Featured
Nu cei 2,7 milioane de asigurați la Euroins sunt în pericol, ci celelalte 7,3 milioane, potențiale victime ale acestora
Informațiile contradictorii și confuze transmise de autorități și de Fondul de Garantare a Asigurărilor i-au făcut pe români să creadă că au la dispoziție 90 de zile până la expirarea poliței RCA de la Euroins. În realitate, după cum ne spune președintele Asociației Păgubiților RCA, polița este valabilă 90 de zile după declararea falimentului, nu a insolvenței, lucru care nu se va produce în mai puțin de șase luni, ca și în cazul City.
Șoferii care și-au încheiat polițe RCA la Euroins pot sta liniștiți. Informația rostogolită în spațiul public, cu 90 de zile pentru denunțarea poliței Euroins și încheierea unei noi polițe RCA la o altă firmă de asigurări, are drept scop protejarea intereselor financiare ale Fondului de Garantare a Asigurărilor, acesta preferând să achite o parte din polița Euroins decât să plătească despăgubirile în cazul unui accident în care sunt implicați șoferi cu polițe Euroins.
”Să nu facem confuzie între insolvență și faliment, că până la faliment s-ar putea să mai dureze vreo șase luni, în care polițele de asigurare sunt perfect valabile, iar după faliment, încă 90 de zile au valabilitate. Este aceeași situație ca și la City Insurance. Acum totul depinde de cât de repede se vor mișca să o introducă în faliment sau nu, pentru că se pare că FGA-ul are interesul să scape cât mai repede de păgubiți, ca să nu vină eventuale daune pe capul lor, că oricum nu au avut bani să acopere nici daunele de la City, că mai durează patru ani. FGA-ul plătește și astăzi, 2023, daunele după falimentul Astra Asigurări, din 2016”, ne-a declarat Leonard Munteanu, președintele Asociației Păgubiților RCA. Falimentul Euroins nu seamănă deloc cu falimentul lui City, deoarece la City FGA-ul a avut un termen de 60 de zile să preia toate dosarele, iar la Euroins termenul a fost de 30 de zile, ceea ce înseamnă o presiune pe FGA să rezolve cât mai repede, pentru că nu au bani să plătească daunele, arată reprezentanții păgubiților RCA.
Rezilierea poliței nu este obligatorie
FGA-ul plătește destul de repede restituirea de primă, pentru că e mai simplu și mai ușor să plătești 300- 700 de lei, să-i dai omului banii înapoi pe perioada rămasă neutilizată a RCA-ului, decât să-ți vină o daună de 20.000-30.000 de lei, ne spune Leonard Munteanu, președintele Asociației Păgubiților RCA. Acesta semnalează că la City s-a dat posibilitatea ca oamenii să facă rezilieri de polițe abia după faliment, adică după șase luni de când le-a ridicat autorizația. Autorizația lui City a fost ridicată în septembrie 2021, falimentul a fost declarat în februarie 2022 și abia atunci au spus că cei care doresc să rezilieze polița, având în vedere că societatea este falimentară, să rezilieze și să-și ia banii înapoi pe perioada neutilizată.
”În cazul Euroins nu se mai întâmplă așa. Imediat după ce le-a ridicat autorizația, pe site-ul FGA și pe site-ul ASF a și apărut posibilitatea ca șoferii să-și rezilieze polițele la Euroins. Dar nu este obligatoriu, asta au omis să clarifice. Contractul RCA poate fi denunțat de oricare dintre părți, dar nu este obligatoriu să-l denunți. Adică de ce mi-aș denunța eu o poliță care mai are valabilitate încă șapte luni de zile, pe care am plătit să zicem 1.000 de lei, ca să mă duc la alt asigurător să plătesc 1.200 de lei și să primesc înapoi de la FGA perioada rămasă neutilizată, dar, atenție, mai puțin cu două luni. Dacă am avut o poliță pe 12 luni, am folosit-o două luni, primesc banii pe opt luni, pentru că prima lună și ultima lună nu se iau în considerare, deoarece în lege se stipulează că se plătesc doar lunile întregi. Dacă am făcut RCA pe 15 martie, acesta expiră pe 14 martie la anul, deci cele două luni de martie nu se vor plăt, că nu sunt întregi”, ne-a precizat președintele Asociației Păgubiților RCA, Leonard Munteanu.
Brokerii fac presiuni
Unii brokeri de asigurări au început să spună oamenilor să-și facă altă poliță, speriindu-i că Euroins este în faliment, susține conducerea Asociației Păgubiților RCA. ”Dar societatea nu este încă în faliment, iar polița rămâne valabilă până la rezilierea unilaterală a uneia dintre părți. În caz de accident, este de ajuns să dai polița, deși există posibilitatea ca cel lovit să se îndrepte împotriva celui vinovat de accident ca să-și recupereze pagubele, chiar dacă nu are nicio șansă de câștig în instanță, pentru că omul a circulat asigurat pe stradă și nu poate fi scos responsabil. În toate cazurile, instanța îl obligă pe asigurător să plătească”, ne-a mai spus Leonard Munteanu, președintele Asociației Păgubiților RCA.
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



