Featured
Incepe să se explice muțenia din jurul descinderii lui Carlson la București
(Preluare Inpolitics):
Bomba de presă amorsată de Cozmin Gușă s-a lămurit, în fine. Tucker Carlson a fost fotografiat la un restaurant din București fără ca cineva să fi știut de ce a venit la noi. O postare pe Twitter din această seară pare că limpezește misterul: fostul star al Fox News i-a luat un interviu controversatului influencer Andrew Tate, aflat în plin proces de judecată în România.
Cozmin Gușă a postat pe contul său de Facebook imagini stupefiante cu Tucker Carlson în restaurantul Casa di David din București, fără a oferi prea multe alte amănunte. Informația a fost preluată de întreaga presă, dar nimeni nu a aflat și de ce se afla Carlson în România.
Personal, am fost extrem de sceptic vizavi de așa-zisa vizită, pornind de la ideea unui fake, mai precis am luat în calcul posibilitatea ca la mijloc să fie vorba de o pură asemănare fizică a unui cetățean oarecare cu starul presei americane. S-a mai întîmplat.
Doar că o cercetare amplă pe net mi-a relevat imagini în care Carlson apare cu vestimentații foarte asemănătoare celei de la București, cu o curea deșucheată și cu un ceas identic purtat la mîna dreaptă șamd.

Începea să se contureze posibilitatea unei vizite reale. Dar de unde lipsa completă de informații suplimentare?
Cînd a vizitat Budapesta, în 2021, Carlson a fost primit ca o vedetă de premierul Viktor Orban și de actuala președintă, Katalin Novak, care s-au pozat cu el și au difuzat, mîndri, imaginile în spațiul public.
O fotografie a lui Carlson cu, să zicem, Marcel Ciolacu, l-ar fi făcut pe liderul PSD star planetar.
Și totuși, niciun oficial român nu a părut să ia în seamă vizita ziaristului american.
O fotografie pusă de controversatul influencer Andrew Tate pe contul său, acum cîteva ceasuri, îi arată pe cei doi în casa acestuia, într-un interviu.
Carlson este cunoscut deja ca un susținător al fraților Tate, despre care a vorbit în ieșirile sale mediatice, ultima dată relativ recent.
Posibil ca Tucker să nu fi venit doar pentru un simplu interviu, însă. Cu o zi înainte de descinderea sa la București, presa americană relata că fosta vedetă a Fox a demarat campania de strîngere de fonduri pentru a-și lansa propriul organ de presă, pentru că Twitter, unde are zeci de milioane de urmăritori e, totuși, instrumentul altuia, respectiv Elon Musk. Un instrument de care poți fi oricînd lipsit, așa cum a constatat pe pielea lui și președintele SUA, Donald Trump.
Cum frații Tate au o avere impresionantă, nu ar fi exclus un aranjament financiar cu celebrul realizator TV.
Pe de altă parte, în condițiile în care Andrew Tate riscă pușcăria în țara vizitată de Carlson, plus că atît el, cît și Carlson nu sunt foarte dragi actualei administrații democrate de la Washington, parcă începe să se explice muțenia din jurul descinderii lui Carlson la București.
foto: Twitter
Exclusiv
Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!
Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați
În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.
„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)
Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.
Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)
Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)
Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!
FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc
Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.
Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.
Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)
Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.
Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?
Întrebarea zilei:
Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură
Featured
Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 18 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!






