Featured
”Declaraţia Parlamentului privind consolidarea egalităţii de şanse în România”
Parlamentul României declară că:
„Încurajează participarea deplină şi egală a tuturor femeilor din România şi demersurile care să dezvolte, finanţeze şi implementeze programe, iniţiative şi politici publice relevante.Recunoaşte necesitatea implementării şi aplicării unui cadru legislativ care să elimine inegalităţile nedrepte şi să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere.Sprijină eliminarea tuturor formelor de inegalitate de gen precum: violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare, diferenţele salariale între femei şi bărbaţi, participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.Salută modificări şi iniţiative orientate pe stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare.Consideră oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile şi pentru a creşte reprezentarea femeilor la nivel local, naţional şi european.Îndeamnă toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie, să susţină eliminarea inegalităţii, discriminării de gen şi combaterea prejudecăţilor şi stereotipurilor de gen şi să depună eforturi pentru a lucra împreună în echipă.Susţine dialogul inter-instituţional privind educaţia sensibilă la gen, care să promoveze incluziunea şi echitatea”.Prin acest document cu valoare nu doar simbolică, ci şi de încurajare a prezenţei femeilor în vârful ierarhiilor tuturor domeniilor de activitate, forul legislativ al ţării recunoaşte importanţa egalităţii de şanse ca un drept fundamental şi ca unul dintre principiile de bază pe care se clădeşte o societate durabilă, rezilientă, deschisă, paşnică, prosperă, incluzivă şi competitivă.Consider că, prin promovarea acestei Declaraţii la adevărata sa însemnătate, societatea românească va putea să valorifice pe deplin potenţialul nostru imens, iar promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi va avea drept rezultate creşterea competitivităţii generale a ţării.A venit timpul ca românii să conştientizeze la modul real importanţa deosebită a combaterii oricărei forme de discriminare directe sau indirecte, iar instituţiile responsabile ale statului să adopte măsurile adecvate pentru a capacita femeile să îşi îndeplinească întregul potenţial de dezvoltare şi participarea completă şi fără piedici legislative în toate sferele vieţii sociale, economice, culturale, civice şi politice.Din nefericire, în prezent încă ne confruntăm cu situaţii dese de inegalitate accentuată, atât în ceea ce priveşte participarea femeilor pe piaţa muncii, cât şi din prisma ocupării poziţiilor de conducere, dar şi a reprezentării în politică.În aceste condiţii, sunt convinsă că România are nevoie de consolidarea unei legislaţii naţionale mai complexe şi cuprinzătoare privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi de eliminarea barierelor discriminatorii de ordin politic, economic şi social, declara doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL).
Exclusiv
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
Exclusiv
Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor?
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 19 oreBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zileSpitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zileÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Ca prin minune, pe locul unde trebuia să se înalțe mărețul Penitenciar Berceni, a răsărit o groapă de gunoi demnă de un record Guinness. 25.000 de tone de deșeuri care zac acolo, ca un monument al incompetenței și al intereselor obscure.



