Featured
În SUA, se prefigurează un dezastru electoral pentru Partidul Democrat și implicit începutul sfârșitului administrației Joe Biden
Prin toate cotloanele vieții publice, se discută tot mai mult despre începerea procedurilor de suspendare a președintelui. Deep State-ul dă semne de reorientare politică. Nu cred că vor avea loc fraude majore.
În noaptea de astăzi, se desfășoară în toate statele federale alegerile preliminare pentru Congres și pentru Senat. „De data aceasta, alegerile vor fi corecte,” i-a scăpat porumbelul, nu demult, lui Biden.
După ce instanța de judecată din Pennsylvania a soluționat, într-un timp record, cazul a 30.000 de buletine de vot cu nume fictive, anulându-le, se prefigurează un furt moderat. Nu întâmplător, Barack Obama, Hillary Clinton (deveniți miliardari, după încheierea mandatelor lui sau ale soțului n.a.) l-au însoțit pe Joe Biden la ultimul miting electoral, în ținutul în care s-a născut. Balotajul electoral din acest stat este crucial. Un vot în plus acordat republicanilor nu are doar valoare matematică, ci și una simbolică. Democrații au câștigat mereu alegerile din Pennsylvania.
De altfel, Republicanii au nevoie doar de câteva locuri în Camera Reprezentanților și doar unul în plus la Senat, pentru a avea majoritatea. Donald Trump a avut un discurs de forță. Fostul președinte a spus, încă o dată, că cei care îl anchetează în legătură cu asaltul asupra Capitoliului sunt „hackeri și huligani politici”.
Bătălia nu e doar pentru controlul celor două camere parlamentare, într-un stat federativ cu o constituție robustă, ci și pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Marele învins va fi comediantul de la Kiev. Vine peste el Generalul Iarnă, iar ajutorul de la Unchiul Sam se va lăsa așteptat.
Publicațiile sponsorizate de părțile interesate din jurul democraților au început să ridice Cortina de fier a post-adevărului și încep să comenteze despre derapajele grave ale președintelui american. Azi noapte s-a mai lămurit încă un mister. Multimiliardarul Elon Musk a recunoscut că mai mereu a votat cu democrații și o va face și în continuare. Păi, doar naivii pot crede că poți face avere de 300 miliarde dolari și să ai codurile sateliților NASA la breloc, fără a avea o obediență.
The „Washington Post”, una dintre publicațiile de casă ale democraților, a dezvăluit recent că SUA cer Ucrainei, în discuții private, să arate că este deschisă la negocieri cu Rusia. Publicația citează, sub acoperirea anonimatului, „surse familiarizate cu discuțiile”. Dar aceste recomandări de pace nu pot fi citite decât în paradigma luptei electorale de astăzi. Toate studiile arată că jumătate dintre americani susțin că Biden este vinovat pentru inflația și criza energetică.
Investitorii din industria de război americană nu dau acatiste, dau bani în campanie
În loc să se preocupe de readucerea prețului galonului la nivelul istoric, așa cum a promis încă din primăvară, Joe Biden a fost mai preocupat de scoaterea miliardelor de dolari din trezorerii pentru a ajuta Ucraina, de fapt, indirect, industria de război americană, cea mai câștigată din conflagrație.
Șansele republicanilor au crescut, pe măsură ce mai mulți alegători identifică inflația ca principală preocupare, după ce mulți democrați și-au petrecut vara, făcând campanie pentru importanța dreptului la avort, după inversarea de către Curtea Supremă a Hotărârii Roe v Wade în iunie 2022. Un sondaj ABC News/Ipsos, realizat săptămâna trecută, arată că doar 14 % dintre americani sunt interesați de politicile privind avortul.
Deep state-ul american și-a consolidat puterea în mandatul lui Joe Biden. A prins puteri. L-a pus pe Lula de Silva președinte în Brazilia. Prin Georgia Meloni, și-a consolidat axa Washington-Roma. Ursula von der Leyen e agentul european al Americii. Nu am spus-o eu, ci celebra publicație germană Politico.com. Sub titlul „Președintele american al Europei,” i-au dezvăluit resursele de putere și de ce nu se teme de ancheta în dosarul Pfizer.
În mandatul lui Biden, industria de război a înregistrat cele mai mari creșteri ale cotațiilor bursiere. El rămâne un pion util pe tabla de joc al „marcării banului.” Doar că cititorii noștri știu versalitatea oligarhilor frumoși ai lumii. Doar nu credeți că vedeta Elon Musk a făcut 300 de miliarde de dolari avere, în doar câțiva ani, fără ajutorul establishment-ului american? E singurul industriaș de pe planetă finanțat de toate guvernele lumii. O mașină Tesla costă 40.000 de dolari, dar 10.000 dă guvernul. Unde s-a mai pomenit așa o pricopseală?
Astăzi se va da lupta pentru 435 de membri din Camera Reprezentanților și pentru 36 de membri ai Senatului. Dar și pentru câteva rânduri de guvernatori.
Cu o majoritate confortabilă a republicanilor, agenda legislativă a lui Joe Biden va fi în pom. Și pomul, în aer. Congresul îi va limita cheltuielile și va începe audieri și anchete despre guvernarea dezastruoasă.
67 de miliarde de dolari au fost trimiși în Ucraina, cu aprobarea Congresului, condus de democrați, la recomandarea lui Joe Biden. După schimbarea politică majoră, Vladimir Zelenski se va linge pe bot. La revedere sprijin financiar și militar american. Practic, Vladimir Putin e dublu câștigat. Odată prin apariția inevitabilului General Iarnă, iar al doilea prin victoria republicanilor.
În scenariul doi, democrații vor câștiga alegerile preliminare, printr-un furt major al voturilor. În acest caz, 300 de parlamentari republicani au anunțat că nu vor recunoaște rezultatele scrutinului din noiembrie 2022. MAGA ar putea lua din nou cu asalt Capitoliul și s-ar institui premizele războiului civil. Lucru nedorit de majoritatea populației planetei.
Marius Ghilezan
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Exclusiv
SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)
Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.
Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.
Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.
În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.
„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!
Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)
Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.
Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!
Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?
Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.
Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.
Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.
Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.
Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.
Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.
Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.
Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.
De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.
Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.
Contrastele sunt strigătoare la cer:
- Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
- Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
- Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.
Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?
Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 17 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



