Connect with us

Featured

Deputatul PNL Pavel Popescu a depus o iniţiativă legislativă care vizează accesul universităţilor din ţară care gădzuiesc Institute Confucius la fonduri pentru cercetarea ştiinţifică de la bugetul de stat

Publicat

pe

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Deputatul PNL Pavel Popescu, anterior preşedinte al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a depus în Parlamentul României un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, ar putea bloca accesul universităţilor din ţară care colaborează cu Institutele Confucius, finanţate de Partidul Comunist Chinez, la fondurile din bugetul de stat destinate finanţării cercetării ştiinţifice universitare.

Deputatul de Bucureşti îşi va focaliza atenţia, în următoarea perioadă, pe diminuarea influenţei Partidului Comunist Chinez într-un alt sector relevant pentru asigurarea securităţii statului: educaţia. Această iniţiativă este realizată pe fondul acuzaţiilor de spionaj care planează în discuţia privind existenţa acestor institute în comunităţile academice din Europa şi nu numai. Universităţile româneşti care colaborează cu Institutele Confucius nu vor mai avea acces la fondurile destinate cercetării ştiinţifice de la bugetul de stat până nu întrerup aceste colaborări, dacă proiectul va deveni lege.Iniţiativa legislativă este susţinută de un număr relevant de deputaţi şi senatori din partea grupurilor parlamentare PNL şi PSD, aceasta fiind un proiect menit să descurajeze instituţiile de învăţământ superior din România să colaboreze cu Institutele Confucius, un cal troian pentru sistemul universitar occidental, menite să crească influenţa Partidului Comunist Chinez în sistemele de învăţământ europene.,,Cele patru Institute Confucius aflate pe teritoriul României, găzduite de patru universităţi de stat, reprezintă adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a României. În ţări partenere, acestea s-au dovedit a fi epicentre pentru spionajul chinez şi pentru difuzarea propagandei Partidului Comunist Chinez în societăţile democratice. Recent, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a anunţat, prin vocea ministrului pentru securitate, închiderea Institutelor Confucius din întreaga ţară. Ministrul britanic pentru Securitate, Tom Tugendhat, a anunţat în faţa Parlamentului de la Londra că noul premier, Rishi Sunak, urmăreşte să le închidă (https://defapt.ro/ministrul-britanic-pentru-securitate-anunta-ca-se-pregateste-inchiderea-institutelor-confucius-considerate-un-pericol-romania-are-patru-institute-confucius-partenere-cu-universitati/ ). Această măsură este doar cea mai recentă dintre cele asumate de guvernele occidentale pentru a slăbi una dintre cele mai consistente pârghii ale propagandei Partidului Comunist Chinez în ţările democratice”, se arată în expunerea de motive a legii.De-a lungul timpului, în spaţiul euro-atlantic, numeroşi lideri politici şi formatori de opinie au luat poziţie pentru a afirma rolul pe care Institutele Confucius îl joacă în malaxorul propagandei chinezeşti, mascată în instrucţia gratuită a studenţilor asupra limbii şi civilizaţiei acestei ţări. Chiar în contextul audierii sale în Senatul american, William Burns, directorul CIA, a vorbit despre necesitatea închiderii Institutelor Confucius, sponsorizate de către Guvernul comunist chinez. Burns (https://www.foxnews.com/politics/biden-cia-nominee-us-colleges-cut-ties-china-connected-confucius-institutes ) sublinia că, deşi activitatea Institutelor este promovată drept una în scopuri educaţionale, institutele nu reprezintă altceva decât vehicule de promovare a propagandei chineze.Potrivit unei analize realizate de Human Rights Foundation (https://hrf.org/unraveling-chinas-attempts-to-hinder-academic-freedom-confucius-institutes/ ), Institutele Confucius sunt sprijinite de Ministerul Educaţiei din China, fiind finanţate de către Departamentul de Propagandă al Partidului Comunist Chinez, o extensie a United Front Work Department (UFWD), o agenţie guvernamentală dedicată operaţiunilor de influenţă şi campanii de propagandă la nivel intern şi internaţional. Din 2004, au fost deschise mai mult de 100 de astfel de institute în Statele Unite ale Americii şi 500 la nivel global. În accepţiunea US-China Economic and Security Review Commission, astfel de iniţiative ale UFWD, Institutele Confucius fiind incluse, servesc promovării narativelor favorite ale Beijingului privind ordinea globală şi contribuie la cenzurarea, în universităţi, a chestiunilor care sunt nefavorabile intereselor Partidului Comunist Chinez.La nivel de curriculum, activităţile derulate în cadrul Institutelor Confucius sunt în contradicţie cu principiul libertăţii academice; astfel, cursurile de istorie a Chinei sunt distorsionate pentru a fi omise evenimente istorice importante, precum masacrul din Piaţa Tiananmen, referinţele despre Taiwan, Tibet sau genocidul minorităţii uygure. Astfel, beneficiarii acestor activităţi educaţionale sunt privaţi de a afla istoria reală a Chinei, atâta timp cât aceste entităţi practică un veritabil whitewashing pentru Guvernul din Beijing. O astfel de abordare a evenimentelor istorice recente reprezintă o distorsionare evidentă a adevărului istoric, cu un impact grav asupra securităţii globale şi naţionale, din moment ce principiul transparenţei şi aflării adevărului istoric sunt practic anulate, prin manifestarea totalitară de voinţă a politicii coordonate de Partidul Comunist Chinez la nivelul Institutelor Confucius.Există suficiente dovezi care demonstrează faptul că aceste Institute sunt spaţii în care, având drept paravan o misiune aparent nobilă – de a îi educa pe studenţi şi elevi cu privire la limba şi civilizaţia chineză, pot fi organizate operaţiuni de spionaj în beneficiul uvernului comunist de la Beijing. Este cazul directorului Institutului Confucius al universităţii belgiene Vrije Universiteit Brussel (VUB), care a fost acuzat de întreprinderea unor astfel de operaţiuni. Acest caz controversat a determinat conducerea universităţii să închidă institutul, rectorul său afirmând că nu pot exista parteneriate cu entităţi care nu respectă libertatea şi integritatea în cercetarea academică. Astfel de cazuri în care acuzaţiile de spionaj (incluzând spionajul ştiinţific) în favoarea Partidului Comunist Chinez în cadrul acestor institute au dus la închiderea acestor entităţi s-au întâmplat la Universitatea din Helsinki şi în centre universitare din Suedia şi Norvegia. Un răspuns al Comisiei Europene la o interpelare a unui europarlamentar pe această speţă relevă faptul că instituţia europeană a discutat cu statele membre nevoia ca sectoarele de învăţământ superior şi cercetare să respecte o colaborare academică onestă, întrucât există indicii că acestea ar putea fi utilizate în scopuri neloiale.Având în vedere că există suspiciuni reale, probate de serviciile de intelligence ale ţărilor partenere, care împărtăşesc valorile democratice şi de care ne leagă o concepţie comună asupra ordinii internaţionale (SUA, Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Norvegia), privind utilizarea acestor Institute Confucius pentru diseminarea propagandei chineze şi pentru amplificarea fenomenelor de spionaj ştiinţific (în unele cazuri, chiar şi cu caracter militar), iniţiatorii propun, prin prezenta iniţiativă legislativă, considerarea universităţilor care au parteneriate/găzduiesc astfel de entităţi drept neeligibile pentru a primi finanţare de la bugetul naţional sau din fonduri externe nerambursabile în vederea derulării de proiecte de cercetare ştiinţifică universitară.Această iniţiativă legislativă nu intră în conflict cu prevederea constituţională care garantează autonomia universităţilor, ci doar articulează nevoia ca finanţarea destinată cercetării ştiinţifice de la bugetul de stat să servească exclusiv unor scopuri loiale, în acord cu cele stipulate în Strategia Naţională de Apărare a Țării.Raţiunea prezentei propuneri legislative este aceea de a proteja interesele fundamentale de securitate naţională, prin asigurarea libertăţii de exprimare la nivelul mediului academic şi înlăturarea posibilităţii operaţiunilor de influenţă din partea regimurilor autocrate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, ţinând cont de precedentele din celelalte ţări unde Institutele Confucius s-au infiltrat în universităţi
Citeste in continuare

Aveti un Pont

VOM publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala: vom devoala cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat!/PROMO/Orele 14.00

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

La orele 14.00, ziarul Incisiv de Prahova va publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala, intr-un amplu serial: vom devoala cum se FURA, pe fata, si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat, pe probe, reiteram: documente devastatoare! Ce putem spune este ca aceasta investigatie are o mare „legatura” cu gruparea de criminaliate economico-financiara organizata despre care dezvaluim de cava timp. (Ec Adrian Radu)

Citeste in continuare

Exclusiv

Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor/Ludovic Orban „tinta” in miscare in urma perchezitiilor din Prahova/Nasul si Finul din Prahova

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Peste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București Ilfov Prahova și alte patru județe din țară, printre care si Galati. În total, la audieri au fost aduse 40 de persoane care se presupune că știau de această afacere dar nu au spus nimic polițiștilor.

Printre cei audiați se numără și celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, adica de la Recop Recycling SRL coordonata de Muresan Catalin, precizam intr-un articol anterior.

In depozitul uriaş de combustibil, ascuns într-o zonă împădurită din Prahova, chiar langă Ploiești, anchetatorii au găsit peste 300 de tone de păcură și produse petroliere, în trei bazine îngropate şi în șapte rezervoare de suprafață.

Proprietarul nu le-a spus deocamdată poliţiştilor de unde a făcut rost de combustibilul pe care îl vindea mai multor benzinării. Ar fi câştigat până acum peste cinci milioane de euro.

Depozitul ferit de ochii lumii este într-o pădurice aflată în spatele mănăstirii Ghighiu de langă Ploiești. Săptămânal, cisternele încărcau de acolo combustibil (CLU sub denumirea de motorina).

Depozitul era amplasat strategic în apropierea Drumului Național 1 și de autostrada A3.     Dintr-o curte pleca produsul petrolier cu documente întocmite fictiv către cumpărători de bună credință, potrivit anchetatorilor.

În realitate, presupusul proprietar ar fi cumpărat la negru o cantitate impresionantă de combustibil petrolier pe care l-ar fi vândut apoi către benzinării mici din toată țara.

In fapt, acesta a dezvoltat o mica rafinarie unde transforma rezidurile petroliere achizitionate ca deseuri si rafinau sub forma de CLU, CLU care era vandut la cumparatori de buna credinta.

Celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, impreuna cu „prietenii” sai din Galati ar fi vandut rezidurile petroliere spre rafinare.

Cum mentionam, gruparea intentiona sa obtina CAF 7 pentru TERMIA lui Andrei Volosevici, pentru asa zise piese de schimb dar vizau produsele petroliere din acesta si cu fierul vechi obtineau cca 2 miliaone de euro.

Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor. La firma unde a avut loc perchezitii (SC Statii de Spalare Vagoane Cisterna CFR SSVAC SA) a lucrat „Portocala”. Acum se leaga toata reteaua de infractori si trompetele edilului. Vom reveni cu dezvaluiri senzationale si despre dosarul disjuns cu spalarea de bani si cu „paletii” buclucasi, mai precizam in dezvaluirile noastre.

Acum dezvaluim pentru „cunoscatori”:

Procuroul „Portocala”, pardon, fostul procuror a lucrat si/sau mai lucreaza la SC Statii de  Spalare Cisterne CFR SSVAC SA unde a avut, in fapt, perchezitia, unde administrator este Hichi Albert LAURENTIU:

Tot ca administrator apare si Tomoni Vizante Dumitru:

Actionar majoritar este Erwkat (Fosta Grampet):

Actionar majoritar la Grampet sunt:

1.          Stoica Gruia

2.         Didila Vasile

Alte doua firme in care Hichi Albert Laurentiu este Actionar:

1.          Rail Logistic SRL – firma de paza din Negoiesti;

2.         Iprochim SA in care MINISTERUL ECONOMIEI ESTE ACTIONAR MAJORITAR CU 73%!

Sa mai demonstram ca, Hichi Albert Laurentiu este un sustinator devotat si pe fata a lui Ludovic Orban, credem ca ar fi de prisos.

Asa ajungem la „caracatita” din  Prahova, la nas/fin, cu parfum de „Portocala”, la CAF 7, etc.

Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. (Cerasela N.).

 

Citeste in continuare

Exclusiv

Valentin Stefan si combinatiile cu iz penal de la conducerea Postei Romane (II)

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Printr-o decizie a conducerii Companiei Posta Romana se desemnează o comisie condusă de Ovidiu Călin, să prelungească contractele de închiriere cu Telekom (înlocuit acum de Orange) pentru spațiile unde Compania este proprietară iar Telekom Chiriaș.

După cum se vede, in toate contractele de închiriere se modifica in jos tariful pe metru pătrat pentru suprafața închiriată, deși in acele spații Telekom deține aparatură nu foarte ușor de relocat.

Prin urmare, nu exista o constrângere din partea nimănui să se reducă din tarif. Se poate vedea că nici măcar la un spațiu nu se menține tariful/mp.

Se încheie un așa zis Proces verbal de negociere care nu arată in esență nici o negociere, si semnat de cineva care NU are nicio competenta nici din partea TELEKOM. In fapt, o premiera ar fi pentru organele judiciare. Ca sa nu mai spunem că nu rezultă ca prin împuternicirea dată se poate negocia prețul, ci doar prelungirea.

In fine, când vine vorba de locația din Teliuc, se spune “se rectifică suprafața din Contractul de închiriere…” de la 125 mp la 47.” “Se restituie chiria aferentă diferenței de suprafață”

Acest lucru este strigător la cer deoarece/”furt pe fata”, dacă tot ai modificat suprafața, (nu era obligatoriu să o modifice întrucât diferența de spațiu nu mai poate folosi de nimeni întrucât nimeni nu vrea să “locuiască” cu aparatura Telekom) nu trebuia să ii dea și banii înapoi. Actul adițional nu poate să aibă efect pentru trecut.

Ca sa nu mai spunem că cei din Compania Posta Romana se judecă cu diferite firme și pentru 100 de lei.

Aceasta „comisie” își permite să renunțe, să ofere aproximativ 13.000 euro fără nici cea mai mică opoziție.

Mai mult, nici nu își asumă acest „matrapazlâc” și transmite unei alte entități obligația de plată, adică Direcției de poștă Timișoara.

Când se pune problema semnării acelui act adițional nr. 4, fostul Director General, jurist de meserie, se „fofilează” și îl trimite pe smecherul Ov. Călin la adjunctul sau, Ștefan, actualul director general.

Acesta semnează ca primarul și aruncă în cârca Poștei o „datorie” inventată.

Mai târziu, in zilele noastre, odată cu schimbarea șefilor de direcții din Companie, Ov. Călin o propune pe inocenta, habarnista, manichiurista Florentina Radu pe postul de director la departamentul juridic. Evident, Ștefan nu comentează deoarece este asigurat că „duduia” inocenta, habarnista si manichiurista va executa orice ordin i se va da, fără să comenteze dar și fără să priceapă prea mult din ce se întâmplă.

Cu Florentina la juridic, cu prietenul lui de la Cluj la alt compartiment, cu un mic șantaj la directorul general, Ovidiu Calin dirijează toate mișcările care au loc in Companie. Mai ales alea cu bani mulți. Vom reveni cu documente si dezvaluiri senzationale. (Cristina T.).

Valentin Stefan si combinatiile cu iz penal de la conducerea Postei Romane

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Aveti un Pont53 de minute ago

VOM publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala: vom devoala cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat!/PROMO/Orele 14.00

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinLa orele 14.00, ziarul Incisiv de Prahova va publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala,...

Exclusiv53 de minute ago

Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor/Ludovic Orban „tinta” in miscare in urma perchezitiilor din Prahova/Nasul si Finul din Prahova

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPeste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București Ilfov...

Exclusiv54 de minute ago

Valentin Stefan si combinatiile cu iz penal de la conducerea Postei Romane (II)

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPrintr-o decizie a conducerii Companiei Posta Romana se desemnează o comisie condusă de Ovidiu Călin, să prelungească contractele de...

Actualitate11 ore ago

4 sfaturi utile pentru sustinerea sanatatii mintale in timpul pandemiei de COVID-19 și după aceasta perioada

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPandemia care a aparut inca de la inceputul anului 2019, a generat multa panica in randul oamenilor, care au...

Exclusiv1 zi ago

De la „Bomba ecologica de la Pleasa” la pacura si …dosarul penal de la Parchetul General

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIeri, peste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București...

Exclusiv2 zile ago

O dovada de tampenie institutionala este secretizarea ROF-urilor unitatilor de politie

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedin Potrivit, art.5 (1) litera a) din Legea 544/2001 (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice...

Exclusiv2 zile ago

E posibil MODIFICARE RSLD ( OMJ 4800/2018)?

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinZilele acestea ne aflăm la finalul unui alt demers, acela de modificare a RSLD-ului, fapt ce va putea face...

Exclusiv2 zile ago

După ce contrabandiștii cu țigări au constatat că folosirea dronelor sau a elicopterelor nu este una eficienta pe timp de iarnă, au trecut la un nivel rudimentar – low level

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedin Pe principiul „di, di, di murgule, di”, aceștia au legat mai multe crengi de brad în spatele unui...

Exclusiv3 zile ago

Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/”Bai vino maine cand esti treaz ca deja ai venit beat si esti prost”

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIn acest serial, asa cum am precizat ca vom publica inregistrari audio urmate de documente pentru ca opinia publica sa...

Actualitate4 zile ago

Noi inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/ Maine, 03.02.2023, orele 12.00

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIncisiv de Prahova demasca fata hadra a unui ales local si a unei grupari de criminalitate economico-financiara organizata, intr-un serial, în ...

Exclusiv4 zile ago

Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (I)/”Am vorbit cu asta care-i sef la Politia Locala, cu Albu…”

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIncisiv de Prahova demasca fata hadra a unui ales local si a unei grupari de criminalitate economico-financiara organizata, intr-un...

Exclusiv4 zile ago

Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local”/Azi, orele 12.00

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedin  Incisiv de Prahova demasca fata hadra a unui ales local si a unei grupari de criminalitate economico-financiara organizata,...

Exclusiv4 zile ago

Ce fel de morala sa fie, atunci cand in comisie, pe functia de lei au fost instalati magari?

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIntr-o padure ursul lucra pe functie de iepure. Cum s-a intamplat asta: padurea avea nevoie de urs dar era...

Exclusiv5 zile ago

PROMO/In curand, inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local”

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIn curand, Incisiv de Prahova demasca fata hadra a unui ales local si a unei grupari de criminalitate economico-financiara...

Exclusiv5 zile ago

“SECRETUL LUI POLICHINELLE” si gasca de criminalitate economico-financiara organizata din Prahova

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinDefilarea pe care o face DNA de trei zile in dosarul mastilor achizitionate pe vremea Covid in care sunt...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!