Featured
Se impune ca ANP, prin DEA, să trimită in unitățile penitenciare o adresă de indrumare deoarece există o practică neunitară privind indemnizația de instalare
Polițiștii de penitenciare, nou incadrati, cât și cei mutați in altă localitate, in interesul serviciului, au dreptul la o indemnizație de primă instalare, conform prevederilor legii 153/2017, precizeaza cei de la FPP.
Acest drept izvorăște din contimutul Legii-cadru 153/2017, art.21, alin.4 , capitol II, Anexa nr. VI,
(1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la:
a) o indemnizaţie de mutare egală cu solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit pentru noile funcţii în care au fost încadraţi;
b) o indemnizaţie pentru fiecare membru de familie aflat în întreţinere, egală cu 1/4 din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, în luna schimbării domiciliului membrilor de familie;
c) rambursarea costului transportului pentru personalul militar, membrii de familie şi gospodăria lor;
d) o permisie, respectiv o învoire plătită de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.
(4) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă şi persoanelor chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate ori cărora li se acordă gradul la absolvirea cursului de formare a cadrelor militare în activitate, persoanelor nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor sau, după caz, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Indemnizaţia se calculează în raport cu solda de funcţie/salariul funcţie, stabilită/stabilit pentru funcţiile în care acestea sunt numite.
Din păcate, asa cum ne-am obișnuit, in sistemul penitenciar acordarea drepturilor angajaților nu constituie o prioritate, iar dacă conducerea unei unităti omite să acorde acest drept angajatilor nu există o consecință in dreptul acestora pentru că lucrurile nu funcționeaza ca in relatia cu detinutul cand , dacă un drept le este incalcat, sunt generate o mie si unu de controale pentru care conducerea unitătii trebuie sa faca fel de fel de justificari.
Pentru angajati lucrurile sunt mai simple, se acordă, nu se acordă, cand se descoperă că trebuie să se acorde unele conduceri inventează fel de fel de proceduri de te ia capul si te intrebi cum de astfel de oameni au ajuns in functii de conducere.
Un caz mai aparte il constituie conducerea unui penitenciar, nu il mai nominalizăm că si asa au o grămadă de probleme pe cap, care nu platesc acest drept legal decat dacă angajatul solocită in scris acordarea acestui drept si care trebuie să facă dovada, printr-o viză de flotant, ca i se cuvine, in condițiile in care aceasi conducere ii deconteaza chiria de peste 2 ani.
Având in vedere că acest subiect a mai fost discutat cu conducerea ANP in cadrul intâlnirilor lunare si că există o practică neunitară in sistemul penitenciar, se impune ca ANP, prin DEA, să trimită in unitățile penitenciare o adresă de indrumare, mai precizeaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 12 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



