Featured
Stăpânul Informațiilor Clasificate

Dacă într-adevăr informația înseamnă putere, atunci cel mai puternic om din România nu poate fi decât Daniel Marius Pată. Procurorul Pată. De la Urziceni. Cel adus ”după Magistrală” direct să conducă temutul Serviciu de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție.
(Preluare National – Catalin Tache):

Serviciu pe care l-a condus într-un asemenea mod, încât până și altfel pe deplin obedientul Consiliu Superior al Magistraturii a luat foc și a respins solicitarea procurorului Daniel Marius Pată de ”a rămâne în DNA după încetarea mandatului de conducere”. Prin Hotărârea nr. 770 a Secției pentru procurori din cadrul CSM, din data de 03 august 2021.
Numai că, ”ghinion”, a trecut de atunci peste un an de zile și nu doar că procurorul Daniel Marius Pată a rămas tot șef în Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție… Dar Pată a devenit între timp cel mai informat om din România!
A sărit etapele
Procurorul Daniel Marius Pată a activat la nivelul Parchetului Urziceni. Până nici măcar atoateștiutorul GOOGLE nefiind în stare să identifice fie și cel mai mic dosar cât de cât cu o relevanță publică instrumentat cu succes de procurorul Pată la nivelul Parchetului Urziceni. Unul unde oricum procurorii nu sunt ”îngropați” cu nenumărate dosare grele…

Dar, din sutele de procurori care își desfășurau activitatea la nivelul tuturor structurilor de Parchet din întreaga țară, numai procurorul Daniel Marius Pată ”de la Urziceni” a fost alesul pentru a prelua conducerea Serviciului considerat drept ”vârful de lance” din întreaga Structură Centrală a Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba, desigur, de către temutul Serviciu de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției I. Acolo unde a fost uns șef prin delegare… La fel cum fusese, tot prin delegare, și la conducerea Parchetului Urziceni… Ce este drept, în anii aflați la conducerea Serviciului ”la nivel înalt”, procurorul șef Daniel Marius Pată s-a remarcat totuși printr-un caz. Cel al ”jenantei” încercări de ”paradire” a carierei chirurgului Mircea Beuran. Astfel că, după ce judecătorii i-au dat cu flit și oricum termenul de încetare a detașării se apropia, Daniel Marius Pată s-a adresat Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi lăsat să activeze în Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție.

Numai că, într-o primă fază cel puțin, CSM-ul a pus lucrurile la punct, prin Hotărârea nr. 770, din 3 august 2021. Cea în care scria negru pe alb că, imediat după încetarea detașării în fruntea Seviciului de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției I a Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție, care survine la data de 11 ianuarie 2022, procurorul Daniel Marius Pată trebuie să se întoarcă la Parchetul Urziceni! De ce?
Pentru că ”procurorul Pată Marius Daniel a venit la Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție direct pe o funcție de conducere, neparcurgând etapa unei funcții de execuție în parchetul anticorupție”, așa cum prevede legea. Adică, pur și simplu a sărit etapele!
Stăpânul Informațiilor Clasificate
Ce este drept, termenul limită de 11 ianuarie emis de către CSM a expirat de mult. Dar Pată a rămas tot procuror șef în cadrul Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție! Totul după ce se pare că extrem de influenții susținători politici ai acestuia au apelat la ”șmecheria” delegării lui ”Pată de la Urziceni” în fruntea unui alt serviciu din Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție. Și uite cum procurorul Pată este la acest moment poate chiar cel mai informat om din sistem, din postura de șef al Serviciului Informații Clasificate! Funcție mai mult decât strategică, din care ”Pată de la Urziceni” este informat, informează și astfel poatre ”filtra” orice informație! Indiferent de gradul maxim de clasificare al acesteia! De la orice instituție publică din România! Și implicit ”fluxul informativ” venit dinspre serviciile secrete! Inclusiv în cele mai sensibile anchete ale DNA!

Acesta devenind astfel mai bine informat și decât ”beneficiarii legali” ai ”oalei informative” de la CSAT! Ceea ce și poate explica în bună măsură cum de tocmai ”Pată de la Urziceni” conduce Serviciul Informații Clasificate. Și cum de, la o adică, după cum susțin sursele noastre, tot procurorul Pată ar putea fi cel mai bine la curent cu nivelul ”prafului” așezat peste cele două dosare aflate în instrumentarea DNA și care l-ar viza pe președintele Consiliului Județean Ilfov, Thuma Hubert. Și nu numai…
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!