Connect with us

Featured

Marele pericol, de acum, e nu ca Rushi Sunak să nu reușească redresarea economică și financiară

Publicat

pe

Puteți să vă imaginați ce a fost în sufletul Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a, când a investit-o pe inepta Liz Truss, muierea, care în tinerețe, milita pentru abolirea monarhiei?

Sursele mele din apropierea Palatului Buckingam susțin că Regina, deplin ancorată în viața publică britanică, i-ar fi spus Șambelanului că are două variante: să nu o investească în funcția de prim ministru sau să o înjure. Plin de tact, șeful Casei Majestății Sale a sfătuit-o să o ignore. Se spune că premierul impus de forțele progresiste ar fi zăbovit în salonul regal din castelul Balmoral doar un minut și jumătate. După patruzeci de ore, Regina își dădea sufletul.
Cea care avea să-l desemneze pe Winston Churchill, la începutul domniei, ca prim ministru – ce tragedie – a fost nevoită la bătrânețe să o pună, în scaunul bătrânului trabucar, pe Liz Truss.

În mai multe emisiuni de radio și tv, am deplâns nefericirea suveranei și a lipsei unei Doamne de Fier, ca Margaret Thacher, căreia îi datorăm viziunea prăbușirii imperiului comunist. Însă, titlul editorialului meu, de astăzi, este inspirat din „Declinul Marii Britanii de la Winston Churchill la Liz Truss și Rishi Sunak”, publicat de the Wall Street Journal.
Profesorul Walter Russell Mead, autorul comentariului, prinde esența. Odată cu ascensiunea junei politice Liz Truss, „hobbiții au biruit thacheriștii.”

Foarte puțină lume poate pricepe de ce nu a fost propus încă de la începutul toamnei Rushi Sunak, bun finanțist, care are o cel puțin un lucru în comun cu Winston Churchill: ambii au fost cancelari ai trezoreriei britanice.

Regatul nu se prăbușește încă. Dar sub imensa ineptocrație a liderilor săi, se poate înscrie în traiectul descendent. Când a fost propulsată în elita the Torr (conservatorii britanici), lui Liz Truss nu i s-a adus și bagajul competențelor. Vina este a păpușarilor care au permanentizat acțiunea de propulsare a inepților în marile funcții, fie la Washington, fie la Viena, via Davos, pentru a fi de folos colpocrațiilor, a acelor elite ce vor să conducă din umbră un guvern mondial.

Cine are o perioadă de valabilitate mai lungă? O salată sau Liz Truss?
Publicația Daily Mail a lansat o dezbatere publică despre dilema: „care are o valabilitate mai lungă: funcția de prim ministru sau o salată?” În final, auditoriul a tras concluzia că o salată durează mai mult. Liz Truss a guvernat doar șapte zile, pentru că două săptămâni au fost de doliul regal.

Ce tragedie? Să guvernezi Marea Britanie cu Margaret Thatcher, într-o perioadă de criză a petrolului și a grevelor minerilor, iar în timpul războiului ruso-ucrainean să te bazezi pe o minijupă politică!

Am prevăzut, încă de la nominalizare, sfârșitul lui Liz Truss, bazându-mă pe informațiile legate de câți pureci a făcut prin diferitele ministere, pe unde a tot fost rotită. Din scaunul cu rotile guvernamental, n-a avut capacitate de administrare a crizei financiare din bătrânul regat și a trebuit să plece. Va rămâne cu o pensie, până la sfârșitul vieții, de 11.000 de lire sterline, fiindcă a stat șapte zile de guvernare. Ăsta da progres.

Am spus că nu sunt de acord cu asumția că Marea Britanie este în declin. Încă, se mai ascultă melodiile Beatles pe toată planeta. Abbey Road, apărută pe coperta discului celebrei trupe, înnobilate de Regina Elisabeta, este cea mai vizitată stradă din Londra. Poveștile lui Robin Hood inspiră tinerii scriitori ai lumii. Cluburile britanice de fotbal sunt cele mai prizate.

Calea Regelui rămâne cel mai râvnit cartier al bogaților din vreo mare metropolă a lumii. Linia creativității umanității se trasează tot pe Piccadilly. Umorul britanic e la fel de gustat ca nemuritoarele opere shakespearene.

Royal Opera House – Covent Garden – conduce noile trenduri muzicale și satisface cele mai rafinate gusturi. Rămâne un sanctuar viu al înaltelor solfegii și al bașilor de catedrală. Prețul unui bilet de intrare e cât două mii de șaorme la Laleli. Topul bestseller-urilor de pe Amazon este condus de scriitori britanici.

Englezii știu să-și promoveze elitele. Nu există zi să nu găsim în presa britanică referințe despre noua stea a tenisului, Emma Răducanu. După cum se observă, doar popoarele înapoiate se bucură că un rege britanic a zis că le iubește patria sau că unul de-al lor a ajuns prim ministru în vechiul regat. Un imperiu, prin definiție, e multietnic. Pluralismul a solidificat civilizația euroatlantică și nu ethosul de tip Jurassic World Dominion.
Londra are peste douăsprezece milioane de turiști străini pe an. Vin din toate zările să admire atât măreția imperială, cât și puterea sa de inovație și de adaptare a noilor tehnologii la bătrânele creneluri regale.

Îmi amintesc despre un interviu făcut cu Wally Olins, brand-maker-ul de țări. Mi-a mărturisit că marele său eșec a fost atunci când, în strategia de repoziționare a Londrei, a făcut campania „UK-OK. London is cool.” Vizitatorii s-au înjumătățit. Și-a dat seama că străinii nu vin să cheltuie bani în capitala Marii Britanii, pentru că ar fi cool, ci doar pentru tradiții și măreția imperială. Și-a recunoscut cu noblețe greșeala.

Marele pericol, de acum, e nu ca Rushi Sunak să nu reușească redresarea economică și financiară, ci ca progresiștii să creeze un curent de abolire a monarhiei. Sperăm ca această nenorocire să nu se-ntâmple în viața noastră! De abia, atunci, s-ar putea vorbi despre decăderea Marii Britanii.

Marius Ghilezan

Administratie

„SustenAbilitate 2.0”, opțional nou pentru elevii de clasa a IX-a

Publicat

pe

De

Din anul școlar viitor, elevii de clasa a IX-a vor putea alege disciplina opțională „SustenAbilitate 2.0”, axată pe dezvoltarea durabilă și pe provocările de mediu, economice și sociale.

Trei dimensiuni ale sustenabilității

Programa propusă abordează trei direcții: protejarea resurselor naturale și a ecosistemelor, dezvoltarea unei economii echitabile și eficiente, care limitează risipa și inegalitățile, precum și consolidarea echității și coeziunii sociale. Aceasta din urmă include teme precum accesul la educație și sănătate și participarea democratică.

De la schimbări climatice la economia circulară

Printre temele opționalului se numără educația, egalitatea și justiția; mediul și schimbările climatice; nutriția, alimentația și securitatea alimentară; comunitățile durabile și energia; antreprenoriatul și economia circulară.

Cursul se va încheia cu un proiect integrator, care va include organizarea unui eveniment final și dezvoltarea de parteneriate pentru susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Citeste in continuare

Administratie

ZoologyCon aduce la București cercetători din 26 de țări

Publicat

pe

De

Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a participat la deschiderea celei de-a XIII-a ediții a ZoologyCon, congres internațional organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Cercetare zoologică, de la biodiversitate la tehnologii moderne

Congresul are loc în perioada 4–6 noiembrie, la Biblioteca Academiei Române, și reunește 289 de participanți din 26 de țări. Programul cuprinde 163 de contribuții științifice, cu teme precum evoluția și clasificarea speciilor, ecologia animalelor, conservarea biodiversității și folosirea tehnologiilor moderne în cercetarea zoologică.

La eveniment sunt programate conferințe susținute de specialiști din România, Spania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria și Norvegia, precum și sesiuni de postere. Două conferințe plenare vor aborda aniversarea Academiei Române și istoria științei în România.

Muzeele, între cercetare și educație

În mesajul transmis la deschiderea congresului, Ioana Ciocan a evidențiat munca cercetătorilor, muzeografilor și conservatorilor în studierea și păstrarea colecțiilor. Ministra a subliniat, de asemenea, rolul muzeului în prezentarea rezultatelor cercetării către public și în educația copiilor.

Expoziție de ilustrație științifică și timbre cu animale preistorice

Programul include vernisajul expoziției „Illustratorium.RO”, care prezintă lucrări ale ilustratoarei științifice Denitsa Peneva. Tot în cadrul congresului va fi lansată emisiunea filatelică „Animale preistorice”, realizată de Romfilatelia.

Citeste in continuare

Featured

A0 Nord, încă 13 kilometri deschiși circulației: legătură directă între A3 și A2

Publicat

pe

De

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat deschiderea circulației pe încă 13 kilometri ai Autostrăzii A0, pe tronsonul Afumați–Glina. Odată cu inaugurarea Loturilor 3 și 4 ale A0 Nord, șoferii pot circula direct, pe autostradă, între A3 București–Ploiești și A2 București–Constanța.

Conexiunea rutieră, extinsă

Potrivit lui Sorin Grindeanu, noii kilometri fac parte din secțiunea Afumați–Glina și completează legătura dintre cele două autostrăzi care deservesc Capitala. Deschiderea celor două loturi ale A0 Nord permite traversarea acestui segment pe o rută continuă de mare viteză.

Grindeanu: infrastructura are nevoie de sprijin, nu de blocaje

În mesajul său, liderul PSD a susținut că progresul este rezultatul unei abordări „serioase și coerente” a proiectelor majore de infrastructură, pe care afirmă că a promovat-o din 2021, când se afla la conducerea Ministerului Transporturilor.

Grindeanu a adăugat că proiectele de infrastructură mare din România au nevoie de sprijin și a criticat blocajele pe care le-a descris drept artificiale, afirmând că acestea s-ar fi manifestat în ultimele șase luni.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusivo zi ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusivo zi ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv2 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv3 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv5 zile ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv5 zile ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Exclusiv6 zile ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusivo săptămână ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusivo săptămână ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv