Un general de brigadă în retragere mi s-a adresat, în urmă cu câteva săptămâni, subliniind, în scrisoarea sa, printre altele, că la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” (SUUMC), din București, este tot mai dificil pentru Domnia sa să aibă parte de un tratament medical.

Consultațiile se fac doar cu programare, scrie generalul în retragere, pentru urgențe pacienții sunt nevoiți să aștepte chiar și o lună, militarii activi și în rezervă sunt tot mai ostracizați în fața cabinetelor medicale, iar pentru o operație pacienții sunt planificați după câteva luni, cu sugestii amabile îndreptați către clinici private, unde e și posibil, dar și într-un interval de timp foarte scurt, pe bani, firește, exact la medicul altminteri ocupat din Spitalul Militar. De asemenea, scrie generalul, „farmacia militară funcționează cu dedicație”.

Nu sunt singurele mesaje pe care le primesc, dar mi-am amintit de ele atunci când Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat prin care anunța, în limbaj specific, că medicul militar Alexandru-Florin Săvulescu, șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul SUUMC, cadru militar activ cu gradul de colonel, a fost pus sub control judiciar 60 de zile „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.

Ordonanța procurorilor militari stabilea că „există date și probe care arată că ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite, constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora”. Unele surse au vehiculat suma de 300.000 de euro, în bani și bijuterii, găsite în cabinetul colonelului medic.

Mi-am zis, contrariat, că „miza” e mult mai mare decât în cazul șefului clinicii ORL de la același spital militar, colonel Radu Viorel Vrăcioiu, care, în 2018, a fost săltat de DNA pentru că a refuzat cei 200 de lei oferiți de o pacientă pentru o operație la nas, pretinzând că pentru suma asta nici măcar nu se obosește să urce din cabinet până în sala de operații.

Anul acesta, în mai, a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel București (patru ani au fost necesari pentru asta!) la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, acuzat de luare de mită şi instigare la luare de mită.

Cazurile acestea ridică mai multe întrebări. Înainte de toate, îmi e greu să cred că există alți colonei în armata română care pot avea dosite prin sertarele birourilor sume halucinante, precum cele vehiculate în cazul colonelului medic Alexandru Săvulescu. În condițiile în care grila de salarizare a medicilor militari este mult mai generoasă decât în alte cazuri cu același grad.

În fiecare an, semnez și târăsc o declarație de avere, veșnic aceeași, etalându-mi mai degrabă datoriile și creditele decât câștigurile.

Destui medici militari au pierdut de multă vreme, în opinia mea, orice urmă de camaraderie, orice legătură cu militarii armatei române și cu personalul civil, tratându-i pe aceștia cu un dispreț evident, fără a se sfii să-i „dijmuiască”, întocmai ca pe aceia din afara sistemului militar, care plătesc, de fapt, de două ori.

Pe de o parte, prin reținerile din salariu pentru asigurarea de sănătate, obligatorie, iar pe de altă parte prin sumele plătite pentru servicii medicale care sunt oricum decontate prin Casa OPSNAJ.

Cei care vorbesc despre tratamentul de care au avut parte în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” (cu excepții importante, mă grăbesc să adaug!) au pe buze un cuvânt care revine cu obstinație: umilință.

Umilința cozilor, a îndelungatelor așteptări pe holuri, umilința în cabinete, umilința pretinsului dialog, repezit și frustrant, medic-pacient, umilință prin eforturile de a găsi medicamentele prescrise prin farmaciile patriei, pe bani mulți, sau de a te opera ca să-ți poți salva viața când ți-o veni rândul (dacă procuri și materialele necesare!).

Umilință și iar umilință. Într-un sistem medical militar care ar trebui să ne aparțină, să ne ajute, mai ales când suntem bolnavi și neputincioși, după ani de cotizare continuă (în funcție de salariu), în care nu am luat de la farmaciile militare nici măcar un paracetamol.

Ca în cazul generalului Iulian Gherghe, de la DGIA, despre care am scris la momentul potrivit, pentru care fondurile instituției erau potrivite pentru agonisirea unei vile prin Corbeanca, medicii militari care ajung să ofere explicații la DNA sunt, înainte de toate, convinși de propria impunitate.

Adică, deși sunt destule cazuri investigate, deși salariile le sunt la un cu totul alt nivel, nici măcar nu se mai străduiesc să se ascundă.

Sunt convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Pentru că își fac un calcul simplu: indiferent de gradul pe care îl ai, ești om și tot te îmbolnăvești vreodată, apelând, firește, la medicii din spitalul militar.

Tot în genunchi, la propriu, de durere, sau la figurat, umilit, vei intra în cabinetul Zeului medic militar pentru a te lăsa beștelit, prăbușit pe vreun scaun, cu privirea de animal hăituit, așteptând tratamentul minune pe care numai Zeul medic îl va putea prescrie.

Ați văzut temenelele pe care le fac pacienții înainte de a intra în cabinetele medicale? Cu plicul pregătit. Pe holurile spitalelor și ale policlinicilor a murit și ultima fărâmă de demnitate umană.

Nu vă faceți iluzii, cazul medicului Săvulescu nu este preluat nici pe site-ul SUUMC, nici pe pagina Fb a instituției. Niciun rând, nicio precizare. Ceva cu urme de regret, măcar. Nimic. Ca și cum un șef de secție (!), într-o asemenea situație de-a dreptul stânjenitoare, nu le-ar aparține.

Probabil că tot la „inexistente” sunt și infecțiile nozocomiale, cum tot inexistent va fi fost și colonelul Radu Vrăcioiu cu determinarea lui de a se deplasa la pacient după ce plusa financiar vreo rubedenie.

Întrebarea celor mai mulți militari este când vor deveni spitalele militare, așa cum le indică numele, ale militarilor. Și răspunsurile nu trebuie căutate cu necesitate în spitale, ci la aceia care conduc instituția militară și care le promit militarilor, mereu, că mâine va fi mai bine. (Florin Sperlea).