Featured
Polițiștii au fost cercetați abuziv după un act normativ vechi de 25 de ani, tocmai din 1998

Decizia CCR nr. 649 din 15.12.2022 prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ale art. 25, 27-43 și 47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor a fost deja redactată de către judecătorii Curții Constituționale a României, iar motivarea acestora arată în mod clar că deciziile de imputare din cadrul cercetărilor administrative s-au emis în baza unui act normativ parțial neconstituțional.
Pentru a înțelege motivele care au dus la declararea ca fiind neconstituționale a acelor articole din OUG 121/1998, prin care personalul MAI era cercetat ca la judecata lui Ponțiu Pilat, vă expunem succint din motivarea CCR, dezvaluie cei de la sindicatul Europol:
- decizia de imputare emisă de unitate din care face polițistul era titlu executoriu, fapt ce contravine Codului Muncii;
- decizia de imputare era titlu executoriu, iar emitentul acesteia, comandantul unității se substituia judecătorului fără a îndeplini cerințele impuse de art.124 și 126 din Constituție; acestea implicau un grad ridicat de subiectivitate, incompatibilă cu securitatea juridică de care trebuie să se bucure părțile unui raport de muncă și cu principiile care stau la baza statului de drept;
- nu era descrisă cu exactitate procedura recuperării sumelor reținute în baza deciziei de imputare, ceea ce a încălcat flagrant art.51 și 52 din Constituție, rezultând un tratament discriminatoriu al polițiștilor față de alte categorii profesionale cărora li se aplicau prevederile Codului Muncii;
- instituirea comisiilor de cercetare administrativă la nivelul unităților a încălcat art.124 și 136 din Constituție și contravin art.41 din Codul de procedură civilă și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- decizia de imputare afecta drepturile salariale ale polițiștilor, de aceea procedura sa de executare trebuia corelată cu celelalte acte normative referitoare la instituția executării silite;
Având în vedere aceste argumente solide reținute de instanță, puteți deduce acum faptul că polițiștii au fost cercetați abuziv după un act normativ vechi de 25 de ani, tocmai din 1998, pe care MAI l-a ignorat să-l coreleze cu modificările actelor normative cu regim superior, astfel că polițiștii au fost buni de plată în baza unor ”procese” neconstituționale. Mai rămăsese ca Ministerul Afacerilor Interne să le dea inspectorilor șefi câte o robă și un ciocan specific judecătorilor cu care să bată în masă când emiteau deciziile de imputare în cazul polițiștilor, mai precizeaza sursa citata.
Astfel, conform motovării CCR, ori de câte ori unitatea de poliție va considera că este păgubită, va avea la dispoziție, potrivit art.21 din Constituție, posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în vederea recuperării prejudiciului suferit, și nu de a impune el însuși imputarea pretinsului prejudiciu. Trebuie să reținem faptul că Decizia CCR 649/2022 produce efecte atât pentru viitor- facta futura, cât și pentru situațiile juridice pendinte (situații în care raportul juridic nu a fost soluționat definitiv).
Nu în ultimul rând, menționăm faptul că cei de la Sindicatul EUROPOL a reprezentat membrii de sindicat în peste 100 de cercetări administrative, anulându-le pe majoritatea, fie la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, fie în contencios administrativ. Ne bucurăm de faptul că practicile subiective de a găsi vinovat polițistul au încetat, acestia având dreptul de acum înainte la un proces echitabil. (Cerasela N. ).
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 4 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 17 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi