Featured
Curentul Marii Resetări se cuvine examinat cu precizie
Mai nou, pandemiile și criza climatică își arată colții. Nu există nici acum o explicație sigură a acestora. Nu este clarificată originea pandemiei – transmitere de la animal la om sau creație de laborator scăpată de sub control sau avertizare din partea unui centru de putere. Și nici originea crizei climatice – un efect al emisiilor de carbon sau o modificare a poziționării planetei nostre. Se navighează între explicări alternative. Pe acest fundal, s-a lansat însă proiectul „Marii Resetări Mondiale”.
Lansarea proiectului s-a suprapus cu schimbarea politică din Statele Unite ale Americii. În mod firesc, ceea ce se petrece în supraputerea hegemonică a lumii are răsfrângeri vaste. De această dată, în 2020, nu se puteau câștiga alegerile prezidențiale fără coaliția unor curente de pe întregul spectru al politicii organizate și al sensibilităților politice. Rareori s-a realizat o coaliție atât de eterogenă.
Coaliția a dus la schimbarea administrației din Washington DC. Componentele ei își promovează vederile. Unele aspiră la a modifica societățile și raporturile internaționale. Adesea ele trec peste nevoi imediate – joburi, bunăstare, libertăți civile, democrație – la obiective privind familia, sexualitatea, interpretarea istoriei. La mesajul dintotdeauna al democraților americani de a face ca de democrație să poată beneficia fiecare cetățean, s-au adăugat neașteptat obiective ce supralicită cadrul.
Observăm acum în multe locuri din lume opinii orientate spre a desființa familia, a modifica sexul, a rescrie istoria, chiar a spori opiumul din societate. A început și vorbirea despre oameni care ar fi în plus. Toate acestea se adună astăzi sub cupola Marii Resetări.
Sursele spectrului de opinii ce se adună în proiectul Marii Resetări sunt diferite. Ele sunt identificabile de către cel care aruncă o privire în istoria ideilor. Menționez aici cinci surse majore.
O sursă se află deja la originile Lumii Noi. În entuziasmul afirmării Americii, Emerson a chemat la „a crea din nou toate lucrurile (create all things new)” prin ruperea de către fiecare individ a ceea ce-l ține legat de „lumea iluzorie”, asumându-și că divinul este în el însuși. El cerea o nouă relație a individului cu universul plecând de la premisa că „natura poartă totdeauna culorile spiritului” (Ralph Waldo Emerson, Nature, în Leonard Harris, Scott L.Pratt, Anne S.Waters, American Philosophies. An Anthology, Blackwell, Malden Mass., Oxford, 2020, p. 45). Natura conține, desigur, „un element spiritual, care este esențial pentru perfecțiunea ei” (p. 47). Ea ne susține să progresăm. „Este esențial pentru o teorie adevărată a naturii și a omului ca ele să conțină ceva progresiv” (p.57), postula Emerson. Apelul său era ca fiecare om „să privească lumea cu ochi noi” și fiecare „să-și pună de acord viața cu ideea pură din mintea sa, care astfel își va desfășura grandioasele proporții”. Emerson a pus oamenii pe direcția unui radicalism al schimbării.
A doua sursă a Marii Resetări ține de o evoluție a cugetării. În versiunea lui William James, spre deosebire de cea a lui Charles Peirce și John Dewey, pragmatismul s-a asociat cu un asalt la adresa moștenirii spirituale. Discipolul primului, George Santayana (The Last Puritan, 1936), l-a dus până la capăt și a devenit un fel de clasic recent al „despiritualizării” satisfacțiilor umane. Relativ la om, el considera că „virtutea sa este corporală, șarmul său este corporal, fericirea lui este și va fi totdeauna corporală (bodily)”. În opinia lui George Santayana, ar fi timpul unei vieți umane ce nu mai are nevoie de nimic spiritual. Potrivit acestei opinii, „fără să doresc vreo spiritualitate (căci nu am experiența nevoii ei) și nesacrificând nimic spiritual (deoarece nu pot renunța la ceva, care în primul rând nu există ca să fie dobândit), eu îmi urmez numai virtuțile mele reale, virtuți de ființe umane, de ființe ineluctabil încorporate, ființe ireductibil temporale” (John. J. Stuhr, Pragmatism, Postmodernism, and the Future of Philosophy, Routledge, New York and London, 2003, p. 189-190). „Despiritualizarea” vieții oamenilor a rămas mesajul acestui fel de subiectivism.
A treia sursă a fost curentul „acosmismului” rus al anilor douăzeci. Acesta s-a profilat imediat după victoria Revoluției din Octombrie, când, în propaganda, presa și institutele de cercetări din Rusia sovietică, s-a pus problema schimbării omului și a condițiilor vieții în consecința schimbărilor revoluționare. Lupta pentru emanciparea omului de constrângerile istoriei a fost plasată atunci la ordinea zilei. Sub titlul „omului nou”, s-au reunit idei din diverse surse: umanismul și iluminismul, cu tema omului ca veritabil Dumnezeu al condiției sale, ideea lui Feuerbach a lui Dumnezeu drept „proiecție a omului”, teza lui Marx a „saltului din imperiul necesității în imperiul libertății”, ideea lui Darwin a omului ca ființă în schimbare în funcție de mediu, ideea lui Nietzsche a „trecerii de la om la supraom” (Boris Groys, Michael Hagemeister, Die neue Menschheit: biopolitische Utopien in Russland zu Begin des 20.Jahrhunderts, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2005). S-a și trecut atunci la acțiuni de formare a „omului nou”. Nu mai conta punerea tradițională a oamenilor sub tutela lui Dumnezeu, ci însăși „dumnezeirea omului”, socotindu-l capabil de cele mai radicale schimbări de sine și schimbări ale lumii. În acest fel s-a pus în mișcare voluntarismul schimbării naturii umane.
A patra sursă a Marii Resetări a fost tot europeană, dar ea a fost transplantată pe solul Americii în anii treizeci. Pe baza abordării economice a societății datorate lui Marx și psihanalizei lui Freud, Erich Fromm a examinat în acei ani nu doar fenomene culturale, ci și situația muncitorimii germane. În concret, cunoscutul psiholog a examinat sistemul judiciar din țările occidentale (Stuart Jeffries, Grand Hotel Abyss. The Lives of the Frankfurt School, Verso, London, New York, 2017, p. 151-153). El a susținut că statul se prezintă pe sine ca echivalent al tatălui din psihanaliză. Individul îl preia în subconștient și, temător de pedeapsă, se concentrează în viața sa curentă asupra crimei și pedepsei, în loc să reflecteze asupra opresiunii sociale. Crima și criminalitatea devin țapul ispășitor al condițiilor economice și al inechității din societate. Erich Fromm era de părere că, trecând sub tăcere sistemul economic, sistemul penal existent în democrații nu reduce criminalitatea, ci consolidează opresiunea.
De aici plecând, Angela Davis a creat în anii șaizeci noțiunea „complexului închisoare-industrie” spre a acuza alianța dintre stat, business, justiție în vederea unei oprimări căreia îi cad victime mai ales negrii. Sistemul, spunea ea, nu este rasist, dar perpetuează aservirea negrilor. Reacția la acest sistem ar trebui, potrivit cunoscutei militante, să se axeze pe tema opresiunii și să devină radicală. O rescriere a istoriei o consideră parte a demersului.
A cincea sursă a proiectului Marii Resetări vine din istoria lungă. Este vorba de năzuințele la liberalizare a raporturilor sexuale, în optica cunoscută a mișcării LGBT asupra relațiilor dintre oameni, care are azi exponenți aproape pretutindeni. Aceste năzuințe au căpătat o elaborare intelectuală de pondere în opera de răsunet a lui Michel Foucault. Cunoscutul psihiatru francez a localizat mecanismele represiunii din societate în atitudinile față de corpul uman și a apărat orizontul unei „eliberări a corpurilor de impactul „puterii” (detaliat în A. Marga, Introducere în filosofia contemporană, Compania, București, 2014, pp.448-456). În epoca modernă („l’age classique”, cum o numește), a argumentat Michel Foucault, s-a ajuns la un interes major pentru corpul uman în vederea dresării lui și a transformării lui în „corp docil”. „Este docil un corp care poate fi supus, care poate fi utilizat, care poate fi transformat și perfecționat” (Michel Foucault, Surveiller et punir, Galimard, Paris, 1975, p.138). Ceea ce este nou, continuă fostul clinician, este faptul că, de acum, corpul este luat sub controlul „puterii” existente, inclusiv în forma unei coerciții neîntrerupte, constante, care este o veritabilă „disciplinare a corpului” și, prin acest intermediar, a cetățenilor. Michel Foucault a privit această „disciplinare” din punctul de vedere critic al unei emancipări a oamenilor la nivelul corpului. În viziunea sa, „puterea” se impune în forță, dar tentacular și rafinat în viața oamenilor, generând poziționări specifice ale conștiinței și anumite măsuri sociale de controlare a corpului. Tema eliberării corpului de carcasa instituțiilor și cunoașterii actuale adepții lui Michel Foucault au promovat-o în discuția publică.
Cele menționate mai sus sunt izvoarele principale din care proiectul Marii Resetări Mondiale își trage vederi și resurse de argumentare. El a apelat, desigur, și la resurse contextuale, găsite de înșiși militanții mișcării în varii locuri din lume.
Este de subliniat că proiectul a fost precedat de inițiative de organizare a unei reflecții asupra viitorului umanității și de luare de decizii. Începutul l-a făcut David Rockefeller, adept al neomalthusianismului, cu o inițiativă de organizare a unui lobby printre oamenii foarte bogați pentru strângerea rândurilopr și luarea în mâini a viitorului. A venit apoi, între altele, inițiativa Clubului de la Roma. Acesta a dat cartea Limitele creșterii (1971) și a mișcat conștiințele cu două teze: teza că lumea este lovită de dificultăți precum suprapopularea, scăderea capacității alimentare, neregenerarea resurselor, degradarea solului, guvernanța mediocră și teza că interdependența națiunilor slăbește independența lor, încât ar trebui promovată o „gândire globală”.
Aceste teze au fost plasate pe agenda unor organizații internaționale, inclusiv agenda ONU, și au trecut în spațiul public. Umanitatea ca întreg a început astfel să dea atenție unor fenomene precum degradarea solului, alimentația, afectarea suveranității naționale, care s-au agravat continuu. Neajunsul, ce continuă însă și azi, este acela că în numele gravității riscurilor, tematizarea dreptății, a echității, a legitimării, a valorii vieții a scăzut. Or, fără aceste valori, nu există soluții durabile. De altfel, înainte de orice se cuvin observate amenințările și dificultățile ce vin dinspre deciziile și disfuncțiile instituționale de astăzi.
Ca proiect socio-economico-politic, Marea Resetare a fost articulată propriu-zis în ramificațiile Forumului Economic Mondial de la Davos. În pandemie, Forumul s-a simțit dator să dea o viziune. Aceasta a găsit prezentarea concentrată în cartea Covid-19: The Great Reset (World Economic Forum, Cologny-Geneva, 2020), semnată de Klaus Schwab și Thierry Malleret.
Nu fac rezumatul cărții și nu stărui aici asupra unor susțineri importante, cum sunt, de pildă, nevoia de intervenție pentru a opri degringolada din lume, observația că pandemia nu a nivelat, ci a sporit inegalitățile din societăți (p. 61). Evaluez, însă, demersul. Ca să fiu direct, am trei obiecții.
În carte se scrie că posibilitățile de schimbare, ce țin de premisele existente, sunt acum „nelimitate și legate doar de imaginația noastră, în bine sau rău” (p. 16). Replica mea în acest punct este că, fără imaginație, nu este posibilă schimbarea, dar doar cu imaginație, nu merge.
Cartea lui Klaus Schwab și Thierry Malleret consideră interconectivitatea, velocitatea și complexitatea drept caracteristici ale lumii de azi. Trec peste observația că mai sunt și alte caracteristici: o lume cu decalaje sociale și internaționale în creștere; o lume cu nevoie acută de legitimare a deciziilor; o lume cu științe revoluționare, în care electronica și neurologia sunt chei. Întrucât este interconectivitate, se cere „viziune lărgită (enlarged view)” (p.22). Dar „viziune lărgită” nu este încă și „viziune cuprinzătoare”, fără de care nu este posibilă schimbarea aducătoare de avantaje pentru oameni. În definitiv, câte „viziuni lărgite” nu duc la schimbări aparente? Astăzi este de tematizat societatea ca întreg, nu doar părți ale vieții în cadrul ei și nu doar individualitatea.
La rândul lor, cei doi autori fac subiect din complexitatea ce ajunge să copleșească decidenții (p. 29). Firește, complexitatea a crescut. Acum, însă, nu complexitatea este ceva nou. Complet nou este faptul că a intervenit și o „complexitate a stăpânirii complexității” (pe larg, în volumul A. Marga, Stăpânirea complexității, în curs de apariție), care cere soluții cu totul noi, ce pretind reflexivitate.
Ca urmare a lacunelor metodologice, în cartea Covid-19:The Great Reset sunt îngustări de perspectivă. De pildă, ni se spune că „pandemia schimbă mixarea muncii și capitalului” (p.32),ceea ce este adevărat. Dar numai tehnologia face schimbarea? În carte se chiar crede că „odată cu răspunsurile economice care se adoptă acum la pandemie, se poate sesiza că se fac schimbările instituționale și alegerile politice care vor pune economiile pe o nouă cale spre un viitor mai echitabil, mai verde” (p.45). Este realist să luăm în seamă impactul evoluției tehnologiei asupra economiei, dar este improbabil ca doar din tehnologie să rezulte o politică proactivă în domeniul social și al mediului.
Din aceleași lacune, se dau explicații firave în cartea Covid-19:The Great Reset. Spre exemplu, se vorbește de o „deglobalizare” în anii ce vin, „stimulată de ridicarea naționalismului și de o mai mare fragmentare internațională” (p. 86). Nu se înțelege că însăși globalizarea neoliberală existentă a provocat țările la a-și restabili suveranitatea. Desigur, o „corectură a globalizării” a început cu președintele Donald Trump, care și-a dat seama că, prin globalizare, fug capitalurile chiar din SUA. Ceea ce se petrece însă este o eroziune a globalismului, ce are ca efect reafirmarea statelor naționale.
În sfârșit, tot în consecința lacunelor metodologice, apelul cărții Covid-19:The Great Reset este ambiguu și riscant. Ni se spune, de pildă, că de când pandemia a început, au fost provocate dezbateri furioase dacă să mai păstrăm „sanctificarea vieții” (p. 166) tipică umanismului. Spus direct, Marea Resetare nu exclude relativizarea considerării fiecărei vieți ca scop în sine și a fiecărui om ca ființă intangibilă, încât umanismul devine ceva facultativ.
Dincolo de toate, Marea Resetare prevede o schimbare globală a societăților și a modurilor de viață. Sociologic privind lucrurile, ea propune un „capitalism al intervenienților (stakeholders)”. Prin apel la noi științe, la folosirea neuroștiințelor, ea are în orizont un alt om – un om cum nu a mai fost. Paradigma sa este „fuziunea dintre om, tehnologie, inteligența artificială”. „Agenda transumanistă”, „guvernul mondial” și o „nouă politică a gândurilor”, ce implică decodarea electronică a ceea ce gândesc persoanele, întregesc Marea Resetare.
Aluviunile amintite ale proiectului sunt astăzi completate de propuneri șocante. Este vorba de proiecte ale Parlamentului European, de la schimbare în structura familiei, părăsind rolurile consacrate ale părinților, și renunțarea la tradiții, trecând prin liberalizarea schimbării de sex și prin sugestia oficială că „am fi deja cam mulți” (Ursula von der Leyen) și „ar fi cazul scăderii populației” (Yuval Noah Harari), la propunerea unei ministre spaniole de a include copiii în liberalizarea relațiilor sexuale.
Din nefericire, viitorul rămâne marcat de nesiguranță. Între altele, se poate spune că are loc o cotitură, sub privirile noastre, în relația economică și politică a supraputerilor, ce nu va lăsa neatins ceva din viața actuală. Dar curentul Marii Resetări se cuvine examinat cu precizie. Se poate face față istoriei doar cunoscând la propriu despre ce este vorba. (Din volumul Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii, ediția a doua, în curs de publicare)
Andrei Marga
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 19 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!




