clipurile rulate obsesiv de România TV, cu dezmăț, dansuri lascive și euforia bine-cunoscută a bibliotecarei.
Dar nu, n-a fost așa.
De data aceasta, Baroneasa a sărit la gâtul conducerii ANP, supărată că liderul de sindicat al soțului său a fost prins cu mâța-n sac: deconturi fictive de aproape 200.000 de lei pentru servicii medicale făcute de un medic care știa penitenciarul doar din poze.
Iar, colac peste pupăză, directorul vizat a recunoscut cu nonșalanță că „a greșit”, dar a reproșat inspectorilor că s-au mișcat prea repede și nu i-au lăsat timp să mușamalizeze „prostia”.”
Tunul de 200.000 de lei: Victimizare pe bani publici (aici), (aici), (aici), etc

Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.

De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar

Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?

Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt

„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!

Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!

Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!

Decență și gura mică!

Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:

  • Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
  • Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Citeste in continuare

Exclusiv

Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Publicat

pe

De

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.

Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor

Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:

  • Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
  • Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
  • Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
  • Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
  • Condiții de muncă improprii.
  • Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.

„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale

Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.

Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale

Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:

  • Un cadru predictibil al carierei polițistului.
  • Salarizare echitabilă și motivantă.
  • Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
  • Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
  • Dotare modernă și eficientă.
  • Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.

„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate

Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar

Publicat

pe

De

La trei zile de la incidentul în care un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform anunțului făcut de Sindicatul Europol. Magistrații Judecătoriei Reșița au admis propunerea procurorilor, luând în considerare gravitatea faptei și impactul acesteia asupra percepției publice.

Complicele, o femeie care a spart luneta autospecialei, sub control judiciar

În același dosar, o femeie, acuzată că a aruncat cu un bolovan și a spart luneta unei autospeciale de poliție, a fost plasată sub control judiciar.

Sindicatul Europol salută intervenția magistraților și critică pasivitatea inițială

Sindicatul Europol a salutat intervenția magistraților – procurori și judecători – care „au făcut dreptate în acest caz” și „au corectat pasivitatea manifestată în primele 72 de ore”. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni! Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație...

Exclusiv17 ore ago

Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri,...

Exclusiv2 zile ago

Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare

Prahova în flăcări și beton armat: Când incompetența dansează pe ruine și corupția ne lasă cu ochii-n soare De la...

Exclusiv2 zile ago

Formularul de evaluare a riscului în violența domestică: Formalitate birocratică sau instrument real de protecție?

O analiză aprofundată a eficienței acestui instrument în contextul tragic al femicidului din România, realizată de Vitalie Josanu de la...

Exclusiv2 zile ago

Poliție în oglindă: 47 de „inspectori sanitari” pentru 120.000 de angajați — o farsă organizată

Când medicii fac și muncă de control, iar inspectorii… nu există în organigramă „Soluția” improvizată: 47 de cadre medicale, obligate...

Exclusiv3 zile ago

Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!

În România anului 2025, justiția imobiliară a devenit un spectacol grotesc, unde morții sunt victime sigure, iar cei vii se...

Exclusiv3 zile ago

Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?

Un cutremur anunțat: Ciuruitoarea revine, iar „Il Capo” tremură (doar un pic)? Zilele trecute, un fior rece a străbătut Ploieștiul,...

Exclusiv3 zile ago

Reducerea bugetului MAI, o lovitură pentru polițiști. Economii fictive, sporuri furate și finanțări discutabile

Emil Păscuț de la Sindicatul Diamantul trage un semnal de alarmă cu privire la reducerea bugetului Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Exclusiv4 zile ago

Antigrindina S.R.L.: Rachete, minciuni, secetă: țara care și-a vândut ploaia pe nimic și a rămas cu seceta

Mafia rachetelor și a minciunilor: Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (AICI), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici) e (aici),  (aici),   (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici), ...

Exclusiv4 zile ago

PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!

Radu Marinescu și Bogdan Burcu, Nemesis-ul șpăgarilor: „Vă vom curăța, până la ultimul!” „Tartorul” a crăpat! Festinul corupției, oprit brusc!...

Exclusiv4 zile ago

Comunicare defectuoasă în MAI: Haos și nesiguranță alimentate de lideri sindicali confuzi

MAI, campion la mesaje trunchiate și confuze Incapacitatea cronică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de a comunica profesionist, transmiterea unor...

Exclusiv4 zile ago

Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!

România, colonie penală cu gust de Coca-Cola: O afacere murdară, unde apa de canal e la modă, iar politicienii locali...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!

Când pușcăria devine groapa de gunoi a incompetenței Penitenciarul Ploiești, sub conducerea eternului împuternicit Valentin Matei, nu mai este doar...

Exclusiv5 zile ago

Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților

Emil Pășcuț, lider sindical, dezvăluie scenariile posibile și atrage atenția asupra privilegiilor nejustificate ale structurilor de suport. Declarațiile publice ale...

Exclusiv5 zile ago

Salvare pe ultima sută de metri: Polițiștii angajați în 2022 rămân în sistem încă un an datorită unei ordonanțe de urgență

Sindicatul Europol dezvăluie eforturile pentru evitarea pierderii a peste 100 de polițiști gata formați, angajați pe perioadă determinată. Zeci de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv