Featured
Polonia ar putea fi dispusă să îşi arunce armata în teren
Weekendul trecut, am avut ocazia să vorbesc cu câţiva polonezi. Nu voi pretinde acum că aceştia mi-au vorbit în numele întregii ţări, însă sentimentul pe care mi l-au lăsat a fost că ei cred că un acord de pace cu Rusia ar fi o greşeală. Este de la sine înţeles faptul că mulţi polonezi sunt interesaţi de subiectul „Rusia”, dar nu sunt implicaţi direct din punct de vedere militar în războiul din Ucraina. Polonia a livrat nişte arme şi provizii, desigur, iar câţiva polonezi au ales să intre direct în luptă, însă Polonia este aţintită asupra unui război în care nu se află.
Polonia are doi inamici istorici: Germania şi Rusia. Pentru mai bine de un deceniu, unul (şi câteodată amândoi) a ameninţat existenţa ţării. Problema germană a fost rezolvată de cel de-al Doilea Război Mondial, însă conflictul a dus la ocupaţia ruşilor, care a durat până la destrămarea Uniunii Sovietice. Polonia a fost, astfel, obligată să nu creadă în noroc. SUA au asigurat securitatea Poloniei, dislocând multe trupe la graniţele sale, însă polonezii nu sunt deloc relaxaţi. Asta pentru că Washingtonul are propriile interese acolo, iar istoria a învăţat Polonia că cei care nu te atacă ori te trădează, ori te lasă baltă.
Este, astfel, deloc surprinzător că Polonia a fost pregătită să acţioneze în Ucraina la începutul conflictului şi că a fost dezamăgită când americanii au prevenit-o faţă de acest lucru. (Washingtonul nu a vrut ca războiul să se răspândească în alte părţi şi nu a vrut ca Moscova să fie mai paranoică decât este de obicei). De asemenea, nu este surprinzător că Polonia nu vrea un acord de pace. Varşovia vede acest moment ca pe unul istoric pentru Ucraina, iar susţinătorii Kievului, inclusiv Polonia, pot vedea slăbiciunea rusească drept o oportunitate pentru a distruge militar Rusia şi a securiza Polonia pentru multe generaţii de acum înainte. Pentru ei, racheta rătăcită lansată săptămâna trecută a fost o reamintire a ameninţării pe care Rusia încă o reprezintă.
În opinia mea, acest lucru nu este posibil nici din punct de vedere militar, nici politic. Forţele pregătite să lupte împotriva Rusiei sunt limitate la cele ucrainene. Armata ucraineană a luptat pentru teritoriul său – întotdeauna un motiv bun – şi a fost în defensivă strategică. Ruşii au fost în ofensivă, ceea ce înseamnă că linia lor de aprovizionare este insuficientă şi fragilă pe măsură ce avansează. Mai mult decât atât, operaţiile de ofensivă extinse pe mai multe zone creează dificultăţi de comandă şi control. Liniile de aprovizionare ucrainene au fost mai puţin tensionate, iar controlul forţelor ucrainene a fost mai puţin încordat şi mult mai eficient. (Ca să nu mai pomenim de liniile de aprovizionare americane paralele.) Drept urmare, ucrainenii au plătit un preţ mare, însă au fost răsplătiţi. Ruşii au plătit un preţ mare, însă au primit recompense mai mici. Chiar şi aşa, ruşii nu au fost înfrânţi. Trecerea la o postură de ofensivă strategică nu va aduce tipul de succes pe care ucrainenii l-au avut în apărarea strategică. Atacarea forţelor ruseşti într-o postură de apărare ar putea duce la eşec.
Polonia ar putea fi dispusă să îşi arunce armata în teren, însă armata poloneză nu are experienţă, nu este testată şi depinde de SUA pentru multe provizii esenţiale. Washingtonul nu este interesat de adoptarea unei posturi de ofensivă. Strategia sa este păstrarea Ucrainei ca o zonă tampon între Rusia şi Europa – una care să prevină un război european sau un nou război rece. Astfel, vrea să evite ocupaţia rusească unde forţele americane ar fi nevoite să lupte. Dacă forţele ucrainene nu reuşesc să îşi apere ţara, SUA au alte opţiuni militare, însă Ucraina este clar prima sa linie de apărare preferată.
O opţiune pe care Washingtonul nu o are este distrugerea permanentă a armatei ruseşti. Pur şi simplu nu are resursele necesare şi voinţa. Ruşii au avut performanţe slabe într-o ţară străină, însă trebuie luat în considerare faptul că şi-ar apăra bine ţara. Distrugerea armatei ruseşti presupune penetrarea Rusiei, iar SUA nu îşi vor folosi armata într-o acţiune care este posibil să eşueze, să nu mai spunem că ar activa un scenariu nuclear. (Nu degeaba, un atac asupra Rusiei ar fi o greşeală strategică. Dacă forţa atacantă ar fi distrusă, o deplasare spre vest ar putea funcţiona întrucât ar absoarbe provizii şi resurse umane).
Din punct de vedere politic, invazia Ucrainei a impus anumite costuri Rusiei şi, deşi opinia publică este diversă, oamenii nu văd în general acest conflict ca pe unul necesar. Atacarea Rusiei ar crea unitate politică acolo unde acum nu există, iar obiectivul politic ar trebui să fie crearea unui dezacord. Dezacordul actual de acolo (nota traducătorului: de la Kremlin) a slăbit motivaţia Rusiei de a lupta. Obligarea forţelor ruseşti de a lupta în afara ţării va păstra acest dezacord, în timp ce mutarea luptei în Rusia ar putea avea un efect opus.
Implicarea ruşilor într-o postură de ofensivă ar avea beneficii atât politice, cât şi militare. În vremuri în care Rusia pare fragmentată la nivel intern şi în care Ucraina este capabilă, cel mai mare pericol este să crezi că un succes anterior înseamnă unul viitor, o problemă pe care succesul militar o creează de obicei.
Dacă Moscova ar fi obligată să intre într-un acord de pace, beneficiul pentru Occident este unul politic. Un acord de încetare a focului ridică probleme despre prudenţa guvernului şi competenţa armatei sale. Având în vedere că distrugerea întregii armate ruseşti nu este o opţiune, un acord de pace creează o forţă politică în Rusia care trebuie lăsată să se maturizeze. Riscul pretinderii unei victorii generale este prea mare, mai mare decât pericolul păcii. Însă preşedintele Vladimir Putin înţelege şi această ecuaţie, deci pierderile ruseşti din Ucraina sunt esenţiale pentru pierderea controlului acestuia.
AUTOR: GEORGE FRIEDMAN
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 18 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 18 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!




