Administratie
Valoarea monedei comune europene a scăzut sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape 20 de ani

Sunt mai mulți factori care au condus la această depreciere a monedei euro în raport cu dolarul american.
Dependența excesivă a marilor economii europene de gazul rusesc îngrijorează investitorii, în timp ce economiștii prognozează instalarea unei recesiuni în zona euro. Încercarea UE de a-și reduce dependența de petrolul și gazele rusești a dus la costuri mai mari ale energiei.
Valurile de căldură din Europa au afectat deja aprovizionarea cu energie şi sporesc temerile că vor exista perturbări în această iarnă, care vor afecta semnificativ activitatea economică.
În vremuri de criză, banii investitorilor ajung acolo unde randamentele sunt mai mari iar, în acest moment, dolarul american beneficiază de tradiția sa de refugiu sigur.
Un euro mai slab în raport cu dolarul va afecta gospodăriile și firmele europene, care se confruntă deja cu o inflație-record. O monedă euro mai slabă face importurile, plătite în mare parte în dolari, mai scumpe.
Dacă produsele importate sunt materii prime sau bunuri intermediare, costul crescut al acestora poate duce la prețuri finale mult mai mari decât în prezent.
În vremuri normale, un euro slab poate fi o veste bună pentru economiile care se bazează pe exporturi. Contextul geopolitic european este diferit acum, iar pariurile că euro va scădea și mai mult sub paritate au crescut, pe măsură ce criza energetică din Europa se agravează.
Banca americană de investiții Morgan Stanley se așteaptă ca moneda europeană să scadă la 0,97 per dolar, înainte de sfârșitul acestui trimestru.
De la introducerea sa în circulaţie, în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când s-a aflat în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari, în octombrie 2000. (Liviu Anghel).
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 7 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!