Administratie
Cocaină la kilogram, trimisă prin curier din Belgia. Un bărbat din Suceava a fost prins în flagrant și arestat chiar în ziua de Crăciun
Procurorii de la DIICOT – Structura centrală au acționat în prima zi de Crăciun la Suceava, unde au filat un tânăr față de care au acționat în momentul în care suspectul a ridicat cocaină ascunsă într-un colet trimis din Belgia, printr-o firmă de curierat.
Conform anchetei procurorilor de la DIICOT, în luna decembrie 2022, inculpatul s-a deplasat în Belgia, de unde a achiziționat cantitatea de aproximativ 1000 grame de cocaină, pe care a expediat-o, prin intermediul unei firmei de transport, către România, cu destinația Suceava mai exact.
În dimineața zilei de 25 decembrie, inculpatul a ridicat din municipiul Suceava coletul în care erau disimulate drogurile de mare risc. El a fost prins în flagrant de polițiștii care erau pe urmele sale.
În acest dosar se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Pe 26 decembrie, inculpatul a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul București.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul BCCO Bucureşti – Serviciul Antidrog.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Administratie
Prahova accelerează tranziția justă: De la birocrație la investiții concrete
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o ziBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 7 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 20 de orePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



